E duminică seara și pe masa din bucătărie stau hârtii. Contracte, notificări, mesaje printate de la trei IFN-uri și două bănci. El tace, cu privirea în telefon. Socrul tău a adus vorba primul: „Facem o refinanțare de credite, le strângem pe toate într-unul singur și gata, scăpăm de grija asta.” Toată lumea răsuflă ușurată. Cumnatul tău a și căutat pe telefon „refinanțare credite” și citește cu voce tare primele oferte. Pare o soluție matură, de oameni care își iau viața în mâini.

Numai că omul de la capul mesei nu are doar datorii. Joacă. Și asta schimbă tot calculul. Refinanțarea creditelor poate fi, pentru o familie obișnuită, o ieșire din sufocare. Pentru un om prins în jocurile de noroc, aceeași mișcare poate deveni un împrumut nou cu altă etichetă, iar familia ajunge să plătească de două ori.

Nu îți voi spune că refinanțarea e bună sau rea. Îți voi arăta ce au demonstrat cercetările despre datorii, jocuri de noroc și bani „eliberați”, și în ce condiții o asemenea decizie poate chiar să ajute. Dacă ai ajuns aici pentru că acasă se discută exact asta, citește până la capăt. Ordinea pașilor contează mai mult decât produsul bancar.

Ce promite refinanțarea creditelor și ce nu poate face

În principiu, ideea e simplă. Ai mai multe împrumuturi, fiecare cu rata, data și condițiile lui. Iei un credit nou, de obicei de la o bancă, plătești cu el datoriile vechi și rămâi cu o singură rată. De cele mai multe ori rata lunară scade, pentru că se întinde pe mai mulți ani. Costul total, în schimb, poate să crească. Detaliile diferă de la o bancă la alta și de la un contract la altul, de aceea orice decizie concretă se ia doar după o discuție cu banca și, ideal, cu un consilier financiar independent, care se uită la toate actele, nu doar la oferta de pe site.

Pentru cineva care s-a împrumutat ca să-și repare casa sau să treacă peste o perioadă fără salariu, consolidarea poate aduce ordine. Pentru cineva care s-a împrumutat ca să joace, datoria are altă natură. Nu e o întâmplare nefericită, e o urmă a problemei.

Manualul de diagnostic folosit de psihiatri și psihologi descrie tulburarea de joc de noroc printr-o serie de criterii. Două dintre ele vorbesc direct despre bani: după ce pierde, omul se întoarce adesea în altă zi ca să recupereze, ceea ce în literatura de specialitate se numește „goana după pierderi”; și se bazează pe alții ca să-i dea bani pentru a ieși din situații financiare disperate provocate de joc (American Psychiatric Association, 2013). Cu alte cuvinte, nevoia de bani din afară și promisiunea de a „repara” pierderile fac parte din tabloul clinic. Nu sunt un efect secundar.

Cercetătorii care au trecut în revistă studiile despre creditele de consum și jocurile de noroc au găsit un tipar constant: cu cât problema de joc e mai gravă, cu atât omul folosește mai mult creditul și are mai multe probleme cu datoriile. Oamenii cu datorii făcute din joc au mai des suferință psihică, consum de alcool sau droguri, conflicte în familie și gânduri de sinucidere (Swanton & Gainsbury, 2020b). Aceiași autori atrag atenția asupra unui lucru care pare banal, dar nu e: deși împrumutul de bani e chiar unul dintre criteriile de diagnostic, s-a cercetat surprinzător de puțin cum anume folosesc jucătorii creditul.

Un grup de cercetători finlandezi a studiat tineri din Finlanda și din Statele Unite, în trei eșantioane separate. În toate trei, problemele de joc erau legate de datoriile de consum, iar datoriile duceau mai departe la neplata ratelor și la executare. Concluzia lor e formulată limpede: creditele de consum și împrumuturile rapide pot oferi resursele care îi permit omului să continue să joace (Oksanen et al., 2018). Dacă ai citit despre cum ajunge un om la zece credite IFN deodată, recunoști mecanismul: fiecare împrumut nou nu stinge focul, ci îl întreține.

Legătura nu ține de o singură țară. Un sondaj pe peste 4.800 de tineri între 15 și 25 de ani din Statele Unite, Coreea de Sud, Spania și Finlanda a găsit, în toate cele patru țări, că datoriile de consum se numărau printre factorii cel mai strâns legați de problemele de joc, alături de participarea la comunități online de jocuri, jocul la cazinouri online și expunerea la reclame (Oksanen et al., 2021). Un alt studiu finlandez, care a urmărit adulți între 18 și 75 de ani în șase valuri de chestionare, la câte șase luni, a găsit că a fi în executare silită pentru datorii era asociat cu prezența simultană a problemelor de joc și de alcool (Hautamäki et al., 2024). Datoriile și jocul apar împreună prea des ca să fie o coincidență.

Cel mai apropiat de întrebarea ta e un studiu pe date bancare reale. Cercetătorii au analizat tranzacțiile din ultimul an ale peste 23.000 de finlandezi care ceruseră ajutorul unui serviciu de consolidare a datoriilor. Jocurile de noroc erau larg răspândite printre ei, cel mai des jocurile de tip cazino. Banii jucați erau foarte concentrați: aproape jumătate din toate depunerile la operatorii de jocuri veneau de la cei 5% care jucau cel mai mult. Iar cei care aveau credite negarantate pierdeau, în mediană, mai mult decât cei fără astfel de credite (Marionneau et al., 2024). Altfel spus, la ușa serviciilor de consolidare bat mulți oameni care joacă, iar o parte dintre ei joacă foarte mult. Autorii spun explicit că serviciile de consiliere a datoriilor întâlnesc frecvent aceste situații și trebuie să fie pregătite pentru ele.

Și mai larg, o echipă din Marea Britanie a avut acces la datele anonimizate ale unei bănci de retail, pentru până la 6,5 milioane de oameni urmăriți până la șapte ani. Cu cât jocul ocupa o parte mai mare din venitul lunar, cu atât apăreau mai des dificultăți financiare, mai puțină planificare a banilor, mai mult șomaj în anii următori, iar la nivelurile cele mai mari de joc, o mortalitate mult crescută. Jocul era persistent în timp, nu un episod care trece de la sine (Muggleton et al., 2021).

Pun cifrele acestea pe masă pentru că familia tinde să vadă datoria ca pe problema principală. „Dacă scăpăm de datorii, se liniștește și el.” Studiile arată mai degrabă un cerc: jocul produce datoriile, iar datoriile, la rândul lor, apasă pe om și pe familie. Refinanțarea lucrează doar pe una dintre cele două verigi. Ce se întâmplă cu cealaltă? Asta e partea pe care puțini o discută la masa din bucătărie.

Goana după pierderi și banii care se „eliberează”

Să ne uităm la momentul de după refinanțare. Ratele au scăzut. Rămâne, să zicem, o sumă în fiecare lună care până ieri pleca spre cinci creditori diferiți. Pentru tine, e o gură de aer. Pentru el, s-ar putea să fie altceva.

Goana după pierderi e unul dintre cele mai studiate fenomene din cercetarea despre jocurile de noroc. O recenzie de tip scoping a adunat zeci de studii și a descris două forme: în timpul aceleiași sesiuni, omul continuă sau mărește miza după ce pierde; între sesiuni, se întoarce în altă zi ca să recupereze ce a pierdut (Banerjee et al., 2023). Autorii o numesc un simptom clinic central al tulburării de joc. Ce înseamnă asta practic? Că o pierdere mare nu îl oprește neapărat. Uneori îl împinge înapoi.

Acum pune lângă asta datoria. Pentru omul care joacă, o datorie nu e doar o sumă de plătit, e o pierdere care cere „recuperare”. Într-un studiu calitativ britanic despre datoriile din joc, un tânăr a spus o frază care rezumă bine mecanismul: „Cât timp încă ai datorii, e ușor să crezi că poți să joci ca să le acoperi” (Downs & Woolrych, 2010). Datoria, produsă de joc, ajunge să-l împingă înapoi la joc.

Un studiu finlandez bazat pe interviuri cu jucători a descris felul în care jocul reorganizează banii în viața de zi cu zi. Una dintre cele patru teme găsite de autoare a fost aceasta: banii disponibili dau ritmul jocului (Heiskanen, 2017). Când apar bani liberi, apare și ocazia. Între timp rămâne nevoia apăsătoare de bani, o altă temă găsită în același studiu. Același studiu a observat ceva ce merită reținut: cheltuielile de joc nu erau complet haotice; mulți oameni păstrau un oarecare control asupra cheltuielilor casei. Asta e o veste bună pentru recuperare, pentru că arată că structura din jurul banilor contează.

Dacă banii disponibili dau ritmul jocului, atunci orice mișcare care eliberează bani lunar trebuie privită cu ochii deschiși. Refinanțarea face exact asta: scade rata și lasă o diferență. Dacă diferența ajunge în același cont la care el are acces nelimitat, ai creat, fără să vrei, un buget de joc.

Un studiu suedez pe aproape 50.000 de împrumuturi de consum, acordate unor peste 20.000 de oameni, a arătat ceva și mai precis. Suma totală jucată nu prezicea, în general, dacă omul își va plăti sau nu creditul. Ce se lega de neplată era un anumit tipar: joc scurt și intens, depuneri mari la fiecare ocazie și episoade de joc în strânsă legătură cu momentul împrumutului (Håkansson, 2020). Banii proaspăt intrați în cont și jocul apăreau unul lângă altul.

O cercetare pe jucători din Australia, care a căutat ce obiceiuri îi protejează pe oamenii cei mai expuși riscului, a ajuns la o concluzie pe care o poți spune și acasă. Comportamentul cel mai puternic legat de creșterea problemelor a fost folosirea creditului pentru joc (Hing et al., 2019). Între recomandările desprinse din studiu sunt ținerea unui buget al casei, o sumă fixă pentru joc și renunțarea la jocul pe credit. Pentru omul care are deja o problemă de joc, recomandarea e oprirea jocului, dar ideea rămâne: accesul la credit e un factor de risc, nu un detaliu tehnic.

Mai e un aspect, despre care am scris și în articolul despre capcana împrumutului rapid „până la salariu”. După o refinanțare, datoriile mici dispar, iar omul poate avea senzația că pornește de la zero. Dacă jocul nu s-a oprit, orice sursă nouă de credit e exact ce caută cel care se grăbește să recupereze.

Ce spun oamenii care au trecut prin asta? Studiul britanic despre datorii a găsit un scenariu repetat: banii pentru plata datoriilor veneau din credite de consolidare, din ipotecarea casei, din împrumuturi sau cadouri de la familie ori din vânzarea unor bunuri. Și apoi fraza care ar trebui scrisă pe frigiderul oricărei familii care se gândește la refinanțare: de cele mai multe ori datoriile erau plătite, dar nu se punea în loc niciun program de tratament, iar în multe cazuri omul se întorcea la comportamentul problematic (Downs & Woolrych, 2010). Datoria a dispărut. Jocul a rămas.

Există și explicația din studiile despre recădere. Un studiu canadian a urmărit timp de un an 101 oameni care tocmai se lăsaseră de joc. Recăderile apăreau cel mai des seara, când omul era singur și se gândea la bani. Iar explicațiile date de oameni pentru recăderile mari erau gândurile despre câștig și senzația că trebuie să facă rost de bani (Hodgins & el-Guebaly, 2004). Nu tristețea în sine, nu plictiseala, ci banii. Și încă un detaliu din același studiu: stările de dinaintea jocului erau la fel de des bune ca rele. Așadar, nicio seară bună nu e, automat, o seară sigură. Gândul la bani e un declanșator. O decizie financiară mare, luată fără sprijin psihologic, aduce gândul acesta în fiecare zi în casă.

Asta nu înseamnă că refinanțarea e interzisă. Înseamnă că nu poate fi primul pas. Ca să vezi de ce, merită să înțelegi și cealaltă față a datoriilor: cum apasă ele pe mintea lui și de ce ușurarea poate fi, paradoxal, periculoasă.

Datoriile apasă pe minte, iar ușurarea are două fețe

Nu vreau să las impresia că datoriile sunt doar o problemă contabilă. Pentru omul care joacă, ele sunt o povară psihică reală. Un studiu australian pe 309 jucători a măsurat ceea ce cercetătorii numesc „stresul datoriei”, adică îngrijorarea că nu vei putea plăti. Acest stres explica o parte din legătura dintre problemele de joc și suferința psihică, depresia, starea de bine scăzută și efectele jocului asupra familiei (Swanton & Gainsbury, 2020a). Autorii recomandă ca serviciile clinice să întrebe de rutină despre datorii și să lucreze cu îngrijorarea legată de ele, ca parte din planul de tratament, în colaborare cu consilierii financiari.

Și studiul pe tineri finlandezi și americani a găsit că datoriile de consum sau neplata lor explicau o parte din suferința psihică a celor cu probleme de joc (Oksanen et al., 2018). Deci da, a scăpa de presiunea a zece creditori poate aduce un calm real. Omul doarme mai bine, nu mai tresare la fiecare telefon, nu mai ascunde plicurile. Aici refinanțarea are un argument serios.

Și totuși, ușurarea are o a doua față. Pierderile de bani sunt adesea printre primele semne ale problemei de joc și, în același timp, unul dintre motivele pentru care oamenii ajung să ceară ajutor (Heiskanen, 2017). Presiunea financiară, oricât de dureroasă, e uneori singurul lucru care îl aduce la discuție. Dacă familia o ia de pe umerii lui înainte ca el să fi făcut vreun pas spre tratament, poate dispărea și motivul pentru care ar fi făcut acel pas.

Cât de puțini ajung la tratament? O meta-analiză care a adunat studii din mai multe țări a estimat că doar aproximativ unul din cinci oameni cu probleme de joc a căutat vreodată ajutor, iar printre cei cu risc moderat, unul din douăzeci și cinci (Bijker et al., 2022). Ajutorul a fost definit larg, incluzând și sprijinul familiei sau eforturile pe cont propriu. Fereastra în care omul e dispus să schimbe ceva e îngustă. Merită folosită bine.

Mai e un lucru, despre care am scris pe larg în articolul despre ce se întâmplă cu banii casei când cineva joacă. Datoriile din joc nu rămân ale lui. Studiul britanic a găsit că, în majoritatea cazurilor, unul sau mai mulți membri ai familiei au intervenit și au preluat o parte sau toate pierderile (Downs & Woolrych, 2010). Același studiu a raportat că 70,3% dintre jucătorii cu probleme chestionați se certaseră în familie pe tema banilor, iar 61,3% dintre aceste certuri erau legate de joc. Când părinții se înscriu codebitori sau garanți la o refinanțare, sau când soția semnează alături de el, problema lui poate deveni și a lor. Pentru întrebările despre ce înseamnă concret o asemenea semnătură, singurul răspuns corect îl dă un avocat sau un consilier financiar care vede actele.

Copiii simt și ei aceste mișcări. O recenzie sistematică despre copiii părinților cu probleme de joc a găsit efecte în șase domenii, printre care relațiile din familie, suferința emoțională și situația financiară a casei (Suomi et al., 2022). Iar o recenzie recentă despre cei afectați de jocul altcuiva a estimat că problemele de joc ale unui om afectează, în medie, șase persoane din jurul lui, iar multe dintre aceste efecte continuă chiar și după ce problema s-a rezolvat (Dowling et al., 2025a). Aceeași recenzie a observat că jucătorii și membrii familiei nu văd întotdeauna la fel răul produs de joc, ceea ce sugerează că fiecare trăiește altfel aceeași poveste (Dowling et al., 2025a). Poate că și la voi el vede refinanțarea ca pe un nou început, iar tu o vezi ca pe ultima șansă. Merită spus asta cu voce tare înainte de orice semnătură. O decizie financiară greșită lovește mult mai mulți oameni decât pe cel care a semnat.

Ca să nu rămânem doar la riscuri: există situații în care refinanțarea creditelor chiar poate ajuta un om care a jucat. Dar condițiile sunt precise. Le iau pe rând.

Refinanțare credite IFN, dar abia după ce se oprește jocul

Am să le spun întâi pe scurt, apoi le explic. Ordinea e: întâi oprirea jocului și tratamentul, apoi transparența completă asupra datoriilor, apoi stabilirea clară a cine gestionează banii, abia la sfârșit produsul bancar. Dacă ordinea se inversează, refinanțarea riscă să devină încă un capitol al jocului.

Prima condiție: tratamentul a început deja. Nu promisiunea că „de mâine nu mai joc”, ci un tratament real, la un specialist în adicții. O recenzie Cochrane a analizat studiile randomizate despre terapiile psihologice pentru problemele de joc. Terapia cognitiv-comportamentală a redus comportamentul de joc și celelalte simptome imediat după terapie, inclusiv pierderile financiare din joc. Autorii avertizează însă că nu se știe cât de bine se mențin efectele pe termen lung și că dovezile au o calitate scăzută spre foarte scăzută (Cowlishaw et al., 2012). Asta e onestitatea pe care o datorez: tratamentul ajută, dar nu e o garanție, iar menținerea rezultatelor cere timp și lucru continuu. Despre ce înseamnă concret un tratament bun am scris în articolul despre ce funcționează în tratamentul dependenței de jocuri de noroc.

De ce contează ordinea? Pentru că, așa cum ai văzut, banii eliberați și gândul la bani sunt declanșatori. Un om care a lucrat deja câteva săptămâni cu un terapeut a învățat măcar să-și recunoască aceste momente și are un plan pentru ele. Un om care primește refinanțarea în aceeași săptămână în care a recunoscut, plângând, că a jucat, nu are încă niciun instrument.

A doua condiție: toate datoriile sunt pe masă. Toate. Și cele pe care le-a mărturisit, și cele pe care le-a uitat, le-a ascuns sau le minimalizează. Studiul britanic despre datoriile din joc descrie cât de des ascunderea însoțește aceste datorii, în familie și la serviciu (Downs & Woolrych, 2010). De aceea prima listă poate fi incompletă, nu neapărat pentru că omul vrea să mintă în acel moment, ci pentru că rușinea și obișnuința ascunderii lucrează în continuare. Dacă refinanțarea se face pe o listă incompletă, după câteva luni apar creditori noi, iar familia se simte trădată a doua oară. Dacă bănuiești că lista nu e completă, poți afla mai multe din articolul despre ce poți afla de la Biroul de Credit când bănuiești datorii ascunse. Ideal e ca el să ceară singur raportul și să-l pună pe masă. Faptul că o face e, în sine, un semn de schimbare.

A treia condiție: s-a stabilit cine gestionează banii și cum. Aici avem cele mai multe date. Cercetătoarea Simone Rodda și colegii ei au analizat transcrierile a 149 de sesiuni de consiliere online cu jucători. Au găsit șase strategii de schimbare, iar una dintre ele a fost controlul banilor lichizi și gestionarea finanțelor; celelalte au fost sprijinul social, evitarea sau limitarea jocului, activitățile alternative, schimbarea gândurilor și automonitorizarea (Rodda et al., 2017). Același studiu a găsit și problemele de punere în practică: strategii alese nepotrivit pentru nevoia omului, abandonate prea repede sau păstrate prea mult fără să se verifice dacă mai ajută.

Într-un alt studiu, 489 de jucători, dintre care 333 cu probleme de joc, au evaluat 99 de strategii de schimbare. Analiza le-a grupat în 15 familii, printre care gestionarea finanțelor și limitarea accesului la bani (Rodda et al., 2018). Strategiile au fost văzute, în ansamblu, ca moderat utile. Nimic magic, dar nici neglijabil.

Cel mai direct răspuns vine dintr-un spital universitar din Spania, unde aproape o mie de pacienți cu tulburare de joc au urmat un program de terapie cognitiv-comportamentală în grup, de 16 săptămâni. Controlul banilor a fost integrat în tot tratamentul. Cei care au respectat regulile de control al banilor au abandonat tratamentul mult mai rar: 19,1% față de 76,4%. La finalul intervenției aveau o problemă de joc mai puțin severă și mai puține simptome psihice asociate. Un detaliu important: riscul de a avea episoade de joc în timpul tratamentului a fost practic același în ambele grupuri, în jur de 26–28% (Granero et al., 2021). Controlul banilor nu împiedică orice alunecare, dar îl ține pe om în tratament. Și tratamentul e cel care schimbă lucrurile.

O recenzie de tip scoping despre sistemele „dure” de restricționare a banilor a pornit de la o observație pe care o recunoști poate și tu: barierele „moi”, de tipul „îi țin eu cardul”, sunt ușor de răsturnat. De aceea jucătorii și familiile lor cer instrumente financiare care să pună limite mai greu de ocolit. Studiile găsite, deși puține și de calitate scăzută, au susținut puternic mecanismele financiare de sprijin pentru jucători și familiile lor (Rodda, 2021). Într-un sondaj recent din Noua Zeelandă și Australia, limitele de cheltuieli au fost folosite de 62,5% dintre participanți, iar stabilirea unor limite de timp sau de bani, ca strategie de autoajutor, de 83,3% (Rodda et al., 2026).

Ce înseamnă asta pentru refinanțare? Că diferența de bani care se eliberează lunar trebuie să aibă o destinație stabilită dinainte, scrisă, nu lăsată la decizia momentului. Că accesul lui la credit nou trebuie restrâns cât se poate, prin instrumentele pe care banca le oferă și prin înțelegeri clare în familie. Și că acest control nu e o pedeapsă, ci o măsură temporară de protecție, pe care o stabiliți împreună, de preferat cu ajutorul terapeutului. În studiul spaniol, controlul banilor a făcut parte din tratament și a fost stabilit deschis cu pacientul, nu impus pe ascuns.

A patra condiție: decizia financiară o iei cu un profesionist al banilor. Eu sunt psiholog. Pot să-ți spun ce se întâmplă în mintea lui și în familia voastră, nu ce ofertă de refinanțare e potrivită. Pentru asta ai nevoie de o discuție cu banca și, ideal, cu un consilier financiar care nu vinde produsul. Spune deschis că în spatele datoriilor stă o problemă de joc. Recenzia despre creditele de consum și jocurile de noroc arată că instituțiile financiare recunosc tot mai mult efectele dăunătoare ale creditului oferit clienților cu probleme de joc (Swanton & Gainsbury, 2020b). Iar autorii studiului pe datele unui serviciu de consolidare spun direct că serviciile de consiliere a datoriilor trebuie să fie pregătite să lucreze cu problemele de joc (Marionneau et al., 2024). Nu ești prima familie care pune această întrebare.

Ca să nu pleci de la acea discuție doar cu o ofertă, notează-ți dinainte câteva întrebări de principiu. Cât plătim în total până la capăt, nu doar pe lună? Ce se întâmplă cu conturile și cardurile vechi după ce datoriile sunt stinse: se închid sau rămân deschise? Rămâne vreo linie de credit pe care el o poate folosi fără să mai întrebe pe nimeni? Există instrumente prin care accesul la credit nou sau la anumite tranzacții poate fi limitat? Răspunsurile diferă de la o instituție la alta, iar tu nu trebuie să le știi dinainte. Trebuie doar să le ceri, clar și în scris.

Și dacă nu sunt îndeplinite condițiile? Atunci refinanțarea poate aștepta. Câteva săptămâni sau luni de tratament nu strică nimic din punct de vedere psihologic. Din punct de vedere financiar, consecințele amânării le discuți cu un consilier, nu le ghicești. Dar o refinanțare grăbită, făcută pe o listă incompletă de datorii, cu un om care încă joacă, are toate ingredientele pentru ca peste un an să stați din nou la aceeași masă, cu mai multe hârtii.

Ce poate face familia, după ce spun studiile

Probabil că până aici te-ai întrebat: bine, și eu ce fac? El nu vrea la terapie. Spune că se descurcă singur. Spune că refinanțarea e tot ce-i trebuie.

Există o abordare studiată tocmai pentru această situație: CRAFT, adică antrenamentul familiei prin întărire comunitară. A fost creată de Robert Meyers și colegii lui pentru familiile oamenilor cu probleme de alcool și droguri care refuzau tratamentul (Roozen et al., 2010). O meta-analiză a studiilor randomizate a găsit că, prin CRAFT, aproximativ două treimi dintre oamenii care refuzau tratamentul au ajuns să-l înceapă, de obicei după patru până la șase ședințe cu familia. Rezultatul a fost de circa trei ori mai bun decât al grupurilor de tip Al-Anon și de două ori mai bun decât al confruntării organizate de tip „intervenție” (Roozen et al., 2010). Studiile din meta-analiză priveau consumul de substanțe, nu jocul, deci cifrele nu se pot muta automat.

Pentru jocurile de noroc, echipa lui David Hodgins de la Universitatea din Calgary a adaptat principiile CRAFT într-o intervenție scurtă pentru apropiații jucătorilor (Makarchuk et al., 2002). Apoi au testat-o într-un studiu randomizat cu 186 de participanți, majoritatea femei și mai mult de jumătate soții. Un grup a primit un caiet de lucru bazat pe CRAFT, altul caietul plus sprijin telefonic, iar grupul de control a primit informații despre serviciile de tratament. Toți participanții s-au simțit mai bine după trei și șase luni, iar jocul celor dragi a scăzut. Grupurile cu intervenție au avut avantaje la numărul de zile de joc și la satisfacția față de program. Numărul celor care au intrat în tratament nu a diferit însă între grupuri (Hodgins et al., 2007). Autorii au tras concluzia că familiile au nevoie de mai multă îndrumare și urmărire ca să aplice bine CRAFT.

Ce înseamnă CRAFT în practică, legat de bani? Câteva principii, pe care le explic în cuvinte simple. Familia învață să răsplătească momentele în care el nu joacă: timp împreună, căldură, activități care îi plac. Familia încetează să-l protejeze de consecințele jocului, adică nu mai plătește în tăcere datoriile, nu mai acoperă golurile, nu mai inventează scuze. Familia învață să vorbească fără atac și fără reproș, alegând momentele potrivite. Și familia propune tratamentul exact atunci când el e mai deschis, de exemplu după o criză financiară sau după o discuție sinceră.

Observi unde se leagă asta de refinanțare? Momentul în care el vine și spune „am nevoie de o refinanțare, altfel nu mai fac față” e un moment de deschidere. În loc ca familia să ofere imediat soluția financiară, poate oferi o condiție: „Te ajutăm să facem ordine în datorii. Dar mai întâi mergem împreună la un specialist.” Nu ca șantaj, ci ca ordine firească a pașilor. Despre felul în care ajutorul bine intenționat poate întreține jocul am scris în articolul Familia îl ține dependent?, unde găsești și exemple de alternative.

Mai sunt câteva rezultate care contează. Un studiu din Oregon pe 4.410 jucători tratați a găsit că faptul de a avea un partener era asociat cu șanse mai mari de a termina tratamentul cu succes, iar participarea partenerului la programul pentru familii influența durata tratamentului (Ingle et al., 2008). Același studiu a găsit că și datoriile de joc erau asociate cu șansele de succes, ceea ce confirmă că banii trebuie discutați în tratament, nu lăsați deoparte. O recenzie sistematică despre familiile jucătorilor a trecut în revistă atât efectele jocului asupra familiei, cât și felul în care familia poate fi implicată în tratament (Kourgiantakis et al., 2013).

Ce fac familiile pe cont propriu? O analiză internațională a strâns din surse online 3.536 de strategii folosite de cei afectați de jocul cuiva. Atât în strategiile îndreptate spre protejarea familiei, cât și în cele îndreptate spre sprijinirea jucătorului, gestionarea finanțelor a fost printre cele mai frecvente, alături de ajutorul profesionist (Booth et al., 2021). În strategiile pentru protejarea familiei, a treia ca frecvență a fost stabilirea dinainte a unor consecințe, adică exact tipul de înțelegere clară pe care îl recomandă și CRAFT. Recenzia recentă despre cei afectați arată că strategiile financiare și sprijinul informal sunt comune, dar puține studii le-au evaluat eficiența. Tot ea arată că membrii familiei ajung rar la tratament, din cauza rușinii și a faptului că nu știu că există servicii pentru ei. Intervențiile de mică intensitate, pe internet, par promițătoare și ajung la oameni care altfel nu ar primi niciun ajutor profesionist (Dowling et al., 2025b).

Pun toate acestea laolaltă și le traduc pentru situația ta. Familia are un rol real în oprirea jocului, iar acest rol trece aproape întotdeauna prin bani. Dar nu prin plata datoriilor, ci prin structura din jurul banilor: cine are acces, ce se discută deschis, ce nu se mai acoperă. Și, foarte important, familia are nevoie ea însăși de ghidare. Studiul lui Hodgins arată că un caiet de lucru singur ajută, dar nu e suficient ca să-l aducă pe om la tratament.

Câteva lucruri concrete pe care le poți face în săptămânile de dinaintea oricărei decizii financiare:

Strânge, împreună cu el dacă se poate, lista completă a datoriilor. Fără reproșuri în timpul acestei liste. E un inventar, nu un proces.

Separă banii casei de banii la care el are acces. Facturile la utilități, mâncarea, școala copiilor merg într-un loc pe care jocul nu-l poate atinge.

Nu mai plăti nicio datorie nouă în locul lui fără un plan discutat. Fiecare datorie acoperită în tăcere îi confirmă că există mereu o plasă de siguranță.

Vorbește cu un specialist în adicții pentru tine, chiar dacă el încă refuză. CRAFT se face cu familia, nu cu jucătorul.

Amână semnăturile. Nicio garanție, nicio codebitare, niciun credit pe numele tău pentru datoriile lui, până nu ai vorbit cu un consilier financiar și, dacă e cazul, cu un avocat.

Toate acestea pregătesc terenul. Dar chiar și cu terenul pregătit, mai e un capitol pe care familiile nu vor să-l audă: ce se întâmplă dacă, după refinanțare, el joacă din nou.

Recăderea după refinanțare și cum vă pregătiți pentru ea

Revin la studiul canadian care a urmărit un an întreg oameni care tocmai se lăsaseră de joc. Doar 8% au rămas complet fără niciun episod de joc în cele 12 luni (Hodgins & el-Guebaly, 2004). Recăderile au fost foarte diferite de la un om la altul. Studiul spaniol arată ceva asemănător: aproximativ un sfert dintre pacienți au avut episoade de joc chiar în timpul tratamentului, indiferent dacă respectau sau nu controlul banilor (Granero et al., 2021).

Nu îți spun asta ca să te sperii, ci ca să nu fii luată prin surprindere. Recăderea face parte din drumul multor oameni care se lasă de joc. Ce contează e ce se întâmplă după ea: cât de repede e recunoscută, dacă se ascunde sau se spune, dacă omul se întoarce la tratament sau la credite.

Aici refinanțarea creditelor ridică o miză specială. Dacă, după consolidare, el reîncepe să joace, există riscul ca, pe lângă creditul mare de la bancă, să apară din nou datorii mici, rapide, la IFN-uri. Studiul suedez a arătat că legătura strânsă dintre momentul împrumutului și jocul intens era un semn de neplată (Håkansson, 2020). Familia care a pus tot ce avea într-o singură refinanțare riscă să nu mai aibă nicio rezervă pentru a doua rundă.

De aceea, un plan de recădere se face înainte, nu după. În terapie, omul învață să-și recunoască semnalele: seara, singur, cu gândul la bani, cum arată studiul lui Hodgins. Familia poate stabili dinainte, cu el, ce se întâmplă dacă joacă din nou. Nu amenințări, ci înțelegeri: „Dacă joci, îmi spui în 24 de ore. Mergem împreună la terapeut. Nu facem niciun credit nou ca să acoperim pierderea.” O asemenea înțelegere, făcută într-un moment liniștit, e mult mai ușor de respectat decât o promisiune smulsă în mijlocul unei crize.

Contează mult și felul în care reacționezi la o recădere. Rușinea îl poate împinge spre ascundere, iar ascunderea, spre împrumuturi noi. Dacă știe că o recădere spusă repede duce la o discuție dificilă, dar nu la pierderea familiei, are mai multe motive să o spună. Dacă știe că o recădere descoperită duce la scandal și la datorii plătite de părinți, are toate motivele să ascundă. Studiile despre CRAFT pornesc tocmai de la această logică a consecințelor: ce e răsplătit se repetă, ce e acoperit se repetă și el.

Un ultim lucru despre recădere și bani. Dacă el a jucat din nou, e firesc ca primul impuls al familiei să fie să caute de unde să plătească. E omenesc și vine din frică. Dar fiecare plată grăbită, fără plan și fără tratament, repetă exact scenariul descris în studiul britanic: datoriile au fost plătite, nu s-a pus în loc niciun tratament, iar omul s-a întors la joc (Downs & Woolrych, 2010). Ordinea rămâne aceeași și după o recădere: întâi tratamentul, apoi banii.

Poate te întrebi dacă tot ce am scris înseamnă că nu există nicio speranță pentru un om care a jucat și are multe credite. Nu înseamnă asta. Înseamnă că speranța nu vine dintr-un contract nou, ci dintr-o schimbare de comportament, sprijinită de tratament și de o familie care știe ce face. O refinanțare de credite poate fi o piesă bună în acest proces, dacă vine la momentul potrivit, pe o listă completă de datorii, cu reguli clare despre bani și cu un om care lucrează deja la oprirea jocului. Altfel, nu e o ieșire. E doar o pauză scurtă înainte de următoarea rundă.

Dacă acasă se discută acum o refinanțare, ce s-ar schimba dacă ați amâna semnătura cu câteva săptămâni și ați începe întâi cu o discuție la un specialist?

Dacă vrei să știi pas cu pas cum îi vorbești, cum pui limite la bani fără să-l pierzi și cum îl aduci mai aproape de tratament, am pregătit un program pentru familiile celor care joacă, pe care îl poți parcurge în ritmul tău, de acasă.

Dacă vrei să lucrăm împreună, ne putem vedea online, oriunde te-ai afla, sau în cabinet, pe Str. Grigore Ionescu nr. 65, sector 2, București. Mă poți suna la 0732 259 850. Dacă nu răspund, lasă-mi un mesaj pe WhatsApp, la același număr. Pe e-mail răspund mai greu, pentru că adresa e folosită mai ales pentru cursuri și mesajele se pot pierde printre celelalte.

Bibliografie

1. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). American Psychiatric Publishing. https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596
2. Banerjee, N., Chen, Z., Clark, L., & Noël, X. (2023). Behavioural expressions of loss-chasing in gambling: A systematic scoping review. Neuroscience and Biobehavioral Reviews, 153, 105377. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2023.105377
3. Bijker, R., Booth, N., Merkouris, S. S., Dowling, N. A., & Rodda, S. N. (2022). Global prevalence of help-seeking for problem gambling: A systematic review and meta-analysis. Addiction, 117(12), 2972–2985. https://doi.org/10.1111/add.15952
4. Booth, N., Dowling, N. A., Landon, J., Lubman, D. I., Merkouris, S. S., & Rodda, S. N. (2021). Affected others responsivity to gambling harm: An international taxonomy of consumer-derived behaviour change techniques. Journal of Clinical Medicine, 10(4), 583. https://doi.org/10.3390/jcm10040583
5. Cowlishaw, S., Merkouris, S., Dowling, N., Anderson, C., Jackson, A., & Thomas, S. (2012). Psychological therapies for pathological and problem gambling. Cochrane Database of Systematic Reviews, 11, CD008937. https://doi.org/10.1002/14651858.CD008937.pub2
6. Dowling, N. A., Hawker, C. O., Merkouris, S. S., Rodda, S. N., & Hodgins, D. C. (2025a). Addressing gambling harm to affected others: A scoping review (Part I: Prevalence, socio-demographic profiles, gambling profiles, and harm). Clinical Psychology Review, 116, 102542. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2025.102542
7. Dowling, N. A., Hawker, C. O., Merkouris, S. S., Rodda, S. N., & Hodgins, D. C. (2025b). Addressing gambling harm to affected others: A scoping review (Part II: Coping, assessment and treatment). Clinical Psychology Review, 116, 102543. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2025.102543
8. Downs, C., & Woolrych, R. (2010). Gambling and debt: The hidden impacts on family and work life. Community, Work & Family, 13(3), 311–328. https://doi.org/10.1080/13668803.2010.488096
9. Granero, R., Blaszczynski, A., Fernández-Aranda, F., et al. (2021). Does money control enhance the effectiveness of CBT for gambling disorder? International Journal of Mental Health and Addiction, 19, 1045–1064. https://doi.org/10.1007/s11469-019-00212-z
10. Håkansson, A. (2020). Role of gambling in payback failure in consumer credit: Data from a large body of material regarding consumer loan recipients in Sweden. International Journal of Environmental Research and Public Health, 17(8), 2907. https://doi.org/10.3390/ijerph17082907
11. Hautamäki, S., Savolainen, I., Kauppila, E., Sirola, A., & Oksanen, A. (2024). Psychosocial factors behind addiction: A six-wave longitudinal comparison of at-risk gambling and drinking. Alcohol and Alcoholism, 60(1). https://doi.org/10.1093/alcalc/agae089
12. Heiskanen, M. (2017). Is it all about money? A qualitative analysis of problem gamblers’ conceptualisations of money. Nordic Studies on Alcohol and Drugs, 34(5), 362–374. https://doi.org/10.1177/1455072517718455
13. Hing, N., Browne, M., Russell, A. M. T., Rockloff, M., Rawat, V., Nicoll, F., & Smith, G. (2019). Avoiding gambling harm: An evidence-based set of safe gambling practices for consumers. PLoS ONE, 14(10), e0224083. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0224083
14. Hodgins, D. C., & el-Guebaly, N. (2004). Retrospective and prospective reports of precipitants to relapse in pathological gambling. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 72(1), 72–80. https://doi.org/10.1037/0022-006X.72.1.72
15. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., & Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230. https://doi.org/10.1007/s10899-006-9052-2
16. Ingle, P. J., Marotta, J., McMillan, G., & Wisdom, J. P. (2008). Significant others and gambling treatment outcomes. Journal of Gambling Studies, 24(3), 381–392. https://doi.org/10.1007/s10899-008-9092-x
17. Kourgiantakis, T., Saint-Jacques, M.-C., & Tremblay, J. (2013). Problem gambling and families: A systematic review. Journal of Social Work Practice in the Addictions, 13(4), 353–372. https://doi.org/10.1080/1533256X.2013.838130
18. Makarchuk, K., Hodgins, D. C., & Peden, N. (2002). Development of a brief intervention for concerned significant others of problem gamblers. Addictive Disorders & Their Treatment, 1(4), 126–134. https://doi.org/10.1097/00132576-200211000-00003
19. Marionneau, V. K., Lahtinen, A. E., & Nikkinen, J. T. (2024). Gambling among indebted individuals: An analysis of bank transaction data. European Journal of Public Health, 34(2), 342–346. https://doi.org/10.1093/eurpub/ckad117
20. Muggleton, N., Parpart, P., Newall, P., Leake, D., Gathergood, J., & Stewart, N. (2021). The association between gambling and financial, social and health outcomes in big financial data. Nature Human Behaviour, 5(3), 319–326. https://doi.org/10.1038/s41562-020-01045-w
21. Oksanen, A., Savolainen, I., Sirola, A., & Kaakinen, M. (2018). Problem gambling and psychological distress: A cross-national perspective on the mediating effect of consumer debt and debt problems among emerging adults. Harm Reduction Journal, 15(1), 45. https://doi.org/10.1186/s12954-018-0251-9
22. Oksanen, A., Sirola, A., Savolainen, I., Koivula, A., Kaakinen, M., Vuorinen, I., Zych, I., & Paek, H.-J. (2021). Social ecological model of problem gambling: A cross-national survey study of young people in the United States, South Korea, Spain, and Finland. International Journal of Environmental Research and Public Health, 18(6), 3220. https://doi.org/10.3390/ijerph18063220
23. Rodda, S. N. (2021). A scoping review of hard systems and tools that restrict money and cash for gambling. Journal of Behavioral Addictions, 10(3), 587–600. https://doi.org/10.1556/2006.2021.00065
24. Rodda, S. N., Bagot, K. L., Cheetham, A., Hodgins, D. C., Hing, N., & Lubman, D. I. (2018). Types of change strategies for limiting or reducing gambling behaviors and their perceived helpfulness: A factor analysis. Psychology of Addictive Behaviors, 32(6), 679–688. https://doi.org/10.1037/adb0000393
25. Rodda, S. N., Hing, N., Hodgins, D. C., Cheetham, A., Dickins, M., & Lubman, D. I. (2017). Change strategies and associated implementation challenges: An analysis of online counselling sessions. Journal of Gambling Studies, 33(3), 955–973. https://doi.org/10.1007/s10899-016-9661-3
26. Rodda, S. N., Jones, A. S. K., Siegert, R. J., Merkouris, S. S., Bijker, R., Fehoko, E., Schuh, D., & Dowling, N. A. (2026). Gambling help seeking and self-management in New Zealand and Australia: A cross-sectional survey with quota sampling of priority populations. Harm Reduction Journal, 23(1). https://doi.org/10.1186/s12954-026-01472-4
27. Roozen, H. G., de Waart, R., & van der Kroft, P. (2010). Community reinforcement and family training: An effective option to engage treatment-resistant substance-abusing individuals in treatment. Addiction, 105(10), 1729–1738. https://doi.org/10.1111/j.1360-0443.2010.03016.x
28. Suomi, A., Lucas, N., Dowling, N., & Delfabbro, P. (2022). Parental problem gambling and child wellbeing: Systematic review and synthesis of evidence. Addictive Behaviors, 126, 107205. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2021.107205
29. Swanton, T. B., & Gainsbury, S. M. (2020a). Debt stress partly explains the relationship between problem gambling and comorbid mental health problems. Social Science & Medicine, 265, 113476. https://doi.org/10.1016/j.socscimed.2020.113476
30. Swanton, T. B., & Gainsbury, S. M. (2020b). Gambling-related consumer credit use and debt problems: A brief review. Current Opinion in Behavioral Sciences, 31, 21–31. https://doi.org/10.1016/j.cobeha.2019.09.002