Ți-a spus seara, la telefon sau în bucătărie, cu vocea pe care o știi: „Am nevoie de o semnătură, atât. Banca vrea un girant, e o formalitate, eu plătesc ratele.” Știi că joacă. Poate ai aflat de la el, poate ai găsit singură extrasele. Și totuși îți vine să spui da, pentru că e copilul tău, soțul tău, fratele tău, iar „nu” sună a abandon.

Înainte de pixul acela, merită să știi ce înseamnă de fapt să fii girant la un credit. Juridic, nu e o formalitate. E o promisiune scrisă că plătești tu, dacă el nu plătește. Iar cercetările despre jocurile de noroc spun că, la un om care joacă și se împrumută, riscul ca ratele să rămână neplătite nu e o ipoteză teoretică.

Articolul ăsta are două părți. Prima e despre lege: ce înseamnă girant, ce înseamnă codebitor, ce pierzi când semnezi o clauză pe care nu ai citit-o și ce poți face dacă ai semnat deja. A doua, mai lungă, e despre el: de ce cere bani, de ce minte, de ce o salvare financiară îl ține, de multe ori, mai mult timp în joc și ce poți face în loc de semnătură, fără să rupi legătura cu el.

Nu e un text care să te sperie. E un text care să te ajute să alegi cu ochii deschiși.

Girant sau codebitor la credit: ce scrie, de fapt, în lege

În vorbirea de zi cu zi spunem „girant”. Codul civil folosește alt cuvânt: fideiusor, iar contractul se numește fideiusiune. Definiția e scurtă și merită citită de două ori: fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de creditor „să execute […] obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută” (Codul civil, art. 2.280). Cu alte cuvinte, banca are de acum doi oameni de la care poate cere banii: pe el și, dacă el nu plătește, pe tine.

Legea cere ca angajamentul ăsta să fie luat în mod expres, printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, „sub sancțiunea nulității absolute” (Codul civil, art. 2.282). Nu poți deveni girant dintr-o discuție la telefon sau dintr-o promisiune făcută la masă. Devii girant prin semnătura ta pe hârtie. Partea bună e că nimeni nu te poate obliga fără semnătura ta. Partea mai puțin bună e că, odată pusă semnătura, „am crezut că e o formalitate” nu mai contează juridic.

Mai e un detaliu pe care puțini îl știu: fideiusiunea poate fi încheiată și fără știrea debitorului, chiar împotriva voinței lui (Codul civil, art. 2.283). Asta arată cât de mult ține legea de relația dintre girant și bancă. Contractul tău e cu banca, nu cu el.

Suma pe care o datorează un girant are o limită: fideiusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată, iar dacă depășește ce datorează debitorul, e valabilă doar în limita datoriei principale (Codul civil, art. 2.289). Însă, dacă nu s-a stipulat altceva, fideiusiunea acoperă și toate accesoriile datoriei, cum sunt dobânzile, chiar și cheltuielile ulterioare notificării făcute girantului și cheltuielile procesului intentat împotriva ta (Codul civil, art. 2.290 alin. 1). Cheltuielile de judecată și de executare silită făcute de bancă împotriva lui le datorezi doar dacă banca te-a înștiințat din timp (Codul civil, art. 2.290 alin. 2). Garantezi, așadar, mai mult decât suma împrumutată. Garantezi tot ce crește din ea.

Există și o variantă mai blândă, pe care legea o permite: fideiusiunea poate fi contractată doar pentru o parte din datorie sau în condiții mai puțin oneroase (Codul civil, art. 2.291). Dacă te gândești totuși să semnezi, întreabă dacă se poate limita suma garantată. Răspunsul băncii îți spune multe.

Acum, codebitorul. Aici regulile sunt altele, mai aspre. Obligația e solidară între debitori atunci când toți sunt obligați la aceeași prestație, astfel încât fiecare poate fi ținut separat pentru întreaga obligație (Codul civil, art. 1.443). Solidaritatea nu se presupune: trebuie scrisă expres în contract sau prevăzută de lege (Codul civil, art. 1.445). Dar când e scrisă, creditorul poate cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de diviziune, iar urmărirea pornită contra unuia nu îl împiedică pe creditor să se îndrepte și împotriva celorlalți (Codul civil, art. 1.447).

Diferența, spusă simplu, arată așa. Girantul simplu e un fel de plasă de siguranță: legea îl cheamă la plată după ce debitorul nu plătește (Codul civil, art. 2.293). Codebitorul solidar e, pentru bancă, un al doilea debitor, la fel de obligat ca primul. Banca nu are nevoie să încerce întâi la el. Poate veni direct la tine.

În contractele de credit, termenii nu sunt întotdeauna cei din Codul civil. Unele bănci scriu „garant”, altele „girant”, altele „codebitor” sau „coplătitor”. Contează mai puțin cum se numește rubrica și mai mult ce scrie în clauze: dacă te obligi „solidar”, dacă „renunți” la anumite beneficii, dacă răspunzi „pentru întreaga sumă”. Iar aceste cuvinte, așa cum vei vedea imediat, schimbă aproape tot.

Beneficiile de discuțiune și de diviziune și cum le pierzi dintr-o semnătură

Legea îi dă girantului două protecții care, pe hârtie, sună bine. Prima se numește beneficiul de discuțiune: girantul are dreptul să ceară creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, „dacă nu a renunțat la acest beneficiu în mod expres” (Codul civil, art. 2.294 alin. 1). Adică banca ar trebui să încerce întâi la el, la bunurile lui, și abia apoi la tine.

Dar protecția are condiții. Girantul care vrea să o folosească trebuie să o invoce înainte de judecarea fondului procesului, să arate creditorului ce bunuri ale debitorului pot fi urmărite și să avanseze sumele necesare urmăririi (Codul civil, art. 2.295 alin. 1). Cu alte cuvinte, nu e un scut care se ridică singur. Trebuie să știi de el, să-l ceri la timp și să ai cum să-l susții.

A doua protecție e beneficiul de diviziune. Când mai multe persoane au garantat aceeași datorie a aceluiași om, fiecare e obligată la întreaga datorie, dar cel urmărit poate cere ca datoria să fie împărțită între giranți, dacă nu a renunțat expres la acest drept (Codul civil, art. 2.297). Dacă tu și tatăl lui ați semnat amândoi, ai putea cere ca banca să te urmărească doar pentru partea ta.

Acum vine fraza care contează cel mai mult din tot capitolul juridic. Atunci când se obligă împreună cu debitorul principal „cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar”, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuțiune și de diviziune (Codul civil, art. 2.300). Iar codebitorul solidar, cum am văzut, nu poate opune nici el beneficiul de diviziune (Codul civil, art. 1.447).

În practică, fraza asta contează pentru că în contractele de credit sau de garanție apar adesea clauze prin care girantul se obligă „solidar” cu debitorul ori declară că „renunță în mod expres” la beneficiile de discuțiune și de diviziune. Nu toate contractele arată la fel, iar aici nu există o regulă generală pe care să ți-o pot da. Dar dacă vezi una dintre formulele acestea în documentul pe care ți-l pune în față, înseamnă că plasa de siguranță dispare. Ai semnat, pentru bancă, aproape ca și cum ai fi luat tu împrumutul.

Mai sunt câteva reguli care îl privesc pe girant și pe care e bine să le cunoști înainte. Prima: dacă banca îi dă lui un termen mai lung de plată, tu nu ești liberat prin simpla prelungire. A doua, mai importantă pentru familia unui om care joacă: decăderea din termen a debitorului principal produce efecte și față de fideiusor (Codul civil, art. 2.301). Când el nu mai plătește ratele și banca declară toată suma scadentă, scadentă devine și pentru tine.

Există totuși o protecție pe care nu o pierzi nici ca girant solidar: fideiusorul, chiar solidar, poate opune creditorului toate apărările pe care le putea opune debitorul principal, în afara celor strict personale ale acestuia sau a celor excluse prin angajamentul fideiusorului (Codul civil, art. 2.296). Dacă, de exemplu, o sumă a fost deja plătită sau o clauză din contractul lui are o problemă, apărarea asta îți rămâne. Ce apărări concrete ai într-o situație anume e o întrebare pentru un avocat, cu contractul în față.

Dacă citești toate astea după ce ai semnat, nu te opri aici. Legea îți lasă câteva drepturi, iar pe unul dintre ele nu ți-l poate lua nicio clauză.

Dacă ai semnat deja ca girant

Primul lucru pe care îl poți face e să afli adevărul despre credit. Creditorul este ținut să ofere fideiusorului, la cererea acestuia, orice informație utilă despre conținutul și modalitățile obligației principale și despre stadiul executării ei (Codul civil, art. 2.302). Mai mult, fideiusorul nu poate renunța dinainte la dreptul de informare (Codul civil, art. 2.303). Chiar dacă ai semnat un contract cu multe renunțări, dreptul ăsta nu a putut fi trecut printre ele.

În practică, asta înseamnă că poți cere băncii, în scris, să-ți spună cât a mai rămas de plată, dacă ratele sunt la zi, dacă există restanțe și de când. Pentru familia unui om care joacă, informația asta valorează mult. El poate spune „totul e în regulă” cu toată convingerea. Banca îți dă cifrele. Păstrează o copie după cerere și după răspuns.

Dacă ești girant, legea îți mai dă un drept: debitorul care știe de fideiusiune trebuie să te înștiințeze de îndată când plătește creditorului (Codul civil, art. 2.311 alin. 1). Asta te protejează de situația în care plătești o datorie pe care el a achitat-o deja. Nu e o garanție că el te va anunța. E o regulă pe care o poți invoca.

A doua întrebare e ce se întâmplă dacă ajungi să plătești. Aici intră în scenă regresul, adică dreptul de a-ți cere banii înapoi. Fideiusorul care a plătit datoria preia de drept toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului (Codul civil, art. 2.305). Iar dacă te-ai obligat cu acordul lui, cum e cazul când chiar el ți-a cerut semnătura, poți să-i ceri tot ce ai plătit: capitalul, dobânzile și cheltuielile, plus daune-interese pentru orice prejudiciu suferit din cauza fideiusiunii, și dobânzi pentru orice sumă plătită creditorului (Codul civil, art. 2.306 alin. 1).

Pe hârtie, regresul te repune în drepturi. În viața reală, rămâne o întrebare: are el din ce să-ți dea banii? Dacă a ajuns să nu mai plătească banca, e puțin probabil să aibă bani pentru tine. Dreptul există, dar puterea lui depinde de ce are omul care datorează.

Există și o formă de regres pe care puțini o cunosc, regresul anticipat. Fideiusorul obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta împotriva lui chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiție pentru plată, când debitorul este insolvabil sau când debitorul s-a obligat să-l elibereze de garanție într-un anumit termen care a expirat (Codul civil, art. 2.312 alin. 1). Legea mai adaugă o situație care descrie aproape exact ce se întâmplă în casele unde cineva joacă: când, din cauza pierderilor debitorului ori a unei culpe a acestuia, fideiusorul suportă riscuri semnificativ mai mari decât atunci când s-a obligat (Codul civil, art. 2.312 alin. 2). Dacă și când merită să folosești acest drept e o decizie de luat cu un avocat.

Dacă ați semnat mai mulți giranți și unul dintre voi a plătit, acela are regres împotriva celorlalți pentru partea fiecăruia (Codul civil, art. 2.313). E o regulă de știut atunci când în familie se discută „cine plătește”.

Mulți giranți întreabă dacă își pot retrage semnătura. Codul civil prevede o cale de ieșire doar pentru un tip anume de garanție: fideiusiunea dată pentru datorii viitoare ori nedeterminate sau pe perioadă nedeterminată poate înceta după trei ani, prin notificare trimisă debitorului, creditorului și celorlalți fideiusori, dacă între timp creanța nu a devenit exigibilă (Codul civil, art. 2.316 alin. 1). Un credit cu sumă și rate stabilite seamănă puțin cu descrierea asta, dar dacă garanția ta intră sau nu în această categorie depinde de textul exact al contractului. E una dintre primele întrebări pe care le poți pune unui avocat.

Ca codebitor solidar, socoteala e alta. Debitorul solidar care a plătit nu le poate cere celorlalți codebitori decât partea din datorie ce revine fiecăruia, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului, iar părțile sunt prezumate egale dacă din convenție, lege sau împrejurări nu rezultă altfel (Codul civil, art. 1.456). Dacă unul dintre codebitori e insolvabil, pierderea se împarte proporțional între ceilalți (Codul civil, art. 1.457 alin. 1).

Există însă o regulă care contează mult pentru tine, dacă ai semnat doar ca să-l ajuți. Dacă obligația solidară a fost contractată în interesul exclusiv al unuia dintre codebitori, acela este ținut singur de întreaga datorie față de ceilalți, care sunt considerați, în raport cu el, fideiusori (Codul civil, art. 1.459). Pe românește: dacă banii au fost numai pentru el, între voi doi el datorează tot, iar tu ai drepturile unui girant. Față de bancă, însă, rămâi obligat pentru întreaga sumă. Și ar fi bine să poți dovedi că banii au fost doar pentru el: păstrează mesaje, extrase, orice arată cui i-au folosit.

Încă o regulă, mai tehnică: suspendarea și întreruperea prescripției față de unul dintre debitorii solidari produc efecte și față de ceilalți (Codul civil, art. 1.449 alin. 1). Ce se întâmplă cu el în relația cu banca se poate răsfrânge asupra termenelor care te privesc pe tine.

Dacă ești soția lui și te întrebi în ce măsură datoriile lui devin ale tale fără nicio semnătură, regulile sunt altele, legate de regimul bunurilor din căsătorie. Le-am explicat separat, articol cu articol, în textul despre ce spune legea despre datoriile soțului. Iar dacă lucrurile au ajuns deja la executare silită, găsești aici ce poate lua executorul judecătoresc și ce nu.

Pentru situația ta concretă ai nevoie de un avocat sau de un notar care să citească exact contractul pe care l-ai semnat. Ce ți-am dat aici sunt regulile generale din Codul civil, nu o analiză a cazului tău. Dar regulile generale ajung ca să înțelegi un lucru: semnătura ta schimbă cine suportă consecințele jocului. Iar aici legea se întâlnește cu psihologia.

Ce spun studiile despre datorii și jocurile de noroc

Când un om care joacă îți cere să semnezi pentru un credit, întrebarea practică e simplă: cât de probabil e ca ratele să ajungă la tine? Nu există un studiu care să răspundă cu o cifră pentru giranții din România. Există însă destule cercetări despre legătura dintre jocuri și datorii ca să înțelegi direcția.

O recenzie despre creditul de consum și datoriile legate de jocurile de noroc arată că folosirea creditului și problemele cu datoriile cresc odată cu gravitatea problemei de joc (Swanton și Gainsbury, 2020). Aceiași autori notează că împrumutul de bani e chiar unul dintre criteriile de diagnostic ale tulburării de joc și că problemele financiare sunt printre cele mai des raportate. Iar datoriile legate de joc cresc probabilitatea de suferință psihică, de consum de substanțe, de efecte negative asupra familiei, de infracțiuni și de gânduri suicidare.

Un grup de cercetători finlandezi a urmărit drumul de la joc la datorii în trei studii, două în Finlanda și unul în Statele Unite, pe tineri între 18 și 29 de ani (Oksanen et al., 2018). În toate trei, problema de joc era asociată cu datoriile de consum, iar datoriile de consum cu problemele de plată, adică neplata ratelor și executarea silită. Concluzia autorilor e relevantă pentru tine: creditele de consum și împrumuturile rapide pot oferi resurse care îi permit omului să continue jocul. Un credit pentru care garantezi tu poate deveni exact o astfel de resursă.

Cea mai mare cercetare de acest fel s-a făcut pe datele anonime ale unei bănci din Marea Britanie, pentru până la 6,5 milioane de oameni, urmăriți până la șapte ani (Muggleton et al., 2021). Jocurile de noroc, măsurate ca parte din venitul lunar, erau asociate cu dificultăți financiare mai mari, cu mai puțină planificare financiară, cu șomaj ulterior mai frecvent și, la nivelurile cele mai mari de joc, cu o mortalitate mult crescută. Jocul era persistent în timp, iar asocierile negative erau mai puternice la cei care jucau cel mai mult.

Când datoriile se adună, efectele trec repede de omul care joacă. Primul studiu calitativ concentrat pe efectele datoriilor de joc asupra vieții de familie și de la serviciu a arătat că aceste datorii nu rămân ale unui singur om (Downs și Woolrych, 2010). Ele intră în bugetul casei, în relații, în locul de muncă. Un studiu pe partenerii oamenilor care joacă descrie concret ce înseamnă asta: unii au fost nevoiți să-și ia o slujbă în plus ca să acopere cheltuielile casei și datoriile de joc, alții și-au pierdut economiile, locuința și felul de viață pe care îl aveau (Holdsworth et al., 2013). Tot acolo apare ceva ce poate ai simțit și tu: efectele emoționale au fost la fel de grele ca cele financiare, iar minciunile și ascunderea au adus suferință, pierderea încrederii și sentimentul de trădare.

Când cercetătorii au comparat direct ce trăiesc oamenii care joacă și ce trăiesc soții sau soțiile lor, pe peste cinci mii de participanți din Australia și Noua Zeelandă, numărul total de prejudicii raportate era asemănător (Jeffrey et al., 2019). Diferea felul lor. Partenerii raportau mai ales prejudicii emoționale și în relație, iar ei aveau de cinci până la șase ori mai multe șanse să spună că jocul a adus conflicte, tensiune și chiar despărțire.

Jocul unui singur om atinge mai mulți oameni decât pare. Un studiu australian, pe mii de participanți, a ajuns la o estimare care a devenit reper: un om cu o problemă de joc afectează, în medie, alți șase (Goodwin et al., 2017). O recenzie amplă a cercetărilor despre apropiați confirmă media de șase oameni afectați și adaugă că fiecare dintre ei trăiește, în medie, șapte tipuri de prejudicii, multe dintre ele persistând și după ce problema de joc s-a rezolvat (Dowling et al., 2025a). Datoria pentru care garantezi poate fi exact unul dintre lucrurile care rămân după.

Mai e un aspect, greu de scris, dar necesar. O recenzie sistematică a studiilor calitative despre jocuri și suicid a găsit două procese care leagă jocul de comportamentul suicidar: datoriile și rușinea (Marionneau și Nikkinen, 2022). Aceleași două pot fi și bariere în calea cererii de ajutor. Spun asta pentru că uneori cererea de semnătură vine însoțită de o frază de tipul „dacă nu mă ajuți, nu mai am niciun rost”. O astfel de frază se ia în serios, dar răspunsul la ea nu e o semnătură pe un credit. Dacă crezi că e în pericol imediat, sună la 112. Dacă nu, rămâi lângă el și caută împreună ajutor specializat. Despre presiunea emoțională din jurul banilor am scris pe larg în articolul despre șantajul emoțional al celui care joacă.

Datele acestea spun ce se întâmplă în medie. Nu spun ce se va întâmpla cu el. Te ajută însă să vezi că, în spatele cererii lui, stă un mecanism care are nevoie de bani ca să continue.

Ca să înțelegi de ce îți cere tocmai acum să semnezi, e util să știi cum descriu psihiatrii tulburarea de joc. Manualul de diagnostic folosit internațional enumeră nouă criterii, iar diagnosticul se pune când un om îndeplinește cel puțin patru dintre ele într-un interval de douăsprezece luni (American Psychiatric Association, 2013). Trei dintre criterii au legătură directă cu ce trăiești acum. Primul: după ce pierde bani, omul se întoarce adesea în altă zi ca să-i recupereze, ceea ce se numește goana după pierderi. Al doilea: minte ca să ascundă cât de mult e implicat în joc. Al treilea: se bazează pe alții ca să-i dea bani pentru a ieși dintr-o situație financiară disperată provocată de joc.

Al treilea criteriu are un nume în literatura de specialitate: salvarea financiară, în engleză bailout. Cererea de a fi girant la credit e una dintre formele lui. Nu-i dai bani direct, dar îi faci posibil un împrumut pe care banca altfel nu i l-ar da.

Goana după pierderi e considerată pe scară largă una dintre trăsăturile care definesc jocul patologic și semnul trecerii de la jocul de distracție la cel problematic (Zhang și Clark, 2020). Ea poate apărea de la o zi la alta sau în aceeași sesiune, prin mize tot mai mari. Aceiași autori atrag atenția asupra importanței pe care o capătă, pentru omul care joacă, ideea de „a ieși pe zero”. Gândește-te la creditul pe care îl cere din perspectiva asta. Pentru tine e o datorie nouă. Pentru el poate fi șansa de a recupera, de a acoperi găurile, de a reveni la zero. Iar recuperarea, în mintea lui, trece adesea tot prin joc. Despre gândurile care îl țin acolo găsești mai multe în articolul despre psihologia minciunii la jucători, care explică și de ce minciuna nu e, de cele mai multe ori, un calcul rece.

Un studiu american pe două eșantioane din populația generală a încercat să vadă în ce ordine apar criteriile de diagnostic (Toce-Gerstein et al., 2003). Cei care îndeplineau doar unul sau două criterii raportau mai ales goana după pierderi. La trei sau patru criterii apăreau, mai des, minciuna, jocul ca fugă de probleme și preocuparea constantă pentru joc. Iar nevoia de a fi salvat financiar de alții, împreună cu punerea în pericol a relațiilor, apărea mai ales la cei cu cinci până la șapte criterii, adică la forme deja severe.

Pentru tine, asta înseamnă că, atunci când un om ajunge să ceară familiei să garanteze pentru el, de obicei nu mai e la început. Nu-ți spun asta ca să te sperii. O cerere de semnătură e mai degrabă un semnal decât o soluție: semnalul că jocul a ajuns acolo unde resursele lui proprii nu mai ajung.

Și aici e paradoxul pe care familiile îl descoperă greu. Salvarea financiară face ceva ce pare bun: oprește presiunea. Ratele se plătesc, telefoanele de la bancă se opresc, scrisorile nu mai vin. Dar presiunea aceea era una dintre puținele consecințe care îl puteau face să se oprească. Când o iei tu asupra ta, el rămâne cu jocul și fără consecința lui. Rezultatele despre creditele care îi dau omului resurse ca să continue jocul descriu, la scară mare, exact acest mecanism (Oksanen et al., 2018).

Mai e ceva. Un credit garantat de familie poate fi folosit pentru a închide alte datorii, iar ideea are o logică aparentă: un singur credit, o singură rată, mai mică. Dar dacă jocul continuă, datoriile închise se redeschid, iar acum există și creditul nou, cu tine în contract. Am scris despre asta în articolul despre refinanțarea creditelor când el joacă, unde găsești și întrebările pe care e bine să le pui înainte de orice „consolidare”.

Nimic din toate acestea nu înseamnă că te minte cu plăcere. Înseamnă că, atâta timp cât jocul e activ, promisiunea „plătesc eu ratele” e făcută de cineva care, sincer în clipa aceea, nu controlează ce se va întâmpla mâine seară. Iar pentru familie, întrebarea devine: dacă nu semnătura, atunci ce?

Ce poate face familia în loc să semneze

Una dintre cele mai studiate abordări pentru familiile oamenilor cu dependențe care refuză tratamentul se numește CRAFT, o formă de antrenament al familiei bazată pe întărirea comportamentelor dorite. Ideea ei e practică: în loc să-l cerți, să-l ameninți sau să-l salvezi, înveți să răsplătești momentele în care nu joacă, să lași consecințele jocului să ajungă la el și să alegi momentele bune pentru a-i propune ajutor specializat.

O recenzie sistematică a 14 studii, cu 691 de membri ai familiei, a găsit că CRAFT e de două ori mai eficient decât grupurile de control sau de comparație în a-l aduce pe omul dependent la tratament (Archer et al., 2020). Rezultatele cele mai bune au apărut când familia primea atât ședințe individuale, cât și de grup. Dar autorii notează și ceva important pentru tine: în cele cinci studii despre jocurile de noroc, ratele de intrare în tratament au fost constant scăzute, între 12,5% și 23%. În studiile de până acum, metoda a dat rezultate mai slabe la jocuri decât la alte dependențe. Merită să știi asta ca să nu te învinovățești dacă el nu ajunge imediat la un specialist.

Adaptarea CRAFT pentru familiile jucătorilor a fost descrisă ca o intervenție scurtă pentru apropiații oamenilor cu probleme de joc (Makarchuk et al., 2002). Apoi a fost testată într-un studiu randomizat cu 186 de participanți, 82% femei și peste jumătate soții sau soți (Hodgins, Toneatto et al., 2007). Un grup a primit un caiet de lucru bazat pe CRAFT, altul caietul plus sprijin telefonic, iar al treilea doar informații despre servicii. Participanții din toate cele trei grupuri au raportat îmbunătățiri în propria viață, în relație și în comportamentul de joc al celui drag. Intervențiile au avut avantaj la numărul de zile de joc și la cât de mulțumiți au fost participanții, dar nu și la numărul celor care au intrat în tratament.

Un studiu suedez a testat un program online de nouă module pentru apropiații unor oameni care refuzau tratamentul, pe 100 de participanți (Magnusson et al., 2019). Programul a îmbunătățit starea celor din familie: mai puțină anxietate și depresie, mai multă mulțumire în relație. Efectele asupra jocului au fost însă mici și neclare. Concluzia autorilor merită citată aproape cuvânt cu cuvânt: e greu să influențezi jocul unui om prin familia lui, dar e posibil să-i ajuți pe cei din familie să facă față mai bine.

Pentru el, diferența se simte în felul în care vorbiți. Un om din familie care nu mai trăiește în alarmă permanentă poate refuza fără să țipe. Poate să nu cedeze la a treia rugăminte. Poate observa și răsplăti o săptămână fără joc în loc să o treacă sub tăcere de teama următoarei căderi. Cercetarea pe 186 de apropiați ai unor oameni cu probleme de joc a arătat că suferința celor din familie era mai mare atunci când consecințele emoționale și comportamentale pe care le trăiau erau mai multe, iar soțiile și soții, ca și cei mai tineri, sufereau mai mult (Hodgins, Shead și Makarchuk, 2007). Un om copleșit negociază prost, mai ales când i se cere o semnătură.

O altă cercetare, pe 366 de oameni care au cerut ajutor online pentru cineva care joacă, arată cât de răspândită e această povară: 97,5% raportau suferință emoțională, 95,9% efecte asupra relației, 92,1% asupra vieții sociale și 91,3% asupra finanțelor (Dowling et al., 2014). Majoritatea erau partenere sau parteneri de viață.

O recenzie amplă arată că apropiații folosesc multe strategii înainte să ceară ajutor din afară, iar strategiile financiare sunt printre cele mai comune, deși foarte puține au fost evaluate ca eficiente (Dowling et al., 2025b). Aceeași recenzie constată că familiile ajung rar la servicii de specialitate, mai ales pentru că nu știu că ele există și din rușine. Partea bună: intervențiile online de intensitate redusă par promițătoare și ajung la oameni care altfel nu ar primi niciun ajutor.

Concret, în săptămâna în care el îți cere să semnezi, poți face câteva lucruri în loc de semnătură:

1. Îi spui că nu semnezi și îi spui de ce, scurt și fără reproșuri.
2. Îi propui ceva ce poți face: să mergeți împreună la un specialist, să-l însoțești la o discuție cu banca despre ratele existente, să-l ajuți să-și facă un buget.
3. Nu plătești datoriile lui în locul lui și nu iei credite pe numele tău pentru el.
4. Îți protejezi propriile conturi, carduri și acte, fără să faci din asta o scenă.
5. Cauți sprijin pentru tine, ca să poți rămâne ferm și calm pe termen lung.

Lista pare simplă. Greul e la punctul unu, în conversația propriu-zisă.

Cum spui „nu” la semnătură fără să rupi relația

Poate că ai deja în minte reacția lui: supărare, reproș, „știam că nu pot conta pe tine”. Poate ai trecut prin asta de mai multe ori, cu bani dați „pentru ultima dată”. Dacă îți e familiar, articolul despre cererile de bani împrumut de la cei apropiați descrie cum se strică, pas cu pas, relațiile atunci când banii devin limbajul principal dintre voi.

Ajută mult să hotărăști înainte de conversație, nu în timpul ei. Cererea vine adesea pe nepusă masă, cu termen scurt: „banca vrea actele până vineri”. Graba e parte din presiune. Poți spune liniștit că nu iei nicio decizie despre bani pe loc și că îi răspunzi a doua zi. Între timp, scrie-ți pe o foaie ce vrei să-i spui. Dacă el te sună de trei ori în seara aceea, răspunsul de pe foaie nu se schimbă.

Alege, dacă poți, un moment în care e calm, nu imediat după o pierdere și nici în mijlocul unei certuri. Abordarea CRAFT, despre care am vorbit mai sus, pune mare accent pe momentul ales: aceleași cuvinte sunt primite cu totul altfel de un om liniștit decât de unul care tocmai a pierdut tot ce avea în cont.

Un „nu” care nu rupe relația are, de obicei, trei părți. Spui ce simți pentru el. Spui clar ce nu faci. Spui ce poți face în schimb. Ceva de felul: „Țin la tine și vreau să te ajut. Nu semnez ca girant și nici ca codebitor. Dacă vrei, mâine sun și facem o programare la cineva care lucrează cu jocurile de noroc și vin cu tine.”

În conversația asta nu ajută prelegerile despre tot ce a pierdut până acum. Nu ajută nici negocierea sumei („poate pentru jumătate”) sau condițiile pe care nu le poți verifica („semnez dacă îmi promiți că nu mai joci”). O promisiune făcută ca să obțină o semnătură nu spune nimic despre ce va face după. Iar un „mai vedem” lasă ușa întredeschisă, și el va reveni exact la ușa aceea.

Dacă insistă, repetă. Aceleași cuvinte, aceeași voce. Nu trebuie să găsești argumente noi la fiecare rugăminte. Un „nu” repetat calm transmite mai mult decât unul justificat de zece ori. Poți spune și: „Am înțeles cât de greu îți e. Răspunsul meu rămâne același.”

S-ar putea să se supere și să plece. Supărarea lui nu e dovada că ai greșit. E reacția firească a cuiva care pierde o resursă pe care conta. De multe ori, după câteva zile, conversația poate fi reluată, mai ales dacă oferta ta de ajutor real a rămas valabilă. Ai grijă doar ca oferta să rămână aceeași și să nu se transforme, în tăcere, într-o semnătură.

Poate te întrebi dacă refuzul nu e o formă de pedeapsă. Nu e. Diferența dintre a-l pedepsi și a nu-l salva e în tonul tău și în ce oferi în schimb. Când refuzi semnătura și propui în același timp un drum concret spre ajutor, îi arăți că ești de partea lui, nu de partea jocului. Articolul despre felul în care ajutorul familiei poate întreține jocul pornește tocmai de la distincția asta.

Câteva limite pe care familiile le pun și le pot ține în timp:

1. Nu semnez nicio garanție, niciun credit și nicio hârtie de împrumut, oricare ar fi motivul invocat.
2. Nu dau bani în mână pentru datorii. Dacă aleg să ajut cu ceva, plătesc eu direct o nevoie de bază, de exemplu mâncarea, și numai după ce m-am gândit la asta la rece.
3. Nu ascund de ceilalți din familie datoriile lui, dacă acestea îi pot afecta.
4. Nu țin secrete cu el împotriva celorlalți și nu-i cer altcuiva să semneze în locul meu.
5. Rămân disponibil pentru tot ce înseamnă tratament: drum, programări, însoțire.

Fiecare rol din familie are propria lui capcană. Părinții simt adesea că refuzul înseamnă să-și abandoneze copilul, chiar dacă acesta are patruzeci de ani și o familie a lui. Fratele sau sora sunt căutați pentru că au un salariu stabil și pentru că „între frați nu se refuză”. Soția simte că o garanție dată soțului e, oricum, o datorie a casei. Toate aceste gânduri sunt omenești. Niciunul nu schimbă faptul că semnătura ta îl lasă pe el cu jocul și te pune pe tine în contract.

Limitele de felul acesta nu sunt reguli de pus pe frigider. Sunt hotărâri pe care le iei tu și pe care le poți explica simplu dacă ești întrebat. Merită să le discuți înainte cu ceilalți din familie, pentru că un om care joacă va merge, firesc, la cel mai ușor de convins. Dacă mama spune nu și fratele spune da, limita nu există.

Un ultim gând, despre cei care au semnat deja. Dacă ești în situația asta, nu te învinovăți pentru o decizie luată din grijă. Fă ce se poate face acum: cere băncii informațiile la care ai dreptul, păstrează documentele, vorbește cu un avocat despre situația ta concretă și oprește-te la o singură semnătură. A doua cerere, de obicei, vine. Iar ea e momentul în care poți răspunde altfel.

Întrebări frecvente despre girant, codebitor și jocurile de noroc

Ca girant, plătesc doar dacă el nu plătește?

În principiu, da: Codul civil spune că girantul e ținut să plătească doar dacă debitorul nu își execută obligația. Dar dacă în contract te-ai obligat solidar sau ai renunțat expres la beneficiul de discuțiune, banca poate veni la tine fără să încerce întâi la el. Citește clauzele sau cere unui avocat să le citească.

Care e diferența dintre girant și codebitor la un credit?

Girantul garantează datoria altcuiva și, în forma simplă, are anumite protecții, cum ar fi dreptul de a cere ca banca să urmărească întâi bunurile debitorului. Codebitorul solidar e, pentru bancă, un debitor la fel de obligat ca primul și poate fi urmărit pentru toată suma. Între voi doi însă, dacă banii au fost doar pentru el, legea îl tratează pe codebitorul care nu a folosit banii ca pe un girant.

Pot să-mi retrag semnătura de girant după ce am semnat?

Codul civil prevede o încetare prin notificare, după trei ani, doar pentru garanțiile date pentru datorii viitoare, nedeterminate sau pe perioadă nedeterminată, iar un credit obișnuit cu rate fixe seamănă puțin cu ele. Ai însă dreptul să ceri oricând băncii informații despre stadiul creditului și, în anumite situații prevăzute de lege, să te îndrepți împotriva lui chiar înainte să plătești. Pentru opțiunile din cazul tău, cel mai sigur e un avocat.

Dacă refuz să fiu girant, nu-l împing să se împrumute de la IFN-uri?

Riscul există, iar teama ta e de înțeles. Totuși, cercetările arată că accesul la credit tinde să-i ofere omului care joacă resurse pentru a continua, așa că semnătura ta nu oprește mecanismul, doar îl mută într-un contract în care ești și tu. Refuzul, însoțit de o propunere concretă de ajutor specializat, e mai aproape de ce îl poate opri.

Tu ce i-ai răspunde mâine, dacă ți-ar cere din nou să semnezi?

Dacă vrei să te pregătești pentru conversațiile grele cu el, de la cererile de bani până la limitele pe care le pui, poți începe cu primul modul al programului gândit pentru familiile celor care joacă, în ritmul tău.

Dacă vrei să lucrăm împreună, ne putem vedea online, oriunde te-ai afla, sau în cabinet, pe Str. Grigore Ionescu nr. 65, sector 2, București. Mă poți suna la 0732 259 850. Dacă nu răspund, lasă-mi un mesaj pe WhatsApp, la același număr. Pe e-mail răspund mai greu, pentru că adresa e folosită mai ales pentru cursuri și mesajele se pot pierde printre celelalte.

Bibliografie

1. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). American Psychiatric Publishing. https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596
2. Archer, M., Harwood, H., Stevelink, S., Rafferty, L., & Greenberg, N. (2020). Community reinforcement and family training and rates of treatment entry: A systematic review. Addiction, 115(6), 1024–1037. https://doi.org/10.1111/add.14901
3. Codul civil (Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare). Portal legislativ. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/309285
4. Dowling, N. A., Hawker, C. O., Merkouris, S. S., Rodda, S. N., & Hodgins, D. C. (2025a). Addressing gambling harm to affected others: A scoping review (Part I: Prevalence, socio-demographic profiles, gambling profiles, and harm). Clinical Psychology Review, 116, 102542. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2025.102542
5. Dowling, N. A., Hawker, C. O., Merkouris, S. S., Rodda, S. N., & Hodgins, D. C. (2025b). Addressing gambling harm to affected others: A scoping review (Part II: Coping, assessment and treatment). Clinical Psychology Review, 116, 102543. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2025.102543
6. Dowling, N. A., Rodda, S. N., Lubman, D. I., & Jackson, A. C. (2014). The impacts of problem gambling on concerned significant others accessing web-based counselling. Addictive Behaviors, 39(8), 1253–1257. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2014.04.011
7. Downs, C., & Woolrych, R. (2010). Gambling and debt: The hidden impacts on family and work life. Community, Work & Family, 13(3), 311–328. https://doi.org/10.1080/13668803.2010.488096
8. Goodwin, B. C., Browne, M., Rockloff, M., & Rose, J. (2017). A typical problem gambler affects six others. International Gambling Studies, 17(2), 276–289. https://doi.org/10.1080/14459795.2017.1331252
9. Hodgins, D. C., Shead, N. W., & Makarchuk, K. (2007). Relationship satisfaction and psychological distress among concerned significant others of pathological gamblers. Journal of Nervous and Mental Disease, 195(1), 65–71. https://doi.org/10.1097/01.nmd.0000252382.47434.a6
10. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., & Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230. https://doi.org/10.1007/s10899-006-9052-2
11. Holdsworth, L., Nuske, E., Tiyce, M., & Hing, N. (2013). Impacts of gambling problems on partners: Partners’ interpretations. Asian Journal of Gambling Issues and Public Health, 3(1), 11. https://doi.org/10.1186/2195-3007-3-11
12. Jeffrey, L., Browne, M., Rawat, V., Langham, E., Li, E., & Rockloff, M. (2019). Til debt do us part: Comparing gambling harms between gamblers and their spouses. Journal of Gambling Studies, 35(3), 1015–1034. https://doi.org/10.1007/s10899-019-09826-3
13. Magnusson, K., Nilsson, A., Andersson, G., Hellner, C., & Carlbring, P. (2019). Internet-delivered cognitive-behavioral therapy for significant others of treatment-refusing problem gamblers: A randomized wait-list controlled trial. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 87(9), 802–814. https://doi.org/10.1037/ccp0000425
14. Makarchuk, K., Hodgins, D. C., & Peden, N. (2002). Development of a brief intervention for concerned significant others of problem gamblers. Addictive Disorders & Their Treatment, 1(4), 126–134. https://doi.org/10.1097/00132576-200211000-00003
15. Marionneau, V., & Nikkinen, J. (2022). Gambling-related suicides and suicidality: A systematic review of qualitative evidence. Frontiers in Psychiatry, 13, 980303. https://doi.org/10.3389/fpsyt.2022.980303
16. Muggleton, N., Parpart, P., Newall, P., Leake, D., Gathergood, J., & Stewart, N. (2021). The association between gambling and financial, social and health outcomes in big financial data. Nature Human Behaviour, 5(3), 319–326. https://doi.org/10.1038/s41562-020-01045-w
17. Oksanen, A., Savolainen, I., Sirola, A., & Kaakinen, M. (2018). Problem gambling and psychological distress: A cross-national perspective on the mediating effect of consumer debt and debt problems among emerging adults. Harm Reduction Journal, 15(1), 45. https://doi.org/10.1186/s12954-018-0251-9
18. Swanton, T. B., & Gainsbury, S. M. (2020). Gambling-related consumer credit use and debt problems: A brief review. Current Opinion in Behavioral Sciences, 31, 21–31. https://doi.org/10.1016/j.cobeha.2019.09.002
19. Toce-Gerstein, M., Gerstein, D. R., & Volberg, R. A. (2003). A hierarchy of gambling disorders in the community. Addiction, 98(12), 1661–1672. https://doi.org/10.1111/j.1360-0443.2003.00545.x
20. Zhang, K., & Clark, L. (2020). Loss-chasing in gambling behaviour: Neurocognitive and behavioural economic perspectives. Current Opinion in Behavioral Sciences, 31, 1–7. https://doi.org/10.1016/j.cobeha.2019.10.006