Dependența de sex și iubire este adesea percepută, în mod superficial, ca o slăbiciune morală sau ca o expresie a unui impuls sexual exagerat. În realitate, la baza acestui fenomen psihologic complex stă o arhitectură profund traumatizată, construită încă din copilărie. Studiile recente din psihologia adicțiilor și din psihoterapia relațiilor de atașament indică faptul că această formă de dependență nu este despre sex sau iubire, ci despre o căutare dureroasă, constantă, de reglare emoțională, apartenență și validare.

Copiii care cresc în medii instabile din punct de vedere emoțional, unde nevoile lor afective nu sunt împărtășite sau sunt ignorate, dezvoltă o relație disfuncțională cu atașamentul. În special, copiii care au suferit de neglijare emoțională, abuz (fizic, verbal sau sexual), abandon, respingere sau au fost crescuți de figuri parentale indisponibile emoțional, au tendința de a internaliza credințe negative despre sine. Astfel, apare o convingere profundă, deseori inconștientă, că „nu sunt demn de iubire”, „trebuie să lupt pentru atenție” sau „doar dacă ofer sexualitate, voi primi afecțiune”.

Din perspectivă neurodezvolativă, primele relații afective modelează structura sistemelor de atașament din creier. Conform teoriei polivagale și teoriei atașamentului, copilul este neurobiologic programat să caute conexiunea umană. Atunci când această conexiune este inconsistentă, periculoasă sau condiționată, sistemul nervos autonom rămâne blocat în stări de hiperactivare (luptă/fugi) sau hipoactivare (înghețare). Aceste stări creează un fundal emoțional de nesiguranță cronică, anxietate, gol interior și hipervigilență, pe care adultul traumatizat încearcă să le calmeze prin strategii compensatorii.

Una dintre aceste strategii este căutarea obsesivă a iubirii romantice, a sexualității compulsive sau a conexiunilor rapide, dar superficiale. Dependența de sex și iubire apare, astfel, nu ca o dorință excesivă de plăcere, ci ca un mecanism de reglare a unui sistem afectiv dezorganizat. Actul sexual sau sentimentul de „a fi împreună cu cineva” devine un calmant temporar, o fugă de stările de disconfort emoțional, de singurătate, rușine sau teamă. Această fugă devine cerc vicios: după ce trece momentul euforic, revine sentimentul de gol, iar persoana caută din nou aceeași „doză” de intimitate, fantezie sau validare.

Eric Griffin-Shelley subliniază că adicția de sex și iubire este adesea o compulsie relațională profund legată de traumă. Mulți dintre cei afectați nu au avut niciodată un model stabil de iubire, ci au fost obișnuiți să „meargă pe coji de ouă”, încercând constant să ghicească starea emoțională a părinților, să se adapteze, să se facă utili pentru a primi firimituri de afecțiune. Acest model este reactivat în viața adultă, unde persoana dependentă de iubire devine extrem de sensibilă la semnalele de respingere sau aprobarea celuilalt, oscilând între idealizare și frica devastatoare de a fi părăsit.

Un alt aspect esențial este disocierea emoțională. Copilul care a trăit traumă relațională devine adesea incapabil să rămână în contact cu propriile emoții. A simți devine periculos. Astfel, adultul dependent de sex sau iubire folosește contactul erotic sau relația idealizată ca pe o fantezie salvatoare, un spațiu unde poate să se piardă, să se uite pe sine și să se anestezieze de durerea emoțională. Această disociere este un simptom clasic al traumelor complexe, în special când este combinată cu rușine toxică și autodevalorizare.

De asemenea, multe persoane dependente de sex și iubire au un istoric de atașament ambivalent sau dezorganizat. Conform teoriilor lui John Bowlby și Mary Ainsworth, aceste tipuri de atașament apar atunci când copilul nu poate prezice dacă figura de atașament va fi disponibilă emoțional sau nu. Astfel, copilul dezvoltă o strategie contradictorie: devine hipervigilent, anxios, dar și profund nesigur. Acest tipar duce, la maturitate, la relații de codependență, la idealizarea excesivă a partenerului, la gelozie extremă sau la acceptarea abuzului emoțional în schimbul menținerii conexiunii.

Pe plan neurologic, dependența de sex și iubire este similară cu alte adicții comportamentale: se activează aceleași regiuni ale creierului (nucleus accumbens, sistemul limbic, amigdala, hipocampul) responsabile de procesarea recompensei, memoriei emoționale și reglării afective. Actul sexual sau fantezia romantică funcționează ca un drog, care declanșează secreția de dopamină, oxitocină și endorfine. Problema este că, la fel ca în cazul drogurilor, această plăcere este urmată de un „crash”, o prăbușire emoțională și de nevoia de o nouă doză. Cu cât trauma din copilărie este mai severă, cu atât creierul devine mai vulnerabil la aceste forme de stimulare compulsivă.

Psihoterapia modernă, în special abordările inspirate de Gabor Maté, Janina Fisher și Peter Levine, subliniază că dependențele sunt răspunsuri normale la suferințe nenormale. Dependența de sex și iubire nu trebuie tratată ca o problemă de caracter, ci ca o strategie de supraviețuire profund traumatizată, care are nevoie de empatie, conștientizare și rescriere a poveștii interioare. În acest proces, vindecarea nu înseamnă negarea sexualității sau reprimarea dorinței de iubire, ci reintegrarea acestor impulsuri într-un context conștient, stabil, matur emoțional.

Repararea traumelor copilăriei presupune, în acest caz, lucrul pe mai multe niveluri: conectarea cu propriile emoții disociate, descoperirea nevoilor reale ascunse sub comportamentul compulsiv, construirea unor noi tipare relaționale și dezvoltarea unei stime de sine bazate pe acceptare, nu pe performanță sau seducție. Doar prin acest efort terapeutic complex, adultul dependent de iubire sau sex poate să redevină un om liber, care nu mai caută cu disperare iubirea în afara lui, ci onorează iubirea din sine.

Adevărata libertate nu constă în a elimina dorința, ci în a o purifica de fricile, rănile și proiecțiile acumulate dintr-o copilărie lipsită de siguranță emoțională. Iar când această vindecare se produce, ceea ce părea cândva o condamnare devine o cale: calea împreunării reale, a intimității profunde și a iubirii adevărate, mai presus de orice compulsie sau fantezie. În spatele oricărei dependențe de sex sau iubire se află un copil care a iubit enorm și nu a fost iubit înapoi. Vindecarea începe atunci când acel copil este, în sfârșit, ascultat.

Surse:

• Griffin-Shelley, Eric. Sex and Love: Addiction, Treatment, and Recovery. Greenwood Publishing Group, 1997.

• Wilson, Gary. Your Brain on Porn: Internet Pornography and the Emerging Science of Addiction. Commonwealth Publishing, 2014.

• Collins, George N. Breaking the Cycle: Free Yourself from Sex Addiction, Porn Obsession, and Shame. Simon & Schuster, 2012.

• McMurran, Mary. The Psychology of Addiction. Routledge, 1994.

• Maté, Gabor. In the Realm of Hungry Ghosts: Close Encounters with Addiction. Knopf Canada, 2008.

• Fisher, Janina. Healing the Fragmented Selves of Trauma Survivors: Overcoming Internal Self-Alienation. Routledge, 2017.

• Levine, Peter. Waking the Tiger: Healing Trauma. North Atlantic Books, 1997.

• Peplinski, Matt. Sex Addiction Cure: How to Overcome Porn Addiction and Sexual Compulsion. Kindle Edition.

• Brassart, Scott. Sex and Porn Addiction: Healing and Recovery. CreateSpace, 2015.

• Brandenburg, Brian. Power Over Pornography. Independently Published, 2013.