-
Dependența toxică -„red flags” (semnalele de alarmă)
Te iubesc atât de mult încât nu pot respira fără tine.” Ceea ce în poezii sună a devotament suprem, în realitate poate fi primul simptom al unei patologii : codependența. De multe ori, intrăm în relații căutând un adăpost, dar ne trezim construind ziduri care ne izolează de propria identitate. Iubirea toxică nu este mereu…
-
Jocurile de noroc. De ce oamenii nu se schimbă, deși fac terapie ?
Una dintre cele mai dureroase confuzii pentru familii este aceasta: omul merge la terapie, vorbește, înțelege, pare uneori mai lucid, și totuși continuă să joace. Din exterior, lucrurile par ilogice. Dacă vede clar ce pierde, dacă suferă, dacă știe că își distruge viața, de ce nu se schimbă? De ce terapia nu produce automat oprirea…
-
Dependentul a mers la terapie, dar „nu s-a vindecat”
Există un moment de dezamăgire în multe familii: dependentul a acceptat terapia, merge regulat, vorbește, pare uneori mai conștient, iar totuși schimbarea profundă nu apare. Jocul revine, evitările continuă, responsabilitatea rămâne fragilă. În acest punct, familia începe să se întrebe dacă terapia funcționează cu adevărat sau dacă „nu vrea suficient”. Această întrebare pornește dintr-o așteptare…
-
Chiar dacă merge la terapie, joacă. De ce ?
De multe ori, familia unui dependent ajunge să trăiască o confuzie deranjantă: persoana dragă merge la terapie, vorbește, pare mai conștientă, uneori chiar mai calmă, și totuși comportamentele distructive continuă. Apar recăderi, minciuni, evitări. În acest punct, familia nu înțelege ce nu funcționează. Terapia există. Specialistul există. Bunăvoința există. Și totuși, schimbarea reală întârzie sau…
-
De ce terapia singură nu vindecă dependența ?
Există un moment de ușurare în aproape toate familiile în care apare dependența: momentul în care dependentul acceptă să meargă la terapie. Pentru mulți, acesta este punctul în care tensiunea scade brusc. „În sfârșit, cineva se ocupă.” „În sfârșit, e pe mâini bune.” „De acum lucrurile ar trebui să se rezolve.” Această speranță este profund…
-
5 moduri prin care să nu mai joci
A opri jocurile de noroc nu înseamnă doar a închide un cont sau a evita un cazinou. Înseamnă a opri o conversație interioară care se repetă de ani de zile: „poate de data asta va fi altfel”. Dependența nu este despre bani — este despre speranță, control și durerea care nu a fost niciodată ascultată.…
-
Șantajul emoțional la jucători: iubire, vinovăție și control
În spatele fiecărei dependențe există o poveste de iubire. Uneori, iubirea pentru joc nu este despre câștig, ci despre iluzia că poți controla hazardul, că poți obține o clipă de pace printr-un act de putere. Dar atunci când jocul devine centrul vieții, ceilalți — familia, partenerul, copiii — devin spectatori într-un teatru în care emoția…
-
Copilul jucătorului: moștenirea tăcerii
Unele copilării nu se termină niciodată. Ele continuă în tăcerea adultului care învață să zâmbească fără să creadă, în nevoia de control a celui care nu mai suportă surpriza, în frica inexplicabilă a celui care trăiește mereu ca și cum ar aștepta ceva. Copilul jucătorului poartă în sine această tăcere lungă, amestec de rușine, confuzie…
Dacă ai întrebări
Blog
Arhive
Categorii
- Alcool (3)
- Cocaina (23)
- Codependență (30)
- Dependență de Muncă (9)
- Familiile dependenților (12)
- General (19)
- Jocuri (34)
- Marihuana (3)
- Pornografie (16)
- Psihedelice (3)
- Social Media (42)
