Aproape fiecare femeie care a trăit lângă un om care joacă își amintește clipa în care a aflat. Rareori a aflat de la el. A aflat de la bancă, dintr-un SMS despre o rată întârziată, dintr-un plic cu antetul unei firme de recuperări sau de la o cumnată care a întrebat-o, stânjenită, dacă „i-a dat Mihai banii înapoi”. Uneori e contul pus deoparte pentru școala copilului, golit în trei săptămâni. Alteori e inelul bunicii, care nu mai e în cutie.

Primul gând e aproape mereu același: „Cât?”. Al doilea vine mai târziu și doare mai tare: „De când?”.

Banii sunt locul în care dependența de jocuri de noroc iese la vedere. Ani întregi poate să stea ascunsă în telefon, în pauza de țigară, în „am rămas mai mult la birou”. Banii însă se numără. Lipsesc. Și, odată ce lipsesc, lipsesc pentru toată casa, nu numai pentru el.

Cercetătorii australieni care au încercat să pună pe hârtie toate felurile în care jocul face rău au observat ceva ce multe familii știu deja. Paguba financiară era aproape mereu primul lucru despre care vorbeau oamenii, atât jucătorii, cât și cei din jurul lor. Se vede ușor, se poate număra și declanșează restul: certurile, nopțile nedormite, rușinea, uneori despărțirea. Tot pierderea banilor era adesea clipa în care cineva spunea „până aici” și căuta ajutor (Langham et al., 2016).

De ce nu se oprește după ce pierde

Să zicem că joi seara a pierdut două mii de lei. Un om fără problema asta ar zice „am pierdut, gata, mă opresc”. El nu gândește așa. El gândește: „Dacă îi recuperez până duminică, nu află nimeni”. Și vineri joacă din nou, de data asta mai mult, ca să acopere gaura mai repede.

Cercetătorii numesc asta în engleză „chasing”, adică urmărirea pierderilor. O echipă de la Bruxelles, Gent și Vancouver a trecut prin zeci de studii și a arătat că fenomenul are două fețe. Una se petrece în aceeași seară: după ce pierde, omul pariază mai mult, mai repede și pe variante tot mai riscante. Cealaltă se întinde pe zile: se întoarce a doua zi sau peste o săptămână anume ca să-și ia banii înapoi. Autorii consideră urmărirea pierderilor un simptom clinic de bază al tulburării de joc (Banerjee et al., 2023). Nu e deci o toană a lui și nici o slăbiciune pe care ai fi putut s-o îndrepți tu cu vorba bună.

Pentru el, pierderea nu e o pagubă încheiată. E un cont deschis, pe care fiecare pariu nou promite să-l închidă. De aceea, cu cât pierde mai mult, cu atât are mai multe motive să mai joace o dată. Iar banii încetează să mai fie bani. Devin „credit”, „fise”, „miză”. Două mii de lei nu mai înseamnă rata la apartament sau cumpărăturile pe o lună. Înseamnă doar punctul de la care „trebuie să revin”.

În spatele lui „o să recuperez” stau, de obicei, două gânduri greșite pe care multă lume le amestecă. Primul se numește eroarea jucătorului: convingerea că, după o serie de pierderi, câștigul „trebuie” să vină. Dacă a ieșit de opt ori negru la ruletă, acum „sigur” iese roșu. Dacă aparatul n-a dat nimic toată seara, înseamnă că „e plin”. Numai că ruleta și aparatul nu țin minte nimic. Fiecare rundă e nouă, cu aceleași șanse ca prima.

Al doilea e iluzia controlului. Aici nu mai e vorba de ce „datorează” norocul, ci de puterea lui asupra norocului: are un sistem, cunoaște echipele, simte momentul, apasă butonul exact când trebuie. Doi cercetători de la Universitatea din Georgia au analizat chestionarele folosite ca să măsoare gândirea jucătorilor. Toate măsurau iluzia controlului, aproape toate măsurau și eroarea jucătorului, iar diferențele dintre oamenii cu joc patologic și ceilalți au ieșit mari la fiecare instrument (Goodie & Fortune, 2013). Când îl auzi spunând „acum trebuie să iasă”, e prima eroare. Când spune „am prins șmecheria”, e a doua. Despre amândouă poți citi mai pe larg în articolul despre distorsiunile cognitive în jocurile de noroc.

Pentru tine contează altceva. Niciunul dintre gândurile astea nu cedează în fața argumentelor, oricât de bine le-ai alege. Nu-ți pierde nopțile încercând.

Cum se strică banii casei, treaptă cu treaptă

Echipa lui Erika Langham a descris paguba financiară pe mai multe trepte, iar descrierea seamănă izbitor cu ce povestesc familiile (Langham et al., 2016).

Pe prima treaptă pleacă ce era în plus. Concediul la care nu mai mergeți. Televizorul pe care nu-l mai cumpărați. Apoi se topesc economiile, iar odată cu ele ies din viața familiei lucrurile mici care o țin laolaltă: ieșirea de duminică, cursul de înot al copilului, cadoul de ziua cuiva. Cei din jur n-au ales nimic din toate astea, dar le pierd la fel.

Pe a doua treaptă, banii nu mai ajung de la o lună la alta și începe cârpeala. Fie se fac bani în plus, cu un al doilea serviciu sau cu lucruri vândute din casă, fie se fac datorii. Un credit nou ca să acopere rata altui credit. Obiecte duse la amanet. Facturi la curent sau la întreținere lăsate neplătite. Cercetătorii au remarcat că împrumuturile scumpe pe termen scurt și amanetul adaugă pagubă peste pagubă, pentru că un împrumut scump costă mult mai mult decât suma primită.

A treia treaptă e mai greu de văzut. Se renunță la cheltuielile care nu dor imediat: asigurarea casei sau a mașinii nu se mai reînnoiește, reparațiile se amână, controlul la dentist rămâne pe altă dată. Nimic nu se întâmplă o vreme. Apoi se întâmplă tot deodată: o țeavă spartă fără asigurare, o plombă care devine extracție.

Pe ultima treaptă nu mai sunt bani pentru ce e strict necesar: mâncare, haine, medicamente, chirie, rechizitele copiilor. Nu orice familie ajunge aici. Dar cea care ajunge rareori a sărit peste treptele de dinainte.

O echipă britanică a avut acces la datele anonime ale unei bănci, pentru până la 6,5 milioane de clienți, pe o perioadă de până la șapte ani. Cercetătorii au legat partea din venitul lunar dusă la jocuri de noroc de 31 de indicatori financiari, sociali și de sănătate. Oamenii care jucau o parte mai mare din venit aveau mai multe greutăți financiare și își planificau mai puțin banii. Aveau și un risc mai mare ca, în anii următori, să rămână fără loc de muncă. La nivelurile cele mai mari de joc, mortalitatea era vizibil mai mare (Muggleton et al., 2021). Sunt asocieri, nu dovezi că jocul a produs singur fiecare necaz. Arată însă, pe milioane de oameni, că nu vorbim despre câteva cazuri nefericite.

De unde vin banii când salariul lui nu mai ajunge? La început, din economii. Apoi din descoperitul de cont, de pe cardul de credit, din împrumuturi luate din telefon în câteva minute, de la colegi, de la frate, de la mama lui, „doar până la salariu”. Uneori pleacă lucruri din casă. Uneori apar împrumuturi pe numele altcuiva din familie.

Cercetătorii de la Universitatea din Tampere au chestionat aproape 1.900 de tineri între 18 și 25 de ani din Finlanda și din Statele Unite, plus un grup recrutat de pe forumuri finlandeze. În toate cele trei studii a apărut același lanț: jocul cu probleme mergea mână în mână cu datoriile de consum, iar datoriile duceau la rate neplătite și la executare silită. Concluzia lor e că creditul de consum și împrumuturile rapide pot să-i dea jucătorului exact resursele de care are nevoie ca să continue (Oksanen et al., 2018). Creditul nu stinge focul. Îl întreține.

Un studiu de la Universitatea din Sydney, pe 309 jucători, s-a uitat la altceva: nu cât datorează oamenii, ci cât de tare îi apasă gândul că nu vor putea plăti. Tocmai grija asta pentru datorii explica o parte din legătura dintre jocul cu probleme și depresie, neliniște, starea generală proastă și necazurile din familie (Swanton & Gainsbury, 2020). Pentru omul de lângă tine, asta înseamnă un cerc închis. Îl sufocă datoria, joacă să scape de gândul ei sau să o „rezolve dintr-o lovitură”, pierde, datoria crește și îl sufocă și mai tare.

Și de aici vin minciunile. Nu pentru că e un om rău, ci pentru că să-ți spună suma reală ar însemna să recunoască tot: că a pierdut, că a mințit, că nu se poate opri. Rușinea e uriașă. Așa că datoria se ascunde, se împarte în bucăți mici, se acoperă cu alt împrumut. De obicei, prima sumă pe care ți-o spune e mai mică decât cea adevărată. Nu te mira dacă mai apare un credit după câteva săptămâni. Nu înseamnă neapărat că te-a mințit a doua oară. Poate că nici el nu mai știa exact.

Mai e ceva ce merită știut. O echipă australiană a chestionat 1.131 de oameni apropiați de cineva cu probleme de joc. Cei mai loviți erau cei care împărțeau cu el banii și grijile casei: partenerii de acum, foștii parteneri și familia apropiată. La ei, paguba era legată de o suferință mare, care le afecta până și munca (Tulloch et al., 2023). Cu cât portofelul e mai comun, cu atât paguba ajunge mai direct la tine. De aceea, să-ți aperi banii nu e o trădare față de el. E primul lucru care ține casa în picioare.

Ce poate face familia ca să-și apere banii

Există o diferență pe care multe femei o simt, dar nu o pot pune în cuvinte: una e să aperi banii casei, alta e să preiei datoriile lui. Prima te ajută. A doua, de cele mai multe ori, îl ajută să mai joace o vreme.

Începe prin a afla cât mai exact unde sunteți. Stați jos cu extrasele de cont, cu contractele și cu tot ce vine prin poștă. Roagă-l să scrie pe o foaie fiecare datorie: la cine, cât, ce rată are, când e scadența. Așteaptă-te ca lista să fie incompletă prima dată. Nu e un motiv să renunți, e doar felul în care lucrează rușinea.

Apoi despărțiți banii. Salariul tău să intre într-un cont la care ai acces numai tu. Schimbă parolele aplicațiilor bancare și codurile PIN pe care le cunoaște el. Nu lăsa cardurile și banii la îndemână. Actele casei, bijuteriile și lucrurile de valoare să stea într-un loc pe care numai tu îl știi.

Plătește direct cheltuielile de bază: chiria sau rata la casă, întreținerea, curentul, școala copiilor. Banii care țin casa în picioare să nu mai treacă prin mâna lui. Pune deoparte, chiar și puțin, un fond de urgență despre care să știi doar tu. Pe oricare dintre treptele de mai sus, cel mai tare doare cheltuiala neprevăzută care vine când nu mai e nimic deoparte.

Nu semna nimic pentru datoriile lui. Nu te face girant, nu semna alături de el un contract de împrumut și nu accepta un credit nou „ca să le strângem pe toate într-unul singur”, oricât de convingător ar suna. Dacă ai deja semnături pe hârtii comune sau nu știi ce răspundere ai pentru ce a făcut el, întreabă un avocat înainte să iei vreo hotărâre. Legile se schimbă, iar fiecare situație e altfel și merită un răspuns de la cineva care vede actele.

Nu-i plăti pe ascuns datoriile de joc, „doar de data asta”. E greu când sună telefonul și cineva îi cere banii pe un ton amenințător. Dar fiecare datorie plătită de altcineva șterge urma pierderii și pune ceasul din nou la zero. El învață că, oricât de adânc ar cădea, cineva îl scoate. Am scris mai mult despre asta în articolul despre felul în care familia de multe ori îl ține dependent. Dacă există amenințări reale la adresa ta sau a copiilor, locul lor e la poliție, nu în portofelul tău.

Dacă el acceptă să colaboreze, puteți pune bariere mai solide. Simone Rodda, cercetătoare la Universitatea din Auckland, a strâns studiile despre felul în care oamenii își îngrădesc accesul la bani ca să nu joace. Barierele „moi”, cum ar fi un membru al familiei care ține banii, se dărâmă ușor. Pentru cele „tari”, puse la nivelul băncii sau al sistemului, studiile pe care le-a găsit vin cu un sprijin clar. Numai că studiile sunt puține, doar nouă, și de calitate modestă (Rodda, 2021). Întrebați la banca voastră dacă are o opțiune de blocare a plăților către site-urile de pariuri și cazinouri. Pe lângă asta, el poate cere autoexcluderea la ONJN, cu mâna lui.

O cercetătoare de la Institutul Național pentru Sănătate și Bunăstare din Finlanda a citit mesajele lăsate pe un forum de patruzeci de partenere ale unor jucători. Pentru multe dintre ele, preluarea banilor casei era felul în care încercau să ferească familia de noi datorii. Tot acolo scriau despre rușine, despre frica de ce va zice lumea și despre încrederea care nu se mai lega. Unele voiau să mai dea o șansă familiei. Altele, îngrijorate pentru copii, alegeau divorțul (Järvinen-Tassopoulos, 2020). Nicio variantă nu e rușinoasă. Să ții tu banii nu te face gardianul lui. Îți dă doar un gard în jurul casei. Recuperarea lui rămâne treaba lui.

Când ai pus banii la adăpost, vorbește cu el pe față, fără scandal și fără ultimatumuri pe care nu le poți ține. Spune ce ai văzut, ce ai schimbat și de ce. Spune-i că nu mai acoperi datoriile de joc, dar că ești alături de el dacă cere ajutor. Pentru el, drumul cu cele mai multe dovezi e tratamentul psihologic, despre care am scris în articolul despre tratamentul dependenței de jocuri de noroc.

Datoriile se plătesc cu timpul. Unele se renegociază, altele se închid încet, rată cu rată. Mai greu se reface încrederea: să nu mai tresari când vibrează telefonul lui, să nu mai verifici contul de trei ori pe zi. Dar și asta începe tot de la bani, din ziua în care știi sigur că ce e al casei e la adăpost.

Bibliografie

1. Banerjee, N., Chen, Z., Clark, L., & Noël, X. (2023). Behavioural expressions of loss-chasing in gambling: A systematic scoping review. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 153, Article 105377. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2023.105377
2. Goodie, A. S., & Fortune, E. E. (2013). Measuring cognitive distortions in pathological gambling: Review and meta-analyses. Psychology of Addictive Behaviors, 27(3), 730–743. https://doi.org/10.1037/a0031892
3. Järvinen-Tassopoulos, J. (2020). The impact of problem gambling: Are there enough services available for families with children? Public Health, 184, 28–32. https://doi.org/10.1016/j.puhe.2020.03.020
4. Langham, E., Thorne, H., Browne, M., Donaldson, P., Rose, J., & Rockloff, M. (2016). Understanding gambling related harm: A proposed definition, conceptual framework, and taxonomy of harms. BMC Public Health, 16, Article 80. https://doi.org/10.1186/s12889-016-2747-0
5. Muggleton, N., Parpart, P., Newall, P., Leake, D., Gathergood, J., & Stewart, N. (2021). The association between gambling and financial, social and health outcomes in big financial data. Nature Human Behaviour, 5(3), 319–326. https://doi.org/10.1038/s41562-020-01045-w
6. Oksanen, A., Savolainen, I., Sirola, A., & Kaakinen, M. (2018). Problem gambling and psychological distress: A cross-national perspective on the mediating effect of consumer debt and debt problems among emerging adults. Harm Reduction Journal, 15(1), Article 45. https://doi.org/10.1186/s12954-018-0251-9
7. Rodda, S. N. (2021). A scoping review of hard systems and tools that restrict money and cash for gambling. Journal of Behavioral Addictions, 10(3), 587–600. https://doi.org/10.1556/2006.2021.00065
8. Swanton, T. B., & Gainsbury, S. M. (2020). Debt stress partly explains the relationship between problem gambling and comorbid mental health problems. Social Science & Medicine, 265, Article 113476. https://doi.org/10.1016/j.socscimed.2020.113476
9. Tulloch, C., Browne, M., Hing, N., Rockloff, M., & Hilbrecht, M. (2023). How gambling harms others: The influence of relationship-type and closeness on harm, health, and wellbeing. Journal of Behavioral Addictions, 12(3), 697–710. https://doi.org/10.1556/2006.2023.00036

Tu ce ai putea pune deoparte chiar de mâine, doar pentru casă și pentru copii, fără să-i ceri voie?