E trecut de miezul nopții și el încă nu doarme. Stă pe marginea patului, cu telefonul stins în mână. Azi, aproape în treacăt, a spus că „poate ar fi mai bine pentru toți fără mine”. Tu ai râs stânjenită, ai schimbat vorba, iar de atunci fraza nu-ți mai iese din cap.

Despre jocuri de noroc, sinucidere și frica celor din casă se vorbește rar. Familia tace ca să nu „strice” ceva, el tace din rușine. Și totuși, frica ta are temei: o meta-analiză care a adunat 107 studii a arătat că oamenii cu probleme de joc ajung mai des decât ceilalți să se gândească, la un moment dat, să nu mai trăiască; aproape o treime dintre ei au trecut prin astfel de gânduri (Kristensen et al., 2024). O altă sinteză a ajuns la o proporție asemănătoare (Armoon et al., 2023).

Legătura nu se explică doar prin alte necazuri pe care unii jucători le aveau deja. La tinerii adulți, ea a rămas și după ce cercetătorii au ținut cont de anxietate, impulsivitate, singurătate și alcool. Autorii cred că acolo cântăresc mai degrabă loviturile care se adună una peste alta și jocul folosit ca fugă de probleme (Wardle & McManus, 2021). Într-un registru național din Suedia, printre cei diagnosticați cu tulburare de joc, depresia a fost cea care a prezis riscul cel mai grav (Karlsson & Håkansson, 2018).

Cifrele astea nu sunt făcute să te sperie mai tare. Ele spun un lucru simplu: ce ai auzit în seara aceea merită luat în serios. Iar ca să-l poți ajuta, e bine să știi ce se petrece în el.

Ce se petrece în el când jocurile de noroc aduc gânduri de sinucidere

O recenzie sistematică a douăzeci de studii calitative, în care oamenii și-au povestit cu vorbele lor experiența, a găsit două drumuri principale spre gândurile de sinucidere: datoria și rușinea (Marionneau & Nikkinen, 2022). Celelalte necazuri, problemele psihice și greutățile de viață, apăreau adesea abia după ce jocul le pornise.

Începe cu rușinea. Iar rușinea de care vorbim e mai adâncă decât părerea de rău pentru banii pierduți: e vocea care îi spune că el, ca om, e greșit. Pentru cineva care trăiește așa, a recunoaște o datorie nouă înseamnă a se arăta cu totul, iar asta pare de nesuportat. De aceea ascunde, minte, amână. Am scris pe larg despre felul în care rușinea ajunge să întrețină tocmai comportamentul de care îi e rușine. Aceeași recenzie a arătat că datoria și rușinea sunt și piedicile care îl țin departe de ajutor (Marionneau & Nikkinen, 2022).

Apoi vin datoriile. În mintea lui, fiecare pierdere încă se mai poate repara: încă un pariu, încă o seară, și golul se închide. Așa crește groapa. Disperarea vine mai târziu, în clipa în care nu mai crede că poate recupera. Atunci socotelile se fac altfel. Dacă au apărut împrumuturi de la oameni care amenință, știi deja cât de repede frica intră în casă, iar el o simte în fiecare apel la care nu răspunde.

Al treilea strat e mai greu de văzut. Teoria interpersonală a sinuciderii descrie două trăiri care, când apar împreună, cântăresc cel mai mult: sentimentul că ești o povară pentru cei dragi și sentimentul că nu mai aparții nimănui, plus lipsa speranței că lucrurile se pot schimba (Van Orden et al., 2010). Fraza „ar fi mai bine fără mine” e chiar vocea primei trăiri. Pentru el nu e o figură de stil. E o socoteală pe care o crede corectă: datoriile lui, lacrimile tale, banii copiilor.

Să mai știi ceva. Într-un grup de oameni care tocmai încercaseră să se oprească din joc, gândurile de sinucidere erau mai frecvente cu cât jocul era mai grav, iar istoria de depresie era mult mai des prezentă la cei cu astfel de gânduri. Gândurile apăruseră, în medie, cu mai bine de zece ani înainte de problemele cu jocul (Hodgins et al., 2006). Altfel spus, nu e mereu doar despre bani. Uneori jocul a acoperit o durere veche, iar pierderile au descoperit-o din nou.

Ce semne au descris studiile? Mai degrabă niște schimbări care, puse una lângă alta, ar trebui să te facă atentă. Gândurile de sinucidere la jucători au apărut mai des acolo unde existau datorii, depresie și consum de alcool (Armoon et al., 2023). Le recunoști în viața de zi cu zi: un om care nu mai doarme, nu mai râde, nu-l mai bucură nimic din ce-i plăcea; care bea mai mult seara; la care descoperi o datorie nouă, mai mare decât credeai. Merită să citești separat despre felul în care creierul dependent nu mai simte plăcere, pentru că golul acela e adesea confundat cu nepăsarea. Și mai e un semn, poate cel mai limpede: vorbele despre a fi o povară, despre a nu mai avea rost, despre cum ar fi lumea fără el (Van Orden et al., 2010).

Dacă cel pentru care te temi e fiul tău, nu te liniști cu gândul că „e tânăr, îi trece”. Legătura dintre jocul scăpat de sub control și încercările de sinucidere a apărut la tinerii adulți, la băieți și la fete deopotrivă, iar autorii cer ca tinerii cu astfel de probleme de joc să fie priviți ca oameni aflați în risc (Wardle & McManus, 2021). La vârsta aceea, o datorie ascunsă de părinți poate părea sfârșitul lumii. El nu are încă experiența care să-i spună că o datorie se plătește în timp și că rușinea de azi nu e pentru totdeauna.

Ai observat ceva din toate astea? Atunci urmează întrebarea pe care îți e cel mai frică s-o pui.

Cum îl întrebi și cum rămâi aproape de el

Multă lume se teme că, dacă întreabă de sinucidere, îi „bagă ideea în cap”. Studiile spun altceva. O recenzie a cercetărilor făcute pe adulți și adolescenți, inclusiv pe oameni cu risc ridicat, nu a găsit niciun studiu în care întrebarea să fi crescut semnificativ gândurile de sinucidere; ba chiar, a vorbi deschis despre ele părea să le scadă (Dazzi et al., 2014). O meta-analiză a treisprezece studii care i-au urmărit pe participanți în timp a ajuns la aceeași concluzie: a întreba nu face rău (DeCou & Schumann, 2018).

Deci îl poți întreba. Direct, cu blândețe, fără ocolișuri care să-l lase să ghicească ce vrei să spui. Alege un moment liniștit, când nu sunteți în mijlocul unei certe pe bani și nu sunt copiii de față. Poți spune ceva de felul: „Știu că te apasă datoriile. Uneori, când cineva ajunge atât de încolțit, îi trece prin minte că n-ar mai vrea să trăiască. Ți s-a întâmplat și ție?” Folosește cuvintele adevărate. O întrebare limpede îi arată că poți duce răspunsul.

Partea grea vine după. Dacă spune „da”, nu-l contrazice, nu-i ține predici despre copii, nu sări la planuri de plată. Ascultă. Întreabă-l de când are gândurile, cât de des vin, ce l-a ținut până acum. Poți să-i spui că nu e singurul: aceste gânduri sunt frecvente printre oamenii prinși în joc (Kristensen et al., 2024). Pentru un om care se crede unic în greșeala lui, faptul ăsta ușurează rușinea.

Nu-i promite că păstrezi secretul. Spune-i, în schimb, că vrei să meargă împreună cu tine să vorbească cu un specialist și că a vorbi cu cineva pregătit pentru asta poate ajuta, chiar dacă acum nu pare. Și rămâi lângă el. Nu-l lăsa singur cu gândurile acelea în seara în care ți le-a spus.

Dacă spune „nu”, dar nu-l crezi întru totul, n-ai pierdut nimic. I-ai arătat că subiectul nu mai e interzis în casa voastră. Uneori răspunsul adevărat vine peste câteva zile.

Se poate întâmpla și să se înfurie. Să-ți spună că exagerezi, că n-are nimic, că îl urmărești. Nu te certa pe cuvinte. Spune-i doar că ai întrebat pentru că ții la el și că întrebarea rămâne valabilă oricând vrea să revină la ea. Furia lui e adesea rușine îmbrăcată altfel: dacă recunoaște gândurile, i se pare că recunoaște tot (Marionneau & Nikkinen, 2022). Ușa lăsată deschisă contează mai mult decât răspunsul din seara aceea.

Cum rămâi aproape în săptămânile care urmează? Pornește de la cele două trăiri care îl apasă. Împotriva sentimentului că e o povară, dă-i locul lui în familie: roagă-l de lucruri pe care le poate face, spune-i unde contează, lasă-l să fie util, nu doar supravegheat. Împotriva singurătății, păstrează mici ritualuri împreună, chiar și când ești furioasă pe joc (Van Orden et al., 2010). Furia ta e îndreptățită. Doar că ea merge spre joc, nu spre el ca om. Despre cum spui ce te doare fără să-l lovești am scris în articolul despre adevărul spus fără violență.

Să rămâi aproape nu înseamnă să plătești totul în locul lui. Poți pune limite la bani și, în același timp, să-i spui limpede că nu pleci. Limita protejează casa; apropierea îl protejează pe el. Pentru momentele în care îl apucă iar seara, cu telefonul în mână, ajută să înțelegi cum funcționează pofta de joc și cum trece.

Iar rolul familiei e mai mare decât crezi. O recenzie sistematică a treizeci de studii a arătat că implicarea familiei în tratament se leagă de rezultate mai bune, atât pentru jucător, cât și pentru felul în care merge familia (Kourgiantakis et al., 2013). Metoda CRAFT, care învață rudele să răsplătească momentele fără joc, să lase consecințele să ajungă la el și să-i propună ajutorul la momentul potrivit, a fost adaptată pentru familiile jucătorilor sub forma unui ghid de lucru (Makarchuk et al., 2002). Într-un studiu randomizat cu 186 de rude, cele care au primit acest ghid au văzut la cel drag mai puține zile de joc, comparativ cu cele care primiseră doar un pachet de informații. Numărul celor care au intrat în tratament nu a diferit, iar autorii au tras concluzia că familiile au nevoie de mai multă îndrumare ca să ajungă până acolo (Hodgins et al., 2007). Am adunat mai multe despre asta în articolul despre cum îl poate opri familia din joc.

Nu trebuie să știi totul de la început. E destul să nu mai taci. Și poate că, în seara următoare în care stă pe marginea patului, nu-l mai lași acolo singur.

Întrebări frecvente despre jocurile de noroc și sinucidere

Pot jocurile de noroc să ducă la gânduri de sinucidere?

Studiile arată o legătură clară: oamenii cu probleme de joc raportează mai des gânduri de sinucidere decât ceilalți (Kristensen et al., 2024). La tinerii adulți, legătura a rămas și după ce s-au luat în calcul anxietatea, impulsivitatea și alcoolul (Wardle & McManus, 2021). Datoriile și rușinea apar ca punți principale între joc și aceste gânduri (Marionneau & Nikkinen, 2022).

Dacă îl întreb despre sinucidere, nu-i dau ideea?

Nu. Cercetările nu au găsit o creștere a gândurilor de sinucidere după ce oamenii au fost întrebați despre ele, iar discuția deschisă pare chiar să le reducă (Dazzi et al., 2014). O meta-analiză a studiilor prospective a ajuns la aceeași concluzie (DeCou & Schumann, 2018).

Ce semne arată că un jucător se gândește să-și facă rău?

Datoriile mari, depresia și alcoolul au fost legate cel mai des de aceste gânduri (Armoon et al., 2023), iar depresia a cântărit mult și în datele din Suedia (Karlsson & Håkansson, 2018). Vorbele despre a fi o povară pentru ceilalți sau despre lipsa oricărui rost sunt un semn de luat în serios (Van Orden et al., 2010).

Ce poate face familia unui jucător care nu mai vede nicio ieșire?

Familia îl poate întreba direct, îl poate asculta fără judecată și îl poate însoți spre un specialist. Implicarea rudelor în tratament se leagă de rezultate mai bune (Kourgiantakis et al., 2013), iar metodele inspirate din CRAFT au redus zilele de joc ale celui drag (Hodgins et al., 2007).

Ce propoziție i-ai spune mâine, dacă ai ști sigur că te ascultă până la capăt?

Ca să nu duci singură toate întrebările astea, în programul pentru familiile jucătorilor găsești, lecție cu lecție, ce poți spune și ce poți face ca să rămâi aproape de el.

Bibliografie

1. Armoon, B., Griffiths, M. D., Mohammadi, R., & Ahounbar, E. (2023). Suicidal behaviors and associated factors among individuals with gambling disorders: A meta-analysis. Journal of Gambling Studies, 39(2), 751–777. https://doi.org/10.1007/s10899-023-10188-0
2. Dazzi, T., Gribble, R., Wessely, S., & Fear, N. T. (2014). Does asking about suicide and related behaviours induce suicidal ideation? What is the evidence? Psychological Medicine, 44(16), 3361–3363. https://doi.org/10.1017/S0033291714001299
3. DeCou, C. R., & Schumann, M. E. (2018). On the iatrogenic risk of assessing suicidality: A meta-analysis. Suicide and Life-Threatening Behavior, 48(5), 531–543. https://doi.org/10.1111/sltb.12368
4. Hodgins, D. C., Mansley, C., & Thygesen, K. (2006). Risk factors for suicide ideation and attempts among pathological gamblers. The American Journal on Addictions, 15(4), 303–310. https://doi.org/10.1080/10550490600754366
5. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., & Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230. https://doi.org/10.1007/s10899-006-9052-2
6. Karlsson, A., & Håkansson, A. (2018). Gambling disorder, increased mortality, suicidality, and associated comorbidity: A longitudinal nationwide register study. Journal of Behavioral Addictions, 7(4), 1091–1099. https://doi.org/10.1556/2006.7.2018.112
7. Kourgiantakis, T., Saint-Jacques, M.-C., & Tremblay, J. (2013). Problem gambling and families: A systematic review. Journal of Social Work Practice in the Addictions, 13(4), 353–372. https://doi.org/10.1080/1533256X.2013.838130
8. Kristensen, J. H., Pallesen, S., Bauer, J., Leino, T., Griffiths, M. D., & Erevik, E. K. (2024). Suicidality among individuals with gambling problems: A meta-analytic literature review. Psychological Bulletin, 150(1), 82–106. https://doi.org/10.1037/bul0000411
9. Makarchuk, K., Hodgins, D. C., & Peden, N. (2002). Development of a brief intervention for concerned significant others of problem gamblers. Addictive Disorders & Their Treatment, 1(4), 126–134. https://doi.org/10.1097/00132576-200211000-00003
10. Marionneau, V., & Nikkinen, J. (2022). Gambling-related suicides and suicidality: A systematic review of qualitative evidence. Frontiers in Psychiatry, 13, Article 980303. https://doi.org/10.3389/fpsyt.2022.980303
11. Van Orden, K. A., Witte, T. K., Cukrowicz, K. C., Braithwaite, S. R., Selby, E. A., & Joiner, T. E., Jr. (2010). The interpersonal theory of suicide. Psychological Review, 117(2), 575–600. https://doi.org/10.1037/a0018697
12. Wardle, H., & McManus, S. (2021). Suicidality and gambling among young adults in Great Britain: Results from a cross-sectional online survey. The Lancet Public Health, 6(1), e39–e49. https://doi.org/10.1016/S2468-2667(20)30232-2