Există oameni care nu-și permit niciodată să cadă. Care nu-și permit să greșească, să aibă nevoie, să plângă, să fie întrebați „cum ești?” pentru că, de când se știu, ei sunt cei care susțin. „Băiatul responsabil”. „Fata care are grijă de toți”. „Cel puternic”. „Cea de nădejde”. Ei sunt cei care, într-o familie disfuncțională, își asumă rolul de coloană vertebrală emoțională, de liant, de tampon, de mediator, de părinte pentru părinții lor. Și de cele mai multe ori, plătesc pentru acest rol cu propria lor libertate emoțională. Cu propria lor copilărie. Cu dreptul de a fi vulnerabili. Și, într-un final, cu echilibrul lor psihic și somatic. Pentru unii, adicția nu este expresia unei rebeliuni sau a unei plăceri necontrolate. Este un refuz profund, inconștient, al rolului de salvator. O formă extremă prin care persoana strigă, uneori pentru prima dată: „Ajunge! Nu mai pot să vă țin pe toți în spate!”

Când copilul este crescut în haos, în lipsă, în rușine sau în conflict constant, învață rapid că trebuie să se adapteze ca să supraviețuiască. În lipsa unei figuri de atașament reglator, el devine „cel bun”, „cel util”, „cel care nu face probleme”. Și cu cât mai multe probleme sunt în jurul lui, cu atât mai tare se străduiește să fie perfect, funcțional, disponibil. În sistemele familiale dezechilibrate, acești copii devin mici adulți, învățând că afecțiunea se câștigă, că aprobarea e condiționată, că nevoile lor sunt mai puțin importante decât echilibrul celorlalți. Și când această învățare se cristalizează, persoana devine salvatorul invizibil: își ține mama în echilibru emoțional, are grijă de frați, își protejează tatăl de rușine, își face loc în lume doar dacă ajută, dacă rezolvă, dacă dă din timpul, energia și sufletul său.

La maturitate, această persoană nu mai știe cine este. Dar știe ce face: salvează. Se simte responsabil pentru toți. Nu poate spune „nu”. Se simte vinovat când se odihnește. Se simte rușinat când cere. Și, în același timp, se sufocă. Pentru că rolul de salvator nu e un rol de iubire – e o închisoare. O formă rafinată de a fi folosit, de a fi redus la funcție. Iar corpul, într-o zi, spune „nu”. Psihicul se frânge. Apare anxietatea. Atacurile de panică. Nevoia de a fugi. Și, în unele cazuri, apare adicția. Nu ca un moft. Ci ca o evadare dintr-un contract sufletesc nedrept: să fii totul pentru toți, în timp ce tu te pierzi.

Pentru acești oameni, primul consum este adesea o revelație. Nu doar pentru efectul substanței, ci pentru că simt pentru prima dată că nu mai trebuie să țină totul sub control. Că pot lăsa greutatea jos. Că pot fi, pentru o clipă, altcineva – sau nimeni. Consumul devine, treptat, un refuz de a mai fi pilonul familiei. O rebeliune împotriva nedreptății tăcute cu care au trăit. Și, deși se simt vinovați, în adâncul lor este o eliberare: „În sfârșit, nu mai trebuie să fiu cel bun. Acum sunt cel care greșește. Și, paradoxal, în sfârșit, primesc atenție.”

Dar această eliberare este de scurtă durată. Pentru că sistemul familial nu tolerează dezertarea. Când salvatorul cade, ceilalți încep să-l certe, să-l salveze la rândul lor, să-l judece sau să-l manipuleze emoțional: „Noi am avut încredere în tine… Cum ai putut face asta?… Tu erai singura noastră speranță.” Astfel, rușinea se activează din nou. Iar persoana fie se afundă mai tare în consum, fie revine în rolul vechi, cu resentimente mai mari, cu corpul mai obosit, cu sufletul mai gol. Este un ciclu dureros: ești bun doar dacă te sacrifici. Dacă refuzi sacrificiul, ești rău. Și dacă ești rău, poate că măcar în sfârșit nu mai trebuie să fii perfect.

Terapia în aceste cazuri nu trebuie să trateze adicția ca un simplu obicei toxic. Trebuie să deconstruiască rolul identitar de salvator. Să exploreze cine a cerut acest rol. Cine a profitat de el. Cine l-a întreținut. Și cine ești tu, fără el. Este nevoie ca persoana să-și plângă copilăria furată, viața trăită pentru alții, iubirea condiționată. Este nevoie de furie. De doliu. De limite sănătoase. De învățarea respingerii fără vinovăție. De a sta cu sinele care spune: „Nu mai pot. Și nu mai vreau. Și nu mai e nevoie să salvez ca să merit iubire.”

Pentru că în spatele salvatorului se află un copil care voia doar să fie ținut. Nu să țină. Voia doar să fie văzut. Nu să devină oglinda celorlalți. Voia doar să se joace, nu să rezolve. Voia să fie copil. Și n-a fost. Iar acum, adultul dependent are nevoie să primească acea iubire pe care o dădea tuturor, dar pe care nu și-a permis-o niciodată. Să se odihnească. Să se asculte. Să nu răspundă la telefon. Să spună „nu”. Să aibă spațiu. Să nu mai simtă că întreaga greutate a unei familii stă pe umerii lui.

Când dependentul învață că nu mai trebuie să salveze pe nimeni, începe adevărata recuperare. Pentru că din acel punct, nu mai fuge de el însuși. Nu se mai pedepsește pentru neputință. Nu mai compensează. Nu mai minte. Nu mai jonglează. Devine el. Nu cel puternic. Nu cel invincibil. Ci omul viu. Cu granițe. Cu dorințe. Cu limite. Cu adevăr.

Bibliografie

1. Gabor Maté – In the Realm of Hungry Ghosts: Close Encounters with Addiction, North Atlantic Books, 2008

2. Claudia Black – It Will Never Happen to Me: Growing Up with Addiction as Youngsters, Adolescents, Adults, Central Recovery Press, 2001

3. Melody Beattie – Codependent No More: How to Stop Controlling Others and Start Caring for Yourself, Hazelden Publishing, 1986

4. Janina Fisher – Healing the Fragmented Selves of Trauma Survivors: Overcoming Internal Self-Alienation, Routledge, 2017

5. Sharon Wegscheider-Cruse – Another Chance: Hope and Health for the Alcoholic Family, Health Communications, 1989

6. Virginia Satir – The New Peoplemaking, Science and Behavior Books, 1988

7. Bessel van der Kolk – The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma, Penguin Books, 2014

8. Pete Walker – Complex PTSD: From Surviving to Thriving, Azure Coyote Books, 2013

9. Richard Schwartz – No Bad Parts: Healing Trauma and Restoring Wholeness with the Internal Family Systems Model, Sounds True, 2021

10. Matei Georgescu – Psihologia dependenței – între simptom și simbol, Editura Trei, 2019