-

Jocurile de noroc în România: de ce joacă românii și ce înseamnă asta pentru familie
Jocurile de noroc în România, explicate de un psiholog: de ce joacă românii, ce arată studiile, ce s-a schimbat în lege și ce poate face familia.
-

De ce creierul dependent nu mai simte plăcere și când revine plăcerea
De ce omul care joacă sau consumă nu se mai bucură de nimic, de ce primele luni fără joc sunt cenușii și ce poate face familia când el pare stins.
-

Copiii dintr-o familie cu dependent: ce văd și ce poți face
Copilul vede mai mult decât crezi când tatăl joacă la pariuri sau la păcănele. Ce trăiește el acum, acasă, și ce poți face tu concret, începând de diseară.
-

Copilul jucătorului: moștenirea tăcerii și ce poți face
Ce moștenesc copiii unui tată care joacă: tăcerea, vina, un risc mai mare de a juca la rândul lor. Cum le vorbești pe înțelesul vârstei și ce să nu le ceri.
-

Familia jucătorului: rolul pe care și-l ia fiecare în casă
Când unul joacă, toată familia se reorganizează: cine plătește, cine tace, cine devine copilul cuminte. Ce roluri apar și ce se schimbă când ieși din al tău.
-

De ce e mai bine să se oprească din jocuri de noroc acum, nu mai târziu
„Mai joc o dată și recuperez” e fraza care ține jocul în viață. Ce arată studiile despre bani, familie și tratament și de ce fiecare lună în care se oprește mai devreme contează.
-

Consecințele familiale și sociale ale dependenței de jocuri de noroc: cuplul, copiii, prietenii și munca
Consecințele familiale și sociale ale dependenței de jocuri de noroc: încrederea din cuplu, copiii, prietenii, serviciul și numele bun. Ce arată studiile.
-

Rușinea, vina și frica în familia unui dependent: trei umbre în aceeași casă
Rușinea, vina și frica în familia unui dependent: cum le trăiesc mama, tatăl și frații, ce au arătat studiile și ce poți face ca să nu le mai duci singur.
-

Mi-a zis că mă iubește și m-a lăsat fără bani de mâncare. Mi-e rușine să spun, dar am mințit pentru el când au sunat de la locul de muncă.
Bună. Numele meu este Magdalena și fiul meu este dependent. Nu mi-e ușor să scriu aceste cuvinte. Am ezitat mult. Am șters. Am rescris. Dar simt că trebuie să spun ce am trăit, nu pentru că mi-am pierdut speranța, ci pentru că știu că undeva, în alt colț de lume sau chiar de stradă, o…
-

Când a început să vândă lucruri din casă, am înțeles că nu mai e băiatul meu
Nu știu exact când a început. Poate că, dacă mi-aș răscoli toate amintirile, aș găsi un moment anume – o privire fugară, o ușă trântită, o tăcere prea lungă la cină. Dar adevărul e că nu a început într-o zi. A început încet, ca o ceață care se așază peste casă, peste piele, peste suflet.…









