În societatea contemporană digitalizată, în care accesul la stimulare erotică este nelimitat, tot mai mulți indivizi își construiesc o identitate sexuală nu pe baza trăirilor autentice și a relațiilor profunde, ci pe baza fanteziilor sexuale consumate compulsiv în spațiul virtual. Acest proces poate genera o distanțare profundă între sinele real și cel imaginat, conducând în unele cazuri la confuzie identitară, comportamente compulsive, și dificultăți emoționale majore. În centrul acestui fenomen se află fantezia sexuală, un construct psihic potent, care poate deveni combustibilul unei identități false atunci când nu este integrat conștient. Fantezia sexuală este o expresie naturală a psihicului erotic, însă atunci când devine singura sursă de excitare și este repetată în absența contactului real, aceasta poate dobândi o putere simbolică disociativă. Așa cum explică cercetătorii în „The Paradox of Porn”, mulți adolescenți și tineri adulți încep să se identifice cu scenarii erotice care nu au legătură cu realitatea trăită, ci cu o realitate internă imaginară, intens suprastimulată de reprezentări vizuale, în care limitele și consecințele dispar.

Această identificare cu fantezia este însoțită de un proces de condiționare neuropsihologică. Creierul uman, fiind un organ plastic, învață prin repetare. Când o persoană se expune zilnic, de-a lungul anilor, la un anumit tip de scenariu erotic – de exemplu, dominare, umilință, voyeurism, incest simbolic – acel tipar devine cărarea principală a excitabilității sexuale. Aceste trasee se formează pe baza întăririi circuitelor dopaminergice și pot duce la ceea ce în neuroștiință se numește hiperactivare a sistemului de recompensă, similar cu ceea ce se observă la consumatorii de substanțe. În acest proces, identitatea erotică nu mai este construită din întâlniri reale, ci dintr-un cumul de imagini, fantezii și auto-stimulări solitare, care devin standardul interior. Apare fenomenul de escaladare, descris frecvent în literatura de specialitate: ceea ce excita anterior devine plictisitor, iar individul caută conținut din ce în ce mai deviant sau extrem. Astfel, identitatea se modelează după gusturile dobândite, nu după cele intrinseci. Se instalează o tulburare de congruență internă, iar persoana poate ajunge să simtă rușine sau repulsie față de propria identitate fantasmatică, fără a ști cum să iasă din acest cerc vicios.

În psihoterapie, observăm tot mai des cazuri de indivizi care spun: „Nu știu dacă îmi mai place ceva real. Tot ce mă excită e doar în capul meu.” Acești clienți confundă excitarea cu iubirea, și fantezia cu apartenența, ceea ce reflectă o ruptură în dezvoltarea atașamentului emoțional. Multe fantezii compulsive apar pe fondul unor nevoi de siguranță, control sau revenire în putere după traume sau abuzuri. De exemplu, fanteziile de dominare pot masca o nevoie profundă de a nu mai fi victima; cele de control pot exprima nevoia de a inversa vulnerabilitatea timpurie. Mai mult, atunci când relația cu sinele este deteriorată – prin rușine toxică, disociere corporală sau lipsă de iubire parentală – individul începe să construiască o identitate compensatorie. În acest spațiu imaginar, el poate fi orice: dorit, puternic, subjugat erotic, adulat. Problema apare atunci când acest sine imaginar devine mai viu decât realitatea. În timp, conexiunile sociale reale sunt abandonate, corpul este obiectivat, iar autenticitatea dispare în fața unei autoimagini sexuale disociate.

Ceea ce inițial pare o eliberare erotică devine o captivitate psihică. În cartea „Infidelity: Why Men and Women Cheat”, autorul vorbește despre cum fantasmele sexuale repetate formează cărări adânci în psihic, care devin greu de modificat fără un proces terapeutic profund. Astfel, identitatea falsă se întărește, iar persoana se regăsește tot mai puțin în corpul și viața sa reală. Fantezia devine adesea spațiul disocierii emoționale. Ea oferă un adăpost față de durere, rușine, singurătate. Însă această protecție devine cu timpul o închisoare: cu cât omul trăiește mai mult în mintea sa, cu atât realitatea îi pare mai periculoasă sau lipsită de sens. În acest sens, identitatea falsă erotică este un mecanism de coping, născut din durere și întreținut prin evitare, rușine și autostimulare compulsivă.

Neuroștiința motivației explică acest fenomen prin faptul că dopamina nu este doar molecula plăcerii, ci a anticipării. Fantasmele erotice nu sunt menite neapărat să fie trăite, ci să genereze un circuit al așteptării plăcerii, adesea mai puternic decât actul în sine. Astfel, persoana poate rămâne captivă într-un ciclu de dorință intensă dar neconsumată, care o face să creadă că doar în fantezie se află viața sa autentică. Pentru a ieși din acest cerc, este necesar un proces de conștientizare profundă: identificarea fanteziei dominante, înțelegerea nevoii pe care o servește, acceptarea durerii din spatele ei și construirea unei relații reale cu corpul, dorința și afectul. Identitatea erotică nu este ceva fix, ci un proces viu care se poate rescrie conștient, atunci când este abordată cu curaj, compasiune și prezență.

Prin terapie, individul poate învăța să se întrebe: „De ce am nevoie cu adevărat când apare această fantezie?”, „Ce parte din mine nu s-a simțit niciodată văzută?”, „Cum ar fi să explorez erotismul cu tot corpul meu, nu doar cu mintea mea?”. Aceste întrebări nu desființează fantezia, ci o integrează. Pentru că doar fantezia conștientizată devine sursă de putere, în timp ce fantezia inconștientă devine o capcană identitară. În final, identitatea sexuală este una dintre cele mai delicate expresii ale sinelui. Ea nu poate fi forțată, dar nici abandonată în mâinile inconștientului. Prin cultivarea prezenței, dialogului interior onest și relațiilor reale, omul se poate întoarce la sine, nu pentru a nega fantezia, ci pentru a o așeza într-un spațiu de libertate interioară. Acolo unde dorința devine ghid, nu stăpân. Acolo unde corpul este onorat, nu instrumentalizat. Acolo unde identitatea nu mai este un produs al compulsiei, ci un act de alegere profundă. Doar în acel spațiu, erotismul devine o artă a prezenței, nu o formă de fugă.

Bibliografie:

• Ley, D., Prause, N., & Finn, P. (2014). The Myth of Sex Addiction. Rowman & Littlefield.

• Wilson, G. (2014). Your Brain on Porn: Internet Pornography and the Emerging Science of Addiction. Commonwealth Publishing.

• Ryan, R. M. (2019). The Oxford Handbook of Human Motivation. Oxford University Press.

• Fox, A. S., Lapate, R. C., Shackman, A. J., & Davidson, R. J. (2018). The Nature of Emotion: Fundamental Questions. Oxford University Press.

• Califia, P. (2000). The Paradox of Porn. Cleis Press.

• Perel, E. (2017). The State of Affairs: Rethinking Infidelity. Harper.

• Baumeister, R. F., & Vohs, K. D. (2016). Handbook of Self-Regulation: Research, Theory, and Applications. Guilford Press.