E aproape miezul nopții și telefonul lui sună a treia oară. Iese pe balcon, vorbește în șoaptă, se întoarce alb la față și spune că „a fost cineva de la serviciu”. A doua zi primești tu un mesaj de la un număr necunoscut: „Spune-i lui că mâine e ultima zi.” Așa poate intra camăta într-o casă: fără contract și fără ștampilă, printr-un mesaj scurt și printr-o mașină care stă prea mult în fața blocului.

Dacă trăiești lângă un om care joacă și ai ajuns să cauți pe internet cuvântul „cămătari”, probabil că știi deja lucruri pe care ai fi preferat să nu le afli. Știi că banii din casă nu mai ajung. Poate ai aflat de creditele de la bancă sau de la IFN-uri. Ce nu știi încă este cât de mare e datoria cea nouă, cui îi datorează el bani și cât de departe sunt dispuși să meargă oamenii aceia ca să și-i ia înapoi.

Textul de față vorbește despre el, omul care joacă și care s-a împrumutat de unde nu trebuia. Vorbește și despre tine: ce se petrece în mintea lui când datoria crește, de ce frica pe care o simți are o bază reală, ce spune legea, ce poți face ca să rămâneți în siguranță și ce arată cercetările despre felul în care familia îl poate ajuta să ceară tratament. Totul pe baza studiilor, fără povești inventate.

De ce ajunge la cămătari omul care joacă

Nimeni nu începe cu cămătarul. La început sunt banii lui, apoi economiile, apoi cardul de credit, apoi creditul de nevoi personale. Când banca nu-i mai dă, vin IFN-urile, cu aprobare în câteva minute. Când și acestea îl refuză, pentru că are deja prea multe rate și un istoric prost, rămân prietenii, colegii, rudele. Iar când și ei au obosit să-i dea, apare cineva care „dă bani fără acte”. Drumul nu e același pentru toată lumea, dar treptele lui se recunosc ușor.

Ce știm sigur din cercetare este că împrumutul face parte din chiar miezul problemei. O recenzie despre creditele de consum și jocurile de noroc notează că a te împrumuta ca să acoperi pierderile apare printre criteriile de diagnostic ale tulburării de joc, iar problemele financiare sunt printre cele mai des raportate urmări (Swanton și Gainsbury, 2020). Aceeași recenzie arată că folosirea creditelor și problemele cu datoriile cresc pe măsură ce jocul devine mai grav. Cu alte cuvinte, cu cât el joacă mai mult, cu atât se împrumută mai mult și cu atât îi e mai greu să dea banii înapoi.

O echipă de cercetători finlandezi a urmărit legătura asta în trei studii, pe tineri între 18 și 29 de ani din Finlanda și din Statele Unite (Oksanen et al., 2018). În toate trei, jocul problematic mergea mână în mână cu datoriile de consum, iar datoriile de consum duceau mai departe la ceea ce autorii numesc „probleme cu datoriile”: rate neplătite și executare silită. Concluzia lor e aproape incomodă prin simplitate: împrumuturile rapide și creditele de consum îi dau jucătorului resursele cu care să joace mai departe. Banii împrumutați nu închid gaura. O lărgesc.

Dacă vrei să înțelegi pas cu pas cum se adună ratele, am scris separat despre cum ajunge un om la zece credite IFN deodată și despre capcana împrumutului rapid „până la salariu”. Aici ne interesează ultima treaptă, cea de după IFN-uri.

Despre împrumuturile ilegale se scrie puțin, pentru că sunt greu de studiat. Cine se împrumută de la cămătari nu răspunde ușor la chestionare, iar cămătarii nu-și publică registrele. Una dintre puținele cercetări care au reușit să privească din interior această piață a fost făcută în Singapore și a analizat peste 11.000 de împrumuturi date fără licență unui număr de peste 1.000 de oameni (Lang et al., 2025). Autorii au descris cine sunt cei care se împrumută: oameni care pun un preț mult mai mare pe banii de azi decât pe cei de mâine, care au adesea probleme cu jocurile de noroc sau cu substanțele și care întârzie des cu plata.

Profilul acesta spune mult. Omul care joacă nu ajunge la cămătar pentru că ar fi neatent la cifre. Ajunge acolo pentru că în momentul acela banii de acum îi par infinit mai importanți decât orice dobândă de săptămâna viitoare. Are de acoperit o rată scadentă mâine, are un gol pe care trebuie să-l ascundă de tine, are senzația că un singur pariu bun ar rezolva tot. Iar cămătarul îi oferă exact ce caută: bani imediat, fără întrebări, fără verificări la Biroul de Credit.

Lanțul acesta mai ascunde ceva. Un studiu calitativ britanic, primul care s-a uitat anume la felul în care datoriile din jocuri afectează familia și locul de muncă, a arătat că urmările lor se întind mult dincolo de omul care joacă (Downs și Woolrych, 2010). Datoria nu rămâne a lui. Intră în bugetul casei, în relația cu partenera, în liniștea copiilor. Iar datoria la cămătar intră cel mai adânc, pentru că nu vine cu o scrisoare de la bancă. Vine cu oameni.

Și aici apare întrebarea pe care probabil ți-o pui deja: de ce nu se oprește, odată ce vede cât de scumpi sunt banii aceștia?

Cum crește o datorie la camătă și de ce el continuă să joace

La bancă știi cât datorezi. Ai un contract, un grafic de rambursare, o dobândă scrisă negru pe alb. La cămătar regulile le stabilește cel care dă banii și se pot schimba de la o săptămână la alta. În cercetarea din Singapore, autorii au observat că pedeapsa principală pentru întârziere nu era, de regulă, violența, ci dobânda care se adăuga peste dobândă, la un nivel foarte mare (Lang et al., 2025). Cămătarii recurgeau uneori și la alte forme de presiune, dar motorul datoriei era chiar calculul acesta.

Gândește-te ce înseamnă asta pentru el. Împrumută o sumă ca să acopere o rată la IFN. Nu poate plăti la termen, pentru că între timp a mai pierdut. Dobânda se adaugă. Ia alt împrumut, poate de la alt cămătar, ca să-l liniștească pe primul. Fiecare săptămână de întârziere face suma mai mare decât tot ce a luat la început. Iar el, care oricum avea o relație ciudată cu banii, ajunge să trateze cifra aceea ca pe ceva ireal, care se poate rezolva doar cu o lovitură mare.

Aici intervine unul dintre mecanismele cele mai bine studiate în jocurile de noroc: goana după pierderi. În engleză se numește chasing. Breen și Zuckerman (1999) au descris-o ca pe o implicare tot mai frecventă, o încăpățânare tot mai mare și un risc financiar tot mai ridicat, toate cu un singur scop: să recuperezi banii pierduți. Ei au făcut și o distincție utilă. Există goana din aceeași seară, când omul nu se poate ridica de la masă după ce a pierdut, și goana de la o zi la alta, când se întoarce mâine ca să „se scoată”.

În experimentul lor, studenții care au jucat cu zece dolari primiți de la cercetători s-au împărțit în trei grupe: cei care n-au jucat deloc, cei care au jucat și s-au oprit la timp și cei care au jucat până au pierdut tot. Ce i-a deosebit pe cei din urmă a fost impulsivitatea, nu căutarea de senzații tari (Breen și Zuckerman, 1999). Pentru tine, detaliul acesta contează. Omul tău nu joacă mai departe pentru că îi place adrenalina. Joacă pentru că, în momentul pierderii, capacitatea lui de a se opri cedează.

O recenzie mai nouă duce ideea mai departe (Zhang și Clark, 2020). Autorii consideră goana după pierderi una dintre trăsăturile care definesc jocul patologic și semnul trecerii de la jocul de distracție la cel scăpat de sub control. Ei descriu două explicații care se completează. Prima ține de funcțiile de control ale creierului: inhibiția slăbită și impulsivitatea care apare sub presiunea emoțiilor puternice. A doua ține de felul în care jucătorul cântărește câștigurile și pierderile. Pentru jucător, momentul în care „iese pe zero” are o greutate aparte, pe care un calcul rece al câștigurilor și pierderilor n-o surprinde.

Pune acum lucrurile cap la cap. Omul acesta are o datorie la cămătar care crește în fiecare săptămână. Are frica de oamenii care îl sună noaptea. Are rușinea față de tine. Și are un creier care, sub presiune, îi spune un singur lucru: mai joacă o dată, ca să ieși pe zero. Banii luați cu camătă pot deveni ușor miza pentru încă o încercare de recuperare. Iar fiecare încercare ratată mărește datoria.

De aceea discuțiile raționale de tipul „nu vezi ce faci?” nu au efect. El vede. Doar că în momentele acelea vederea lui e îngustată de urgență, iar socoteala pe care o face în minte nu seamănă cu a ta. Tu numeri cât a pierdut. El numără cât îi mai trebuie ca să ajungă înapoi la zero.

Cercetarea din Singapore explică și de ce omul se tot întoarce la aceiași oameni. Autorii au observat că cei care dau și cei care iau bani se întâlnesc des și se bazează mai ales pe o relație, nu pe acte (Lang et al., 2025). Cămătarul nu e, la început, un străin amenințător. E „omul care m-a ajutat când nimeni nu m-a ajutat”. Poate e cineva din cartier, din sala de joc, un cunoscut al unui cunoscut. Abia când întârzierile se adună, relația își arată cealaltă față. Același studiu a mai găsit ceva: când autoritățile au strâns șurubul, dobânzile au crescut, iar sumele împrumutate au scăzut. Piața nu dispare. Doar devine mai scumpă pentru cei care rămân în ea.

Cum îți dai seama că s-a împrumutat de la cămătari

Cele mai multe familii nu află de la el. Află din semne care, adunate, încep să spună o poveste. Poate ai observat că telefonul lui sună la ore ciudate și că nu răspunde de față cu tine. Poate tresare când sună cineva la ușă sau se uită des pe geam. Poate cere brusc o sumă „urgent, până mâine”, cu o explicație care nu se leagă. Poate dispar din casă lucruri de valoare sau el insistă să vândă mașina, aurul, telefonul. Poate apare un nume nou în conversațiile lui, cineva pe care „trebuie să-l vadă”.

Niciunul dintre aceste semne nu dovedește, singur, că există o datorie la camătă. Împreună însă, și mai ales dacă știi deja că joacă și că băncile l-au refuzat, merită o discuție directă. Nu un interogatoriu, ci o întrebare limpede, pusă într-un moment liniștit: „Datorezi bani cuiva care te amenință?” Uneori întrebarea aceasta îl ușurează mai mult decât crezi, pentru că îl scoate din singurătatea secretului. Dar în cazul cametei mai apare un element, pe care familia îl simte înaintea oricui: frica.

Când frica intră în casă

Datoria la bancă te apasă. Datoria la cămătar te sperie. Diferența nu e doar de grad. Banca îți trimite somații și, în cele din urmă, un executor, toate pe o cale stabilită de lege. Cămătarul are la îndemână altceva: oamenii din jurul celui care îi datorează.

O cercetare din China, făcută pe baza interviurilor, a știrilor și a discuțiilor cu cămătari care lucrau prin platforme de împrumut online, a descris o strategie pe care autorii au numit-o „represiune prin relații” (Wang et al., 2021). Cămătarii adunau de la cei care se împrumutau lista de contacte și alte informații compromițătoare. Când omul nu plătea, amenințau că vor trimite acele informații familiei, prietenilor, colegilor. Presiunea asupra celui îndatorat și asupra familiei lui devenea uriașă. Și, observă autorii, metoda aceasta le reducea cămătarilor nevoia de a recurge la violența fizică.

Studiul acesta e din alt context, cu alte legi, și nu se poate muta pur și simplu în România. Dar mecanismul îl recunoști poate și tu. Un mesaj trimis mamei lui. Un telefon la locul de muncă. O vizită la bloc, „doar să știe vecinii”. Familia devine, fără să fi semnat nimic, garanția datoriei.

Următorul lucru trebuie spus cu grijă. O metaanaliză despre jocurile de noroc și violența în cuplu a adunat 14 studii și a constatat că peste o treime dintre jucătorii cu probleme spun că au fost victime ale violenței fizice din partea partenerului (38,1%) sau că au comis ei înșiși astfel de acte (36,5%) (Dowling et al., 2016). Autorii nu spun că orice om care joacă devine violent. Spun că legătura există și că printre factorii asociați sunt furia greu de stăpânit, impulsivitatea, alcoolul și lipsa unui loc de muncă stabil. Adaugă peste toate acestea presiunea unei datorii la camătă, nopțile fără somn și telefoanele cu amenințări. Casa poate deveni un loc tensionat și din interior, nu doar din afară.

Partenerele trăiesc lucrurile acestea altfel decât el. Un studiu pe 5.036 de oameni din Australia și Noua Zeelandă a comparat suferințele jucătorilor cu ale soților și soțiilor lor (Jeffrey et al., 2019). Numărul total al urmărilor era asemănător. Felul lor era foarte diferit. Partenerii raportau cele mai multe urmări în plan emoțional și în relație, iar probabilitatea de a spune că au crescut conflictele, tensiunea sau că relația s-a rupt era de cinci până la șase ori mai mare la ei decât la jucători. Jucătorii, în schimb, raportau urmări mai grave asupra sănătății, inclusiv tentative de suicid și consum crescut de alcool.

Studiul a măsurat urmările în șase domenii: bani, muncă sau studii, sănătate, viață emoțională, relații și comportamente care încalcă regulile sau legea. Pentru o familie prinsă într-o datorie la camătă, domeniile acestea nu mai stau separat. O datorie ilegală atinge banii casei, somnul tuturor, relația dintre voi și, uneori, munca lui, când oamenii aceia încep să-l caute și acolo.

Ce înseamnă asta pentru tine? Că frica ta e o reacție firească la o amenințare reală. Și că el, chiar dacă pare calm sau nepăsător, poartă propria lui spaimă, de altă natură și uneori mai periculoasă pentru el decât pentru ceilalți.

Recenziile despre familiile jucătorilor descriu același tablou din mai multe unghiuri. Kalischuk et al. (2006) au trecut în revistă efectele jocului asupra soțului sau soției, a copiilor și a părinților și au semnalat cât de multe goluri avea cercetarea despre ce trăiesc membrii familiei. O recenzie sistematică a 30 de studii a confirmat că jocul problematic are efecte negative asupra fiecărui om din familie și asupra felului în care familia funcționează ca întreg (Kourgiantakis et al., 2013). O recenzie narativă mai recentă a observat că se știe încă puțin despre starea de bine a celor apropiați, pentru că multe studii au avut eșantioane mici, alcătuite mai ales din oameni aflați deja în tratament (Tulloch et al., 2022). Altfel spus, ce vedem în cercetări e probabil doar o parte din ce se întâmplă de fapt în case.

Uneori casa în care intră frica nu e a lui și a partenerei, ci a părinților. Poate că omul care joacă are treizeci sau patruzeci de ani, s-a mutat înapoi la mama și la tata după un divorț sau după ce a pierdut chiria, iar cămătarii află adresa aceea. Recenzia lui Kalischuk et al. (2006) i-a inclus explicit pe părinți printre cei afectați de jocul unui membru al familiei. Pentru niște părinți în vârstă, un telefon cu amenințări la miezul nopții poate fi la fel de zguduitor ca pentru o soție tânără, iar tentația de a scoate economiile de o viață ca să-și apere copilul e uriașă. Tot ce vei citi mai jos despre siguranță, plata datoriilor și discuția cu el li se aplică și lor.

Copiii simt frica chiar și atunci când adulții cred că i-au ferit de ea. O recenzie sistematică a 35 de studii despre copiii care cresc cu un părinte care joacă a găsit urmări negative în șase domenii: psihic, relațiile din familie, violență, comportament, bani și sănătatea fizică (Suomi et al., 2022). Dovezile cele mai solide priveau suferința copiilor și dezorganizarea familiei, puse de copii direct pe seama jocului părintelui. Un copil care aude telefonul sunând noaptea, care vede un necunoscut întrebând de tatăl lui la poartă, care simte cum mama tresare la fiecare sonerie, învață că acasă nu e un loc sigur.

Datoria la camătă are și o altă urmare, pe care familiile o descoperă de obicei târziu. Când presiunea crește, omul care joacă începe să caute bani oriunde. În casă. În portofelul tău. În pușculița copilului. În bijuteriile mamei lui. Despre asta am scris separat, pentru că merită o discuție aparte: ce se întâmplă când el ia bani din casă, de la părinți sau de la copii. Spun aici doar atât: banii aceia nu dispar la întâmplare. De multe ori ajung la cămătar.

Și aici, mulți oameni ajung la o întrebare foarte concretă: ce poate face legea pentru mine?

Ce spune legea despre camătă și ce faci când apar amenințările

Camăta este infracțiune în România. Codul penal o descrie, la articolul 351, ca „darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată” și o pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Articolul a fost modificat recent, iar forma în vigoare prevede confiscarea atât a dobânzii obținute, cât și a sumei de bani date cu împrumut.

Aici vreau să fiu foarte clară. Nu sunt avocat și nu-ți pot spune ce se va întâmpla în cazul vostru. Nu știu dacă datoria lui intră sau nu sub acest articol, ce dovezi există, ce înseamnă „ca îndeletnicire” în situația voastră și ce riscuri are el, ca om care s-a împrumutat. Toate acestea le lămurești cu un avocat, căruia îi povestești tot, inclusiv partea cu jocurile. Pentru amenințări, calea e poliția. Iar dacă cineva e în pericol chiar acum, suni la 112. Asta e tot ce spun despre partea juridică. Restul ține de oameni care au pregătirea s-o facă.

Ce pot să-ți spun, ca psiholog, este cum arată lucrurile din interiorul unei familii speriate și ce o poate ține în siguranță până ajunge la ajutorul potrivit.

Începe prin a lua amenințările în serios. Nu le minimaliza ca să-l liniștești pe el sau ca să te liniștești pe tine. Dacă cineva a spus că „știe unde stați” sau că „vine la copii la școală”, asta nu e o glumă de prost gust. Este exact genul de presiune descris în cercetările despre cămătari, care se sprijină pe frica familiei (Wang et al., 2021).

Apoi, nu negocia singură cu oamenii aceia. Nu te întâlni cu ei, nu le deschide ușa, nu le duce bani „ca să-i liniștești”. Dacă vin la ușă și te simți în pericol, suni la 112. Păstrează mesajele și apelurile, nu le șterge de rușine. Dacă vei hotărî să mergi la poliție, ele pot conta.

Fă-ți un plan simplu de siguranță, cu mintea limpede, nu în mijlocul crizei. Cine din familie sau dintre prieteni știe ce se întâmplă? La cine puteți merge, tu și copiii, dacă situația se înrăutățește? Ce le spui copiilor, potrivit cu vârsta lor, fără detalii care să-i sperie mai tare? Un copil nu trebuie să știe suma și numele cămătarului. Trebuie să știe că adulții se ocupă și că el e în siguranță.

Gândește-te și la ce se întâmplă în interiorul casei. Dacă el devine agresiv sub presiune, dacă te amenință, te împinge sau îți ia banii cu forța, și asta e o situație de siguranță, nu o „criză de cuplu”. Legătura dintre jocurile de noroc și violența în familie e documentată (Dowling et al., 2016). Nu trebuie să alegi între a-l ajuta și a te proteja. Protecția vine întâi.

Și o precizare despre celelalte datorii. Creditele de la bancă și de la IFN-uri urmează alt drum, prevăzut de lege, care poate ajunge până la executorul judecătoresc și executarea silită. E un drum greu, dar are reguli, termene și limite. La cămătar nu există nimic din toate acestea. Tocmai de aceea datoria lui la camătă e cea care îți ia somnul.

Dar frica nu e doar a ta. Există o parte a acestei povești pe care el n-o spune nimănui.

Datoriile, rușinea și gândurile negre

Când un om care joacă ajunge să datoreze bani unor oameni care îl amenință, se închide de obicei în el. Pare absent, irascibil, uneori ciudat de calm. Familia interpretează des lucrurile acestea drept nepăsare. Uneori sunt altceva.

Cercetările arată constant că jocul problematic e legat de gânduri și tentative de suicid. O analiză pe 13.578 de adulți dintr-un sondaj național american a arătat că jocul problematic era asociat cu șanse mai mari de gânduri suicidare (de 1,64 ori) și de tentative (de 2,42 ori), după ajustarea pentru datele sociodemografice (Moghaddam et al., 2015). La jucătorii cu forma cea mai gravă, șansele erau de 2,86 ori mai mari pentru gânduri și de 2,77 ori pentru tentative. Autorii au recomandat ca specialiștii care lucrează cu jucători să întrebe de rutină și despre gândurile suicidare.

În Anglia, o analiză pe 7.403 adulți a constatat că 19,2% dintre jucătorii cu probleme avuseseră gânduri sau comportamente suicidare în ultimul an, față de 4,4% în restul populației (Wardle et al., 2020). Chiar după ce autorii au ținut cont de depresie, anxietate, dependența de substanțe și alți factori, șansele rămâneau de 2,9 ori mai mari. Legătura nu se explică doar prin alte tulburări pe care le-ar avea omul. Jocul are partea lui.

Datoriile apar în mod repetat ca verigă. Recenzia despre creditele de consum a arătat că datoriile din jocuri cresc probabilitatea de suferință psihică, consum de substanțe, efecte negative asupra familiei, infracțiuni și gânduri suicidare (Swanton și Gainsbury, 2020). O recenzie sistematică a 20 de studii calitative, în care oamenii și-au povestit singuri drumul spre gândurile de sinucidere, a găsit două procese care leagă jocul de suicid: îndatorarea și rușinea (Marionneau și Nikkinen, 2022). Aceleași două lucruri, observă autorii, îi împiedică pe oameni să ceară ajutor. Recenzia mai arată că sinuciderea are multe cauze care se împletesc, de la alte tulburări psihice la trăsături de personalitate și condiții de viață, și că multe dintre ele par să apară chiar ca urmare a jocului. Partea care dă speranță: în unele dintre cazurile descrise, tratamentul pentru gândurile suicidare a funcționat.

Gândește-te la el din perspectiva asta. Are o datorie pe care n-o poate plăti. Are oameni care îl amenință. Are rușinea că te-a pus pe tine și pe copii în pericol. Și poate avea convingerea că nu mai există nicio ieșire. Rușinea îl face să tacă tocmai când ar avea cea mai mare nevoie să vorbească.

Nu poți citi gândurile cuiva. Dar poți fi atentă la câteva semne: vorbește despre faptul că „ar fi mai bine fără el”, că „asigurarea ar acoperi datoriile”, își ia rămas-bun în moduri neobișnuite, dă lucruri, pare brusc împăcat după săptămâni de agitație. Dacă vezi astfel de semne, întreabă-l direct dacă se gândește să-și facă rău. Întrebarea pusă deschis, fără reproș, îi arată că poate vorbi.

Dacă pericolul e imediat, suni la 112. Pentru o discuție cu cineva pregătit să asculte o persoană aflată în criză suicidară, Alianța Română de Prevenție a Suicidului are linia gratuită 0800 801 200, deschisă vineri, sâmbătă și duminică, între orele 19:00 și 7:00. Merită să ai numărul scris undeva la vedere, pentru tine și pentru el.

După ce te-ai ocupat de siguranță, rămâne întrebarea care împarte multe familii în două: plătim datoria lui sau nu?

Plătești datoria lui la cămătari? Ce poate face, de fapt, familia

E poate cea mai grea decizie din toată povestea. Pe de o parte e frica: dacă nu plătim, ce ne fac? Pe de altă parte e o intuiție pe care multe familii o au deja, din experiență: de fiecare dată când am acoperit o datorie, a apărut alta.

Intuiția aceasta are sprijin în cercetare. Studiile despre credite arată că accesul la bani împrumutați îi dă jucătorului resursele cu care să joace mai departe (Oksanen et al., 2018; Swanton și Gainsbury, 2020). Banii familiei, dați ca să stingă o datorie, funcționează la fel: îl scot din criza de azi și îi eliberează drumul spre următoarea. Când nimeni nu se ocupă și de joc, datoria plătită în locul lui e doar o pauză. Despre acest tipar am scris mai pe larg în articolul despre ajutorul familiei care ajunge să întrețină jocul.

În cazul cametei, lucrurile sunt și mai încurcate. Aici nu e vorba doar de a-l proteja de consecințe. Uneori e vorba de siguranța voastră. Și nu există o regulă simplă pe care să ți-o pot da cinstit. Ce pot spune e că decizia aceasta nu o iei singură, noaptea, după un telefon cu amenințări. O iei după ce ai vorbit cu un avocat și, dacă există amenințări, cu poliția. Banii dați sub presiune, fără ca el să intre în tratament și fără să știți exact cui și cât datorează, riscă să nu oprească nimic.

Trei lucruri te pot ajuta să gândești mai limpede.

Primul: cere să vezi toată imaginea. Câte datorii are, la cine, de când. Nu doar cea care arde acum. Se întâmplă ca, după ce plătești o datorie, să afli că mai erau și altele.

Al doilea: separă datoriile legale de cele ilegale. Pentru creditele de la bancă și de la IFN-uri există căi prevăzute de lege, de la renegocieri până la procedura de insolvență a persoanei fizice. Un consilier financiar sau un avocat te poate ajuta să le vezi pe toate în ordine. Recenzia lui Swanton și Gainsbury (2020) se încheie chiar cu ideea că e nevoie de politici și intervenții care să privească împreună creditele, datoriile și jocul.

Al treilea: orice ajutor cu bani are sens doar legat de tratament. Nu ca șantaj, ci ca o condiție limpede: „Te ajut să ieși din pericol, dar tu începi tratamentul.” Altfel, datoria la camătă se va repeta, poate la alt cămătar, poate cu altă sumă.

Și aici ajungem la partea cea mai importantă, cea pe care familiile o caută de fapt când întreabă „ce să fac?”.

Timp de mulți ani, sfaturile date familiilor au oscilat între două extreme. Una spunea să-l confrunți dur, să-l pui cu spatele la zid. Cealaltă spunea să te detașezi complet și să te ocupi doar de tine. Un program numit CRAFT (Community Reinforcement and Family Training, în traducere aproximativă „antrenament pentru familie bazat pe întărirea comunitară”) a propus o a treia cale. Programul se sprijină pe principiile întăririi: familia învață abilități prin care poate schimba felul în care răspunde la comportamentul lui și prin care îl poate apropia de tratament (Meyers et al., 1998). Pornește de la un fapt bine documentat, anume că oamenii apropiați au o influență considerabilă asupra deciziei cuiva de a începe tratamentul (Nayoski și Hodgins, 2016).

Prima evaluare a programului a fost făcută cu familiile oamenilor care foloseau droguri și nu voiau să se trateze. Din 62 de membri ai familiilor care au urmat programul, 74% au reușit în șase luni să-și convingă apropiatul să înceapă tratamentul (Meyers et al., 1998). Și, la fel de important, membrii familiei au avut mai puțină depresie, anxietate și furie după program, cu scoruri care au coborât în medie până în zona obișnuită. Autorii au prezentat CRAFT ca pe o alternativă atât la confruntarea dură, cât și la retragerea completă a familiei.

Programul a fost adaptat apoi pentru familiile jucătorilor. Într-un prim studiu, 31 de membri ai familiei au primit fie un manual de autoajutor bazat pe CRAFT, fie un pachet de informații obișnuit (Makarchuk et al., 2002). Cei cu manualul au spus mai des că jocul celui drag a scăzut și că nevoile lor au fost acoperite. Doar o mică parte dintre jucători au intrat însă în tratament, în ambele grupe.

Un studiu mai mare, pe 186 de oameni din familiile jucătorilor (82% femei, mai mult de jumătate soții sau soți), a comparat manualul, manualul împreună cu sprijin telefonic și un pachet de informații (Hodgins et al., 2007). Toți participanții s-au simțit mai bine după trei și șase luni, iar cei care au primit intervenția au raportat mai puține zile de joc la apropiatul lor. Numărul celor care au intrat în tratament nu a diferit însă între grupe. Autorii au tras o concluzie de bun-simț: familiile au nevoie probabil de mai multă îndrumare decât le poate da o carte.

Ideea a fost verificată mai târziu cu ședințe individuale (Nayoski și Hodgins, 2016). Pe 31 de participanți, diferențele n-au fost semnificative statistic, dar mărimea efectelor arăta rezultate mai bune pentru cei care au lucrat cu un terapeut: pentru jucător, mai puține zile de joc și mai puțini bani pariați; pentru membrul familiei, o stare mai bună. Autorii recunosc că eșantionul e mic și că e nevoie de studii mai mari.

Trebuie să fiu cinstită cu tine și în privința asta. O recenzie sistematică a adunat 14 studii despre CRAFT, cu 691 de membri ai familiilor, în cea mai mare parte soții și părinți (Archer et al., 2020). În ansamblu, programul a fost de două ori mai eficient decât variantele de comparație în a-l aduce pe om la tratament. La jucători însă, cele cinci studii analizate au avut rate scăzute de intrare în tratament, între 12,5% și 23%. Cele mai bune rezultate, la toate tipurile de dependență, au venit din formatele care au oferit familiei cel mai mult sprijin: ședințe individuale și de grup împreună, cu rate de 77% și 86%. Manualele citite fără ajutor au avut rezultate mult mai modeste. Pentru tine, mesajul practic e simplu: o carte bună ajută, dar familia unui om care joacă are nevoie de un specialist alături.

Cercetarea aduce și o veste bună. Recenzia sistematică a lui Kourgiantakis et al. (2013) a arătat că implicarea familiei în tratamentul jocului e legată de rezultate mai bune, atât pentru omul care joacă, cât și pentru felul în care funcționează familia. Atunci când el acceptă tratamentul, prezența ta poate conta mult. Despre ce funcționează în tratament am scris separat, în articolul despre tratamentul dependenței de jocuri de noroc.

Cum vorbești cu el despre datoria la camătă

Concret, ce poți face pornind de la ce arată studiile? Principiile din CRAFT se pot aplica și unei discuții atât de grele ca aceasta.

Alege momentul. Nu vorbi cu el imediat după un telefon cu amenințări, când amândoi sunteți în alertă, și nici după o seară de joc. Caută o oră liniștită, în care el nu a jucat și nu e sub presiune. Un om care tocmai a fost amenințat sau care tocmai a pierdut are mintea ocupată cu urgența, nu cu viitorul.

Vorbește la persoana întâi. „Mi-e frică atunci când sună telefonul noaptea” ajunge mai ușor la el decât „ne-ai băgat în belele”. Prima frază îi spune ce se întâmplă cu tine. A doua îl pune să se apere, iar un om care se apără nu mai ascultă.

Spune ce vei face și ce nu vei face, fără amenințări pe care nu le vei pune în practică. De exemplu: „Nu mai acopăr pierderile din joc. Te ajut să găsim un avocat și un specialist pentru joc.” Refuzul de a plăti pierderile nu e o pedeapsă. E o limită care lasă urmările jocului să ajungă la el, nu la tine.

Răsplătește ce merge bine. O zi fără joc, o seară petrecută cu copiii, o discuție sinceră despre datorii merită remarcate cu voce tare. CRAFT se sprijină tocmai pe această idee: comportamentul pe care îl răsplătim apare mai des.

Propune ajutorul concret, cu nume și număr de telefon, nu „ar trebui să vezi pe cineva”. Și pregătește-te ca prima dată să spună nu. În studiile de mai sus, mulți jucători n-au intrat în tratament nici după luni de zile, iar familiile au continuat totuși să se simtă mai bine (Hodgins et al., 2007; Makarchuk et al., 2002). Un „nu” de azi nu închide ușa pentru mâine.

Și ia-ți ajutor pentru tine, ca să ai puterea de a face toate acestea fără să te pierzi pe drum. Când tu ai mintea mai limpede, și el are în fața lui un om pe care se poate sprijini, dar pe care nu-l mai poate manipula.

Camăta e, poate, punctul cel mai întunecat la care ajunge un om care joacă. Tocmai pentru că e atât de întunecat, poate deveni și momentul în care el acceptă, în sfârșit, că singur nu mai poate.

Întrebări frecvente despre camătă și jocurile de noroc

De ce se împrumută un jucător de la cămătari, deși știe cât de mari sunt dobânzile?

Pentru că, în momentele de criză, banii de acum îi par mult mai importanți decât orice dobândă viitoare, iar băncile și IFN-urile l-au refuzat deja. Studiile arată că împrumuturile cresc odată cu gravitatea jocului și că mulți dintre cei care se împrumută ilegal au probleme cu jocurile de noroc. Banii luați pot deveni apoi miza unei noi încercări de a recupera pierderile.

Este camăta infracțiune în România?

Da. Codul penal pedepsește darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar statul confiscă atât dobânda, cât și suma împrumutată. Cum se aplică legea în situația voastră lămurești cu un avocat, iar amenințările le spui poliției.

Ce fac dacă cămătarii ne amenință familia?

Dacă pericolul e imediat, suni la 112. Nu te întâlni cu ei și nu le duce bani singură, păstrează mesajele și apelurile și fă-ți un plan de siguranță pentru tine și copii. Cercetările despre cămătari descriu presiuni care se sprijină tocmai pe frica familiei, așa că siguranța voastră vine înaintea oricărei discuții despre bani.

E bine să plătim noi datoria lui la camătă?

Nu există un răspuns valabil pentru toate familiile, iar decizia se ia după o discuție cu un avocat și, dacă există amenințări, cu poliția. Studiile arată că banii puși la dispoziția jucătorului îi pot da resursele cu care să joace mai departe. De aceea, orice ajutor cu bani are sens doar dacă vine împreună cu tratamentul jocului.

Cum îl pot convinge să meargă la tratament?

Programele pentru familie de tip CRAFT te învață să răspunzi altfel la comportamentul lui, să încurajezi perioadele fără joc și să-l apropii treptat de ideea tratamentului. La jucători, rezultatele sunt mai bune când familia lucrează cu un specialist, nu doar cu un manual. Când el acceptă tratamentul, implicarea familiei se leagă de rezultate mai bune pentru toată casa.

Ce s-ar schimba în casa voastră dacă, de mâine, nu ai mai purta singură frica asta?

Dacă vrei să înveți, pas cu pas, cum să-i vorbești ca să aibă un motiv să ceară ajutor, poți începe cu programul pentru familiile celor care joacă.

Dacă vrei să lucrăm împreună, ne putem vedea online, oriunde te-ai afla, sau în cabinet, pe Str. Grigore Ionescu nr. 65, sector 2, București. Mă poți suna la 0732 259 850. Dacă nu răspund, lasă-mi un mesaj pe WhatsApp, la același număr. Pe e-mail răspund mai greu, pentru că adresa e folosită mai ales pentru cursuri și mesajele se pot pierde printre celelalte.

Bibliografie

1. Archer, M., Harwood, H., Stevelink, S., Rafferty, L., și Greenberg, N. (2020). Community reinforcement and family training and rates of treatment entry: A systematic review. Addiction, 115(6), 1024–1037.
2. Breen, R. B., și Zuckerman, M. (1999). „Chasing” in gambling behavior: Personality and cognitive determinants. Personality and Individual Differences, 27(6), 1097–1111.
3. Dowling, N., Suomi, A., Jackson, A., Lavis, T., Patford, J., Cockman, S., Thomas, S., Bellringer, M., Koziol-McLain, J., Battersby, M., Harvey, P., și Abbott, M. (2016). Problem gambling and intimate partner violence: A systematic review and meta-analysis. Trauma, Violence, & Abuse, 17(1), 43–61.
4. Downs, C., și Woolrych, R. (2010). Gambling and debt: The hidden impacts on family and work life. Community, Work & Family, 13(3), 311–328.
5. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., și Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230.
6. Jeffrey, L., Browne, M., Rawat, V., Langham, E., Li, E., și Rockloff, M. (2019). Til debt do us part: Comparing gambling harms between gamblers and their spouses. Journal of Gambling Studies, 35(3), 1015–1034.
7. Kalischuk, R. G., Nowatzki, N., Cardwell, K., Klein, K., și Solowoniuk, J. (2006). Problem gambling and its impact on families: A literature review. International Gambling Studies, 6(1), 31–60.
8. Kourgiantakis, T., Saint-Jacques, M.-C., și Tremblay, J. (2013). Problem gambling and families: A systematic review. Journal of Social Work Practice in the Addictions, 13(4), 353–372.
9. Lang, K., Leong, K., Li, H., și Xu, H. (2025). Borrowing in an illegal market: Contracting with loan sharks. Review of Economics and Statistics, 107(1), 269–278.
10. Makarchuk, K., Hodgins, D. C., și Peden, N. (2002). Development of a brief intervention for concerned significant others of problem gamblers. Addictive Disorders & Their Treatment, 1(4), 126–134.
11. Marionneau, V., și Nikkinen, J. (2022). Gambling-related suicides and suicidality: A systematic review of qualitative evidence. Frontiers in Psychiatry, 13, 980303.
12. Meyers, R. J., Miller, W. R., Hill, D. E., și Tonigan, J. S. (1998). Community reinforcement and family training (CRAFT): Engaging unmotivated drug users in treatment. Journal of Substance Abuse, 10(3), 291–308.
13. Moghaddam, J. F., Yoon, G., Dickerson, D. L., Kim, S. W., și Westermeyer, J. (2015). Suicidal ideation and suicide attempts in five groups with different severities of gambling: Findings from the National Epidemiologic Survey on Alcohol and Related Conditions. The American Journal on Addictions, 24(4), 292–298.
14. Nayoski, N., și Hodgins, D. C. (2016). The efficacy of individual community reinforcement and family training (CRAFT) for concerned significant others of problem gamblers. Journal of Gambling Issues, 33, 189.
15. Oksanen, A., Savolainen, I., Sirola, A., și Kaakinen, M. (2018). Problem gambling and psychological distress: A cross-national perspective on the mediating effect of consumer debt and debt problems among emerging adults. Harm Reduction Journal, 15(1), 45.
16. Suomi, A., Lucas, N., Dowling, N., și Delfabbro, P. (2022). Parental problem gambling and child wellbeing: Systematic review and synthesis of evidence. Addictive Behaviors, 126, 107205.
17. Swanton, T. B., și Gainsbury, S. M. (2020). Gambling-related consumer credit use and debt problems: A brief review. Current Opinion in Behavioral Sciences, 31, 21–31.
18. Tulloch, C., Browne, M., Hing, N., Rockloff, M., și Hilbrecht, M. (2022). How gambling harms the wellbeing of family and others: A review. International Gambling Studies, 22(3), 522–540.
19. Wang, P., Su, M., și Wang, J. (2021). Organized crime in cyberspace: How traditional organized criminal groups exploit the online peer-to-peer lending market in China. The British Journal of Criminology, 61(2), 303–324.
20. Wardle, H., John, A., Dymond, S., și McManus, S. (2020). Problem gambling and suicidality in England: Secondary analysis of a representative cross-sectional survey. Public Health, 184, 11–16.
21. Zhang, K., și Clark, L. (2020). Loss-chasing in gambling behaviour: Neurocognitive and behavioural economic perspectives. Current Opinion in Behavioral Sciences, 31, 1–7.