În aparență, persoanele cu dependență sexuală par a fi obsedate de apropiere, conexiune, pasiune. Caută cu disperare sexul, fantezia, seducția, atingerea, validarea. Însă în realitate, ceea ce evită cel mai mult nu este singurătatea, ci intimitatea autentică. Dincolo de dorința compulsivă de fuziune erotică, aceste persoane se tem profund de iubirea reală, care le-ar cere să își dezvăluie vulnerabilitatea, corpul adevărat, frica, rușinea și copilul interior rănit. În fața unei iubiri autentice, care nu se joacă, care nu dispare după orgasm, care cere prezență emoțională, dependentul sexual simte o panică profundă. De ce? Pentru că iubirea reală nu se poate controla, iar controlul este mecanismul principal prin care supraviețuiește adicția.

Iubirea autentică este un spațiu de oglindire profundă. În ea, nu mai poți juca un rol, nu mai poți fugi în fantezie, nu te mai poți ascunde după carismă sau performanță sexuală. Ești văzut așa cum ești. Și pentru cel care a crescut cu rușine, abuz, neglijare, invalidare sau sexualizare precoce, a fi văzut este echivalent cu a fi în pericol. În istoria timpurie a multor dependenți sexuali, iubirea a fost condiționată, indisponibilă sau însoțită de umilință. Astfel, psihicul învață că iubirea nu e un loc sigur, ci o sursă de anxietate. Și atunci când, ca adult, apare o persoană disponibilă emoțional, care oferă siguranță, blândețe și atașament real, sistemul limbic declanșează un semnal de alarmă: „Fugi, e prea mult! E prea aproape! E periculos!”

În adicție, legătura se face cu obiectul dorinței, nu cu subiectul relației. Persoana dependentă de sex nu caută o relație profundă, ci o repetiție compulsivă a unui model familiar: cucerire, intensitate, consum, distanțare. Această secvență este profund ancorată în sistemul de recompensă, dar mai ales în sistemul de atașament dezorganizat. Persoanele care au crescut cu părinți inconsistenti – când iubitori, când absenți; când protectori, când invadatori – dezvoltă un stil de atașament ambivalent sau dezorganizat, în care apropierea provoacă frică și distanța provoacă dor. Astfel, iubirea autentică – care implică constanță, predictibilitate și co-reglare emoțională – devine o experiență necunoscută, deci percepută ca amenințătoare.

Pentru dependentul sexual, iubirea reală este înfricoșătoare și pentru că presupune o formă de nuditate emoțională. Nu doar corpul este expus, ci și rana. Și dacă în copilărie ai fost respins când ai arătat tristețea, rușinat când ai fost sensibil, bătut când ai avut o nevoie, atunci înveți că a avea nevoi te face slab și indezirabil. În relațiile sexuale compulsive, persoana păstrează controlul imaginii de sine – seducător, puternic, dornic. În iubirea autentică, trebuie să recunoască: „Mi-e frică. Nu știu cum să fac asta. Nu m-am simțit niciodată iubit.” Iar acest lucru, pentru un psihic bazat pe apărare și iluzie, este intolerabil.

Un alt motiv pentru care iubirea autentică sperie este că aceasta nu poate fi consumată. Nu e un videoclip, nu e o aventură de o noapte, nu e o performanță. Iubirea cere prezență continuă, ascultare, disponibilitate, coerență. Pentru persoana dependentă de sex, care a învățat să se regleze emoțional prin dopamină, fantezie și stimulare intensă, această continuitate calmă a iubirii pare inițial „plictisitoare” sau chiar falsă. În realitate, este un spațiu neînțeles de sistemul nervos hiperactivat. Pentru un creier obișnuit cu intensitatea, cu urgența și cu haosul relațional, o relație stabilă pare… suspectă. Siguranța este percepută ca nesigură. Iar acest paradox este una dintre cheile înțelegerii adicției: ceea ce e sănătos devine intolerabil, iar ceea ce e dăunător pare familiar.

Neurobiologic vorbind, iubirea autentică activează alte circuite decât adicția. Ea implică oxitocină, vasopresină, serotonină – adică hormoni ai legăturii și încrederii. Dar pentru un creier antrenat ani de zile în cicluri de dopamină intensă, aceste stări mai liniștite, mai constante, pot părea „fără gust”, „fără magie”, „neexcitante”. În profunzime, dependentul sexual nu știe cum să stea cu liniștea. Are nevoie de haos erotic pentru a evita golul emoțional. Iar iubirea autentică, care invită la liniște, devine o oglindă a acestor răni nevindecate.

În terapie, multe persoane dependente spun: „Nu pot să fiu cu cineva care chiar mă iubește.” Când le întrebi de ce, răspunsul vine deseori cu lacrimi: „Pentru că nu știu ce să fac cu iubirea.” Acesta este nucleul rupturii. Persoana nu s-a simțit văzută, acceptată și ținută emoțional în copilărie. A învățat că trebuie să fie altfel pentru a primi ceva – mai frumoasă, mai cuminte, mai seducător, mai dezirabilă. Iubirea reală îi cere să renunțe la aceste măști. Dar dacă masca e tot ce am, atunci ce rămâne când o dau jos? Acesta este nucleul anxietății identitare în fața iubirii.

Mai mult, iubirea autentică provoacă și pentru că presupune reciprocitate. Nu doar să primești, ci și să oferi. Iar pentru dependentul sexual, obișnuit să controleze dinamica erotică, să aibă puterea, să domine sau să se subjuge, o relație de egalitate emoțională este înfricoșătoare. Ea implică vulnerabilitate bilaterală, asumare de responsabilitate, capacitate de a sta cu respingerea fără a fugi. Toate acestea sunt abilități afective pe care trauma timpurie și adicția le-au blocat.

În plus, iubirea autentică are o componentă profund reflectivă. Ea ne arată cine suntem, nu cine pretindem că suntem. Pentru dependentul sexual, care s-a obișnuit cu oglinda fragmentată a fanteziei, această reflectare clară devine intolerabilă. Într-o relație reală, nu poți edita, nu poți derula înapoi, nu poți închide fereastra. Partenerul te vede când ești nesigur, când nu știi ce vrei, când ești golit de cuvinte. Iar dacă imaginea de sine e construită pe seducție și pe mascarea durerii, atunci iubirea reală e trăită ca o demascare. Nu o eliberare, ci o pierdere de control. Nu o hrănire, ci o amenințare.

Din perspectivă psihodinamică, relația autentică scoate la suprafață transferurile vechi. Partenerul devine, fără voie, mamă sau tată – cel care a lipsit, cel care a fost prea dur, cel care a ignorat, cel care a invadat. Iar persoana dependentă proiectează aceste răni nerezolvate în relație. Apare frica de abandon, gelozia irațională, nevoia de fuziune, retragerea subită. Nu pentru că partenerul face ceva greșit, ci pentru că iubirea reală activează exact acele răni pe care compulsia le amorțea. Fantezia erotică nu are memorie. Iubirea autentică are. Ea scoate totul la suprafață.

Mai mult decât atât, iubirea autentică presupune o continuitate emoțională – iar pentru persoanele cu un stil de viață fragmentat, cu istorii de abuz, neglijare și relații instabile, această continuitate e greu de menținut. Nu pentru că nu vor, ci pentru că nu au învățat niciodată cum. Creierul lor este setat pe hipervigilență, iar orice mic conflict este trăit ca o amenințare existențială. Asta duce la retrageri bruște, la sabotaj emoțional, la destrămarea relației în clipa în care ea începe să devină stabilă.

Tocmai de aceea, iubirea autentică poate părea – paradoxal – punitivă pentru cineva cu istoric de dependență. Ea cere prezență acolo unde ai fost învățat să pleci. Cere onestitate acolo unde ai învățat să ascunzi. Cere blândețe acolo unde ai învățat că ești iubit doar când performezi. Și, mai ales, cere să te oprești. Iar oprirea – pentru cineva care a fugit o viață întreagă – e echivalentă cu moartea.

În adicția sexuală, persoana are impresia că e în control. În iubirea reală, înțelege că vindecarea nu vine din control, ci din încredere. Și acest salt – de la iluzia puterii la adevărul vulnerabilității – e cel mai greu pas. Dar este și singurul care duce la libertate.

Pentru că, în cele din urmă, nu sexul sperie cel mai mult. Ci ființa care așteaptă să fie iubită cu adevărat, ascunsă dedesubtul tuturor fanteziilor.

• Briere, J., & Scott, C. (2014). Principles of Trauma Therapy: A Guide to Symptoms, Evaluation, and Treatment. SAGE Publications.

• Brassart, S. (2021). Sex and Porn Addiction: Healing and Recovery. Independently Published.

• Carnes, P. (2001). Out of the Shadows: Understanding Sexual Addiction. Hazelden.

• Gabor Maté. (2008). In the Realm of Hungry Ghosts: Close Encounters with Addiction. North Atlantic Books.

• Ley, D., Prause, N., & Finn, P. (2014). The Myth of Sex Addiction. Rowman & Littlefield.

• Peplinski, M. (2018). Sex Addiction Cure: How to Overcome Porn Addiction and Sexual Compulsion. CreateSpace Independent Publishing.

• Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2019). The Oxford Handbook of Human Motivation. Oxford University Press.

• Schore, A. N. (2012). The Science of the Art of Psychotherapy. W. W. Norton & Company.

• van der Kolk, B. (2014). The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma. Viking.

• Wilson, G. (2014). Your Brain on Porn: Internet Pornography and the Emerging Science of Addiction. Commonwealth Publishing.