Mama lui i-a mai trimis o dată bani. Nu ți-a spus nimic, ai aflat dintr-un mesaj uitat pe ecranul telefonului. Săptămâna trecută ați hotărât cu toții că nimeni nu mai plătește nimic în locul lui. Seara se termină cu voci ridicate: ea spune că tu ești prea dură, tu spui că ea îl acoperă, fratele lui zice că s-a săturat de toată povestea și pleacă trântind ușa. Iar el? E în cealaltă cameră, cu telefonul în mână.

Astfel de conflicte în familie apar foarte des acolo unde cineva joacă. Partenerele celor care joacă raportează de cinci până la șase ori mai des decât jucătorii înșiși că jocul a adus mai multe certuri în cuplu și mai multă tensiune în relație (Jeffrey et al., 2019). El trăiește mai ales pierderea banilor. Voi trăiți ruptura dintre voi.

Și aici e partea pe care puțini o văd: cât timp vă certați între voi, discuția nu mai e despre jocul lui. E despre cine a greșit mai mult.

O recenzie amplă a cercetărilor despre cei din jurul jucătorului arată că o problemă de joc atinge, în medie, șase oameni apropiați, iar fiecare trece prin aproximativ șapte tipuri de suferință, cele mai frecvente fiind cea emoțională și cea din relații (Dowling et al., 2025a). Aceeași recenzie a găsit ceva care explică multe dintre certurile de acasă: jucătorul și familia lui văd foarte diferit cât de mare e răul. El vede o perioadă proastă. Voi vedeți o casă care se clatină.

Dar nici voi nu vedeți la fel. Un studiu cu patruzeci și șase de interviuri a comparat ce trăiesc partenerele jucătorilor cu ce trăiesc părinții, frații și copiii lor adulți. Consecințele diferă mult în funcție de cât de legat e fiecare de el emoțional și financiar (Ferland et al., 2022). Soția care împarte cu el contul și creditul la casă simte altfel decât fratele care îl vede de sărbători. Mama care l-a crescut simte altfel decât amândoi. Fiecare are, din locul lui, dreptatea lui. Tocmai de aceea e atât de greu să vă puneți de acord.

Un studiu calitativ cu femei care trăiesc lângă un partener care joacă descrie viața lor ca pe un „proiect solitar”: ele preiau banii, casa, copiii, iar sprijinul vine rar. Una dintre ele era întrebată de propriii părinți de ce l-a primit înapoi, alte rude erau supărate pe ea, iar copiii își descărcau uneori furia pe mamă, pentru că pe tată nu îndrăzneau (Klevan et al., 2019). Furia pe care el o provoacă ajunge, de multe ori, la omul care a rămas lângă el.

Dacă vrei să înțelegi de ce fiecare dintre voi a ajuns să joace un anumit rol (salvatorul, judecătorul, cel care tace), am scris pe larg despre rolurile pe care și le iau oamenii într-o familie cu un jucător. Aici ne interesează altceva: ce face dezbinarea voastră cu el.

Ce se întâmplă cu el când certurile în familie țin locul limitelor

Gândește-te cum arată familia voastră din locul lui. Soția a spus „nu”. Fratele a spus „nu”. Mama a spus „nu”, dar cu o voce care tremură. Bunicul n-a fost întrebat. Pe cine sună el mâine?

Nu e neapărat calcul rece. Un om prins în joc caută ușurare, iar mintea lui învață repede unde o găsește. Dacă un singur om din familie cedează, tot sistemul de limite cade. Uneori veriga slabă nici măcar nu știe că e verigă. E bunicul care îi dă nepotului bani „pentru un joc mic”, convins că gratarele de care tot aude sunt bani pe care nu-i pierzi. Nu sunt, așa cum am explicat în articolul despre gratarele care nu sunt bani gratis. E sora care îi face un transfer „ca să nu afle mama”.

Partenerele jucătorilor folosesc multe strategii ca să-l facă să joace mai puțin, iar un studiu cu cupluri a arătat că ele chiar îi pot influența comportamentul. Uneori jocul scade, cum speraseră. Alteori aceleași gesturi îi cresc pofta de joc, deși nimeni nu voia asta (Côté et al., 2020). Familia are putere asupra jocului lui. Puterea aceasta poate trage în ambele direcții.

Conflictul vă mai face un rău, mai greu de văzut: îi dă lui un motiv și o acoperire. „Cu așa scandal în casă, cum să nu ies?” După o ceartă între mama lui și tine, el poate pleca liniștit, iar a doua zi toată lumea vorbește despre ceartă, nu despre ce a făcut el în noaptea aceea. Atenția s-a mutat. Jocul a rămas în umbră.

Mai sunt și banii. Într-un studiu care a urmărit timp de un an oameni care tocmai se lăsaseră de joc, recăderile veneau cel mai des seara, când omul era singur și se gândea la bani, iar explicația cea mai frecventă era nevoia de a face rost de bani sau ideea că poate câștiga (Hodgins și el-Guebaly, 2004). O casă în care banii sunt câmp de luptă, cu datorii plătite pe ascuns și reproșuri aruncate peste masă, ține gândul acesta treaz. Nu e o legătură măsurată direct, dar se potrivește cu tot ce știm despre cum apare recăderea.

Adevărul ținut departe de el merită câteva rânduri separate. Partenerele intervievate de Klevan și colegii ei ascundeau uneori de el cât de grea era situația, ca să nu-l încarce și să nu-i strice încercarea de a se opri. Una dintre ele spunea despre soțul ei că „nu are idee câte facturi vin în fiecare lună”. Gestul pornește din grijă, însă îl lasă pe el într-o lume în care jocul nu costă nimic vizibil. Despre ce înseamnă să-i dai sau să nu-i dai bani, din nou și din nou, găsești mai multe în articolul despre banii ceruți cu împrumut de cel care joacă.

De ce ajung oameni care îl iubesc pe același om să tragă în direcții opuse? Cercetătorii care lucrează cu familiile celor dependenți descriu situația voastră ca pe un stres prelungit, în care familia nu are informații, nu are sprijin și se lovește mereu de dileme despre cum să răspundă (Orford et al., 2013). Să-i plătești datoria sau nu? Să-l cerți sau să taci? Nu există un răspuns pe care să-l știți dinainte. Așa că fiecare alege singur, după frica lui. Mama alege după frica de a-l pierde. Soția, după frica de a pierde casa. Despre vinovăția care o împinge pe o mamă să plătească iar și iar am scris în articolul despre părinții dependentului adult.

Iar dezbinarea are un preț și pentru el. Un studiu cu o sută optzeci și șase de apropiați ai unor jucători a arătat că, cu cât problema de joc era mai gravă, cu atât relația cu el era trăită ca mai puțin mulțumitoare (Hodgins, Shead și Makarchuk, 2007). Cu cât relațiile se rup mai tare, cu atât îi rămân mai puțini oameni care să-l poată aduce înapoi.

Cum arată o familie care trage în aceeași direcție

Familia care se ceartă face parte din problemă. Aceeași familie poate deveni o parte importantă din ieșire, cu condiția să vorbească, pe cât se poate, cu o singură voce.

Una dintre cele mai studiate metode pentru familiile celor dependenți se numește CRAFT, prescurtarea englezească pentru întărire comunitară și antrenament pentru familie. Ideea ei e simplă și grea totodată: în loc să-l certe sau să-l salveze, familia învață să facă viața fără joc mai plăcută pentru el, să-l lase să simtă consecințele firești ale jocului și să vorbească cu el în așa fel încât să crească șansa să accepte ajutor. Într-o recenzie a studiilor făcute cu familiile unor oameni dependenți de alcool și droguri, aproximativ două treimi dintre cei care refuzau orice tratament au ajuns să înceapă unul după ce familia a urmat, de obicei, între patru și șase ședințe CRAFT (Roozen et al., 2010).

La jocurile de noroc, rezultatele sunt mai modeste, dar merg în aceeași direcție. Când o sută optzeci și șase de apropiați ai unor jucători au primit un ghid bazat pe CRAFT, jucătorii lor au jucat în mai puține zile decât cei din grupul în care familia primise doar informații generale. Numărul celor care au intrat în tratament nu a fost însă mai mare (Hodgins, Toneatto et al., 2007). Când aceeași metodă a fost lucrată în ședințe individuale cu un terapeut, zilele de joc au scăzut semnificativ doar în grupul acesta, iar apropiații au spus mai des că le-au fost satisfăcute nevoile (Nayoski și Hodgins, 2016). Recenzia cea mai recentă a acestor programe vorbește despre o acceptare bună și o eficiență deocamdată limitată (Dowling et al., 2025b). Merită spus cinstit.

Ce înseamnă, practic, să trageți în aceeași direcție? Începe cu o discuție între voi, fără el. Nu ca să-l judecați, ci ca să stabiliți câteva lucruri pe care le respectă toți. Cine îi dă bani și în ce condiții. Ce se întâmplă cu datoriile lui. Ce îi spune fiecare când sună să ceară. Un „nu” rostit la fel de mama, de soție și de frate cântărește mai mult decât trei „nu”-uri diferite, dintre care unul se poate negocia.

Apoi, întăriți împreună ce merge bine. Seara în care a stat acasă, meciul văzut fără pariu, ziua în care v-a spus adevărul despre un cont. Acestea sunt momentele pe care CRAFT te învață să le observi și să le răsplătești, cu atenție, cu timp petrecut împreună, cu căldură. Dacă vrei să vezi pe larg cum poate familia să-l aducă spre oprire, am scris despre asta în articolul despre momentele în care doar familia îl mai oprește din joc.

Iar consecințele firești rămân ale lui. Dacă a pierdut banii de rată, nu-i acoperă nimeni pe ascuns. Rata devine o discuție deschisă, poate un plan scris de restituire, cum am descris în articolul despre planul de rambursare după datoriile din jocuri. Consecințele nu sunt o pedeapsă. Sunt doar realitatea, pe care până acum ați ținut-o, unul câte unul, departe de el.

Când e posibil, implicarea familiei în tratamentul lui ajută. Într-un studiu randomizat cu optzeci de cupluri, jucătorii care au urmat terapia împreună cu partenera au ajuns, la zece luni, la un control mai bun asupra jocului, la mai puțină poftă de joc și la mai puține gânduri greșite despre câștig decât cei tratați individual. Banii jucați au scăzut în ambele grupuri, însă cuplurile din terapia comună erau mai mulțumite de relație, iar partenerele, mai puțin deprimate (Tremblay et al., 2023). Relația lui cu voi poate deveni un punct de sprijin în oprire, în loc să rămână câmpul de luptă al jocului.

Nu va fi o înțelegere perfectă. Mama lui va avea în continuare inima mai moale. Fratele lui va fi în continuare mai aspru. E în regulă să simțiți diferit. Contează să nu acționați diferit în ce privește banii și limitele. Pentru el, fiecare fisură dintre voi e o ușă. Fiecare limită pe care o țineți împreună e un zid pe care nu-l mai poate ocoli.

Întrebări frecvente despre conflictele în familie din cauza jocului

De ce se ceartă familia între ea când cineva joacă?

Fiecare om din familie e atins diferit, în funcție de cât de legat e de el emoțional și financiar. Soția, mama și fratele văd aceeași problemă din locuri diferite și aleg răspunsuri diferite, după ce îi sperie pe fiecare mai tare. Certurile vin din aceste diferențe, nu din lipsă de iubire.

Mama lui îi plătește datoriile pe ascuns. Ce pot face?

Vorbește cu ea fără el de față și fără reproșuri, despre ce se întâmplă cu el după fiecare datorie plătită. Încercați să stabiliți o singură regulă despre bani pe care să o respectați amândouă. O limită ținută de toți îl protejează mai mult decât un salvator ascuns.

Certurile din casă îl pot face să joace mai mult?

Studiile arată că felul în care reacționează familia îi poate influența jocul în ambele sensuri, uneori chiar crescându-i pofta de joc. Recăderile apar des când e singur și se gândește la bani. O casă plină de tensiune legată de bani îi poate oferi și motive, și acoperire.

Ajută dacă familia participă la tratamentul lui?

Da, cercetarea susține asta. Terapia de cuplu a dus la mai mult control asupra jocului și la mai puțină poftă de joc decât terapia individuală, iar programele de tip CRAFT pentru familie au redus numărul zilelor de joc.

Voi, în familie, sunteți de aceeași parte când vine vorba de bani și de limite, sau fiecare îl ajută și îl oprește în felul lui?

Dacă vrei să înveți, pas cu pas, cum să vorbiți cu o singură voce cu omul care joacă, primul modul al programului dedicat familiilor jucătorilor te așteaptă aici.

Bibliografie

1. Côté, M., Tremblay, J., Jiménez-Murcia, S., Fernández-Aranda, F., & Brunelle, N. (2020). How can partners influence the gambling habits of their gambler spouse? Journal of Gambling Studies, 36(3), 783–808. https://doi.org/10.1007/s10899-019-09917-1
2. Dowling, N. A., Hawker, C. O., Merkouris, S. S., Rodda, S. N., & Hodgins, D. C. (2025a). Addressing gambling harm to affected others: A scoping review (Part I: Prevalence, socio-demographic profiles, gambling profiles, and harm). Clinical Psychology Review, 116, Article 102542. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2025.102542
3. Dowling, N. A., Hawker, C. O., Merkouris, S. S., Rodda, S. N., & Hodgins, D. C. (2025b). Addressing gambling harm to affected others: A scoping review (Part II: Coping, assessment and treatment). Clinical Psychology Review, 116, Article 102543. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2025.102543
4. Ferland, F., Blanchette-Martin, N., Côté, M., Tremblay, J., Kairouz, S., Nadeau, L., Savard, A.-C., L’Espérance, N., & Dufour, M. (2022). Do the consequences experienced by the people in the life of a problem gambler differ based on the nature of their relationship with the gambler? Journal of Gambling Studies, 38(3), 1075–1092. https://doi.org/10.1007/s10899-021-10058-7
5. Hodgins, D. C., & el-Guebaly, N. (2004). Retrospective and prospective reports of precipitants to relapse in pathological gambling. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 72(1), 72–80. https://doi.org/10.1037/0022-006X.72.1.72
6. Hodgins, D. C., Shead, N. W., & Makarchuk, K. (2007). Relationship satisfaction and psychological distress among concerned significant others of pathological gamblers. Journal of Nervous and Mental Disease, 195(1), 65–71. https://doi.org/10.1097/01.nmd.0000252382.47434.a6
7. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., & Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230. https://doi.org/10.1007/s10899-006-9052-2
8. Jeffrey, L., Browne, M., Rawat, V., Langham, E., Li, E., & Rockloff, M. (2019). Til debt do us part: Comparing gambling harms between gamblers and their spouses. Journal of Gambling Studies, 35(3), 1015–1034. https://doi.org/10.1007/s10899-019-09826-3
9. Klevan, T., Krane, V., & Weimand, B. (2019). Powerless yet powerful: The duality of everyday life of partners of persons with gambling problems. Journal of Gambling Issues, 42. https://doi.org/10.4309/jgi.2019.42.5
10. Nayoski, N., & Hodgins, D. C. (2016). The efficacy of individual community reinforcement and family training (CRAFT) for concerned significant others of problem gamblers. Journal of Gambling Issues, 33, 189–212. https://doi.org/10.4309/jgi.2016.33.11
11. Orford, J., Velleman, R., Natera, G., Templeton, L., & Copello, A. (2013). Addiction in the family is a major but neglected contributor to the global burden of adult ill-health. Social Science & Medicine, 78, 70–77. https://doi.org/10.1016/j.socscimed.2012.11.036
12. Roozen, H. G., de Waart, R., & van der Kroft, P. (2010). Community reinforcement and family training: An effective option to engage treatment-resistant substance-abusing individuals in treatment. Addiction, 105(10), 1729–1738. https://doi.org/10.1111/j.1360-0443.2010.03016.x
13. Tremblay, J., Dufour, M., Bertrand, K., Saint-Jacques, M., Ferland, F., Blanchette-Martin, N., Savard, A.-C., Côté, M., Berbiche, D., & Beaulieu, M. (2023). Efficacy of a randomized controlled trial of integrative couple treatment for pathological gambling (ICT-PG): 10-month follow-up. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 91(4), 221–233. https://doi.org/10.1037/ccp0000765