-

Ce se întâmplă de fapt în mintea omului care nu se poate opri?
Aproape fiecare om care a stat vreodată în fața mea, în cabinet, mi-a pus, mai devreme sau mai târziu, aceeași întrebare. Nu „de ce am început”, nici „cum scap” — ci una mult mai dureroasă: „De ce nu mă pot opri, deși știu foarte bine ce-mi face?” O femeie care își promitea în fiecare seară…
-

Adevărul spus fără violență. Cum confruntăm fără să atacăm?
În relația cu o persoană care suferă de dependență, adevărul este adesea distorsionat, ascuns, amânat sau rostit cu furie. Mulți membri ai familiei și prieteni apropiați simt o nevoie profundă de a spune lucrurilor pe nume – „să îl trezească”, „să îl confrunte”, „să îl facă să înțeleagă”. Însă în această intenție, uneori sinceră și…
-

Cum NU comunicăm cu un dependent – greșelile clasice care sabotează vindecarea
În lucrul cu persoanele care suferă de o formă de dependență, fie ea legată de substanțe, comportamente sau relații, se observă o constantă: familia și apropiații, de cele mai multe ori bine intenționați, pot deveni fără să-și dea seama factori de întreținere ai comportamentului adictiv. Comunicarea cu dependentul este adesea traversată de impulsuri emoționale intense:…
-

Nu mai vreau să fiu cel care «ține familia» – adicția ca refuz al rolului salvator
Există oameni care nu-și permit niciodată să cadă. Care nu-și permit să greșească, să aibă nevoie, să plângă, să fie întrebați „cum ești?” pentru că, de când se știu, ei sunt cei care susțin. „Băiatul responsabil”. „Fata care are grijă de toți”. „Cel puternic”. „Cea de nădejde”. Ei sunt cei care, într-o familie disfuncțională, își…
-

Povestea dependentului care a învățat să ceară atenție prin distrugere.
Nimeni nu se trezește într-o dimineață spunând: „Vreau să mă distrug.” Dar unii oameni se trezesc în fiecare dimineață cu aceeași tăcere în jurul lor, cu același gol în piept, cu aceeași absență a unei priviri care să spună „te văd”. Pentru unii, atenția nu a fost niciodată oferită gratuit. A trebuit să o obțină.…
-

„Sunt un om rău?” – când adicția devine identitate
Adicția nu începe în corp, nici măcar în comportament. Adicția începe în povestea pe care o spune un om despre el însuși. Și cea mai dureroasă dintre aceste povești este cea care, în adâncul subconștientului, spune: „Sunt un om rău.” Aceasta nu este o propoziție rostită mereu cu voce tare, dar este un ecou persistent…
-

De ce recăderea nu înseamnă că ai eșuat
Recăderea nu este o dovadă că nu ai învățat nimic, nu înseamnă că ai dat totul peste cap, nu anulează pașii pe care i-ai făcut, nu șterge lacrimile vărsate în tăcere și nici nu desființează curajul cu care ai început călătoria ta spre vindecare. Recăderea nu este sfârșitul, ci parte din drum. O cădere nu…
-

Cum arată copilul interior al dependentului: între rușine și nevoia de iubire
În fiecare dependent trăiește un copil care nu a fost văzut, auzit, ținut, validat sau iubit necondiționat. Acest copil nu dispare în momentul în care adultul preia controlul, ci continuă să trăiască în adâncul psihicului, acționând din umbră prin suferință, impulsuri, rușine cronică și o căutare disperată de alinare. Copilul interior al dependentului este, în…
-

Inteligența emoțională scăzută și evitarea afectivă în adicții
În centrul fiecărei adicții nu se află o substanță sau un comportament compulsiv, ci o relație disfuncțională cu emoția. Persoanele care dezvoltă dependențe cronice prezintă adesea o capacitate redusă de a identifica, exprima și regla propriile trăiri afective, ceea ce face ca realitatea emoțională să devină o povară insuportabilă, căutându-se astfel metode rapide de evitare,…
-

De ce suferința ne face vulnerabili la adicții spirituale
Adicțiile spirituale sunt printre cele mai subtil ascunse forme de evitare psihică, adesea învelite în limbajul vindecării, al luminii și al evoluției, dar în esență funcționând ca o strategie de fugă de sine. Într-o epocă în care durerea emoțională nu mai este reprimată prin tăcere, ci transformată în conținut spiritual de consum, tot mai multe…









