E aproape miezul nopții și el iar nu răspunde la telefon. Știi deja unde e sau, mai rău, știi că stă în mașină, în fața blocului, cu telefonul în mână și cu ruleta deschisă. Și îți vine în minte fraza pe care ai auzit-o de la soacră, de la o prietenă, poate chiar de la tine: „Așa e el. Are personalitate de dependent. Dacă nu era jocul, era altceva.”

Fraza asta liniștește un pic, pentru că dă un nume haosului. Dar în același timp închide o ușă. Dacă „așa e el”, atunci nu mai e nimic de făcut. Nici pentru el, nici pentru tine.

Merită să vedem ce spun, de fapt, oamenii care au studiat problema zeci de ani. Pentru că răspunsul e mai interesant decât „da” sau „nu” și, mai ales, lasă loc de mișcare.

O singură „personalitate a dependentului”? Nu prea

Să începem cu partea care surprinde. În manualele după care psihiatrii și psihologii pun diagnostice, DSM-5 și ICD-11, nu există nicio „personalitate adictivă”. Există tulburarea legată de jocurile de noroc, există tulburările legate de alcool sau de droguri, există tulburări de personalitate. Dar un tip anume de om, făcut parcă special pentru dependență, nu apare nicăieri.

Și nu din neglijență. Cercetătorii l-au căutat mult timp și n-au găsit un portret unic. Doi psihologi din Australia, Alex Blaszczynski și Lia Nower, au adunat tot ce se știa despre jucătorii cu probleme și au ajuns la o concluzie simplă, dar care schimbă felul în care îi privim: nu toți jucătorii dependenți au ajuns acolo pe același drum. Ei au descris trei trasee.

Primul e al omului care, înainte de joc, nu avea mare lucru ieșit din comun. A început din curiozitate sau din plictiseală, a prins un câștig mai mare, iar mintea lui a învățat, pas cu pas, că aparatul „dă”. Aici nu vorbim despre o personalitate anume, ci despre obișnuință și despre capcanele de gândire pe care jocul le întinde oricui.

Al doilea e al omului fragil emoțional: anxios, trist mult timp, uneori cu o copilărie grea în spate. Pentru el, jocul nu e distracție, e un loc unde se ascunde. Câtă vreme se învârt rolele, grijile tac.

Al treilea e al omului impulsiv, care încă de mic „nu stătea locului”, lua decizii pe loc și căuta mereu ceva tare. La el jocul se leagă adesea și de alcool, de datorii, uneori de probleme cu legea.

Trei oameni diferiți, trei povești diferite, aceeași dependență la final. Dacă ar exista o singură „personalitate adictivă”, n-ar avea nevoie nimeni de trei hărți.

Și totuși, nu e nici chiar un mit. Pentru că, deși nu există un singur tipar, anumite trăsături apar mai des la oamenii care ajung dependenți decât la ceilalți.

Trăsăturile care cresc riscul

Cercetătorii au măsurat personalitatea după un model folosit peste tot în lume, cel cu cinci mari trăsături: cât de ușor te copleșesc emoțiile negative (se numește nevrotism), cât de organizat și de stăpân pe tine ești (conștiinciozitate), cât de sociabil, cât de îngăduitor cu alții, cât de deschis la nou.

O echipă australiană a strâns laolaltă 19 studii, cu peste 32.000 de oameni, ca să vadă ce îi deosebește pe jucătorii cu probleme. Cea mai puternică legătură a fost cu emoțiile negative greu de ținut în frâu: neliniște, iritare, tristețe, rușine. Imediat după veneau conștiinciozitatea scăzută, adică greutatea de a-și face un plan și de a se ține de el, și o anumită asprime în relațiile cu ceilalți.

La alcool și droguri tabloul seamănă, dar nu e identic. O analiză foarte mare, care a adunat 175 de studii, a găsit că toate tulburările psihice obișnuite, de la depresie la dependență, merg mână în mână cu emoții negative puternice și cu puțină disciplină. Dependența de alcool și droguri avea însă o notă aparte: acolo cântărea mai mult lipsa frânei, pornirea de a face acum, fără să te gândești la mâine, și mai puțin nevrotismul.

Poate că îl recunoști în câteva dintre descrierile astea. Omul care se enervează din nimic și apoi se închide în el. Omul care promite luni că de acum pune bani deoparte și marți a uitat. Omul care se plictisește repede și are nevoie mereu de ceva care să-i dea fiori. Impulsivitatea și căutarea senzațiilor tari sunt, de altfel, trăsăturile despre care se vorbește cel mai des când e vorba de jocuri de noroc, pentru că jocul le hrănește pe amândouă: decizie rapidă, emoție puternică, rezultat pe loc.

Trebuie spus clar și ce nu arată studiile astea. Nu arată că orice om impulsiv sau anxios devine dependent. Cei mai mulți nu devin. Trăsăturile cresc riscul, nu îl transformă în destin, cam cum un drum ud crește riscul de accident fără să însemne că fiecare mașină iese în decor.

Mai e un lucru pe care l-au observat cercetătorii din Noua Zeelandă, în orașul Dunedin. Au urmărit o mie de copii de la naștere până la 32 de ani. Între 3 și 11 ani, părinții, profesorii și cercetătorii au notat cât de bine se putea stăpâni fiecare copil: dacă aștepta să-i vină rândul, dacă se lăsa ușor frustrat, dacă se oprea când i se spunea. Treizeci de ani mai târziu, copiii care se stăpâneau mai greu aveau mai des dependențe, datorii și probleme cu legea, chiar și când s-a ținut cont de inteligență și de cât de săraci sau bogați erau părinții. Ba mai mult, între frați crescuți în aceeași casă, cel cu mai puțin autocontrol o ducea mai greu ca adult.

Ce înseamnă asta pentru tine? Că, dacă te uiți înapoi și vezi un băiat care și la 8 ani „o lua razna” când nu primea ce voia, nu ți-ai imaginat. Rădăcinile pot fi vechi. Dar rădăcinile nu sunt toată planta.

Apoi e partea pe care o aud des familiile, cu vinovăție: „Și tatăl lui bea. Și bunicul juca table pe bani până pierdea tot.” Genele contează, e adevărat. Într-un studiu pe aproape 5.000 de gemeni din Australia, cercetătoarea Wendy Slutske și colegii ei au găsit că cam jumătate din diferențele dintre oameni în privința riscului pentru jocul patologic se explică prin gene, la femei la fel ca la bărbați. Cealaltă jumătate ține de ce i s-a întâmplat fiecăruia în viață.

Jumătate e mult, dar nu e totul. Ce se moștenește nu e „jocul”, ci o anumită sensibilitate: un creier care răspunde mai tare la recompensă, un temperament care se aprinde repede, o neliniște care cere liniștire rapidă. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce se petrece acolo, am scris separat despre ce se întâmplă în creier în dependența de jocuri de noroc.

Și mai e ceva, poate cel mai greu de privit: rănile din copilărie. Doi cercetători americani au trecut prin 74 de studii despre jocuri de noroc și traumă și au văzut că stresul, trauma și mai ales urmele ei neprelucrate merg împreună cu o dependență de joc mai gravă. Omul care a crescut cu țipete în casă, cu un părinte care lipsea sau care lovea, poate descoperi în joc singurul loc în care nu mai simte nimic. Nu e o scuză. E o explicație care ajută la tratament.

Ce înseamnă asta pentru tine: „așa e el” nu e tot adevărul

Mulți oameni cred că personalitatea e bătută în cuie după 30 de ani. Nu e chiar așa. Și aici studiile aduc o veste bună.

O echipă din Germania a adunat 55 de studii despre cum se schimbă personalitatea celor care consumă alcool sau droguri. Au văzut două lucruri. Primul: consumul mare îi face pe oameni mai impulsivi decât erau, deci o parte din „firea” pe care o vezi azi la el e și efectul dependenței, nu doar cauza ei. Al doilea: la cei care au făcut tratament, trăsăturile s-au mișcat în direcția bună. Au devenit mai stăpâni pe ei, mai încrezători că pot duce un lucru la capăt, iar emoțiile negative s-au domolit, și nu doar pentru o lună.

Studiul acesta s-a făcut pe alcool și droguri, nu pe jocuri de noroc. Dar logica e aceeași și se vede și în terapia pentru joc: stăpânirea de sine se poate exersa, omul poate învăța să ducă emoțiile grele fără să le înece într-o sesiune de sloturi, iar rănile vechi se pot lucra cu cineva care știe să le atingă fără să le deschidă mai tare.

Harta celor trei drumuri a fost gândită tocmai pentru asta. Omul prins doar în obișnuință și în gândirea de tipul „acum trebuie să iasă” are nevoie mai ales să-și vadă greșelile de raționament și să rupă legătura dintre joc și plăcere. Omul fragil emoțional are nevoie să învețe alte feluri de a se liniști și să-și trateze anxietatea sau depresia. Omul impulsiv are nevoie de reguli exterioare clare, de limite puse cu bani și cu acces, și de exerciții care să-i crească pauza dintre „vreau” și „fac”. Nu există o rețetă unică pentru că nu există un om unic.

Tu nu poți să-i schimbi firea. Nici nu e treaba ta. Dar poți să nu mai tratezi „așa e el” ca pe o sentință. Poți să observi, fără să-l acuzi, ce vine înaintea jocului: o ceartă, o zi proastă la muncă, o noapte de nesomn, o veste de acasă. Asta e o informație valoroasă pentru orice specialist care va lucra cu el. Dacă nu ești sigură că ce vezi e deja dependență, te poate ajuta lista cu semnele că cineva apropiat are o problemă cu jocurile de noroc.

Poți, de asemenea, să schimbi felul în care îi vorbești despre asta. „Ești un dependent, așa ai fost mereu” îl închide. Un om care se crede defect din fabrică nu vede de ce s-ar mai strădui. În schimb, o propoziție simplă, spusă într-un moment liniștit, deschide altceva: „iubire, avem o problemă și am căutat ajutor”. Nu „tu ai o problemă”, ci „avem”. Nu „caută-ți ajutor”, ci „am căutat”. Îi arăți că nu mai e singur cu ea și că există un drum concret.

Dacă banii sunt o piedică, să știi că există și locuri unde dependența de jocuri de noroc se tratează gratuit.

Pe scurt, cercetătorii spun cam așa: nu există o personalitate a dependentului, dar există oameni mai expuși decât alții. Impulsivitatea, căutarea senzațiilor tari, emoțiile negative greu de dus, lipsa de autocontrol venită din copilărie, rănile vechi și o parte de moștenire. Niciuna dintre ele nu îl condamnă. Toate pot fi înțelese, iar cele mai multe pot fi lucrate.

Iar tu, uitându-te la el, ce vezi mai des înainte să joace: neliniște, plictiseală sau o rană veche care iar doare?

Nu trebuie să duci totul singură. Dacă vrei să înveți, în ritmul tău, cum să stai lângă el fără să te pierzi pe tine, programul pentru familiile jucătorilor e aici.

Bibliografie

1. Blaszczynski, A. & Nower, L. (2002). A pathways model of problem and pathological gambling. Addiction. https://doi.org/10.1046/j.1360-0443.2002.00015.x
2. Dudfield, F. W. H. et al. (2023). The Association between the Five-factor Model of Personality and Problem Gambling: a Meta-analysis. Journal of Gambling Studies. https://doi.org/10.1007/s10899-022-10119-5
3. Juchem, C. M. et al. (2024). Personality changes related to presence and treatment of substance use (disorders): a systematic review. Psychological Medicine. https://doi.org/10.1017/S003329172400093X
4. Kotov, R. et al. (2010). Linking „big” personality traits to anxiety, depressive, and substance use disorders: a meta-analysis. Psychological Bulletin. https://doi.org/10.1037/a0020327
5. Moffitt, T. E. et al. (2011). A gradient of childhood self-control predicts health, wealth, and public safety. Proceedings of the National Academy of Sciences. https://doi.org/10.1073/pnas.1010076108
6. Moore, L. H. & Grubbs, J. B. (2021). Gambling Disorder and comorbid PTSD: A systematic review of empirical research. Addictive Behaviors. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2020.106713
7. Slutske, W. S. et al. (2010). Genetic and environmental influences on disordered gambling in men and women. Archives of General Psychiatry. https://doi.org/10.1001/archgenpsychiatry.2010.51