E trecut de miezul nopții. Din camera lui se aude comentariul unui meci de Counter-Strike, iar el nu se uită doar la ecran, ci și la telefon, din zece în zece secunde. Când echipa lui pierde runda, lovește cu palma în birou. Tu crezi că e doar pasiunea pentru joc. Poate că este. Dar poate că pe meciul acela a pus bani, sau skinuri adunate în ani de joacă, și asta schimbă tot.

Pariuri esports înseamnă bani sau skinuri puse pe meciurile echipelor profesioniste de jocuri video. Fenomenul a crescut odată cu generația care a copilărit cu aceste jocuri. Pentru un părinte sau pentru o parteneră, lumea asta e greu de citit: cuvinte în engleză, monede virtuale, transmisiuni live. Ca să înțelegi ce înseamnă pariul pentru el, trebuie să privești lucrurile din interiorul minții lui, nu din afară.

Cum ajunge jocul iubit să devină pariu pe esports

Aproape niciun tânăr nu începe să parieze pe jocuri video pentru că vrea să devină jucător de noroc. Începe pentru că iubește jocul. A jucat mii de ore, cunoaște hărțile, știe pe nume jucătorii profesioniști, se uită la turnee cum se uitau tații lor la fotbal. Pariul vine ca o prelungire firească a pasiunii: „dacă tot știu cine câștigă, de ce să nu câștig și eu ceva?”

Aici apare prima capcană. Joseph Macey și Juho Hamari au construit un instrument care măsoară gândurile greșite despre joc la oamenii care joacă jocuri video și pariază. Au descoperit că diferența cea mai mare față de restul populației stă în felul în care acești tineri văd îndemânarea și norocul, probabil din cauza senzației de control pe care o dau jocurile video (Macey & Hamari, 2020). Într-un joc video chiar controlezi ce se întâmplă. Apeși un buton, personajul se mișcă. Mintea lui duce senzația asta mai departe, în pariu, unde ea nu mai are niciun temei.

El nu crede că joacă la noroc. Crede că face analiză. Știe forma echipelor, știe că un jucător a schimbat clubul, știe pe ce hartă se joacă. Și uneori ghicește. Fiecare câștig îi confirmă că „se pricepe”, iar fiecare pierdere devine o întâmplare nefericită: un jucător a greșit, serverul a avut probleme. Am scris mai pe larg despre aceste distorsiuni cognitive pe care și le spune omul care joacă, iar la pariurile pe jocuri video ele găsesc teren bun.

Mai e un lucru pe care familia îl ratează aproape mereu. Mulți dintre acești tineri au pariat înainte să pună vreodată un leu pe un meci.

Cutiile cu recompense (loot boxes) sunt obiecte din jocuri pe care le cumperi cu bani reali fără să știi ce primești. Uneori iese o armă rară, de cele mai multe ori nimic special. Mecanismul seamănă izbitor cu o păcănea: plătești, aștepți, se deschide, speri. Într-un sondaj cu 7.422 de jucători, David Zendle și Paul Cairns au găsit o legătură între cât cheltuie oamenii pe aceste cutii și cât de grave sunt problemele lor cu jocurile de noroc. Legătura era mult mai puternică decât cea dintre problemele de joc și cumpărarea altor obiecte din jocuri, semn că tocmai partea de hazard contează (Zendle & Cairns, 2018).

Studiile care au urmat au mers în aceeași direcție. O recenzie sistematică a găsit o relație pozitivă între cutiile cu recompense și problemele de joc în 12 din 13 publicații analizate (Spicer et al., 2022). O meta-analiză separată a ajuns la o legătură mică spre moderată, dar care apare iar și iar, de la un studiu la altul (Garea et al., 2021). Iar la adolescenți, într-un eșantion de 1.137 de tineri între 12 și 16 ani, aproape jumătate (45,6%) dintre cei care jucaseră jocuri video în ultimul an avuseseră de-a face cu astfel de cutii. Printre cei care cumpăraseră sau vânduseră obiecte din ele, proporția celor cu probleme de joc sau în risc era mai mare (Kristiansen & Severin, 2020).

Nimeni nu poate spune încă sigur dacă aceste cutii îi împing pe tineri spre jocurile de noroc sau dacă tinerii mai vulnerabili sunt cei atrași de ele. Ce se știe e că cele două merg împreună. Iar pasul următor are un nume pe care puțini părinți l-au auzit.

Skinurile sunt aspecte decorative pentru arme sau personaje. Nu fac jocul mai ușor, dar au valoare pe piața dintre jucători, unele ajung la sume mari. Și pot fi folosite ca monedă de pariu, pe meciuri sau pe jocuri de tip ruletă. Pentru un adolescent, asta nu arată a pariu. Arată a joc. Nu iese niciun ban din portofel, nu trebuie card, nu trebuie buletin.

Cercetarea spune altceva. Într-un sondaj pe copii britanici între 11 și 16 ani, 39% dintre cei care pariaseră skinuri în ultima lună jucaseră și alte jocuri de noroc. Printre copiii care jucau jocuri de noroc, cei care pariau skinuri aveau probleme de joc sau erau în risc în 23% din cazuri, față de 8% la ceilalți (Wardle, 2019). Pe două eșantioane de adolescenți australieni între 12 și 17 ani, cei care pariaseră skinuri în ultima lună aveau o stare de bine mai scăzută, îndeplineau mai des criteriile tulburării de joc pe internet, iar pariurile cu skinuri preziceau problemele de joc chiar și după ce cercetătorii au ținut cont de toate celelalte jocuri de noroc (Hing et al., 2021). Într-un alt studiu pe adolescenți, cei care pariaseră pe esports cu skinuri aveau de peste trei ori mai multe șanse să fie în risc sau să aibă deja o problemă cu jocul (Hing et al., 2022).

Adaugă la toate acestea viteza. Un meci de esports se împarte în runde de câteva minute, iar pariurile se pot pune în timp ce meciul curge. Telefonul e mereu în mână. Mintea primește o recompensă, sau promisiunea ei, de zeci de ori într-o seară, exact tiparul pe care l-am descris când am vorbit despre creierul care preferă recompensa imediată. Apoi vin prietenii, care pariază și ei și își trimit capturi de ecran cu câștigurile. Și vin cei care transmit jocul live, streamerii, oameni pe care tânărul îi admiră și care deschid cutii sau pariază în fața a mii de spectatori.

Ce se întâmplă cu cei care merg mai departe? Într-un studiu pe adulți, cercetătorii au comparat oameni care pariau regulat pe esports cu oameni care pariau regulat pe sporturi clasice. Cei care pariau pe esports erau mai tineri și îndeplineau criteriile pentru problema de joc în 64,8% din cazuri, față de 17,3% la cei care pariau pe sport. Cel puțin o urmare negativă a jocului apărea la 81,9% dintre ei, față de 45,3% la ceilalți, iar printre pariorii pe esports cei care pariau mai des cu skinuri aveau mai multe probleme (Greer et al., 2021). Sunt cifre dintr-un eșantion de pariori obișnuiți, nu din toată populația. Dar spun ceva despre direcția în care poate merge drumul.

Ca să pui lucrurile în perspectivă: o recenzie a 44 de studii despre adolescenți arată că între 0,2% și 12,3% dintre tineri îndeplinesc criteriile pentru problema de joc, în funcție de țară și de instrumentul folosit (Calado et al., 2017). Majoritatea tinerilor care se uită la esports nu vor avea niciodată o problemă. Nu orice meci urmărit e un semn de alarmă. Doar că, dacă al tău se numără printre cei care alunecă, mai bine afli devreme. Iar aici familia are mai multă putere decât crede.

Ce poate face familia când tânărul pariază pe jocuri video

Primul impuls al multor părinți e să interzică jocurile video cu totul. Se înțelege de unde vine. Doar că pentru el jocul nu e problema, ci locul unde se simte competent, unde are prieteni, unde e cineva. Dacă atacul cade pe joc, el aude că i se atacă lumea întreagă și se închide. Pariul merge mai departe, doar că pe ascuns.

Mai util e să înveți să vezi diferența. Câteva lucruri spun mai mult decât orele petrecute în fața ecranului: verifică telefonul obsesiv în timpul meciurilor, reacționează la un meci pe care nici nu-l joacă de parcă și-ar fi pierdut ceva al lui, vinde skinuri sau îți cere bani fără să spună pentru ce, apar sume ciudate în contul lui, iar cheltuielile pe jocuri cresc fără să se vadă ce a cumpărat. Despre semnele pe care le vede familia la jocurile de noroc în general am scris separat, iar multe dintre ele se potrivesc și aici.

Ce spun studiile despre rolul părinților? O meta-analiză a studiilor care au urmărit tineri în timp a căutat factorii care cresc sau scad riscul ca un adolescent să ajungă la probleme cu jocul. Supravegherea părinților a ieșit printre puținii factori de protecție găsiți (Dowling et al., 2017). Supraveghere nu înseamnă spionaj. Înseamnă să știi, în linii mari, cu cine își petrece timpul, pe ce cheltuie, ce face seara. Și să afli asta pentru că el îți povestește, nu pentru că îi citești mesajele.

O altă recenzie arată că adolescenții care au probleme cu jocul au mai des părinți care joacă ei înșiși și raportează mai puțină supraveghere din partea lor. Autorii notează că tratamentul tinerilor cu probleme de joc cere o colaborare strânsă cu familia (Emond & Griffiths, 2020). Asta te privește direct. Dacă tatăl pariază pe fotbal în fiecare weekend și povestește la masă cât a câștigat, mesajul ajunge la băiat mult mai clar decât orice discuție despre riscuri. Modelul din casă cântărește.

Când vrei să vorbești cu el, alege un moment liniștit, nu seara în care ai descoperit o pierdere. Pornește de la ce vezi, nu de la ce bănuiești: „Am observat că în ultima vreme te uiți la telefon tot meciul și pari supărat după. Ce se întâmplă?” Întreabă-l despre joc cu curiozitate reală. Lasă-l să-ți explice ce sunt skinurile, cum funcționează un turneu, de ce îi place o echipă. Un tânăr care simte că e ascultat povestește mai mult decât unul care simte că e interogat. Despre cum spui adevărul fără să ataci găsești mai multe într-un articol separat.

Ce strică aproape mereu discuția: ironia („iar pierzi timpul cu jocurile tale”), comparațiile, amenințările pe care nu le vei pune în practică și predica lungă. Tânărul pleacă din asemenea discuții cu convingerea că nu are rost să mai spună adevărul.

Dacă problema e deja serioasă și el nu vrea să audă de ajutor, există o abordare care a fost studiată tocmai pentru familie. Se numește CRAFT (Community Reinforcement and Family Training) și pornește de la ideea că cei apropiați pot schimba felul în care răspund la comportamentul lui: cum răsplătesc momentele în care nu joacă, cum lasă consecințele să ajungă la el, cum aleg momentul pentru o discuție. Cercetătorii au adaptat acest model pentru familiile jucătorilor (Makarchuk et al., 2002). Într-un studiu controlat, 186 de oameni apropiați de un jucător au primit fie un manual bazat pe CRAFT, fie manualul plus sprijin telefonic, fie doar informații generale. La toate grupurile au apărut îmbunătățiri în viața lor și în comportamentul de joc al celui drag, iar grupurile care au lucrat cu metoda au avut rezultate mai bune la numărul de zile de joc. Numărul celor care au intrat în tratament nu a diferit, iar autorii cred că familiile au nevoie de mai multă îndrumare ca să ajungă acolo (Hodgins et al., 2007).

Familia poate începe să lucreze chiar dacă el nu vrea încă. Am explicat cum poate familia să înceapă lucrul cu un psiholog chiar dacă el nu vrea ajutor, iar dacă e vorba de fiul tău, găsești pași concreți și în articolul despre ce poate face o mamă când fiul ei pariază.

Un ultim lucru. Pentru el, jocul video rămâne ceva bun: e locul unde a învățat să coopereze, să piardă și să încerce din nou. Nu trebuie să-i iei asta. Trebuie doar să-l ajuți să despartă jocul pe care îl iubește de pariul care s-a lipit de el.

Întrebări frecvente despre pariurile pe esports

Sunt pariurile pe esports mai riscante decât pariurile sportive obișnuite?

Datele de până acum spun că pot fi. Într-o comparație între pariori regulați, cei care pariau pe esports aveau probleme cu jocul mult mai des decât cei care pariau pe sporturi clasice. Printre ei, cei care pariau mai des cu skinuri aveau mai multe probleme.

Cutiile cu recompense din jocuri sunt un fel de joc de noroc?

Funcționează pe același principiu: plătești bani reali pentru un rezultat lăsat la voia întâmplării. Mai multe recenzii și meta-analize arată o legătură constantă între banii cheltuiți pe ele și problemele de joc. Nu se știe încă sigur ce vine întâi, dar cele două apar des împreună.

Fiul meu spune că pariază doar cu skinuri, nu cu bani. E mai puțin grav?

Nu neapărat. La adolescenți, pariurile cu skinuri au fost legate de probleme de joc chiar și după ce s-a ținut cont de pariurile cu bani. Skinurile au valoare reală și se pot vinde, deci pierderile sunt reale, chiar dacă nu par.

Cum vorbesc cu un tânăr care pariază pe jocuri video fără să se închidă?

Pornește de la ce ai observat concret și întreabă-l despre joc cu interes sincer. Evită ironia, interdicțiile totale și discuțiile din momentele de furie. Studiile arată că supravegherea părinților îl protejează, iar ce vede la adulții din casă contează și el.

Ce ai observat la el în timpul meciurilor pe care nu le joacă, ci doar le urmărește?

Dacă simți că pariurile lui au început să ia locul jocului și nu știi cum să-l ajuți fără să-l pierzi, poți începe chiar de azi programul pentru familiile celor care joacă, pas cu pas, în ritmul tău.

Bibliografie

1. Calado, F., Alexandre, J., & Griffiths, M. D. (2017). Prevalence of adolescent problem gambling: A systematic review of recent research. Journal of Gambling Studies, 33(2), 397–424. https://doi.org/10.1007/s10899-016-9627-5
2. Dowling, N. A., Merkouris, S. S., Greenwood, C. J., Oldenhof, E., Toumbourou, J. W., & Youssef, G. J. (2017). Early risk and protective factors for problem gambling: A systematic review and meta-analysis of longitudinal studies. Clinical Psychology Review, 51, 109–124. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2016.10.008
3. Emond, A. M., & Griffiths, M. D. (2020). Gambling in children and adolescents. British Medical Bulletin, 136(1), 21–29. https://doi.org/10.1093/bmb/ldaa027
4. Garea, S. S., Drummond, A., Sauer, J. D., Hall, L. C., & Williams, M. N. (2021). Meta-analysis of the relationship between problem gambling, excessive gaming and loot box spending. International Gambling Studies, 21(3), 460–479. https://doi.org/10.1080/14459795.2021.1914705
5. Greer, N., Rockloff, M. J., Russell, A. M. T., & Lole, L. (2021). Are esports bettors a new generation of harmed gamblers? A comparison with sports bettors on gambling involvement, problems, and harm. Journal of Behavioral Addictions, 10(3), 435–446. https://doi.org/10.1556/2006.2021.00039
6. Hing, N., Lole, L., Russell, A. M. T., Rockloff, M., King, D. L., Browne, M., Newall, P., & Greer, N. (2022). Adolescent betting on esports using cash and skins: Links with gaming, monetary gambling, and problematic gambling. PLOS ONE, 17(5), e0266571. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0266571
7. Hing, N., Russell, A. M. T., Bryden, G. M., Newall, P., King, D. L., Rockloff, M., Browne, M., & Greer, N. (2021). Skin gambling predicts problematic gambling amongst adolescents when controlling for monetary gambling. Journal of Behavioral Addictions, 10(4), 920–931. https://doi.org/10.1556/2006.2021.00078
8. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., & Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230. https://doi.org/10.1007/s10899-006-9052-2
9. Kristiansen, S., & Severin, M. C. (2020). Loot box engagement and problem gambling among adolescent gamers: Findings from a national survey. Addictive Behaviors, 103, 106254. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2019.106254
10. Macey, J., & Hamari, J. (2020). GamCog: A measurement instrument for miscognitions related to gamblification, gambling, and video gaming. Psychology of Addictive Behaviors, 34(1), 242–256. https://doi.org/10.1037/adb0000526
11. Makarchuk, K., Hodgins, D. C., & Peden, N. (2002). Development of a brief intervention for concerned significant others of problem gamblers. Addictive Disorders & Their Treatment, 1(4), 126–134. https://doi.org/10.1097/00132576-200211000-00003
12. Spicer, S. G., Nicklin, L. L., Uther, M., Lloyd, J., Lloyd, H., & Close, J. (2022). Loot boxes, problem gambling and problem video gaming: A systematic review and meta-synthesis. New Media & Society, 24(4), 1001–1022. https://doi.org/10.1177/14614448211027175
13. Wardle, H. (2019). The same or different? Convergence of skin gambling and other gambling among children. Journal of Gambling Studies, 35(4), 1109–1125. https://doi.org/10.1007/s10899-019-09840-5
14. Zendle, D., & Cairns, P. (2018). Video game loot boxes are linked to problem gambling: Results of a large-scale survey. PLOS ONE, 13(11), e0206767. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0206767