Mult timp, oamenii au privit alcoolismul ca pe o formă de slăbiciune morală, un semn că „nu te poți controla”, că „nu ai voință”, că „alegi prost și suferi consecințele”. Acest tip de gândire este nu doar nedrept, ci și profund periculos. Pentru că menține rușinea, blochează vindecarea și transformă durerea într-o vină personală. Adevărul științific este cu totul altul: alcoolismul nu este o alegere conștientă, ci un obicei neurofiziologic profund înrădăcinat, susținut de adaptările creierului, reflexele condiționate și mecanismele de supraviețuire învățate. Nu este o decizie de moment, ci rezultatul unui sistem nervos care s-a obișnuit să funcționeze cu alcool și care, în lipsa acestuia, intră în dezechilibru.

Creierul uman este construit pentru învățare. Ori de câte ori trăim o experiență asociată cu o emoție intensă – plăcută sau dureroasă – sistemul nostru nervos o înregistrează. Când consumăm alcool, mai ales la început, experimentăm o reducere a anxietății, o relaxare a corpului, o scădere a autocriticii. Acest efect este mediat de receptorii GABA, responsabili cu inhibarea activității neuronale, care sunt stimulați de alcool. În paralel, dopamina – neurotransmițătorul recompensei – este eliberată în cantități mari, ceea ce creează o asociere clară: alcool = plăcere = alinare. Cu fiecare repetare a acestui ciclu, creierul învață că alcoolul este o soluție eficientă la stres, rușine, singurătate sau neliniște.

Dar sistemul nervos nu rămâne pasiv. Pe măsură ce alcoolul este introdus constant în organism, creierul începe să se adapteze. Receptorii GABA devin mai puțin sensibili, iar sistemul excitator – în special glutamatul – este amplificat pentru a compensa efectele de sedare. Rezultatul este că, în absența alcoolului, persoana începe să simtă tremurături, anxietate, insomnie, iritabilitate – simptome ale sevrajului care sunt semnale directe că sistemul nervos funcționează diferit. Asta înseamnă că, în momentul în care o persoană dependentă se trezește dimineața, creierul nu cere alcool pentru plăcere, ci pentru a-și recăpăta un echilibru. Din punct de vedere biologic, nu este o alegere. Este un răspuns automat la dezechilibru chimic.

Studiile de neurobiologie, cum ar fi cele prezentate în Behavioral Neurobiology of Alcohol Addiction, arată că alcoolul nu afectează doar centrii de recompensă, ci și structuri precum amigdala, hipocampul și cortexul prefrontal. Aceste zone sunt responsabile cu gestionarea emoțiilor, luarea deciziilor și formarea memoriei. Cu cât consumul este mai frecvent, cu atât aceste regiuni devin mai implicate în comportamentul de consum, formând un circuit închis în care alcoolul este răspunsul dominant la orice stimul stresor.

Și totuși, în ciuda acestor descoperiri, mulți încă cred că o persoană poate „pur și simplu” să se oprească. Dar cum te oprești dintr-un lucru pe care corpul tău îl cere ca pe oxigen? Cum te oprești dintr-un reflex care funcționează înainte de gândirea conștientă? Alcoolismul nu este despre a vrea sau a nu vrea. Este despre un creier care funcționează altfel. Iar acest tipar nu dispare prin voință. El se dezactivează doar prin timp, intervenție, conștientizare și crearea unor noi căi neuronale.

Un aspect esențial pe care îl subliniază ASAM – The Principles of Addiction Medicine este că adicția trebuie privită ca o boală cronică a creierului, similară cu diabetul sau hipertensiunea. Nu este o boală care se „tratează” doar cu voință sau promisiuni, ci una care necesită abordări integrate, care includ educație, intervenție psihologică, tratament medicamentos unde este nevoie, restructurarea stilului de viață și, mai ales, sprijin continuu.

Mai mult, Addiction and Choice aduce o clarificare esențială: în stadiile incipiente, alcoolul poate părea o alegere. Dar pe măsură ce obiceiul se repetă și sistemul nervos se reconfigurează, alegerea devine iluzorie. Atunci când cortexul prefrontal – partea responsabilă cu analiza și luarea deciziilor – este slăbit, iar sistemul limbic – partea emoțională – devine dominant, deciziile sunt dictate de nevoie, nu de logică. Acest dezechilibru este adesea întărit de medii toxice, traume nerezolvate și izolare socială. Astfel, alcoolul devine nu doar un obicei, ci o parte din identitatea funcțională a persoanei.

Și aici apare și cea mai subtilă și dureroasă parte: rușinea. Pentru că persoana dependentă nu înțelege tot acest mecanism. Se vede pe sine ca slabă, vinovată, defectă. Încearcă să se oprească și nu reușește, apoi se judecă, apoi se afundă și mai mult. Rușinea hrănește izolarea, iar izolarea duce din nou la consum. Este un cerc vicios care nu poate fi rupt decât prin înțelegere profundă, blândețe și reconstruirea încrederii în sine.

Alcoolismul este, în esență, o strategie de supraviețuire învățată, susținută de sistemul nervos. La un moment dat, a funcționat ca o soluție: poate a calmat un atac de panică, poate a adus curaj într-o relație, poate a oferit siguranță într-o copilărie instabilă. Problema este că acea soluție devine, în timp, problema însăși.

Vindecarea nu începe cu interdicția. Ci cu conștientizarea profundă a mecanismului. Cu învățarea unor moduri noi de a face față durerii. Cu dezvoltarea unor resurse interioare și exterioare. Cu prezența oamenilor care nu judecă, ci înțeleg. Cu pași mici, dar consecvenți. Cu ritualuri de îngrijire în loc de ritualuri de evadare. Cu răbdare față de un creier care are nevoie de timp să se reconfigureze.

Nu, alcoolismul nu este o alegere. Este un circuit neuronal repetat, întărit de biologie și emoții, care poate fi dezactivat doar cu iubire, conștiență și reprogramare. Adevărata alegere începe abia când înțelegi asta. Când nu te mai pedepsești, ci începi să ai grijă de tine. Când nu mai spui „ce-i în neregulă cu mine?”, ci întrebi „ce am nevoie să învăț ca să mă pot elibera?”.

Și dacă ești în acest proces, să știi că ești exact acolo unde trebuie. Creierul tău poate învăța altceva. Și tu poți deveni altcineva – nu pentru că trebuie, ci pentru că meriți.

Uneori, cel mai curajos lucru pe care îl poți face nu este să te ridici, ci să stai pe loc și să asculți ce îți spune cu adevărat durerea ta. În spatele fiecărui pahar se află o nevoie care nu a fost niciodată cu adevărat văzută. Și poate, pentru prima dată, nu trebuie să lupți cu tine, ci să te îmbrățișezi cu toată blândețea din lume. Adevărata vindecare începe acolo unde încetezi să te mai judeci și începi să te înțelegi.

Surse:

• Heather, Nick & Segal, Gabriel (Eds.). Addiction and Choice: Rethinking the Relationship. Oxford University Press, 2016.

• Koob, George F. & Le Moal, Michel. Behavioral Neurobiology of Alcohol Addiction. Springer, 2006.

• Miller, Shannon et al. The ASAM Principles of Addiction Medicine. 6th Edition, Wolters Kluwer, 2018.

• Porter, William. Alcohol Explained. Independently published.