Deschidem telefonul dimineața, înainte să respirăm conștient. Dăm scroll în pauze scurte, în lift, pe toaletă, în pat. Verificăm aceleași aplicații într-o ordine identică, de zeci de ori pe zi. Postăm, reacționăm, „dăm inimioare” fără să ne mai dăm seama. Nu e vorba doar de dependență. Este ceva mai subtil, mai profund. O rutină care ne modelează. O suită de gesturi automate care devin identitare. Asemenea unor ritualuri digitale care ne definesc în absența reflecției conștiente.

În psihologie, ritualul este un comportament repetitiv care creează o senzație de siguranță, structură și control. De-a lungul istoriei, oamenii au folosit ritualurile pentru a marca începuturi, sfârșituri, treceri, sensuri. Astăzi, rețelele sociale au devenit noul templu, iar ritualurile noastre sunt legate nu de sacru, ci de digital.

Fără să ne dăm seama, comportamentele compulsive online au căpătat o funcție existențială. Ne ancorăm în ele când nu știm cine suntem. Le urmăm ca pe niște hărți în momentele de nesiguranță. Ne verificăm telefonul nu doar pentru informație, ci pentru a ne regăsi identitatea temporară. „Cine sunt azi?” „Ce reacții am primit?” „Cum sunt văzut?” Astfel, nu telefonul devine problema, ci ceea ce căutăm în el cu fiecare atingere.

Aceste gesturi repetitive nu mai sunt simple obiceiuri. Ele formează o coregrafie interioară a anxietății și a golului. Un dans între nevoia de control și frica de a simți. Între dorința de validare și absența unui sine stabil. Ne construim prezența din fragmente: o postare, o reacție, un story. Între ele, se țese o iluzie de continuitate personală, de stabilitate. Dar în realitate, trăim în bucăți, în gesturi pe care nu le mai chestionăm.

De ce ne întoarcem compulsiv în aceleași locuri digitale, chiar dacă știm că nu ne oferă nimic nou? Răspunsul este: reglare emoțională. Aceste ritualuri ne țin departe de o anumită neliniște. Sunt ca o pătură familiară, chiar dacă e subțire. Ca un tic – prezent, insistent, dar liniștitor. Ele țin sub capac emoții profunde: frică de abandon, rușine, nesiguranță.

Privite din afară, sunt gesturi banale. Dar, din interior, ele compun un ritual de supraviețuire psihică. Sunt forme prin care ne spunem „încă exist”, „încă sunt acolo”, „încă țin pasul”. Fiecare gest – deblocarea ecranului, intrarea într-o aplicație, scroll-ul – este o ancoră. O reamintire. O încercare de reconectare cu o lume care pare, altfel, haotică și greu de dus.

Însă pericolul este că, în aceste automatisme, pierdem contactul cu libertatea interioară. Nu mai alegem. Răspundem reflex. Nu mai explorăm. Repetăm. Nu mai simțim. Executăm. Și, în acest proces, identitatea noastră devine tot mai mecanică, tot mai dependentă de feedback extern. Ne definim prin reacții, nu prin reflecție.

Psihologic, acest proces este legat de dezvoltarea sinelui fals. Când ne construim identitatea în funcție de așteptările celorlalți, fără contact cu dorințele reale, sinele autentic este suprimat. Ritualurile digitale devin, astfel, o formă de camuflaj. Ne țin ocupați. Ne țin în afara noastră. Ne oferă iluzia de viață, în timp ce viața reală trece pe lângă noi.

Cum putem ieși din acest ciclu?

Primul pas este observarea. Să devenim martori ai acestor gesturi. Să ne întrebăm: „Ce caut eu acum pe telefon?”, „Ce simt înainte să dau scroll?”, „Ce mi-e teamă să simt dacă nu deschid aplicația?” Aceste întrebări nu sunt menite să judece, ci să aducă conștiență. Pentru că doar conștiența poate transforma compulsia în alegere.

Apoi, putem începe să introducem ritualuri reale, nu automate. Un ceai băut în liniște. Un jurnal scris dimineața. Trei respirații conștiente înainte să deschidem telefonul. Un timp sacru fără ecran, chiar și 10 minute. Pentru că nu putem elimina un ritual compulsiv fără să-l înlocuim cu unul conștient.

Identitatea nu se construiește din gesturi automate. Se construiește din alegeri mici, făcute în prezență. Din momente în care decidem să simțim, să gândim, să fim. Din spații în care ne permitem să nu fim „disponibili” pentru lume, ci disponibili pentru sine.

Și, treptat, în aceste gesturi noi, se poate naște o identitate mai liniștită, mai sinceră, mai profundă. Una care nu are nevoie să verifice reacțiile, pentru că se simte deja în contact cu propriul adevăr.

Surse:

Pew Research Center (2023). Teens, Social Media and Technology 2022. www.pewresearch.org

American Psychological Association (APA). (2023). Social Media and Youth Mental Health. www.apa.org

World Health Organization (WHO). (2020). Digital Health and Mental Wellbeing: A Global Overview.