Un om care vrea să se lase de jocuri de noroc primește, de obicei, două feluri de ajutor. I se spune să blocheze accesul la bani și i se explică de ce nu are cum să câștige pe termen lung. Ambele sunt utile. Niciuna nu îl ajută marți seara, la ora zece, când pofta vine ca un val și cardul e la doi pași.

Există însă o metodă care se ocupă exact de momentul acela. Se numește antrenamentul atenției — în engleză, mindfulness. Este studiată de aproape douăzeci de ani în tratamentul jocului patologic, cu rezultate care nu lasă loc de dubiu. Iar în România nu apare aproape deloc în îngrijirea jucătorilor.

Cum arată momentul dinaintea recăderii. Cine nu a trecut prin asta își imaginează o luptă. Un om care se ține de masă și rezistă, transpirat, până îi trece. În realitate arată cu totul altfel, și de aceea e atât de greu de oprit.

Pofta nu vine ca o dorință. Vine ca un gând rezonabil. „Am avut o zi grea.” „Doar cincizeci de lei, ca să mă deconectez.” „Oricum nu pot dormi.” Mintea nu spune niciodată „vreau să pierd bani”. Spune ceva care sună a bun-simț, iar omul se trezește pe drum spre sală sau cu aplicația deschisă înainte să apuce să se întrebe dacă asta voia.

Între impuls și acțiune, la un jucător cu vechime, nu mai există aproape nimic. Nu e o decizie proastă luată prost. E o secvență care se derulează singură, în care mâna ajunge la telefon înainte ca gândul să se formeze complet. Cine a încercat să explice unui apropiat „dar de ce nu te-ai oprit?” a primit, probabil, un răspuns sincer și inutil: „nu știu.”

Mai e ceva ce se vede rar din afară. Corpul reacționează înainte de minte. Un anumit sunet, culoarea unui ecran, drumul cu autobuzul care trece pe lângă locul respectiv, seara de vineri, cearta cu soția — oricare declanșează o stare fizică de agitație pe care omul o simte în piept și în stomac. Abia după aceea apar gândurile care o justifică. Ordinea aceasta contează enorm, pentru că explică de ce argumentele nu funcționează: până să ajungă argumentul, procesul a început deja.

Ce spun studiile. Nu vorbim despre impresii sau despre o modă. Cercetătorii au adunat la un loc rezultatele a zeci de studii făcute pe mii de oameni, iar concluziile merg toate în aceeași direcție.

Trei lucruri se schimbă la oamenii care fac acest antrenament. Joacă mai rar. Pofta de a juca scade — nu dispare, dar devine suportabilă. Și pierd mai puțini bani, ceea ce în cazul unei familii cu datorii nu e un detaliu statistic, ci diferența dintre a păstra sau a pierde casa.

Un studiu a comparat trei feluri de terapie pe același tip de pacienți. Toate au funcționat. Dar cea care includea antrenamentul atenției a ieșit în față pe ceva ce celelalte nu au atins: cum se simțea omul în viața lui, în general, după ce s-a oprit din joc. Nu doar dacă mai juca, ci dacă mai avea chef de ceva.

Un altul a comparat un program structurat de opt săptămâni cu grupurile de sprijin reciproc, felul de ajutor cel mai răspândit în asociațiile de jucători. Grupurile au ajutat, dar puțin. Programul structurat a redus pofta de joc de câteva ori mai mult, pe toate direcțiile măsurate: cât de des apărea, cât de tare era, cât de greu se rezista.

Un lucru important reiese din toate aceste cercetări: metoda dă cele mai bune rezultate atunci când se adaugă la terapia obișnuită, nu când o înlocuiește. Nu este o alternativă. Este un strat în plus.

De ce funcționează tocmai la jocul de noroc. Aici merită înțeles ceva despre cum se instalează dependența, pentru că explică de ce argumentele raționale eșuează.

Aparatul de joc nu plătește după o regulă. Dacă ar da un câștig la fiecare a zecea apăsare, oamenii s-ar plictisi în două săptămâni. Tocmai imprevizibilul îl face greu de lăsat. Creierul învață că merită să mai încerci o dată, pentru că poate acum urmează. Iar acest tip de învățare este cel mai rezistent dintre toate.

De aceea poți convinge un jucător, complet și corect, că matematica e împotriva lui — și tot nu se oprește. Nu s-a instalat problema în zona în care el gândește. S-a instalat mai jos.

Antrenamentul atenției nu se ceartă cu impulsul. Îl învață pe om să îl vadă venind. Iar între impulsul văzut și mâna care ia telefonul apare o pauză — scurtă, dar reală — în care omul redevine cel care hotărăște. Asta e tot mecanismul, și e mai mult decât pare.

Al doilea lucru ține de motivul pentru care mulți joacă. Nu pentru bani, și nu pentru distracție. Ca să nu simtă. Cine joacă pentru a-și amorți anxietatea, tristețea sau golul, dacă i se ia doar comportamentul rămâne cu durerea și fără calmant. Recăderea devine chestiune de timp. Metoda aceasta lucrează exact acolo: îl învață pe om să suporte stările neplăcute, în loc să le stingă.

Al treilea lucru este gândul care se învârte în cerc. După o pierdere, jucătorul reface în minte totul: unde a greșit, ce ar fi trebuit să pună, cât ar fi ieșit. Bucla asta nu e un amănunt. Ea e cea care îl duce înapoi la joc a doua zi. Antrenamentul atenției se adresează direct ei.

Obiecțiile care apar aproape întotdeauna. Cine aude prima dată despre această metodă reacționează, de regulă, într-unul din câteva feluri. Merită luate pe rând, pentru că sunt obiecții rezonabile, nu semne de rea-voință.

„Asta e meditație, nu terapie.” Nu chiar. Programele folosite în tratamentul dependențelor sunt protocoale clinice, cu structură, durată și obiective stabilite, conduse de terapeuți formați. Faptul că include exerciții de atenție nu le face spiritualitate, la fel cum faptul că fizioterapia include mișcare nu o face sport.

„Nu am răbdare să stau nemișcat.” Cei mai mulți nu au, la început. Nici nu e nevoie. Antrenamentul nu presupune ore de stat în tăcere, iar mintea care fuge nu e un semn de eșec — e materialul de lucru. Un om care își dă seama că i-a fugit mintea tocmai a făcut exercițiul, chiar dacă i se pare că a ratat.

„Eu am nevoie de ceva serios.” Reacția aceasta apare mai ales la bărbați, și e de înțeles: un om care a pierdut o mașină la ruletă simte că problema lui cere o măsură pe măsură. Dar ce este serios se judecă după rezultat, nu după cât de aspru sună. Blocarea conturilor e o măsură serioasă și necesară. Nu ține însă de una singură, pentru că nu se ocupă de ce se întâmplă în om atunci când apare pofta.

„Am încercat și n-a mers.” Se întâmplă, și de cele mai multe ori din același motiv: a fost încercat singur, dintr-o aplicație sau dintr-un clip, câteva zile, în perioada cea mai grea. Un program clinic nu seamănă cu asta mai mult decât seamănă o operație cu un tutorial.

„Nu vreau să vorbesc despre copilărie.” Nici nu e obligatoriu, cel puțin nu de la început. Metoda aceasta lucrează în prezent, cu ce se întâmplă acum, în corp și în minte. Pentru unii oameni asta rămâne suficient. Pentru alții, munca mai adâncă devine necesară mai târziu — dar la momentul lor, nu la începutul drumului.

Ce ar trebui să se schimbe. Nimic din toate acestea nu spune că terapia clasică nu e bună. Este, și rămâne principalul tratament. Dar are un punct slab acolo unde jucătorul are nevoia cea mai mare: pofta, emoțiile și felul în care arată viața după ce jocul s-a oprit.

Într-o țară unde omul cu această problemă ajunge greu la ajutor, unde locurile specializate sunt puține și unde recăderea e mai degrabă regulă decât excepție, o metodă cu asemenea rezultate nu ar trebui să lipsească din discuție.

Studii pe care se bazează acest articol

Goldberg, S. B., et al. (2018). Mindfulness-based interventions for psychiatric disorders: A systematic review and meta-analysis. Clinical Psychology Review.

Maynard, B. R., et al. (2018). Mindfulness-Based Approaches in the Treatment of Disordered Gambling. Research on Social Work Practice.

McIntosh, C., et al. (2016). Treating Problem Gambling Samples with Cognitive Behavioural Therapy and Mindfulness-Based Interventions: A Clinical Trial. Journal of Gambling Studies.

Pfund, R., et al. (2023). Cognitive-behavioral treatment for gambling harm: Umbrella review and meta-analysis. Clinical Psychology Review.

Sancho, M., et al. (2018). Mindfulness-Based Interventions for the Treatment of Substance and Behavioral Addictions: A Systematic Review. Frontiers in Psychiatry.

Tannous, A., et al. (2026). Mindfulness-based interventions for gambling disorder: A systematic review. Journal of Behavioral Addictions.

Ventola, A., et al. (2020). Effectiveness of a mindfulness-based cognitive therapy group intervention in reducing gambling-related craving. Journal of Evidence-Based Psychotherapies.