Cine ține banii în familie când jucătorul vrea să se oprească? Pentru o vreme, altcineva decât el: un om de încredere care vede bugetul, cu acordul lui și după reguli stabilite împreună. Cercetările despre tratament arată că jucătorii care acceptă controlul banilor renunță mult mai rar la terapie. Contează însă felul în care se face: dacă banii îi sunt luați ca unui vinovat, rușinea îl poate împinge să ascundă, nu să se oprească.

Ca să înțelegi de ce, uită-te la seara în care se produce recăderea. Psihologul canadian David Hodgins și colegul lui, Nady el-Guebaly, au urmărit un an întreg 101 oameni care tocmai se lăsaseră de joc. Doar 8% n-au mai jucat deloc. Când cercetătorii au refăcut momentele recăderilor, a ieșit la iveală un tipar: cel mai des seara, când omul era singur și se gândea la bani. Pentru recăderile mari, explicația dată de ei nu era tristețea, cum se întâmplă des în dependența de alcool sau de droguri, ci gândul la câștig și senzația că trebuie să facă rost de bani (Hodgins și el-Guebaly, 2004).

Pentru el, banii nu sunt doar mijlocul prin care joacă. Ei sunt chiar scânteia. Un salariu proaspăt intrat în cont poate arăta nu a chirie și a mâncare, ci a șansă de a recupera ce a pierdut. Despre gândul acesta, care îl trage înapoi, am scris în articolul despre goana după pierderi.

De aici pornește una dintre regulile vechi ale terapiei: controlul stimulilor, adică îndepărtarea, în primele luni, a tot ce aprinde pofta de joc. O echipă spaniolă care a lucrat ani la rând cu jucătorii la aparate l-a pus în centrul tratamentului de primă alegere, alături de expunerea controlată și de prevenirea recăderii (Echeburúa și Fernández-Montalvo, 2005).

Cât cântăresc banii în acest control s-a văzut într-un spital universitar din Spania. Cercetătorii au urmărit 998 de pacienți într-o terapie cognitiv-comportamentală de grup, cu 16 ședințe săptămânale, în care regulile despre bani făceau parte din tratament de la prima până la ultima întâlnire. Dintre cei care le respectau, 19% au abandonat terapia; dintre ceilalți, 76%. La final, primii aveau o problemă de joc mai puțin gravă și mai puține simptome psihice (Granero et al., 2021).

Surpriza a venit din altă parte. Episoadele de joc din timpul tratamentului au fost la fel de frecvente în ambele grupuri, puțin peste un sfert dintre pacienți (Granero et al., 2021). Controlul banilor nu împiedică orice pas greșit. Îl ține însă pe om în terapie destul cât să învețe ce să facă după o alunecare.

Mulți jucători ajung singuri la ideea aceasta. O echipă din Australia a citit transcrierile ședințelor de consiliere online ale 149 de oameni care încercau să se oprească, iar controlul banilor lichizi și al finanțelor a apărut printre cele șase mari strategii. Analiza a arătat și unde se rupe firul: strategii alese nepotrivit, abandonate prea devreme sau păstrate mult după ce nu mai ajutau, fără ca omul să se mai întrebe dacă îl ajută (Rodda et al., 2017).

Și familiile ajung tot acolo. Printre cele 3.536 de strategii strânse din 329 de surse online pentru apropiații jucătorilor, gestionarea banilor era una dintre cele mai frecvente (Booth et al., 2021). Puține studii au măsurat însă cât de bine funcționează ce fac familiile pe cont propriu (Dowling et al., 2025). O recenzie notează chiar că barierele „moi”, cum ar fi banii păstrați de cineva din casă, se dărâmă ușor; de aceea, jucătorii și apropiații lor cer tot mai des bariere „tari”, puse direct în sistemul de plăți (Rodda, 2021). Despre acestea găsești detalii în articolul despre blocarea plăților către cazinouri.

Ce simte el când banii nu mai trec prin mâna lui

Acum privește aceeași scenă din locul lui. Un bărbat adult care trebuie să ceară bani pentru o cafea se poate simți copil, pus sub tutelă, privit ca un hoț. Când cercetătorii i-au întrebat pe jucători de ce nu cer ajutor, printre cele mai frecvente răspunsuri au fost dorința de a rezolva singuri și rușinea (Suurvali et al., 2009). Un control impus îl lovește exact în aceste două locuri: îi ia iluzia că se descurcă singur și îi pune rușinea pe masă, în fața familiei.

Un om umilit are mai multe motive să ascundă decât să coopereze. Cardul confiscat pe ascuns poate fi înlocuit de un împrumut făcut de pe telefon în câteva minute, iar supravegherea de fiecare seară poate deveni o vânătoare. Despre banii care nu par bani am scris în articolul despre cardul de credit și jocurile de noroc.

Un studiu finlandez adaugă o piesă importantă. Cercetătorii au urmărit 2.011 participanți la un program online de opt săptămâni pentru jucători. Problema de joc a scăzut după tratament și a rămas scăzută la controalele de după șase și douăsprezece luni. La cei care simțeau că nu au niciun control asupra propriilor finanțe, progresul s-a pierdut însă după perioada de urmărire (Palomäki et al., 2022). Studiul nu spune cine le ținea banii. Arată doar că, pe termen lung, sentimentul că își stăpânește banii contează pentru el.

Aici e cheia întregii povești. Controlul venit din afară e o schelă: îl ține în picioare la început, cât timp pofta e puternică. Scopul lui e ca omul să-și recâștige, treptat, stăpânirea asupra propriilor bani.

Cum faci asta fără să devii poliția casei? Cele mai solide date vin din CRAFT, un program creat de Robert Meyers și Jane Ellen Smith pentru familiile celor care refuză tratamentul. Pornește de la o idee simplă: nu-l poți obliga să se schimbe, dar poți schimba felul în care răspunzi la ce face. Într-un studiu cu 90 de apropiați ai unor consumatori de droguri care refuzau orice ajutor, CRAFT i-a adus în tratament pe 59% dintre cei dragi, iar varianta cu întâlniri de grup după program, pe 77%. Abordarea de comparație, care pregătea familia pentru grupurile de sprijin, a ajuns la 29% (Meyers et al., 2002).

La jocurile de noroc, rezultatele sunt mai modeste. Hodgins și colegii lui au transformat CRAFT într-un caiet de lucru pentru 186 de apropiați ai jucătorilor, în mare parte femei, peste jumătate dintre ei parteneri de viață. Cei care au lucrat după caiet au raportat mai puține zile de joc ale celui drag decât cei care primiseră doar informații. Numărul jucătorilor intrați în tratament a rămas însă același, iar autorii au conchis că familiile au nevoie de mai multă îndrumare decât poate oferi o carte (Hodgins et al., 2007).

Din aceste studii se poate construi un acord despre bani care îl protejează fără să-l umilească. Primul lucru e momentul. Discuția nu se poartă în seara în care ai descoperit o pierdere, când el promite orice ca să se termine cearta, ci într-o zi liniștită. Pentru cuvintele potrivite, citește articolul despre cum vorbești cu soțul care joacă.

Apoi contează cine propune. O înțelegere are mai multe șanse să reziste când ideea vine de la el. Îl poți întreba: „Ce te-ar ajuta în serile de după salariu, când banii sunt în cont?” Dacă răspunde „o să am grijă”, întreabă-l ce ar face concret la ora nouă seara, singur, cu telefonul în mână. Uneori descoperă singur că are nevoie de ceva mai sigur decât o promisiune.

Persoana de încredere care vede bugetul e un martor, nu un paznic. Salariul intră într-un cont la care el nu are card, la el rămâne o sumă săptămânală pentru viața obișnuită, iar extrasul îl citiți împreună, o dată pe lună. Așa se îmbină trei dintre strategiile descrise de jucătorii care încearcă să se oprească: controlul banilor, sprijinul celor apropiați și urmărirea propriului progres (Rodda et al., 2017).

Suma lăsată la el cere măsură. Prea puțini bani îl pot umili, iar rușinea caută ieșiri ascunse. Prea mulți anulează acordul. Suma potrivită acoperă viața de zi cu zi și nu lasă loc unui pariu.

Mai contează ce răsplătești. CRAFT se sprijină pe principii comportamentale: familia întărește zilele fără joc și încetează să acopere urmările jocului (Hodgins et al., 2007). Concret, spui cu voce tare că ai observat săptămâna în care a respectat acordul și nu-i mai plătești pe ascuns datoriile. Despre capcana de a-l scoate mereu din necaz am scris în articolul despre sindromul salvatorului.

Un ultim lucru se uită cel mai ușor: acordul are nevoie de un sfârșit. Planul bun prevede de la început cum îi dai înapoi responsabilitatea. După câteva luni fără joc primește o sumă mai mare, apoi preia plata unei facturi, apoi a alteia. Fiecare pas se poate întoarce dacă apare o recădere, iar despre ce se petrece atunci în mintea lui găsești detalii în articolul despre rușinea, euforia și recăderea.

Între a-i lua banii și a-i păstra pentru el stă, de multe ori, o singură propoziție, rostită de la început: „Nu vreau să fiu polițistul tău. Vreau să punem amândoi banii la adăpost până când jocul nu mai are putere asupra ta.”

Întrebări frecvente despre banii familiei când el e jucător

E corect să-i iau cardul soțului care joacă?

Luat pe furiș, cardul poate muta jocul în ascunzișuri, pentru că rușinea și dorința de a se descurca singur se numără printre cele mai mari piedici în calea ajutorului. Un card predat de bunăvoie, ca parte dintr-o înțelegere scrisă, are alt efect. În terapia studiată în Spania, pacienții care respectau regulile despre bani au rămas mult mai des până la capăt.

Ce poate face familia dacă el refuză tratamentul?

Își poate schimba felul în care răspunde la joc. În cercetarea canadiană, apropiații care au urmat caietul inspirat din CRAFT au văzut cum scade numărul zilelor de joc, deși cel drag n-a ajuns mai des la un specialist.

Cât timp ține familia banii jucătorului?

Nicio cercetare nu fixează un număr de luni. Durata depinde de cât de puternică mai e pofta și de cât de stabil e el în tratament. Important e ca responsabilitatea să se întoarcă la el pe etape, fiindcă jucătorii care nu simt că își conduc propriile finanțe pierd mai ușor ce au câștigat în terapie.

Cum ați împărțit până acum banii în casa voastră și cum s-a simțit el în fața acestei împărțeli?

Dacă vrei să înveți, pas cu pas, cum construiești împreună cu el o înțelegere despre bani care îl sprijină fără să-l rănească, te așteaptă programul pentru familiile celor care joacă.

Bibliografie

1. Booth, N., Dowling, N. A., Landon, J., Lubman, D. I., Merkouris, S. S., & Rodda, S. N. (2021). Affected others responsivity to gambling harm: An international taxonomy of consumer-derived behaviour change techniques. Journal of Clinical Medicine, 10(4), 583. https://doi.org/10.3390/jcm10040583
2. Dowling, N. A., Hawker, C. O., Merkouris, S. S., Rodda, S. N., & Hodgins, D. C. (2025). Addressing gambling harm to affected others: A scoping review (Part II: Coping, assessment and treatment). Clinical Psychology Review, 116, 102543. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2025.102543
3. Echeburúa, E., & Fernández-Montalvo, J. (2005). Psychological treatment of slot-machine pathological gambling: New perspectives. Journal of Gambling Studies, 21(1), 21–26. https://doi.org/10.1007/s10899-004-1918-6
4. Granero, R., Blaszczynski, A., Fernández-Aranda, F., Gómez-Peña, M., Moragas, L., Aymamí, N., del Pino-Gutiérrez, A., Codina, E., Mena-Moreno, T., Vintró-Alcaraz, C., Lozano-Madrid, M., Agüera, Z., López-González, H., Valenciano-Mendoza, E., Mora, B., Munguía, L., Testa, G., Baenas-Soto, I., Menchón, J. M., & Jiménez-Murcia, S. (2021). Does money control enhance the effectiveness of CBT for gambling disorder? International Journal of Mental Health and Addiction, 19(4), 1045–1064. https://doi.org/10.1007/s11469-019-00212-z
5. Hodgins, D. C., & el-Guebaly, N. (2004). Retrospective and prospective reports of precipitants to relapse in pathological gambling. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 72(1), 72–80. https://doi.org/10.1037/0022-006X.72.1.72
6. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., & Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230. https://doi.org/10.1007/s10899-006-9052-2
7. Meyers, R. J., Miller, W. R., Smith, J. E., & Tonigan, J. S. (2002). A randomized trial of two methods for engaging treatment-refusing drug users through concerned significant others. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 70(5), 1182–1185. https://doi.org/10.1037/0022-006X.70.5.1182
8. Palomäki, J., Heiskanen, M., & Castrén, S. (2022). Online 8-week cognitive therapy for problem gamblers: The moderating effects of depression symptoms and perceived financial control. Journal of Behavioral Addictions, 11(1), 75–87. https://doi.org/10.1556/2006.2021.00091
9. Rodda, S. N. (2021). A scoping review of hard systems and tools that restrict money and cash for gambling. Journal of Behavioral Addictions, 10(3), 587–600. https://doi.org/10.1556/2006.2021.00065
10. Rodda, S. N., Hing, N., Hodgins, D. C., Cheetham, A., Dickins, M., & Lubman, D. I. (2017). Change strategies and associated implementation challenges: An analysis of online counselling sessions. Journal of Gambling Studies, 33(3), 955–973. https://doi.org/10.1007/s10899-016-9661-3
11. Suurvali, H., Cordingley, J., Hodgins, D. C., & Cunningham, J. (2009). Barriers to seeking help for gambling problems: A review of the empirical literature. Journal of Gambling Studies, 25(3), 407–424. https://doi.org/10.1007/s10899-009-9129-9