În tăcerea interioară a celor care se confruntă cu dependența de sex și pornografie se ascunde adesea un mecanism psihic profund ignorat: disocierea emoțională. Nu vorbim despre o simplă lipsă de control sau o dorință exacerbată, ci despre o fragmentare a sinelui, în care individul învață, uneori încă din copilărie, să se separe de propriile trăiri pentru a supraviețui psihologic. Acest proces nu este conștient, nu este ales, ci este un reflex de protecție împotriva suferinței care nu poate fi conținută.

Disocierea apare frecvent la persoanele care au trecut prin traume timpurii, fie ele de natură sexuală, emoțională sau relațională. Când copilul nu găsește în mediul lui un adult care să îl oglindească empatic, care să-i valideze emoțiile, care să-l țină afectiv, creierul său învață să separe trăirea de corp, să dezactiveze simțirea pentru a evita durerea. Această pierdere a prezenței interioare devine, mai târziu, o vulnerabilitate majoră. Când acel copil ajunge adult, iar emoțiile revin, el nu le poate conține. Iar în acel gol de conștiență, apare compulsia.

Sexul și pornografia devin astfel mecanisme de reglare emoțională, nu mijloace de plăcere autentică. Ele sunt folosite nu pentru că trupul cere, ci pentru că sufletul nu mai poate suporta tăcerea, rușinea, singurătatea. În fața unei emoții greu de gestionat, persoana dependentă nu simte, ci fuge în comportament. Și acolo, în acel moment, nu mai există conectare, nu mai există dorință reală, ci doar o ruptură, o evadare dintr-un corp care nu mai e simțit ca fiind al său.

Această anestezie emoțională este adesea însoțită de o disociere corporală. Mulți dintre cei care se confruntă cu adicții sexuale descriu senzația de a fi „în afara corpului”, de a „privi ca din exterior”, de a nu simți cu adevărat plăcerea, ci doar un impuls mecanic. Actul sexual sau masturbarea compulsivă nu sunt trăite cu bucurie, ci cu o absență totală de prezență. După ce episodul trece, revine rușinea, vinovăția, golul – care, la rândul lor, declanșează din nou disocierea.

În multe cazuri, disocierea nu este recunoscută conștient. Persoana nu știe că se rupe de sine. Ea doar observă că are „momente de pierdere”, „goluri de timp”, „senzația că face ceva împotriva voinței sale”. Acestea nu sunt lipsă de voință, ci semne ale unei fragilități traumatice care nu a fost încă integrată. Fiecare episod de adicție este precedat de un moment subtil de disociere psihică: mintea fuge, corpul urmează, conștiința se închide.

Studiile clinice din domeniul traumei psihologice și al neuroștiinței comportamentale arată că disocierea este asociată cu un răspuns de tip înghețare („freeze”), unul dintre cele trei răspunsuri biologice la amenințare (luptă, fugi sau îngheață). Când răspunsul de fugă sau de luptă nu este posibil, sistemul nervos autonom recurge la îngheț, o formă extremă de protecție în care corpul și psihicul își reduc funcțiile pentru a amortiza impactul suferinței. În cazul traumei repetate, acest răspuns devine în timp cronicizat, generând o alterare profundă a percepției și identității. Persoanele afectate ajung să trăiască pe un pilot automat, cu emoții aplatizate, memorie discontinuuă și lipsă de motivație pentru conexiune umană autentică.

Din punct de vedere neurobiologic, sistemul limbic, în special amigdala și hipocampul, joacă un rol esențial în codarea amintirilor emoționale și în declanșarea comportamentelor reflexe în fața pericolului perceput. Atunci când persoana dependentă se confruntă cu un trigger emoțional – o respingere, un conflict, o zi dificilă – activarea amigdalică determină eliberarea de hormoni de stres și o reactivare inconștientă a traumei vechi. În lipsa unei rețele funcționale de autoreglare emoțională (construită în copilărie prin atașament securizant), individul nu are acces la cortexul prefrontal, partea creierului responsabilă cu luarea deciziilor, discernământul și autocontrolul. Așadar, disocierea apare ca un „scurtcircuit” între emoție și rațiune, iar comportamentul compulsiv sexual devine inevitabil.

Terapia modernă orientată spre traumă (precum terapia senzorio-motorie, IFS – Internal Family Systems sau EMDR) validează și investighează disocierea nu ca pe o disfuncție, ci ca pe o strategie adaptativă a minții. Ea nu este inamicul, ci o expresie a inteligenței de supraviețuire. A vindeca înseamnă a învăța să stăm cu acea parte care a fost nevoită să plece, să înghețe, să se închidă. Este nevoie ca individul să reînvețe siguranța corporală, să se ancoreze în prezent, să observe ce simte fără să acționeze imediat, să regăsească spațiul intern în care emoțiile pot exista fără ca ele să fie urmate automat de comportamente distructive.

Un aspect esențial în vindecare este și rescrierea legăturii cu intimitatea. Mulți dependenți sexuali confundă sexul cu iubirea, iar prezența cu performanța. Ei nu au cunoscut o intimitate în care vulnerabilitatea este binevenită, în care corpul nu este un obiect, ci un spațiu de expresie vie, sigură. De aceea, în recuperare, se pune accent pe relaționare conștientă, pe învățarea de a rămâne în contact emoțional, pe explorarea senzațiilor fără a le sexualiza automat. Este o muncă lentă, dar esențială, de reumanizare a propriei ființe.

A rămâne prezent în fața disocierii este un act radical. Este să spui „nu fug” chiar atunci când corpul îți cere să te retragi. Este să simți, pas cu pas, fiecare emoție și să o lași să treacă fără să o judeci. Este să te oprești din compulsie nu din rușine, ci din compasiune față de tine. Este să te întrebi: „De ce mă simt atât de singur?” în loc de „De ce fac asta din nou?”. Această schimbare de paradigmă este cheia transformării.

Dependența de sex și pornografie este, în esență, o expresie a unui sine disociat, fragmentat de dureri vechi, înfometat de conexiune autentică și rătăcit în căutări exterioare de alinare. Prin conștientizare, antrenament somatic, terapie și relații sigure, individul poate învăța să se reîntoarcă în sine. Și odată cu această reîntoarcere, compulsia își pierde funcția, disocierea își pierde sensul, iar viața devine din nou un spațiu de a simți, de a iubi și de a trăi complet.

Surse:

• Brandenburg, B. Power Over Pornography. Independently Published, 2013.

• Brassart, S. Sex and Porn Addiction: Healing and Recovery. CreateSpace, 2015.

• Collins, G. N. Breaking the Cycle: Free Yourself from Sex Addiction, Porn Obsession, and Shame. Simon & Schuster, 2012.

• Fisher, J. Healing the Fragmented Selves of Trauma Survivors: Overcoming Internal Self-Alienation. Routledge, 2017.

• Griffin-Shelley, E. Sex and Love: Addiction, Treatment, and Recovery. Greenwood Publishing Group, 1997.

• Maté, G. In the Realm of Hungry Ghosts: Close Encounters with Addiction. Knopf Canada, 2008.

• Peplinski, M. Sex Addiction Cure: How to Overcome Porn Addiction and Sexual Compulsion. Kindle Edition.

• Wilson, G. Your Brain on Porn: Internet Pornography and the Emerging Science of Addiction. Commonwealth Publishing, 2014.