Stai la masa din bucătărie cu o foaie în față. Pe ea ai scris, de mână, sumele pe care le știi: un credit la bancă, două IFN-uri, banii luați de la fratele lui. Totalul te sperie. El stă vizavi, cu ochii în pământ, și spune că o să muncească în plus, că o să plătească tot, că s-a terminat. Mama lui a sunat deja: are niște bani puși deoparte și vrea să închidă măcar datoriile „cele urgente”.

Aici se hotărăște mult mai mult decât pare. Un plan de rambursare făcut în grabă, ca să scăpați de rușine și de telefoane, poate să-i lase omului care joacă exact ce îi trebuie ca să reia jocul: bani liberi, un card uitat într-un sertar, senzația că „s-a rezolvat”. Un plan făcut împreună, cu răbdare, îi ia și resursele, și scuza.

Mai jos găsești cum se construiește un astfel de plan, pas cu pas, și ce spun studiile despre fiecare decizie: cine ține banii, de ce plata integrală de către familie îl poate ține în joc, cum vorbești cu creditorii, cum îl implici pe el fără să-l pedepsești și ce faci dacă joacă din nou la jumătatea drumului.

De ce un plan de rambursare poate deveni, fără să vrei, un plan de joc

Pentru cine nu joacă, datoriile sunt un motiv să se oprească. Pentru omul prins în joc, aceleași datorii devin adesea motivul să mai încerce o dată.

Cercetătorii David Hodgins și Nady el-Guebaly au urmărit timp de un an 101 jucători care tocmai se lăsaseră de joc. Doar 8% dintre ei au rămas complet departe de joc în tot acest interval. Recăderile au apărut cel mai des seara, când omul era singur și se gândea la bani. Motivele pe care le-au dat ei înșiși, mai ales pentru recăderile mari, au fost gândurile despre câștig și senzația că trebuie să facă rost de bani, spre deosebire de recăderile din consumul de substanțe, puse mai des pe seama stărilor negative (Hodgins și el-Guebaly, 2004). În capul lui, totul sună ca un calcul: „dacă prind o zi bună, acopăr rata”.

Gândește-te ce înseamnă asta pentru voi. O listă de datorii pe care el o poartă singur în cap, seara, cu telefonul în mână, este exact situația descrisă în studiu. Într-o cercetare calitativă britanică despre jocuri de noroc și datorii, un participant spunea, în esență, că atâta timp cât mai ai datorii e ușor să crezi că le poți acoperi tot din joc (Downs și Woolrych, 2010). Datoria însăși ține mintea legată de joc.

Un studiu israelian cu 133 de oameni care avuseseră tulburare de joc de noroc a cerut fiecăruia să spună ce le-a stat în cale când au încercat să se oprească. Pe lângă impulsuri, rușine și gânduri despre câștig, au apărut două obstacole financiare distincte: datoriile și presiunea lor, plus banii înșiși, ca factor de risc. Tot acolo apăreau cei care împrumută ușor bani (Gavriel-Fried și Lev-El, 2022). Cu alte cuvinte, un salariu primit pe card, un credit nou aprobat în cinci minute sau o rudă care „dă o mână de ajutor” pot cântări cât o reclamă la pariuri.

Datele bancare arată aceeași legătură la scară mare. Muggleton și colaboratorii au analizat datele anonimizate ale unei bănci britanice, pentru până la 6,5 milioane de oameni, pe o perioadă de până la șapte ani. Cheltuielile cu jocurile de noroc, raportate la venitul lunar, s-au asociat cu mai multe dificultăți financiare, cu mai puțină planificare a banilor, cu mai mult șomaj în anii următori și, la nivelurile cele mai mari, cu o mortalitate mult crescută (Muggleton et al., 2021). Datele vin din viața de zi cu zi a unor familii reale, văzută prin extrasele de cont.

De aici pornește tot restul articolului. Un plan bun de rambursare are două sarcini. Să plătească datoriile, desigur. Dar și să scoată banii din locul în care jocul îi poate găsi. Primul pas e să știi cu adevărat câte datorii sunt, iar asta e, de obicei, mai greu decât pare.

Inventarul complet: toate datoriile pe masă, inclusiv cele ascunse

Aproape orice familie începe cu o cifră greșită. De multe ori el nici nu minte în acea seară. Ascunderea a devenit, în timp, un mod de a trăi cu jocul.

În studiul lui Downs și Woolrych, oamenii cu datorii din jocuri descriau cum ascundeau extrasele, facturile și bonurile de pariuri, cum preluau ei corespondența ca să nu ajungă scrisorile la partener, cum foloseau banca online tocmai pentru că nimic nu mai venea prin poștă. Unii luaseră credite fără știrea soției, alții „împrumutaseră” din banii firmei. Ascunderea funcționa și în interior: un participant spunea că datoriile pe care nu le vezi venind pe ușă parcă nici nu există (Downs și Woolrych, 2010). Așa pot trece ani până când cineva adună totul.

Ce înseamnă un inventar complet? Fiecare datorie, scrisă separat, cu cinci informații: cui îi datorează, cât mai are de plătit, cât e rata lunară, ce dobândă sau penalități curg și ce se întâmplă dacă nu plătește luna asta. Sunt incluse băncile și IFN-urile, cardurile de credit și descoperitul de cont, ratele la telefon sau la electrocasnice, apoi oamenii: părinți, frați, prieteni, colegi, șeful. Pe listă intră și facturile restante la utilități, amenzile, poprirea dacă există deja, banii luați din conturile copiilor sau din economiile comune.

Pentru partea bancară, ai o sursă independentă de verificare. Despre ce poți afla de la Biroul de Credit când bănuiești datorii ascunse am scris separat. Raportul nu arată însă datoriile la persoane fizice, la cămătari sau la colegi. Pe acelea le aflați doar dacă le spune el.

Cum îl ajuți să le spună? Nu printr-un interogatoriu de trei ore. O întrebare simplă, pusă calm, funcționează mai bine: „Hai să facem lista împreună. Ce mai e și n-am scris?” Și încă una, peste câteva zile: „Te-ai mai gândit dacă mai e ceva?” Dezvăluirea vine adesea în valuri. Rușinea îl face să spună întâi ce e mai ușor de spus și abia apoi restul. Același studiu britanic observa că minciuna revenea adesea după recăderi (Downs și Woolrych, 2010), așa că lista nu se închide într-o seară. Se actualizează.

Contează și ce faci cu răspunsul. Dacă fiecare datorie nouă e primită cu un țipăt, următoarea va rămâne ascunsă. Poți spune limpede că ești furioasă și, în aceeași frază, că îți trebuie adevărul ca să puteți face planul. Furia ta e reală. Dar lista se scrie doar dacă el vorbește.

Datoriile nu apasă doar pe el. O analiză a 366 de apropiați ai unor jucători (parteneri, părinți, copii, frați, prieteni) care au cerut ajutor printr-un serviciu australian de consiliere online a arătat că 91,3% dintre ei raportau un impact financiar al jocului, iar 97,5% suferință emoțională (Dowling et al., 2014). Alt studiu, pe 1.131 de adulți apropiați unor oameni cu probleme de joc, a găsit că sunt mai afectați cei care împart banii și responsabilitățile cu jucătorul, mai ales partenerii și membrii familiei (Tulloch et al., 2023). Inventarul e, de aceea, și o hartă a ceea ce riști tu: unde ești codebitoare, unde ai semnat ca girant, ce cont e pe numele tău.

Merită să notezi separat datoriile la care ești legată și tu, ca girant, codebitoare sau titulară a unui card folosit de el. Pentru ele, planul trebuie să prevadă că plata vine întâi, chiar dacă suma e mică, pentru că o restanță acolo te atinge direct.

După ce lista e completă, apare aproape mereu aceeași tentație: să se strângă banii din familie și să dispară totul dintr-odată. E poate cea mai importantă decizie din tot planul.

De ce plata tuturor datoriilor de către familie îl poate ține în joc

Psihiatrii au în manualul de diagnostic al tulburării de joc de noroc un criteriu care pare scris pentru familiile din România. DSM-5 enumeră nouă comportamente, iar diagnosticul cere cel puțin patru într-un interval de 12 luni. Al nouălea sună așa: omul se bazează pe alții ca să-i dea bani care să-l scoată din situațiile financiare disperate provocate de joc (American Psychiatric Association, 2013). În literatura de specialitate se numește „bailout”, adică salvarea financiară.

Faptul că salvarea financiară a ajuns criteriu de diagnostic spune ceva. Ea face parte din felul în care se menține problema. Fiecare salvare oprește criza, dar odată cu criza se oprește și presiunea care l-ar fi putut duce spre tratament. Jocul a costat mult, însă altcineva a plătit.

Studiul britanic despre datorii a observat exact acest tipar: datoriile erau des plătite de familie fără ca vreun tratament să fie pus în loc, iar jocul reîncepea. Salvările lăsau găuri în bugetul celor care plătiseră, iar în unele familii copiii au trebuit să se mute sau să schimbe școala (Downs și Woolrych, 2010). De partea cealaltă, cei fără sprijin din partea familiei reușeau mai rar să-și plătească datoriile, reveneau mai des la joc și raportau mai multă depresie și anxietate. Iar acolo unde un membru al familiei prelua gestionarea banilor și susținea consilierea, lucrurile mergeau mai bine (Downs și Woolrych, 2010).

Pare o contradicție. Nu este. Sprijinul care ajută și salvarea care întreține se deosebesc prin ce cer în schimb. Programul CRAFT, adaptat pentru familiile jucătorilor, îi învață pe apropiați să nu mai acopere consecințele jocului, de exemplu să nu-i mai plătească facturile, și să lase consecințele firești să se producă, în timp ce răsplătesc fiecare pas făcut fără joc (Nayoski și Hodgins, 2016). Mai multe despre diferența asta găsești în articolul despre ajutorul care, fără să vrea, întreține jocul.

Concret, asta nu înseamnă să-l lași singur cu executorul. Înseamnă câteva reguli clare. Familia poate proteja ce ține de casă și de copii: chiria sau rata la locuință, utilitățile, mâncarea, școala. Familia nu plătește datoriile de joc pe care el le poate plăti, eșalonat, din munca lui. Dacă totuși cineva dă bani, îi dă direct creditorului, nu lui, cu acte, și doar după ce el a intrat în tratament și a acceptat planul. Banii primiți de la rude intră pe lista de datorii, cu sumă și termen, chiar dacă nimeni nu cere dobândă.

Poate că te întrebi dacă nu e prea dur. Uită-te la cuvintele criteriului: el se bazează pe alții ca să iasă din criză. Când știe că la capătul fiecărei pierderi mari va apărea cineva cu soluția, pierderea nu mai doare destul cât să schimbe ceva. Când rata vine lună de lună din salariul lui, fiecare zi fără joc are o greutate pe care o simte.

Cel mai greu e, de multe ori, să le spui asta celorlalți. Soacra care vrea să ajute, fratele care a mai dat o dată bani, prietenul care se oferă să „acopere” ceva. Le poți spune simplu: „Vă mulțumim. Avem un plan. Dacă vreți să ajutați, nu-i dați lui bani. Puteți să ne întrebați ce rată e mai urgentă și să o plătiți direct, după ce el a început tratamentul.” Și, la fel de important: „Dacă vă cere bani, spuneți-mi.” Scopul e ca toți cei din jur să tragă în aceeași direcție, iar el să nu mai găsească un colac de salvare care ocolește planul.

Există și o situație specială: părinții care vor să-și salveze fiul adult. Dorința e de înțeles, iar teama de executare silită sau de cămătari e reală. Chiar și aici, plata directă către creditor, legată de tratament și de transparență, protejează mai mult decât plicul cu bani dat în mână. Și rămâne întrebarea următoare, la fel de practică: odată ce datoriile se plătesc treptat, cine ține banii din casă?

Cine ține banii, cardurile și parolele: gestionarea asistată a banilor

În tratamentul jocului de noroc există un termen pentru asta: „money management”, gestionarea banilor, uneori de către o persoană de încredere. Practic, pentru o perioadă stabilită împreună, accesul lui la bani se reduce, iar altcineva vede sau administrează conturile.

Ce știm despre eficiența ei? Mai puțin decât ți-ai dori, dar destul ca să merite. Într-un spital universitar din Spania, 998 de oameni cu tulburare de joc de noroc au urmat o terapie cognitiv-comportamentală de grup, cu 16 ședințe săptămânale, în care controlul banilor făcea parte din tratament de la început până la sfârșit. Dintre cei care respectau controlul banilor, 19,1% au abandonat terapia. Dintre cei care nu-l respectau, 76,4%. La sfârșitul tratamentului, primii aveau simptome de joc mai ușoare și mai puține alte probleme psihice. Rata episoadelor de joc din timpul tratamentului a fost însă aproape aceeași: 26,4% față de 28,0% (Granero et al., 2021).

Citește cu atenție cifrele, pentru că spun ceva onest. Controlul banilor nu face imposibil un episod de joc. Îl ține însă pe om în tratament, iar tratamentul este cel care schimbă lucrurile pe termen lung. Despre ce funcționează acolo poți citi în articolul despre tratamentul dependenței de jocuri de noroc.

Când cercetătorii australieni au analizat transcrierile a 149 de ședințe de consiliere online pentru jocuri de noroc, controlul banilor lichizi și gestionarea finanțelor au apărut ca una dintre cele șase strategii de schimbare folosite de oameni, alături de sprijinul celor apropiați, evitarea jocului, activitățile alternative, schimbarea convingerilor și automonitorizarea. Au apărut și greutăți: strategii alese nepotrivit, renunțări premature, treceri prost planificate de la o strategie la alta (Rodda et al., 2017). Un plan de bani nu merge pe pilot automat.

O altă analiză face o distincție utilă. Barierele „moi”, cum ar fi faptul că un membru al familiei ține banii lichizi, se ocolesc ușor: un împrumut de la un coleg, un card nou, un cont deschis pe telefon. Barierele „tari” sunt sisteme care chiar blochează accesul, cum ar fi interdicția creditului pentru pariuri sau lipsa bancomatelor în sălile de joc. Studiile adunate erau puține și de calitate scăzută, dar susțineau astfel de mecanisme financiare atât pentru jucători, cât și pentru familiile lor (Rodda, 2021). Ce înseamnă asta la voi acasă? Că faptul că tu ții banii e util, dar are nevoie de câteva lucruri care nu depind doar de vigilența ta.

Un aranjament rezonabil, discutat cu el și pus pe hârtie, arată de obicei cam așa:

1. Salariul lui intră într-un cont pe care îl vedeți amândoi. Ratele și facturile pleacă automat din acel cont, în ziua de după salariu.
2. Cardurile de credit se închid. Nu se blochează temporar, se închid. Descoperitul de cont se anulează acolo unde se poate.
3. El primește o sumă fixă pentru cheltuielile lui, săptămânal, cât să-i ajungă pentru transport, mâncare și mărunțișuri. Suma e stabilită împreună, nu impusă.
4. Cereți băncii, în scris, ce opțiuni oferă pentru blocarea plăților către site-uri de jocuri de noroc sau pentru limitarea plăților online. Fiecare bancă are alte posibilități, așa că întrebați direct.
5. Autoexcluderea de pe platformele de joc se face în aceeași săptămână cu planul. Am explicat pe larg cum funcționează autoexcluderea ONJN și de ce nu e o pedeapsă.
6. Se stabilește o dată, de exemplu peste trei luni, la care aranjamentul se revizuiește. Libertatea financiară revine treptat, pe măsură ce încrederea crește.

Studiul britanic despre datorii a găsit măsuri asemănătoare în cazurile care au mers bine: un terț care urmărea conturile, notițe puse în dreptul conturilor la instituția financiară, discuții directe cu creditorii, programări la consiliere și autoexcludere oficială (Downs și Woolrych, 2010). O recenzie amplă a cercetărilor despre familiile afectate adaugă o precizare care merită ținută minte: strategiile financiare sunt printre cele mai folosite de apropiați, dar puține studii le-au măsurat efectul (Dowling et al., 2025). Sunt instrumente bune, nu garanții.

Mai e ceva. Am văzut că barierele puse de familie se ocolesc ușor. De aceea contează enorm dacă el vrea aranjamentul sau doar îl suportă. Dacă îi iei cardul ca pe o pedeapsă, are toate motivele să caute altul. Dacă stabiliți împreună că, pentru o vreme, banii lui stau într-un loc unde jocul nu ajunge ușor, aranjamentul devine o unealtă de-a lui. Diferența se aude în felul în care vorbiți. O frază ca „Îți iau cardul, că nu mai am încredere în tine” închide discuția. „Ce te-ar ajuta să nu ai bani la îndemână serile?” o deschide.

Parolele sunt partea cea mai delicată. Mulți jucători pariază de pe telefon, iar accesul tău la aplicațiile lor bancare îți poate da liniște. Dar și senzația că ești gardian. Găsiți o formă pe care o puteți susține amândoi: extrase lunare citite împreună, notificări de plată trimise și pe telefonul tău, o seară pe săptămână în care vă uitați la cifre. Transparența lui trebuie să fie activă, nu smulsă.

Cu banii din casă puși într-un loc sigur, rămâne lista de datorii. Acolo începe partea care se face cu hârtii, telefoane și răbdare.

Planul de rambursare pe hârtie: priorități, creditori și consiliere pentru datorii

Un plan de rambursare realist se scrie pe o singură pagină. În stânga, venitul lunar sigur, nu cel sperat. În dreapta, cheltuielile fără de care casa nu funcționează. Ce rămâne între ele e suma care poate merge spre datorii. Dacă suma e mică, planul e lung. E în regulă. Un plan lung pe care îl puteți respecta e mai bun decât unul scurt care se rupe în a doua lună și împinge totul înapoi spre joc.

Ordinea plăților nu se stabilește după cine sună mai des. Întâi vine ce vă poate lăsa fără casă, fără curent sau fără căldură. Apoi datoriile care au ajuns sau sunt aproape de executare silită. Odată ajunsă la executorul judecătoresc, o datorie costă mai mult, prin cheltuielile de executare, și poate atinge salariul sau bunurile. Abia apoi vin celelalte credite, iar printre ele cele cu dobânda cea mai mare au prioritate. Datoriile la familie se trec pe listă cu un calendar, chiar modest, ca să nu devină „banii care nu contează”.

Cu creditorii se vorbește din timp, nu după trei luni de restanțe. Mulți acceptă o reeșalonare, o perioadă de grație sau o rată mai mică dacă primesc o propunere clară, în scris, cu o sumă pe care omul o poate plăti efectiv. E bine ca discuția să o poarte el, cu tine alături dacă vrea. E datoria lui și e o parte din a-și asuma ce s-a întâmplat. Tu poți ține evidența: cine a fost sunat, ce s-a promis, ce a rămas de trimis.

O propunere scrisă către creditor nu trebuie să fie lungă. Numele și datele contractului, o frază despre faptul că situația financiară s-a schimbat, suma pe care o poate plăti lunar și de la ce dată, plus cererea concretă: reeșalonare, suspendarea penalităților sau o perioadă de grație. Nu e nevoie să scrie despre jocul de noroc dacă nu vrea. Păstrați o copie a fiecărei scrisori și a fiecărui răspuns. Iar dacă un creditor acceptă o înțelegere, ea trebuie primită în scris înainte de prima plată.

Telefoanele de la firmele de recuperare sunt adesea partea cea mai apăsătoare pentru cei din casă. Am scris separat despre ce au voie și ce nu recuperatorii de datorii când te sună pe tine, ca să știi unde se termină insistența legitimă.

Un lucru trebuie spus direct: un credit nou ca să le plătești pe celelalte rareori îl ajută pe omul care joacă. Uneori consolidarea are sens economic. Dar dacă eliberează bani pe card sau scade brusc presiunea lunară, fără tratament și fără gestionarea banilor, poate deveni doar o pauză până la următorul ciclu. Printre obstacolele din calea opririi, oamenii cu tulburare de joc îi numeau chiar pe cei care împrumută ușor bani (Gavriel-Fried și Lev-El, 2022). Creditul ușor și jocul se hrănesc unul pe altul.

Când datoriile depășesc cu mult ce se poate plăti din venit, merită vorbit cu un specialist în datorii sau cu un avocat, nu doar cu banca. Pentru unele situații, legea românească prevede procedura de insolvență a persoanei fizice. Am discutat pe larg dacă insolvența poate fi o ieșire pentru datoriile din jocuri, cu condițiile și limitele ei. Detaliile juridice ale fiecărui caz le stabilește un avocat sau instituția competentă, nu un articol.

De ce contează atât de mult să existe un plan, chiar imperfect? Pentru că grija legată de datorii are efect separat de datoria însăși. Swanton și Gainsbury au studiat 309 australieni care jucaseră în ultima lună și au găsit că stresul legat de datorii, adică teama că nu le vei putea plăti, explica o parte din legătura dintre problema de joc și suferința psihică, depresie, starea de bine și impactul asupra familiei. Autorii recomandau ca serviciile de tratament să verifice acest stres de rutină și să colaboreze cu consilierii financiari (Swanton și Gainsbury, 2020). Un plan scris, cu sume și date, scade incertitudinea. Iar incertitudinea trăită seara, de unul singur, e exact contextul în care apăreau recăderile din studiul lui Hodgins și el-Guebaly.

Miza e mai mare decât pare. O recenzie sistematică a 65 de lucrări despre datoriile personale fără garanții, însoțită de o meta-analiză, a găsit că oamenii cu astfel de datorii au șanse de 3,24 ori mai mari să aibă o tulburare psihică și de 2,77 ori mai mari să aibă depresie (Richardson et al., 2013). La oamenii cu tulburare de joc, o altă meta-analiză a estimat că 31% au avut gânduri de sinucidere de-a lungul vieții, iar aceste gânduri erau asociate, printre altele, cu existența datoriilor (Armoon et al., 2023). Dacă el spune vreodată că nu mai vede rost, că ar fi mai bine fără el sau că „o rezolvă el într-un fel”, nu e momentul pentru plan. Sunați la 112 sau mergeți împreună la o urgență de psihiatrie.

Cu cifrele pe hârtie, rămâne partea cea mai omenească a planului: cum îl faci să fie al lui, nu doar al tău.

Cum îl implici pe el fără să devii paznicul lui

Tentația e să iei tu totul în mână. Să suni tu creditorii și să verifici tu fiecare bon. Pe termen scurt pare sigur. Pe termen lung, el ajunge să privească planul ca pe ceva ce i se face, nu ca pe ceva ce face el, iar tu ajungi epuizată.

Cercetarea despre familie oferă aici o direcție limpede. O recenzie sistematică a 30 de studii a arătat două lucruri: jocul îi afectează pe oamenii din familie și felul în care familia funcționează, iar implicarea familiei în tratament se leagă de rezultate mai bune ale tratamentului și de o funcționare mai bună, atât a jucătorului, cât și a familiei (Kourgiantakis et al., 2013). O recenzie mai veche descrisese deja efectele jocului asupra partenerilor, copiilor și părinților și trecuse în revistă tratamentele disponibile pentru ei (Kalischuk et al., 2006).

Cea mai studiată metodă pentru familie se numește CRAFT, de la „Community Reinforcement and Family Training”, adică antrenamentul familiei bazat pe întărirea comportamentelor bune. A fost creată de Robert Meyers și Jane Ellen Smith pentru familiile celor cu probleme de alcool și droguri, apoi adaptată pentru jocurile de noroc. O recenzie sistematică a găsit că, în general, CRAFT e de două ori mai eficient decât grupurile de comparație în a-l aduce pe omul cu adicție la tratament. La jocurile de noroc, ratele de intrare în tratament au fost mai mici, între 12,5% și 23% în cele cinci studii incluse (Archer et al., 2020).

Cifrele acestea scăzute pot descuraja. Merită însă văzut ce s-a schimbat. Prima adaptare a CRAFT pentru familiile jucătorilor a fost un manual de autoajutor testat pe 31 de membri ai familiei. După trei luni, mai mulți dintre cei care primiseră manualul spuneau că jocul a scăzut și că nevoile lor au fost acoperite (Makarchuk et al., 2002). Un studiu mai mare, cu 186 de participanți, a comparat manualul, manualul plus sprijin telefonic și un simplu pachet de informații. Toate grupurile s-au îmbunătățit, dar intervențiile CRAFT au dus la mai puține zile de joc, fără diferență în intrarea în tratament (Hodgins et al., 2007). Când CRAFT s-a făcut individual, cu un terapeut, efectele asupra zilelor și banilor jucați au fost mai mari decât cu manualul, deși eșantionul a fost prea mic pentru diferențe statistice sigure (Nayoski și Hodgins, 2016).

Ce înseamnă asta pentru planul vostru? Că felul în care vorbești cu el despre bani poate influența cât joacă, chiar dacă nu-l poți obliga să se trateze.

Câteva principii din CRAFT se potrivesc foarte bine discuțiilor despre bani. Alege momentul: nu atunci când tocmai ai găsit o tranzacție suspectă și tremuri de furie, ci atunci când amândoi sunteți calmi, de preferință la o oră stabilită, de exemplu duminică după-amiază. Vorbește la persoana întâi, despre ce simți și ce îți trebuie: „Mă liniștește când văd extrasul la sfârșitul săptămânii.” Fii scurtă și concretă, o singură temă pe discuție. Recunoaște ce a făcut bine înainte să ceri altceva. Și oferă ajutor, nu doar cerințe: „Vrei să sunăm împreună la bancă luni?”

Compară două variante ale aceleiași seri. Prima: „Iar lipsesc 200 de lei. Știam eu. Nu te mai schimbi.” A doua: „Am văzut că lipsesc 200 de lei din cont. Mă sperii când nu știu unde s-au dus. Poți să-mi spui ce s-a întâmplat?” Ambele sunt sincere. Doar a doua îi lasă loc să spună adevărul.

Responsabilitatea lui se vede în ce face, mai mult decât în cât de vinovat se simte. El sună creditorii. El ține un caiet cu fiecare cheltuială din suma lui săptămânală. El își arată extrasul fără să-l ceri de trei ori. El merge la terapie. Tu poți răsplăti fiecare lucru dintre acestea: o vorbă bună, o seară petrecută împreună, o mică libertate financiară câștigată înapoi. CRAFT se sprijină tocmai pe ideea că viața fără joc trebuie să devină, pentru el, mai bună decât viața cu joc.

Mai e un motiv să nu porți totul singură. Apropiații jucătorilor ajung rar la specialiști. În studiile adunate de Dowling și colaboratorii ei, ponderea lor printre cei care cereau ajutor era de 8% la medicul de familie, între 15% și 26% în serviciile online pentru jocuri de noroc și între 30% și 43% la liniile telefonice dedicate. Motivele cele mai des întâlnite erau rușinea și faptul că nu știau că există servicii pentru ei (Dowling et al., 2025). Pentru el, asta are o consecință concretă. Un plan de rambursare ținut în spate de o singură persoană, obosită și fără sprijin, se rupe mai ușor, iar odată cu el se rupe și structura care îl ține departe de joc.

Un acord scris, legat de tratament

Planul de bani funcționează cel mai bine când nu stă singur. În studiul spaniol, controlul banilor nu era o regulă de familie, ci o parte a terapiei, prezentă pe toată durata ei (Granero et al., 2021). Cercetarea britanică recomanda, la rândul ei, ca planurile de rambursare să meargă în paralel cu recuperarea din joc și cu sprijin pentru relație (Downs și Woolrych, 2010). Iar Swanton și Gainsbury cereau serviciilor de tratament să lucreze mână în mână cu consilierii financiari (Swanton și Gainsbury, 2020). Toate trei duc spre aceeași idee: banii, tratamentul și relația se discută împreună.

Practic, puteți scrie un acord de o pagină, pe care îl semnați amândoi. Nu are valoare juridică și nici nu trebuie să aibă. Are valoarea unei promisiuni făcute cu mintea limpede, la care vă puteți întoarce în zilele grele. În el intră câteva lucruri: că el merge la terapie și cât de des; că face autoexcluderea și nu o anulează; cum arată gestionarea banilor și până când; ce face dacă joacă din nou; când revizuiți acordul. Dacă terapeutul lui e de acord, acordul poate fi discutat și într-o ședință comună.

Un punct merită trecut separat: ce se întâmplă cu banii neașteptați. O primă, o moștenire mică, un ajutor de la cineva, chiar un câștig dintr-un pariu făcut într-o recădere. Regula simplă e ca orice sumă care nu era în buget să meargă direct spre datorii. Motivul e cel din studiul lui Hodgins și el-Guebaly: gândurile despre câștig și nevoia de a face rost de bani erau printre cei mai puternici declanșatori ai recăderii (Hodgins și el-Guebaly, 2004). Banii în plus, lăsați la îndemână, hrănesc exact aceste gânduri.

Revizuirea acordului e la fel de importantă ca acordul însuși. Analiza ședințelor de consiliere online a arătat că oamenii abandonau uneori prea devreme strategiile bune, iar alteori le țineau prea mult pe cele care nu-i ajutau, pentru că nu se opreau să vadă ce funcționează (Rodda et al., 2017). O întâlnire lunară, de o oră, în care vă uitați la cifre și la cum v-ați simțit, previne amândouă greșelile. Și îi dă lui ocazia să ceară înapoi, argumentat, o parte din libertatea financiară. Încrederea se reface mai ușor când are pași mici și vizibili.

Chiar și cel mai bine ținut plan poate întâlni ziua în care el joacă din nou. E bine să știi dinainte ce faceți atunci.

Dacă reia jocul în timpul planului

Recăderea face parte din drum pentru mulți oameni care se lasă de joc. Cifra din studiul lui Hodgins și el-Guebaly, cu doar 8% care nu au jucat deloc într-un an, arată cât de des apar episoadele de joc după ce omul a hotărât să se oprească (Hodgins și el-Guebaly, 2004). Un episod de joc nu șterge lunile bune de dinainte. Am scris mai mult despre de ce recăderea nu înseamnă că ați eșuat.

Planul vostru ar trebui să aibă scris, de la început, ce se întâmplă la o recădere. Regula cea mai utilă e simplă: dacă joacă, spune în 24 de ore. Mărturisirea făcută din proprie inițiativă e tratată altfel decât descoperirea. Nu există un premiu pentru recădere, dar există o diferență clară între „am jucat aseară, am pierdut 300 de lei, vreau să vorbim” și un extras găsit după trei săptămâni.

Apoi urmează pași stabiliți dinainte, nu inventați la nervi. Se verifică dacă au apărut datorii noi și se adaugă pe listă. Se strânge temporar accesul la bani, de exemplu suma săptămânală trece pe zilnică pentru o vreme. Se verifică autoexcluderea și blocajele. Se anunță terapeutul. Și, mai ales, familia nu acoperă pierderea. Dacă rata din luna aceea nu mai poate fi plătită integral, se sună creditorul și se cere amânare, iar asta o face el.

Gândește-te și la tine în acel moment. Furia, dezamăgirea, frica că totul a fost degeaba sunt firești. Poți să le spui. Nu trebuie însă să hotărăști în acea seară soarta relației sau a planului. Planul există tocmai ca să nu fie nevoie de decizii mari luate în cea mai proastă seară.

Faptul că familia rămâne în plan și după o recădere are și un temei în cercetare. În studiul despre obstacolele din calea recuperării, oamenii cu tulburare de joc puneau pe aceeași listă cu impulsurile și datoriile lipsa unei rețele de familie sau de prieteni, dar și relațiile pline de conflict (Gavriel-Fried și Lev-El, 2022). O familie care reacționează la recădere cu un plan, nu cu o explozie, îi oferă exact rețeaua care lipsea celor din studiu.

Dacă recăderile devin dese, dacă minciunile se întorc sau dacă datoriile noi apar mai repede decât se plătesc cele vechi, e semn că tratamentul are nevoie de mai multă intensitate. Planul rămâne. Studiul britanic despre datorii recomanda chiar consiliere de cuplu în paralel cu recuperarea și cu planul de rambursare, pentru că pierderea încrederii e miezul rupturilor dintre parteneri (Downs și Woolrych, 2010).

Datoriile se plătesc, de obicei, mai repede decât se reface încrederea. Un plan bun ține cont de amândouă: banii pleacă lunar spre creditori, iar încrederea se întoarce, tot lunar, prin lucruri mici pe care le vezi.

Întrebări frecvente despre planul de rambursare după datoriile din jocuri

E bine să plătim noi, familia, toate datoriile lui ca să scape de presiune?

De cele mai multe ori, nu. Salvarea financiară repetată apare chiar printre criteriile tulburării de joc de noroc din DSM-5, iar cercetările arată că datoriile achitate de rude fără tratament în paralel au fost des urmate de reluarea jocului. Familia poate proteja locuința și nevoile copiilor, dar datoriile de joc rămân ale lui, eșalonate din venitul lui.

Cine ar trebui să țină banii și cardurile cât timp se plătesc datoriile?

Un aranjament stabilit împreună, pe o perioadă limitată, în care salariul lui intră într-un cont vizibil pentru amândoi, cardurile de credit se închid și el primește o sumă fixă pentru cheltuieli. Într-un studiu pe aproape o mie de oameni în tratament, cei care respectau controlul banilor abandonau mult mai rar terapia. Funcționează mai bine dacă el e de acord, nu dacă e impus ca pedeapsă.

Cum aflu dacă mai are datorii pe care nu mi le-a spus?

Pentru bănci și IFN-uri poți cere raportul de la Biroul de Credit, însă datoriile la prieteni, colegi sau cămătari le afli doar de la el. Cercetările arată că ascunderea datoriilor e frecventă și că minciuna poate reveni după o recădere. Lista se completează în câteva discuții calme, nu într-o singură seară.

Ce facem dacă joacă din nou în timp ce plătim ratele?

Aplicați pașii stabiliți dinainte: el spune în 24 de ore, datoriile noi se trec pe listă, accesul la bani se strânge temporar și terapeutul află. Familia nu acoperă pierderea. Episoadele de joc sunt frecvente după oprire, iar regulile convenite împiedică o pierdere nouă să devină încă o datorie plătită de familie.

Dacă ar fi să alegi un singur lucru din planul de rambursare pe care să-l discutați săptămâna asta, care ar fi acela?

Dacă vrei să înveți, pas cu pas, cum să vorbești cu el despre bani și cum să pui limite care chiar îl ajută, poți începe cu programul gândit pentru familiile celor care joacă.

Dacă vrei să lucrăm împreună, ne putem vedea online, oriunde te-ai afla, sau în cabinet, pe Str. Grigore Ionescu nr. 65, sector 2, București. Mă poți suna la 0732 259 850. Dacă nu răspund, lasă-mi un mesaj pe WhatsApp, la același număr. Pe e-mail răspund mai greu, pentru că adresa e folosită mai ales pentru cursuri și mesajele se pot pierde printre celelalte.

Bibliografie

1. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (ed. a 5-a). American Psychiatric Publishing.
2. Archer, M., Harwood, H., Stevelink, S., Rafferty, L., și Greenberg, N. (2020). Community reinforcement and family training and rates of treatment entry: A systematic review. Addiction, 115(6), 1024–1037.
3. Armoon, B., Griffiths, M. D., Mohammadi, R., și Ahounbar, E. (2023). Suicidal behaviors and associated factors among individuals with gambling disorders: A meta-analysis. Journal of Gambling Studies, 39(2), 751–777.
4. Dowling, N. A., Hawker, C. O., Merkouris, S. S., Rodda, S. N., și Hodgins, D. C. (2025). Addressing gambling harm to affected others: A scoping review (Part II: Coping, assessment and treatment). Clinical Psychology Review, 116, 102543.
5. Dowling, N. A., Rodda, S. N., Lubman, D. I., și Jackson, A. C. (2014). The impacts of problem gambling on concerned significant others accessing web-based counselling. Addictive Behaviors, 39(8), 1253–1257.
6. Downs, C., și Woolrych, R. (2010). Gambling and debt: The hidden impacts on family and work life. Community, Work & Family, 13(3), 311–328.
7. Gavriel-Fried, B., și Lev-El, N. (2022). Negative recovery capital in gambling disorder: A conceptual model of barriers to recovery. Journal of Gambling Studies, 38(1), 279–296.
8. Granero, R., Blaszczynski, A., Fernández-Aranda, F., Gómez-Peña, M., Moragas, L., Aymamí, N., del Pino-Gutiérrez, A., Codina, E., Mena-Moreno, T., Vintró-Alcáraz, C., Lozano-Madrid, M., Agüera, Z., López-González, H., Valenciano-Mendoza, E., Mora, B., Munguía, L., Testa, G., Baenas-Soto, I., Menchón, J. M., și Jiménez-Murcia, S. (2021). Does money control enhance the effectiveness of CBT for gambling disorder? International Journal of Mental Health and Addiction, 19(4), 1045–1064.
9. Hodgins, D. C., și el-Guebaly, N. (2004). Retrospective and prospective reports of precipitants to relapse in pathological gambling. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 72(1), 72–80.
10. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., și Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230.
11. Kalischuk, R. G., Nowatzki, N., Cardwell, K., Klein, K., și Solowoniuk, J. (2006). Problem gambling and its impact on families: A literature review. International Gambling Studies, 6(1), 31–60.
12. Kourgiantakis, T., Saint-Jacques, M.-C., și Tremblay, J. (2013). Problem gambling and families: A systematic review. Journal of Social Work Practice in the Addictions, 13(4), 353–372.
13. Makarchuk, K., Hodgins, D. C., și Peden, N. (2002). Development of a brief intervention for concerned significant others of problem gamblers. Addictive Disorders & Their Treatment, 1, 126–134.
14. Muggleton, N., Parpart, P., Newall, P., Leake, D., Gathergood, J., și Stewart, N. (2021). The association between gambling and financial, social and health outcomes in big financial data. Nature Human Behaviour, 5(3), 319–326.
15. Nayoski, N., și Hodgins, D. C. (2016). The efficacy of individual community reinforcement and family training (CRAFT) for concerned significant others of problem gamblers. Journal of Gambling Issues, 33, 189–212.
16. Richardson, T., Elliott, P., și Roberts, R. (2013). The relationship between personal unsecured debt and mental and physical health: A systematic review and meta-analysis. Clinical Psychology Review, 33(8), 1148–1162.
17. Rodda, S. N. (2021). A scoping review of hard systems and tools that restrict money and cash for gambling. Journal of Behavioral Addictions, 10(3), 587–600.
18. Rodda, S. N., Hing, N., Hodgins, D. C., Cheetham, A., Dickins, M., și Lubman, D. I. (2017). Change strategies and associated implementation challenges: An analysis of online counselling sessions. Journal of Gambling Studies, 33(3), 955–973.
19. Swanton, T. B., și Gainsbury, S. M. (2020). Debt stress partly explains the relationship between problem gambling and comorbid mental health problems. Social Science & Medicine, 265, 113476.
20. Tulloch, C., Browne, M., Hing, N., Rockloff, M., și Hilbrecht, M. (2023). How gambling harms others: The influence of relationship-type and closeness on harm, health, and wellbeing. Journal of Behavioral Addictions, 12(3), 697–710.