Într-o lume hiperconectată, plictiseala a devenit inacceptabilă. O stare suspectă, rușinoasă, imediat acoperită de un ecran. În orice moment gol – la semafor, în metrou, în pat – degetele ating reflex telefonul. Fuga de tăcere e automată. Fuga de lipsă e totală. Dar în această fugă de plictiseală, pierdem ceva esențial: spațiul interior în care se naște creativitatea.
Copiii de azi cresc fără răgaz. Fiecare minut liber este umplut. Cu jocuri, cu video-uri, cu „conținut”. Adulții trăiesc la fel – în fluxuri continue de informație, distracție, conversație. Nimeni nu mai stă. Nimeni nu mai rătăcește în gânduri. Nimeni nu se mai lasă dus de valul propriei minți. Pentru că nu mai există vid, iar fără vid, nu există creație.
Plictiseala este matricea creativității. Este spațiul gol care cere să fie umplut din interior, nu din exterior. Este acel moment în care, nemaiavând nimic de făcut, mintea începe să creeze singură: să inventeze jocuri, să construiască povești, să simtă, să-și amintească, să viseze. Fără acest gol, imaginația moare. Se usucă în fluxul neîntrerupt de conținut prefabricat.
Din perspectivă neurologică, creierul are nevoie de stări de inactivitate externă pentru a activa rețelele implicite, acele zone care funcționează când nu facem nimic „activ”, dar în care au loc cele mai profunde procese: auto-reflecția, integrarea emoțională, planificarea creativă. Aceste stări sunt eliminate în epoca digitală, unde fiecare pauză este ocupată cu scrolling. Astfel, în loc să visăm cu ochii deschiși, consumăm compulsiv.
Psihologic, am început să confundăm liniștea cu plictiseala. Dacă nu se întâmplă nimic, înseamnă că e rău. Dacă nu suntem stimulați, înseamnă că pierdem ceva. Această frică de lipsă este înrădăcinată în cultura performanței, dar și în nevoia de evitarea contactului cu sinele. În realitate, nu ne e frică de plictiseală, ci de ceea ce apare în noi când nu mai avem nimic care să ne distragă.
În golul pe care îl evităm s-ar putea să găsim oboseala cronică, neliniștea, întrebările existențiale, durerea emoțională. Iar pentru mulți, acele zone sunt greu de atins. Așa că preferăm să le acoperim cu sunet, culoare, noutate. Dar în acest proces, pierdem contactul cu resursele noastre interioare. Cu vocea creativă. Cu copilul interior. Cu spontaneitatea.
Copiii care nu sunt lăsați să se plictisească devin dependenți de stimul extern. Adulții care nu se pot liniști devin anxioși în lipsa activității. Se creează o societate incapabilă să stea în tăcere, incapabilă să creeze din nimic. Artiștii, visătorii, inventatorii – toți au crescut în spații în care mintea putea să zboare. Fără program. Fără „feed”. Fără notificări.
Dar ce înseamnă de fapt plictiseala sănătoasă? Nu e aceeași cu apatia. Nu e despre lipsă de sens. E despre nepregătire, neplanificare, absența intenției. E acel spațiu moale, leneș, deschis, în care nimic nu se întâmplă, dar totul e posibil. E locul în care apare ideea nouă. Visul neprevăzut. Înțelesul care vine de nicăieri.
De aceea, eliminarea plictiselii nu este doar o problemă culturală, ci o criză psihologică profundă. Ne uniformizăm mintea. Ne pierdem capacitatea de introspecție. Nu mai avem răbdare pentru propriile procese. Nu mai știm să ne însoțim singuri în tăcere. Ne-am tehnologizat atât de mult viața, încât uităm să existăm fără funcție.
Pentru a recupera creativitatea, trebuie să recuperăm golul interior. Trebuie să învățăm din nou să nu facem nimic. Să stăm. Să visăm. Să ne lăsăm mintea să hoinărească. Să ne luăm timp fără ecrane. Fără agendă. Fără obiectiv. Să acceptăm disconfortul tăcerii ca ușă către o lume interioară vie și bogată.
Poate că avem nevoie de o revoluție lentă. O zi pe săptămână fără telefon. 15 minute zilnic de „stat degeaba”. Să ne uităm pe fereastră. Să ascultăm o tăcere. Să lăsăm mintea să respire. Pentru că acolo, în vidul aparent, se formează rădăcinile cele mai adânci ale sinelui creativ.
Surse:
Alexander, B. K. (2010). The Globalisation of Addiction: A Study in Poverty of the Spirit. Oxford University Press.
Kuss, D. J., & Griffiths, M. D. (2015). Internet Addiction in Psychotherapy. Palgrave Macmillan.
Lopez-Fernandez, O. (Ed.) (2017). Internet and Mobile Phone Addiction. Frontiers in Psychology.
Saraswati, L. A. (2021). Pain Generation: Social Media, Feminist Activism, and the Neoliberal Selfie. New York University Press.
C. G. Prado (2016). Social Media and Your Brain: Web-Based Communication is Changing How We Think and Express Ourselves. Praeger.
Close Scheinbaum, A. (Ed.) (2017). The Darker Side of Social Media. Routledge.
Johnson, N. F. (2009). The Multiplicities of Internet Addiction: The Misrecognition of Leisure and Learning. Routledge.
Price, C. (2018). How to Break Up With Your Phone. Ten Speed Press.
Brooks, M. & Lasser, J. (2018). Tech Generation: Raising Balanced Kids in a Hyper-Connected World. Oxford University Press.
Campbell, R., Martin, C. R., Fabos, B., & Harmsen, S. (2020). Media Essentials: A Brief Introduction. Bedford/St. Martin’s.