E trecut de miezul nopții. Telefonul e pe noptieră, cu ecranul în jos. Unul dintre voi doarme, sau se preface. Celălalt se gândește la aceeași întrebare pe care o scrie acum în Google: se poate trata așa ceva? Și dacă da, cum, cu cine, cât costă, cât durează?

Răspunsul scurt e da: dependența de jocuri de noroc se tratează. Răspunsul lung e acest articol. L-am scris pentru amândoi. Pentru tine, dacă tu joci și ai obosit să-ți promiți că „de luni” se termină. Și pentru tine, dacă îl vezi pe el cum pleacă în fiecare seară cu telefonul în baie și te întrebi ce mai poți face fără să înnebunești.

Ce este, de fapt, dependența de jocuri de noroc

Medicii și psihologii nu o numesc viciu și nici slăbiciune de caracter. În manualele de diagnostic apare ca tulburare. Manualul american de psihiatrie, DSM-5, o numește „tulburarea de joc de noroc” și o așază lângă dependențele de substanțe, nu lângă obiceiurile proaste. Clasificarea Organizației Mondiale a Sănătății, ICD-11, o descrie prin trei lucruri: controlul pierdut asupra jocului (când începi, cât joci, când te oprești), jocul care trece înaintea altor interese și obligații și continuarea lui chiar când pagubele sunt la vedere.

Concret, un specialist se uită la lucruri pe care le recunoști ușor. Ai nevoie să joci sume tot mai mari ca să simți ceva. Devii iritat când încerci să te oprești. Te întorci a doua zi ca să recuperezi. Minți ca să ascunzi cât ai pierdut. Ceri bani ca să acoperi găurile. Ai pus în pericol o relație sau un serviciu. În DSM-5, diagnosticul se pune când apar cel puțin patru asemenea semne în decursul unui an. Nu e un test pe care să ți-l dai singur în seara asta, ci o hartă: dacă te regăsești în ea, merită o evaluare făcută de un om pregătit. Dacă vrei să vezi semnele din perspectiva familiei, le-am adunat și în articolul despre semnele că cineva apropiat are o problemă cu jocurile de noroc.

De ce nu se trece „cu voința”

Cei mai mulți jucători au încercat deja cu voința. Au șters aplicația, au dat cardul soției, au jurat pe copii. Și au rezistat o săptămână, două, până la o seară proastă, un salariu intrat sau un mesaj cu „bonus”.

Nu pentru că ar fi slabi. O sinteză amplă publicată în Nature Reviews arată că în dependența de jocuri de noroc sunt implicate circuitele creierului care se ocupă de recompensă, de impuls și de control. Jocul le antrenează, seară de seară, să răspundă la un singur semnal. Voința lucrează împotriva unui mecanism care a fost exersat luni sau ani la rând. Poți citi mai pe larg despre asta în articolul ce se întâmplă în creier în dependența de jocuri de noroc.

Aceeași sinteză mai spune un lucru care doare: cei mai mulți oameni cu această problemă nu ajung niciodată la tratament. Rușinea, datoriile și speranța că „se rezolvă de la sine” îi țin departe de cabinet. Tratamentul nu e pentru cei care au ajuns „cel mai jos”. E pentru oricine a observat că nu se mai poate opri singur.

Ce funcționează în tratament

Tratamentul nu e un singur lucru. E o combinație, potrivită pentru fiecare om: psihoterapie aproape întotdeauna, psihiatru când e nevoie, medicație uneori, plus bariere practice care fac jocul mai greu de atins.

Psihoterapia: prima alegere

Dintre toate formele de ajutor, cea mai bine studiată este terapia cognitiv-comportamentală. Pe scurt, lucrează cu ce gândești despre joc și cu ce faci în jurul lui.

O echipă de la Universitatea din Memphis a adunat toate meta-analizele serioase despre această terapie, adică zeci de studii cu peste cinci mii de oameni. Concluzia lor a fost limpede: terapia cognitiv-comportamentală reduce gravitatea dependenței și cât de des joacă omul, față de cei care nu primesc tratament sau primesc doar un minim de sprijin. Spus pe românește: dacă pui alături un om care a făcut terapie și unul care n-a făcut, șansele ca primul să fi redus mai mult jocul sunt între două treimi și patru cincimi.

Cercetătorii danezi de la clinica de jocuri de noroc din Aarhus au ajuns la o concluzie asemănătoare, cu o nuanță utilă: ședințele față în față au dat cele mai bune rezultate, iar cele mai solide dovezi sunt tot pentru terapia cognitiv-comportamentală. Tot ei spun cinstit că încă nu știm destul despre efectele pe termen lung. Asta nu înseamnă că terapia nu ține. Înseamnă că, după terapie, rămâi atent.

Ce se lucrează concret? Câteva lucruri, în ordinea în care apar de obicei:

• gândurile despre câștig: „acum trebuie să iasă”, „am simțit că vine”, „aproape am câștigat”. Terapeutul te ajută să le prinzi din zbor și să le vezi drept ce sunt. Despre asta am scris și în articolul despre gândirea magică și iluzia „aproape că am câștigat”
• declanșatorii: ziua de salariu, o ceartă, plictiseala de după program, meciul de sâmbătă, notificarea de pe telefon. Faceți o listă cu ei și găsiți, pentru fiecare, ce faci în locul jocului
• banii: cine ține cardul o vreme, cum arată un buget pe hârtie, cum vorbești cu băncile, cum nu mai împrumuți ca să acoperi o datorie cu alta
• emoțiile: pentru mulți, jocul a devenit locul unde fug de anxietate, de singurătate sau de rușine. Dacă nu înveți alt drum spre liniște, mâna se întoarce singură la telefon.

Mai e o metodă care contează mult la început: interviul motivațional. E un fel de a sta de vorbă în care nimeni nu te ceartă și nu te împinge. Terapeutul te ajută să-ți auzi propriile motive de schimbare, chiar și atunci când o parte din tine încă vrea să joace. O analiză a studiilor făcută la Universitatea din Calgary a arătat că interviul motivațional scade cât de des joacă omul, cu efecte vizibile până la un an. Pentru cei care vin „trimiși” de familie și nu sunt convinși, e adesea ușa de intrare.

Cât durează? Orientativ, câteva luni. La început, ședințele sunt de obicei săptămânale, apoi se răresc. Unii au nevoie de mai mult, mai ales când există datorii mari, depresie sau alte dependențe. Oricine îți promite că termini în trei ședințe îți vinde altceva decât tratament.

Când e nevoie de psihiatru, nu doar de psiholog

Psihologul face psihoterapia. Psihiatrul este medic: pune diagnostice, prescrie medicamente și poate trata bolile care vin la pachet cu jocul. Și vin des.

Cercetătorii australieni care au analizat studii pe populație generală au găsit că cei cu probleme de joc au mult mai des alte tulburări: cam patru din zece au o tulburare a dispoziției, cum ar fi depresia, cam tot atâția au o tulburare de anxietate, iar mai mult de jumătate au și o problemă cu alcoolul sau cu alte substanțe. Recomandarea lor e ca aceste tulburări să fie căutate de la începutul tratamentului.

Mergi și la psihiatru, nu doar la psiholog, dacă:

• ai o depresie adâncă: nu mai dormi sau dormi toată ziua, nu mai simți nimic, nu te mai ridici din pat
• te gândești că ar fi mai bine să nu mai fii. Nu e o exagerare: o meta-analiză recentă a găsit un risc mai mare de tentative de sinucidere la oamenii cu dependență de jocuri de noroc. Dacă tu sau el sunteți în pericol acum, sunați la 112. Nu așteptați programarea
• ai perioade în care nu dormi și totuși ai energie nebună, cheltui, faci planuri mari, joci sume uriașe. Asta poate fi tulburare bipolară și are nevoie de tratament medical
• ai avut din copilărie probleme cu atenția, cu răbdarea, cu impulsul. ADHD-ul netratat face oprirea jocului mult mai grea
• bei mult sau consumi droguri în paralel. Un studiu care a urmărit jucători timp de cinci ani a găsit că cei cu istoric de droguri ajungeau mai greu la trei luni fără joc, iar cei cu depresie aveau nevoie de mai mult timp ca să se oprească
• anxietatea e atât de puternică încât îți ocupă ziua.

Ce poate face medicul? Te evaluează complet, tratează depresia, anxietatea, bipolaritatea sau ADHD-ul, te ajută să oprești alcoolul în siguranță și, dacă e cazul, discută cu tine o medicație pentru joc. Același studiu de cinci ani a arătat că cei care făcuseră tratament pentru joc aveau mai des un an întreg fără să joace. Psiholog și psihiatru împreună nu înseamnă că „ești grav”. Înseamnă că ești tratat întreg.

Medicația: ce știm și ce nu știm

Aici trebuie să fiu foarte cinstită: nu există, deocamdată, un medicament aprobat oficial pentru dependența de jocuri de noroc. Există însă câteva care au fost studiate.

Cele mai multe dovezi le au naltrexona și nalmefenul, două medicamente care acționează pe sistemul opioid al creierului și pot slăbi pofta de a juca. O analiză Cochrane, adică una dintre cele mai riguroase forme de verificare din medicină, a găsit că aceste medicamente pot reduce simptomele pe termen scurt, dar cu dovezi de certitudine scăzută, din puține studii. Tot acolo, antidepresivele nu s-au dovedit mai bune decât placebo pentru joc în sine (pot fi însă foarte utile pentru depresie). O comparație mai nouă între toate medicamentele studiate a ajuns tot la naltrexonă și nalmefen ca opțiunile cu cel mai mult sprijin, dar a observat și că mai mulți oameni renunță la ele din cauza efectelor adverse, cum ar fi greața sau gura uscată.

Ce înseamnă asta pentru tine? Că medicația nu e o pastilă care înlocuiește terapia. E un ajutor posibil, pentru unii oameni, mai ales când pofta e foarte puternică sau terapia singură nu a fost de ajuns. Dacă te întrebi dacă ți s-ar potrivi, se discută cu medicul psihiatru. Nu lua nimic de pe internet și nu lua medicamentele altcuiva.

Grupurile de sprijin, autoexcluderea și banii

Terapia se face o oră pe săptămână. Restul de o sută și ceva de ore trebuie și ele traversate. Aici ajută trei lucruri.

Grupurile de sprijin. Jucătorii Anonimi și alte grupuri de acest fel sunt menționate de sinteza din Nature Reviews printre formele de ajutor care au sprijin în cercetare. Un grup nu înlocuiește terapia, dar îți dă ceva ce terapeutul nu poate: oameni care au trecut exact prin ce treci tu și care nu se sperie de poveștile tale. Multora le ia rușinea de pe umeri mai repede decât orice altceva.

Autoexcluderea. În România, poți cere să fii exclus din sălile de joc prin ONJN, iar online te autoexcluzi la fiecare operator în parte. Pașii sunt explicați în articolul despre autoexcluderea la ONJN. Nu e o soluție completă: există site-uri fără licență și există prieteni care „împrumută” contul. Dar pune o barieră între impuls și joc, iar de multe ori câteva minute de barieră sunt tot ce îți trebuie ca valul să treacă.

Blocarea plăților. Unele bănci și aplicații de plată au opțiunea de a bloca tranzacțiile către site-urile de jocuri de noroc. Întreabă banca ta. Pe lângă asta, multe familii aleg ca, o perioadă, cardul și accesul la credite să stea la altcineva. Nu ca pedeapsă, ci ca o plasă de siguranță, stabilită împreună și pe o durată clară.

Familia, costurile și drumul mai departe

Dacă îl vezi pe el jucând

Poate că tu nu joci. Poate că ești soția, mama, sora. Și poate că de luni de zile încerci totul: ai rugat, ai amenințat, ai plătit datorii, ai tăcut ca să nu se strice seara.

Vestea bună e că există programe făcute special pentru tine. Cel mai cunoscut se numește CRAFT, adică întărirea comunitară și instruirea familiei. Ideea lui e simplă și deloc ușoară: înveți să vorbești cu el în așa fel încât să crească șansele să accepte ajutor. Răsplătești zilele fără joc, nu mai acoperi consecințele în locul lui, alegi momentul potrivit pentru discuțiile grele și ai grijă să nu te pierzi pe tine în proces.

Cercetătorii canadieni au testat o variantă a acestui program pentru apropiații jucătorilor: un caiet de lucru, iar unii au primit și sprijin la telefon. La trei și la șase luni, familiile au raportat mai puține zile de joc și s-au simțit mai ajutate decât cele care primiseră doar o listă de adrese. Ca să fim cinstiți, programul nu a crescut numărul celor care au ajuns efectiv la tratament. Autorii cred că familiile au nevoie de mai mult ghidaj și de sprijin pe termen lung ca să ajungă acolo. Pe scurt: un caiet nu e de ajuns, dar un sprijin real pentru familie schimbă lucruri.

Uneori, cea mai puternică frază nu e o ceartă. E o propoziție spusă calm, într-o zi liniștită: „iubire, avem o problemă și am căutat ajutor”. Nu „tu ai o problemă”. Nu „dacă mai joci o dată, plec”. Ci „avem” și „am căutat”. Îi arată că nu e singur, dar și că tu ai făcut deja un pas, cu sau fără el. Despre ce înseamnă viața alături de cineva care joacă am scris pe larg în articolul ce înseamnă să fii soția unui dependent de jocuri de noroc.

Dacă tu joci și citești partea asta, gândește-te la ea. Și ea a obosit. Și ea poate avea nevoie de cineva cu care să vorbească. Terapia pentru familie nu e împotriva ta.

Gratuit sau la cabinet privat

Tratamentul nu trebuie să te îngroape și mai adânc în datorii. În România există variante gratuite: centre publice pentru prevenirea și tratamentul dependențelor, secții și cabinete de psihiatrie decontate prin casa de asigurări, grupuri de sprijin gratuite. Le-am adunat, cu pașii concreți, în articolul unde se tratează gratuit dependența de jocuri de noroc.

Varianta privată costă, dar are avantajele ei: programare mai rapidă, un terapeut ales de tine, continuitate. Când alegi, întreabă direct: ați mai lucrat cu dependența de jocuri de noroc? Ce metodă folosiți? Lucrați și cu familia? Un specialist bun îți răspunde fără ocolișuri.

Terapia online e o variantă reală, mai ales dacă locuiești departe de un oraș mare, în altă țară, lucrezi în ture sau îți e prea rușine să intri într-un cabinet la început. Ce contează cel mai mult e să vii cu regularitate: o terapie online la care nu lipsești e mult mai bună decât una față în față pe care o tot amâni.

Recăderea face parte din drum

Aproape nimeni nu se oprește o singură dată. Mulți se opresc, reiau, se opresc din nou, de fiecare dată mai repede și cu mai puține pagube. Asta nu înseamnă că tratamentul n-a mers. Înseamnă că e o dependență.

Ce contează după o recădere e ce faci a doua zi. Dacă tu ai jucat din nou, spune-i terapeutului și spune-i ei, oricât de greu ar fi. Rușinea ascunsă e cel mai bun prieten al următoarei recăderi. Dacă el a jucat din nou, încearcă să nu transformi seara într-un proces. Întreabă ce s-a întâmplat înainte, ce a simțit, ce ați putea schimba. Despre amestecul acela ciudat de rușine și euforie din spatele recăderilor am scris în articolul rușinea și euforia: dinamica psihologică a recăderii.

Primii pași de mâine

Nu trebuie să rezolvi totul mâine. Trebuie doar să începi. Dacă tu joci: fă cererea de autoexcludere, dă cardul cuiva de încredere pentru o perioadă, șterge aplicațiile și sună la un psiholog sau la un centru gratuit ca să ceri o primă programare. Scrie pe o foaie cât datorezi și cui, fără să înfrumusețezi nimic. Dacă îl vezi pe el: caută un specialist care lucrează și cu familia, chiar dacă el nu vrea încă să vină, nu mai plăti datorii în secret și alege o zi liniștită pentru o discuție scurtă, nu o noapte după o pierdere. Dacă oricare dintre voi se gândește la sinucidere, primul telefon e la 112.

Nu te întreb dacă ești pregătit să nu mai joci niciodată, și nici dacă ești pregătită să-l ierți pentru tot. Te întreb doar atât: care e primul pas mic pe care îl poți face mâine dimineață?

Dacă tu joci sau vezi pe cineva drag cum se pierde în joc, sună la 0732 259 850; ne putem vedea în cabinet sau online. Iar dacă ești soția sau mama lui, programul pentru familiile jucătorilor te ajută să știi ce să faci, pas cu pas.

Bibliografie

1. Dowling, N. et al. (2022). Pharmacological interventions for the treatment of disordered and problem gambling. Cochrane Database of Systematic Reviews. https://doi.org/10.1002/14651858.CD008936.pub2
2. Eriksen, J. W. et al. (2023). Psychological intervention for gambling disorder: A systematic review and meta-analysis. Journal of Behavioral Addictions. https://doi.org/10.1556/2006.2023.00034
3. Hodgins, D. C. et al. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: a randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies. https://doi.org/10.1007/s10899-006-9052-2
4. Hodgins, D. C. & el-Guebaly, N. (2010). The influence of substance dependence and mood disorders on outcome from pathological gambling: five-year follow-up. Journal of Gambling Studies. https://doi.org/10.1007/s10899-009-9137-9
5. Ioannidis, K. et al. (2024). Pharmacological management of gambling disorder: A systematic review and network meta-analysis. Comprehensive Psychiatry. https://doi.org/10.1016/j.comppsych.2024.152566
6. Lorains, F. K. et al. (2011). Prevalence of comorbid disorders in problem and pathological gambling: systematic review and meta-analysis of population surveys. Addiction. https://doi.org/10.1111/j.1360-0443.2010.03300.x
7. Pfund, R. A. et al. (2023). Cognitive-behavioral treatment for gambling harm: Umbrella review and meta-analysis. Clinical Psychology Review. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2023.102336
8. Potenza, M. N. et al. (2019). Gambling disorder. Nature Reviews Disease Primers. https://doi.org/10.1038/s41572-019-0099-7
9. Wang, L. et al. (2025). Gambling disorder and suicide risk: A meta-epidemiology study. Journal of Psychiatric Research. https://doi.org/10.1016/j.jpsychires.2025.10.067
10. Yakovenko, I. et al. (2015). The efficacy of motivational interviewing for disordered gambling: systematic review and meta-analysis. Addictive Behaviors. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2014.12.011