E trecut de miezul nopții și ai deschis pe telefon un tabel cu toate ratele. Trei bănci, patru IFN-uri, un card de credit ajuns la limită și un împrumut de la un prieten, pe care nu l-ai trecut nicăieri, pentru că te doare să-l vezi scris. Suma totală nu mai are legătură cu salariul tău. Undeva între două notificări de la aplicația de pariuri, cauți pe Google „insolvența persoanei fizice” și te întrebi dacă există, în sfârșit, o ușă de ieșire.

Există o lege pentru oamenii care nu mai pot plăti. Se numește Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, deși mulți îi spun simplu „legea falimentului personal”, și, pe scurt, îi permite unui om îngropat în datorii să-și eșaloneze plățile, să-și oprească executările silite și, la capăt, să fie eliberat de o parte din datorii. Pentru cine a pierdut bani la jocuri de noroc, întrebarea e mai grea decât pare. Legea a fost gândită pentru debitorul de bună-credință, iar jocul lasă în urmă tocmai lucrurile pe care procedura le privește cu suspiciune: împrumuturi luate în rafală, cheltuieli fără acoperire, minciuni față de creditori și față de familie.

Articolul acesta are două părți. În prima îți explic, strict pe textul legii, cum funcționează procedura, ce o închide și ce nu poate rezolva. În a doua, mai lungă, îți spun ce au arătat studiile despre datorii și jocuri de noroc: de ce un om poate pierde la joc chiar și banii unui plan de rambursare, ce rol are familia și de ce un plan de cinci ani fără tratament stă pe un picior.

Ce este insolvența persoanei fizice și cine poate intra în procedură

Legea spune limpede, încă din primul articol, la ce folosește: e o procedură colectivă pentru redresarea situației financiare a debitorului persoană fizică de bună-credință, pentru acoperirea cât mai mare a datoriilor și pentru descărcarea de datorii (Legea nr. 151/2015, art. 1). Cuvintele „de bună-credință” nu sunt acolo de decor. Le vei întâlni mai departe, sub altă formă, în aproape fiecare condiție.

Insolvența, în sensul legii, înseamnă că nu ai destui bani ca să-ți plătești datoriile pe măsură ce ajung la scadență. Se prezumă că ești în insolvență dacă, după 90 de zile de la scadență, n-ai plătit ce datorai unuia sau mai multor creditori (Legea nr. 151/2015, art. 3 pct. 12). E o prezumție relativă, adică poate fi răsturnată cu dovezi. Practic, dacă ai rate restante de trei luni, legea începe să te privească drept om în insolvență.

Ca să poți cere procedura, trebuie să îndeplinești câteva condiții deodată. Să ai domiciliul sau reședința în România de cel puțin șase luni. Să fii în insolvență și să nu ai o probabilitate rezonabilă ca, în cel mult 12 luni, să redevii capabil să-ți plătești obligațiile păstrând un trai rezonabil. Iar datoriile scadente să fie cel puțin egale cu valoarea-prag, pe care legea o stabilește la 15 salarii minime pe economie (Legea nr. 151/2015, art. 3 pct. 24; art. 4 alin. 1). Datoriile trebuie să fie ale tale ca persoană, nu ale unei afaceri pe care o conduci.

Mai e o regulă care contează pentru cine a mai trecut o dată prin asta: nu poți beneficia din nou de procedură dacă ai mai avut una încheiată cu eliberarea de datorii cu mai puțin de cinci ani înainte (Legea nr. 151/2015, art. 4 alin. 3).

Procedura are trei forme (Legea nr. 151/2015, art. 5). Prima, cea de care se vorbește cel mai des, e procedura pe bază de plan de rambursare: depui cererea la comisia de insolvență, iar împreună cu un administrator al procedurii faci un plan de plăți pe care creditorii îl votează. A doua e procedura judiciară prin lichidare de active, pe care o poți cere direct instanței când situația e iremediabil compromisă și un plan n-ar avea sens (Legea nr. 151/2015, art. 6 alin. 2). Bunurile care pot fi valorificate se vând, iar banii merg la creditori. A treia, procedura simplificată, e pentru un grup restrâns: oameni cu datorii de cel mult 10 salarii minime, fără bunuri și fără venituri care pot fi urmărite, care au trecut de vârsta standard de pensionare sau și-au pierdut cel puțin jumătate din capacitatea de muncă (Legea nr. 151/2015, art. 65).

Din lichidarea de active nu pleci gol pe drumuri. Legea păstrează o categorie de bunuri neurmăribile: bunurile de uz personal și casnic de valoare mică, un vehicul indispensabil până la o anumită valoare, alimentele, scrisorile, fotografiile de familie și altele asemenea (Legea nr. 151/2015, art. 3 pct. 2).

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) are o direcție dedicată insolvenței persoanelor fizice. Pe pagina ei găsești ghidul, formularul de cerere, criteriile de trai rezonabil și lista administratorilor și lichidatorilor; tot acolo scrie că procedura este gratuită pentru consumatori (ANPC, f.a.). Până să completezi vreun formular, merită să înțelegi întrebarea pe care și-o va pune oricine îți citește dosarul: cum ai ajuns aici?

Buna-credință și datoriile din jocuri: ce poate închide accesul

Legea nu pomenește nicăieri jocurile de noroc. Nu există un articol care să spună că datoriile făcute la pariuri sau la cazino sunt excluse. Ar fi greșit să crezi că, din cauza jocului, n-ai nicio șansă, și la fel de greșit să crezi că jocul nu contează. Contează mult, pentru că alineatul 4 al articolului 4 enumeră situațiile în care procedura nu se aplică, iar câteva dintre ele descriu aproape fotografic drumul unui om care joacă.

Procedura nu se aplică, printre altele, debitorului care a acumulat datorii noi prin cheltuieli voluptuare, știind sau trebuind să știe că e în insolvență. „Voluptuar” e un termen juridic vechi: cheltuiala de lux, de plăcere, fără vreo necesitate. Nu se aplică nici debitorului care și-a provocat sau și-a înlesnit insolvența cu intenție sau din culpă gravă (Legea nr. 151/2015, art. 4 alin. 4 lit. e și f).

Partea care te privește direct vine imediat după. Legea prezumă că insolvența a fost provocată cu intenție sau din culpă gravă în câteva situații precise: dacă datoriile contractate în ultimele șase luni reprezintă cel puțin 25% din totalul datoriilor; dacă în ultimii trei ani ți-ai asumat obligații excesive față de ce aveai; dacă în ultimii trei ani ai făcut plăți preferențiale unor creditori; dacă ai transferat bunuri știind că ajungi în insolvență; dacă ți-ai dat demisia sau ai încetat contractul de muncă prin acord în ultimele șase luni (Legea nr. 151/2015, art. 4 alin. 4 lit. f pct. 1–5).

Uită-te la primele două cu ochii unui om care joacă. Ultimele luni dinaintea prăbușirii pot fi chiar lunile cu cele mai multe împrumuturi. Un credit rapid ca să acoperi rata altui credit, un card nou, un IFN care aprobă în zece minute. Dacă ai trecut prin asta, știi cum arată: zece împrumuturi mici, toate făcute în aceeași lună, toate cu speranța că o zi bună le acoperă pe toate. Pe hârtie, tiparul acesta seamănă foarte mult cu „datorii contractate în ultimele șase luni” și cu „obligații excesive față de starea patrimonială”. Dacă vrei să înțelegi cum se ajunge aici, am scris separat despre ce se întâmplă când nu mai plătești ratele la IFN.

Totuși, legea spune explicit că aceste prezumții sunt relative (Legea nr. 151/2015, art. 4 alin. 5). Asta înseamnă că pot fi răsturnate. Nu ești declarat automat de rea-credință pentru că ai împrumuturi recente; comisia sau instanța se uită la situația ta și decide. Cum se aplică toate acestea unui om care a pierdut bani la joc rămâne o chestiune de la caz la caz, iar pentru cazul tău concret ai nevoie de sfatul unui avocat sau al comisiei de insolvență de la ANPC. Eu nu-ți pot spune ce va hotărî cineva despre dosarul tău. Îți pot spune de ce lucrul pe care ești tentat să-l ascunzi contează aici cel mai mult.

Planul de rambursare trebuie să cuprindă, printre altele, motivele insolvenței (Legea nr. 151/2015, art. 25). Cineva îți va cere, deci, să explici în scris de ce ai ajuns să nu mai poți plăti. Tentația e să scrii ceva vag: „cheltuieli neprevăzute”, „pierderea unor venituri”, „probleme de familie”. Pentru un om care a ascuns jocul ani la rând, minciuna asta pare cea mai firească mișcare. E, de fapt, cea mai riscantă. Legea permite instanței să respingă eliberarea de datorii dacă ți-ai încălcat obligațiile sau dacă apare vreuna dintre situațiile de la articolul 4 alineatul 4, iar eliberarea obținută poate fi revocată în trei ani; după revocare, nu mai poți cere procedura timp de cinci ani (Legea nr. 151/2015, art. 75, art. 77). Dacă eliberarea e respinsă, datorezi totul, inclusiv dobânzile și penalitățile care fuseseră suspendate (Legea nr. 151/2015, art. 76).

Gândește-te la ce înseamnă asta în timp. Ai putea plăti cinci ani, cu dinții strânși, și să afli la capăt că o minciună de la început a anulat totul. Aici sinceritatea are și o latură foarte practică: e singura variantă care rezistă.

Apare firesc o întrebare: ce poate arăta un om care a jucat, ca să-și susțină buna-credință? Legea nu răspunde la ea, iar eu nu dau sfaturi juridice. Din perspectiva psihologică pot spune atât: un om care și-a recunoscut problema, a cerut ajutor, a început tratamentul și și-a închis singur accesul la joc arată altfel decât unul care încă joacă în timp ce cere protecție de la creditori.

Ce se întâmplă după ce planul e aprobat și ce rămâne neatins

Înainte să depui cererea, trebuie să notifici fiecare creditor cu cel puțin 30 de zile înainte (Legea nr. 151/2015, art. 13 alin. 4). Planul îl faci împreună cu administratorul procedurii, în 30 de zile. În el se trec tabelul de creanțe, partea din salariu care merge la plăți, bunurile care se vor valorifica, măsurile privind locuința familiei și alte măsuri, de exemplu reorientarea profesională (Legea nr. 151/2015, art. 25). Durata de executare a planului este de maximum cinci ani, cu o posibilă prelungire de cel mult 12 luni, dacă prelungirea e prevăzută în plan (Legea nr. 151/2015, art. 25 alin. 5).

Planul trebuie votat. E aprobat dacă îl susțin creditori care reprezintă cel puțin 55% din creanțe și 30% din creanțele cu cauze de preferință, iar creditorii notificați care nu votează sunt considerați că au votat pentru (Legea nr. 151/2015, art. 28 alin. 1). Există și o protecție împotriva aranjamentelor de familie: dacă majoritatea n-ar fi fost atinsă fără voturile „creditorilor înrudiți”, ea nu e valabilă (Legea nr. 151/2015, art. 28 alin. 2). Creditor înrudit înseamnă soțul sau soția, rudele și afinii până la gradul al treilea, dar și cine locuiește cu tine, inclusiv concubinul sau logodnicul (Legea nr. 151/2015, art. 3 pct. 7). Cu alte cuvinte, banii împrumutați de la mama ta sau de la fratele tău se trec în tabel, dar votul lor nu poate salva singur un plan pe care băncile nu-l vor.

Despre locuință, administratorul analizează costurile și propune măsuri, ținând cont și de capacitatea celor care locuiesc cu tine de a contribui (Legea nr. 151/2015, art. 26). Poate fi prima dată când jocul iese din telefon și ajunge la masa din bucătărie, în fața celor cu care trăiești.

Aprobarea planului aduce un lucru pe care îl aștepți de mult: de la acel moment se suspendă de drept executările silite asupra patrimoniului tău (Legea nr. 151/2015, art. 34 alin. 1). Popririle pe salariu, somațiile, telefoanele de la executor se opresc. De la rămânerea definitivă a tabelului de creanțe se suspendă și curgerea dobânzilor și penalităților, cu unele excepții pentru creanțele garantate (Legea nr. 151/2015, art. 34 alin. 3). Dacă ești deja în executare, citește și articolul despre ce poate lua executorul judecătoresc, ca să știi de unde pornești.

Suspendarea are o margine pe care puțini o știu dinainte. Ea te privește pe tine, nu pe cei care au garantat pentru tine. Legea spune că nu se suspendă executarea silită împotriva codebitorilor și a terților garanți (Legea nr. 151/2015, art. 34 alin. 2), iar în procedura simplificată regula e aceeași (Legea nr. 151/2015, art. 68 alin. 2). Dacă tatăl tău a semnat ca girant la un credit, dacă soția e codebitoare la ipotecă, banca se poate întoarce spre ei. Tu ești protejat, ei nu. Pentru un om care deja poartă o vină grea față de familie, momentul acesta poate fi devastator, așa că e mai bine să-l afli acum decât din scrisoarea executorului adresată mamei tale.

Tot în zona familiei, legea pune o condiție importantă. Soții pot cere procedura împreună, cu un plan comun sau cu două planuri corelate. Dacă au bunuri sau obligații comune ori sunt codebitori, soțul debitor poate depune cererea doar cu consimțământul celuilalt soț. Același lucru e valabil pentru logodnic sau pentru partenerul cu care locuiești, dacă aveți bunuri în coproprietate sau sunteți codebitori (Legea nr. 151/2015, art. 13 alin. 2–3). Un om care ascunde jocul de partenera lui nu poate, deci, să intre în procedură pe ascuns, dacă au datorii sau bunuri comune. Dacă bănuiești că în casă există datorii despre care nu știi, articolul despre ce poți afla de la Biroul de Credit îți arată de unde să începi.

Unele obligații rămân neatinse, orice ar fi. Legea le numește obligații excluse: nu pot fi reduse, eșalonate sau șterse. Sunt obligațiile de întreținere, cum e pensia de întreținere pentru copii, până la un anumit prag, și obligațiile care vin din răspunderea penală și contravențională, adică amenzile (Legea nr. 151/2015, art. 3 pct. 14). Dacă ai rămas în urmă cu pensia copiilor ca să joci, procedura nu te scapă de ea.

La sfârșitul planului, în 60 de zile, ceri eliberarea de datoriile reziduale. Instanța te eliberează de partea care depășește cota convenită, iar de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență nu mai poți fi supus interdicțiilor legate de insolvență (Legea nr. 151/2015, art. 71).

Lichidarea de active are un drum diferit și mai lung. După închiderea procedurii, plățile continuă. Ești eliberat după un an dacă ai acoperit cel puțin 50% din datorii, după trei ani dacă ai acoperit cel puțin 40%, altfel după cinci ani. În tot acest timp ești „debitor aflat în supraveghere postprocedură de insolvență” și apari așa în Buletin. Verși partea stabilită din venit, anunți orice venit nou, dai cel puțin 40% din orice venit suplimentar peste salariul minim și raportezi trimestrial. Nu poți contracta împrumuturi noi, decât pentru urgențe grave de viață sau de sănătate și cu aviz, nu poți face donații, nu poți refuza donații și nu poți renunța la moșteniri (Legea nr. 151/2015, art. 72).

Citește încă o dată lista de interdicții și gândește-te ce înseamnă pentru un om care joacă. Ani de zile, jocul a fost întreținut de credite noi. Legea îți ia exact combustibilul acesta. Pentru unii oameni, asta e o protecție venită din afară, care face ce ei nu reușeau singuri. Pentru alții, e momentul în care jocul își caută alte surse: bani de la familie, vânzări pe ascuns, împrumuturi informale de la colegi. Ce se întâmplă depinde mai puțin de lege și mai mult de ce se petrece în mintea omului. Despre asta e restul articolului.

De ce o procedură juridică nu oprește singură jocul

Insolvența persoanei fizice rezolvă o problemă de contabilitate: prea multe datorii, prea puține venituri. Jocul de noroc problematic e o problemă de comportament, de învățare și de emoție. Cele două se ating, dar nu sunt același lucru. Poți avea un plan de rambursare perfect, aprobat de toți creditorii, și să-l pierzi într-un weekend.

O analiză pe date bancare reale a urmărit tranzacțiile anonimizate ale unei bănci britanice, pentru până la 6,5 milioane de oameni și pe o perioadă de până la șapte ani. Cercetătorii au arătat că ponderea jocului în venitul lunar se asociază cu stres financiar mai mare, cu mai puțină planificare financiară, cu rezultate mai proaste la sănătate și bunăstare, cu șomaj mai frecvent în anii următori și, la nivelurile cele mai ridicate de joc, cu o mortalitate substanțial crescută. Jocul s-a dovedit persistent în timp, iar asocierile negative erau mai puternice la cei care jucau cel mai mult (Muggleton et al., 2021). Un detaliu din această cercetare contează pentru tema noastră: jocul nu dispare de la sine când apar problemele cu banii. Tinde să rămână.

O recenzie despre creditul de consum și jocurile de noroc a arătat că folosirea creditelor și problemele cu datoriile cresc odată cu severitatea problemei de joc, iar datoriile legate de joc cresc probabilitatea de suferință psihică, consum de substanțe, efecte negative asupra familiei, infracțiuni și gânduri suicidare (Swanton & Gainsbury, 2020). Trei studii pe tineri din Finlanda și din Statele Unite au arătat ceva asemănător: jocul problematic se asociază cu datoriile de consum, acestea se asociază cu problemele de plată, iar suferința psihică se explică în parte prin datorii. Autorii notează că împrumuturile rapide le dau celor care joacă resursele cu care să continue (Oksanen et al., 2018). Dacă te-ai întrebat vreodată dacă un credit nou te-ar putea scoate din impas, citește și articolul despre refinanțarea creditelor când omul joacă.

Goana după pierderi

Unul dintre criteriile tulburării de joc de noroc surprinde ceva foarte specific jocului. Manualul de diagnostic al Asociației Americane de Psihiatrie îl descrie așa: după ce pierde bani la joc, omul se întoarce adesea în altă zi ca să-și recupereze banii (American Psychiatric Association, 2013). În literatura de specialitate i se spune „chasing”, goana după pierderi. O recenzie recentă a cercetărilor despre acest fenomen îl numește un simptom clinic central al tulburării și arată că apare în două forme: între sesiuni, când revii altă dată ca să „scoți” ce ai pierdut, și în interiorul aceleiași sesiuni, când mărești miza, riști mai mult sau joci mai repede după o pierdere (Banerjee et al., 2023).

Privește acum datoriile cu mintea unui om care joacă. O datorie mare e, pentru el, o pierdere încă nerecuperată. Fiecare rată plătită e o confirmare a pierderii. Fiecare leu care rămâne după plata ratelor arată ca o posibilă miză cu care, poate, se repară totul dintr-odată. Logica asta nu ține de inteligență și nici de caracter. Ea se învață, rundă după rundă, din felul în care sunt construite jocurile. Despre gândurile acestea, care par atât de convingătoare din interior, am scris pe larg în articolul despre tratamentul dependenței de jocuri de noroc, unde explic și cum se lucrează cu ele în terapie.

Ce declanșează recăderea: banii

Un studiu prospectiv a urmărit timp de un an 101 oameni cu tulburare de joc care tocmai se opriseră. Rezultatul e incomod: doar 8% au rămas complet fără joc pe toată durata urmăririi. Recăderile apăreau cel mai des seara, când omul era singur și se gândea la bani. Stările dinaintea jocului erau la fel de des pozitive ca negative. Iar explicațiile date cel mai frecvent, mai ales pentru recăderile mari, au fost gândurile despre câștig și senzația că trebuie să facă bani, spre deosebire de recăderile în consumul de substanțe, puse de obicei pe seama emoțiilor negative (Hodgins & el-Guebaly, 2004).

Reține cele trei detalii: singur, seara, gândindu-se la bani. E descrierea exactă a omului din primul paragraf al acestui articol, cu tabelul de rate deschis pe telefon. Procedura de insolvență nu schimbă situația asta. Dimpotrivă, o poate face mai intensă: îți cere să te uiți la bani zilnic, să numeri, să raportezi, să trăiești cu o sumă fixă și mică. Pentru cineva care încă n-a lucrat cu gândurile despre câștig, fiecare raport trimestrial poate deveni o invitație.

Din ce am descris până aici decurge un moment de risc ușor de anticipat: apariția unor „bani noi”. O primă, o moștenire, banii dintr-o vânzare, chiar și suma care rămâne liberă în prima lună după suspendarea popririlor. Legea a prevăzut parțial asta: în supravegherea de după lichidare, orice venit nou se anunță, iar cel puțin 40% din veniturile suplimentare merg la creditori (Legea nr. 151/2015, art. 72). Numai că legea controlează ce se întâmplă după ce banii sunt declarați. Între momentul în care banii intră în cont și momentul raportului, rămâne un interval în care contează doar ce se petrece în capul omului.

Salvarea care întreține jocul

Al nouălea criteriu al tulburării de joc de noroc din manualul de diagnostic spune că omul se bazează pe alții ca să-i dea bani cu care să iasă dintr-o situație financiară disperată provocată de joc (American Psychiatric Association, 2013). În engleză i se spune „bailout”, salvarea financiară. Faptul că se află printre criteriile de diagnostic spune ceva important: salvarea face parte din tabloul tulburării, nu e doar o reacție la ea.

Mecanismul e simplu și dureros. Când cineva acoperă datoriile, consecința jocului dispare pentru o vreme. Omul care joacă primește un mesaj pe care nu-l spune nimeni cu voce tare: pierderile se pot repara. Data următoare, riscul pare mai mic. Dacă ai jucat ani la rând, poate că ai putea număra salvările: părinții care au vândut ceva, soția care a luat un credit pe numele ei, fratele care a plătit o datorie „ultima dată”.

Procedura de insolvență nu e o salvare în sensul acesta. E o procedură legală, cu reguli stricte, cu supraveghere, cu plăți care durează ani. Dar, privită din interiorul tulburării, poate fi trăită ca o salvare, o tablă ștearsă de altcineva. Riscul stă în felul în care o poate citi mintea care încă joacă. „Am scăpat de bănci, pot începe de la zero” e o frază care poate însemna o viață nouă sau o nouă rundă.

Nu toți ajung la joc pe același drum

Un model teoretic des citat descrie trei categorii de oameni cu probleme de joc. Primii ajung acolo mai ales prin învățare și condiționare: jocul a devenit un obicei întărit de câștiguri ocazionale. Ai doilea sunt vulnerabili emoțional: jocul le reglează anxietatea, depresia, singurătatea sau traumele vechi. Ai treilea au o impulsivitate crescută și, adesea, alte probleme de comportament (Blaszczynski & Nower, 2002). Pentru tema noastră, diferența are consecințe practice. Omului din primul grup, plafonarea banilor și eliminarea accesului la credit îi pot fi de mare ajutor. Omul din al doilea grup poate rămâne fără credite și să caute același calm în alt loc, dacă nimeni nu lucrează cu emoția pe care o liniștea jocul. Iar omul din al treilea grup are nevoie de cea mai multă structură din afară.

Toate drumurile acestea au ceva în comun: datoriile sunt mai ales consecința, nu cauza. Procedura de insolvență tratează consecința. Ce o poate face să țină cinci ani e tratamentul cauzei. Înainte să ajungem la el, trebuie vorbit deschis despre partea cea mai grea.

Datorii, depresie și gânduri de sinucidere la oamenii care joacă

O meta-analiză a 65 de studii despre datoriile personale și sănătate a găsit o legătură puternică între datorii și tulburările psihice. Oamenii cu datorii aveau șanse de aproape trei ori mai mari să aibă depresie (raport al șanselor 2,77), iar legătura cu sinuciderea a fost și mai puternică (raport al șanselor 7,9 pentru sinuciderea finalizată). Autorii subliniază că direcția cauzală e greu de stabilit și că, în majoritatea studiilor, cu cât datoria era mai mare, cu atât sănătatea era mai proastă (Richardson et al., 2013).

La oamenii care joacă, cele două riscuri se adună. Într-un eșantion reprezentativ din Statele Unite, de peste 13.000 de persoane, tulburarea de joc se asocia cu șanse de aproape trei ori mai mari pentru gânduri de sinucidere și pentru tentative, chiar după ajustarea pentru factorii sociodemografici (Moghaddam et al., 2015). În Anglia, o analiză pe un eșantion național a arătat că 19,2% dintre oamenii cu probleme de joc raportaseră gânduri sau comportamente suicidare în ultimul an, față de 4,4% în restul populației. Legătura a rămas semnificativă și după ce cercetătorii au ținut cont de depresie, anxietate, dependențe și alte tulburări (Wardle et al., 2020).

Recenzia despre creditele de consum, pe care am citat-o mai sus, leagă explicit datoriile făcute din cauza jocului de suferința psihică și de gândurile suicidare (Swanton & Gainsbury, 2020). Iar la tinerii din Finlanda și din Statele Unite, o parte din suferința asociată jocului s-a explicat prin datorii (Oksanen et al., 2018). Se formează un cerc: jocul aduce datorii, datoriile aduc disperare, iar disperarea împinge înapoi spre joc.

Spun lucrurile acestea direct, pentru că un om care caută pe internet informații despre insolvență poate fi un om ajuns la capătul puterilor. Dacă te-ai surprins gândindu-te că familiei i-ar fi mai bine fără tine, că asigurarea de viață ar acoperi datoriile sau că nu mai vezi nicio ieșire, gândul acesta e un semnal de pericol, nu o soluție. Sună la 112 dacă ești în pericol acum. Spune-i cuiva apropiat ce simți, în seara asta, nu mâine. Datoriile se pot negocia, eșalona, purta prin lege. Viața ta nu are o procedură de rezervă.

Și există o veste bună, sprijinită pe date: tulburarea de joc are tratamente cu eficiență demonstrată. Senzația că nu mai e nimic de făcut nu spune adevărul despre șansele tale.

Tratamentul care face planul de rambursare să țină

O sinteză riguroasă a studiilor randomizate despre terapiile psihologice pentru jocul de noroc problematic, o recenzie Cochrane, a inclus 14 studii cu 1.245 de participanți. Terapia cognitiv-comportamentală a redus comportamentul de joc și simptomele imediat după tratament, cu efecte care au mers de la moderate, când s-au măsurat banii pierduți la joc, până la foarte mari, când s-a măsurat severitatea simptomelor. Autorii au fost corecți cu limitele: puține studii urmăreau oamenii mult timp după terapie, așa că durabilitatea efectelor rămânea neclară, iar calitatea dovezilor era scăzută (Cowlishaw et al., 2012). Cu alte cuvinte, terapia funcționează, dar progresele trebuie întreținute.

În terapia cognitiv-comportamentală pentru joc, omul învață să recunoască gândurile despre câștig și despre recuperarea pierderilor, să le pună la îndoială, să-și identifice situațiile de risc și să-și construiască alte răspunsuri pentru momentele în care pofta apare. Pentru cineva aflat într-o procedură de insolvență, situațiile de risc sunt destul de previzibile: ziua de salariu, ziua raportului, seara în care se uită la tabelul cu datorii, momentul în care intră un ban neașteptat.

A doua abordare cu dovezi este interviul motivațional, o formă de lucru centrată pe om, care îl ajută să-și rezolve ambivalența față de schimbare. O meta-analiză a arătat că interviul motivațional a redus frecvența jocului până la un an după tratament, iar banii cheltuiți pe joc au scăzut în primele una-trei luni de după intervenție (Yakovenko et al., 2015). Ambivalența e reală la cineva care cere insolvența: o parte din el vrea să se oprească, alta încă crede că o lovitură norocoasă l-ar scoate din procedură mai repede. Interviul motivațional lucrează exact cu partea asta, fără predici.

Lângă terapie, contează barierele practice. Autoexcluderea de la jocurile de noroc nu tratează nimic singură, dar scade accesul în momentele în care controlul e cel mai slab. Am explicat cum faci autoexcluderea la ONJN și de ce nu e o pedeapsă. Pentru cineva aflat în procedură, autoexcluderea și renunțarea la cardurile de credit se completează reciproc, iar în supravegherea de după lichidare oricum nu mai poți contracta împrumuturi noi.

Un rezultat de cercetare se potrivește aproape perfect cu durata planului. O recenzie despre „daunele moștenite” ale jocului, cele care continuă după ce omul s-a oprit, a arătat că majoritatea au un timp de înjumătățire de aproximativ patru ani, iar daunele financiare durează puțin mai mult, aproximativ cinci ani. Tot acolo, cu cât trece mai mult timp de la problema de joc, cu atât sănătatea și starea de bine se îmbunătățesc (Rockloff et al., 2022). Cinci ani e și durata maximă a planului de rambursare. Cele două cronologii se suprapun. Dacă în acești ani omul nu joacă, iese din procedură cu datoriile închise și cu o bună parte din urmele jocului estompate. Dacă joacă, iese cu datorii noi și, eventual, cu eliberarea revocată.

De aceea spun că un plan de cinci ani fără tratament e fragil. Legea pune ordine în bani. Tratamentul pune ordine în comportamentul care a produs datoriile. Fără al doilea, primul depinde de noroc, adică exact de lucrul în care omul care joacă a învățat să se încreadă prea mult.

Ce poate face familia ca planul de rambursare să nu fie pierdut la joc

Cercetările despre familiile oamenilor care joacă arată un lucru constant: jocul rareori rămâne doar al celui care joacă. O recenzie recentă a 121 de studii a estimat că problemele de joc ale unui om afectează, în medie, alți șase oameni, fiecare trecând prin aproximativ șapte tipuri de daune. Multe dintre ele persistă și după ce problema de joc s-a rezolvat. Cele mai frecvente sunt daunele emoționale și cele din relații, urmate de cele financiare și de sănătate (Dowling et al., 2025a). Pentru familia unui om care intră în insolvență, asta înseamnă ani de buget strâns, de rușine, de discuții despre bani și, uneori, de executare silită asupra unui girant din familie.

Partea încurajatoare vine din cercetările despre tratament. O recenzie sistematică a 30 de studii despre jocul de noroc și familie a arătat că implicarea familiei în tratamentul jucătorului se asociază cu rezultate mai bune la tratament și cu o funcționare mai bună, atât a omului, cât și a familiei (Kourgiantakis et al., 2013). Familia, care duce o parte din daune, poate fi și unul dintre locurile unde se construiește oprirea jocului.

CRAFT: cum îl aduci spre tratament fără ultimatumuri

Una dintre cele mai cercetate metode pentru familiile oamenilor cu dependențe se numește CRAFT (Community Reinforcement and Family Training). Familia învață să recompenseze perioadele în care omul nu joacă, să lase consecințele naturale ale jocului să ajungă la el, să comunice fără acuzații și să aleagă momentele potrivite pentru a-i propune tratamentul. O analiză sistematică a 14 studii, cu 691 de membri de familie, a arătat că CRAFT a fost de două ori mai eficient decât condițiile de comparație în a-l aduce pe omul dependent la tratament. Autorii notează însă că, în cele cinci studii despre jocurile de noroc, ratele de intrare în tratament au fost constant scăzute, între 12,5% și 23%, iar cele mai bune rezultate au venit din formele cele mai complete, cu ședințe individuale și de grup (Archer et al., 2020).

Un studiu randomizat pe 186 de membri de familie ai unor oameni care jucau a testat o variantă minimă, un caiet de lucru bazat pe principiile CRAFT, cu sau fără sprijin telefonic. Toate grupurile s-au îmbunătățit, inclusiv în privința jocului celui apropiat. Grupurile care au primit intervenția au avut rezultate mai bune la numărul de zile de joc și la satisfacția față de program, dar nu au avut mai mulți oameni intrați în tratament (Hodgins et al., 2007). Autorii au sugerat că familiile au nevoie de mai multă îndrumare și de mai mult sprijin ca să poată aplica strategiile acestea. Asta e și ideea programului pentru familii despre care îți spun la final: nimeni nu învață singur, dintr-o broșură, să trăiască lângă un om care joacă.

Banii: control, nu salvare

Familiile oamenilor care joacă folosesc foarte des strategii legate de bani. O recenzie a strategiilor de adaptare ale familiilor a arătat că printre cele mai frecvente sunt strategiile financiare și sprijinul informal, dar că foarte puține studii au evaluat cât de bine funcționează (Dowling et al., 2025b). E o informație importantă: e de bun-simț să protejezi banii casei, dar cercetarea nu-ți poate spune încă exact ce formă de control e cea mai bună.

Ce se poate spune, pe baza criteriilor de diagnostic și a studiilor despre recădere, e că există două feluri foarte diferite de a te implica în banii lui. Primul e salvarea: plătești o datorie, iei un credit pe numele tău, acoperi o rată „ca să nu afle banca”. Acesta e comportamentul descris de criteriul de salvare financiară din manualul de diagnostic (American Psychiatric Association, 2013) și, oricât de iubitor ar fi, riscă să-i transmită că pierderile se pot repara. Al doilea e controlul convenit: el acceptă, cât timp e în tratament, ca accesul lui la bani să fie limitat. Salariul intră într-un cont pe care îl gestionați împreună, cardurile de credit se închid, sumele zilnice sunt mici și cunoscute, cheltuielile se văd. Diferența nu stă în sumă, ci în direcție. Salvarea îl scoate din consecințe. Controlul convenit îl ajută să nu mai producă alte consecințe.

În contextul insolvenței, controlul convenit are o legătură directă cu momentele de risc despre care am vorbit. Ziua de salariu, ziua în care se plătește rata din plan, apariția unor bani neașteptați: sunt momente în care el nu ar trebui să fie singur cu banii. Studiul despre recădere arăta că jocul pornea cel mai des seara, când omul era singur și se gândea la bani (Hodgins & el-Guebaly, 2004). Un plan de familie bun schimbă tocmai condițiile acestea.

Pentru tine, cel care joacă, propunerea poate suna umilitor. La vârsta ta, să nu ai voie la propriul card? Ajută să te gândești la ea ca la ghipsul de pe un braț rupt: nu spune nimic despre cine ești, spune doar că o parte din tine are nevoie de sprijin până se reface. Și ajută ca regula să fie decisă împreună, cu un termen și cu o revizuire, nu impusă ca pedeapsă.

Cum nu devii salvatorul

Dacă ești mama, tatăl, soția sau fratele unui om care cere insolvența, vor veni, probabil, momente în care vei simți că trebuie să intervii. O rată din plan pe care el nu o poate plăti, o datorie apărută după aprobarea planului, un girant din familie urmărit de bancă. Există totuși câteva repere care se sprijină pe ce am discutat.

Dacă ai garantat pentru el, află din timp ce înseamnă articolul 34 alineatul 2 pentru tine, pentru că executarea împotriva ta nu se suspendă. Dacă ești soția și aveți bunuri sau datorii comune, el nu poate intra în procedură fără consimțământul tău (Legea nr. 151/2015, art. 13 alin. 3), așa că decizia trece și prin tine. E un moment firesc să ceri să afli tot ce se trece în dosar și ca tratamentul să facă parte din înțelegerea voastră. Dacă ai împrumutat bani, creanța ta se trece în tabel, dar votul tău de creditor înrudit nu poate salva singur planul (Legea nr. 151/2015, art. 28 alin. 2). Nu-l poți proteja de bănci, dar te poți proteja pe tine de a deveni o bancă din care se pot lua bani la nesfârșit.

Cercetarea mai arată ceva: membrii familiei ajung rar la ajutor specializat, iar printre motive se numără faptul că nu știu că există servicii pentru ei și rușinea (Dowling et al., 2025b). Rușinea asta e de înțeles. Nimeni nu vrea să spună unui străin că fiul sau soțul a pierdut casa la ruletă. Dar familia care cere ajutor pentru ea are mai multe șanse să-l ajute și pe el.

Dacă ești omul care joacă și ai citit până aici, poate te întrebi dacă e cinstit să-i ceri familiei atât. Nu le ceri să-ți plătească datoriile. Le ceri să stea lângă tine în timp ce le plătești singur. E o rugăminte mai grea, pentru că presupune să le spui adevărul, dar e singura care nu va trebui repetată peste doi ani.

Întrebări frecvente despre insolvența persoanei fizice și datoriile din jocuri

Pot cere insolvența persoanei fizice dacă datoriile vin din jocuri de noroc?

Legea nu interzice explicit acest lucru, dar e scrisă pentru debitorul de bună-credință. Multe împrumuturi luate în ultimele luni, cheltuielile făcute când știai că nu poți plăti sau insolvența provocată din culpă gravă pot închide accesul la procedură. Decizia se ia de la caz la caz, așa că ai nevoie de sfatul unui avocat sau al comisiei de insolvență de la ANPC.

Dacă intru în procedură, mai sunt urmăriți girantul și codebitorul?

Da. Suspendarea executărilor silite îl protejează pe debitor, dar nu și pe codebitori sau pe terții garanți. Un părinte care a girat un credit sau o soție codebitoare pot fi urmăriți în continuare de creditor.

Ce datorii nu se șterg prin insolvență?

Pensia de întreținere pentru copii, până la pragul prevăzut de lege, și amenzile din răspunderea penală sau contravențională nu pot fi reduse, eșalonate sau șterse. Rămân de plătit indiferent de forma procedurii.

De ce e nevoie de tratament dacă am deja un plan de rambursare?

Pentru că planul organizează datoriile, dar nu schimbă impulsul de a juca. Studiile arată că recăderile sunt frecvente și apar adesea când omul e singur și se gândește la bani, iar terapia cognitiv-comportamentală și interviul motivațional au eficiență demonstrată în reducerea jocului. Fără tratament, un singur weekend de joc poate pune în pericol ani de plăți.

Ce poate face familia ca să nu se piardă banii la joc?

Familia poate învăța, prin programe de tip CRAFT, să încurajeze tratamentul fără ultimatumuri și să nu mai acopere consecințele jocului. Un control al banilor convenit cu el și limitat în timp e mai sigur decât salvările repetate, care pot întreține jocul. Contează și ca familia să primească sprijin specializat pentru ea, nu doar pentru el.

Dacă ai în față, chiar acum, tabelul cu datoriile, ce ai scrie la rubrica „motivele insolvenței” dacă ai spune tot adevărul?

Dacă ești alături de un om care joacă și vrei să știi cum să-l sprijini fără să-i plătești din nou datoriile, începe cu programul pentru familiile jucătorilor, construit pas cu pas pentru oamenii aflați în situația ta.

Dacă vrei să lucrăm împreună, ne putem vedea online, oriunde te-ai afla, sau în cabinet, pe Str. Grigore Ionescu nr. 65, sector 2, București. Mă poți suna la 0732 259 850. Dacă nu răspund, lasă-mi un mesaj pe WhatsApp, la același număr. Pe e-mail răspund mai greu, pentru că adresa e folosită mai ales pentru cursuri și mesajele se pot pierde printre celelalte.

Bibliografie

1. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). American Psychiatric Publishing. https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596
2. Archer, M., Harwood, H., Stevelink, S., Rafferty, L., & Greenberg, N. (2020). Community reinforcement and family training and rates of treatment entry: A systematic review. Addiction, 115(6), 1024–1037. https://doi.org/10.1111/add.14901
3. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. (f.a.). Insolvența persoanelor fizice. https://www.anpc.ro/insolventa-persoane-fizice
4. Banerjee, N., Chen, Z., Clark, L., & Noël, X. (2023). Behavioural expressions of loss-chasing in gambling: A systematic scoping review. Neuroscience and Biobehavioral Reviews, 153, 105377. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2023.105377
5. Blaszczynski, A., & Nower, L. (2002). A pathways model of problem and pathological gambling. Addiction, 97(5), 487–499. https://doi.org/10.1046/j.1360-0443.2002.00015.x
6. Cowlishaw, S., Merkouris, S., Dowling, N., Anderson, C., Jackson, A., & Thomas, S. (2012). Psychological therapies for pathological and problem gambling. Cochrane Database of Systematic Reviews, 11, CD008937. https://doi.org/10.1002/14651858.CD008937.pub2
7. Dowling, N. A., Hawker, C. O., Merkouris, S. S., Rodda, S. N., & Hodgins, D. C. (2025a). Addressing gambling harm to affected others: A scoping review (Part I: Prevalence, socio-demographic profiles, gambling profiles, and harm). Clinical Psychology Review, 116, 102542. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2025.102542
8. Dowling, N. A., Hawker, C. O., Merkouris, S. S., Rodda, S. N., & Hodgins, D. C. (2025b). Addressing gambling harm to affected others: A scoping review (Part II: Coping, assessment and treatment). Clinical Psychology Review, 116, 102543. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2025.102543
9. Hodgins, D. C., & el-Guebaly, N. (2004). Retrospective and prospective reports of precipitants to relapse in pathological gambling. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 72(1), 72–80. https://doi.org/10.1037/0022-006X.72.1.72
10. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., & Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230. https://doi.org/10.1007/s10899-006-9052-2
11. Kourgiantakis, T., Saint-Jacques, M.-C., & Tremblay, J. (2013). Problem gambling and families: A systematic review. Journal of Social Work Practice in the Addictions, 13(4), 353–372. https://doi.org/10.1080/1533256X.2013.838130
12. Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015 (formă consolidată). https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/191397
13. Moghaddam, J. F., Yoon, G., Dickerson, D. L., Kim, S. W., & Westermeyer, J. (2015). Suicidal ideation and suicide attempts in five groups with different severities of gambling: Findings from the National Epidemiologic Survey on Alcohol and Related Conditions. The American Journal on Addictions, 24(4), 292–298. https://doi.org/10.1111/ajad.12197
14. Muggleton, N., Parpart, P., Newall, P., Leake, D., Gathergood, J., & Stewart, N. (2021). The association between gambling and financial, social and health outcomes in big financial data. Nature Human Behaviour, 5(3), 319–326. https://doi.org/10.1038/s41562-020-01045-w
15. Oksanen, A., Savolainen, I., Sirola, A., & Kaakinen, M. (2018). Problem gambling and psychological distress: A cross-national perspective on the mediating effect of consumer debt and debt problems among emerging adults. Harm Reduction Journal, 15(1), 45. https://doi.org/10.1186/s12954-018-0251-9
16. Richardson, T., Elliott, P., & Roberts, R. (2013). The relationship between personal unsecured debt and mental and physical health: A systematic review and meta-analysis. Clinical Psychology Review, 33(8), 1148–1162. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2013.08.009
17. Rockloff, M., Armstrong, T., Hing, N., Browne, M., Russell, A. M. T., Bellringer, M., Palmer du Preez, K., & Lowe, G. (2022). Legacy gambling harms: What happens once the gambling stops? Current Addiction Reports, 9(4), 392–399. https://doi.org/10.1007/s40429-022-00434-7
18. Swanton, T. B., & Gainsbury, S. M. (2020). Gambling-related consumer credit use and debt problems: A brief review. Current Opinion in Behavioral Sciences, 31, 21–31. https://doi.org/10.1016/j.cobeha.2019.09.002
19. Wardle, H., John, A., Dymond, S., & McManus, S. (2020). Problem gambling and suicidality in England: Secondary analysis of a representative cross-sectional survey. Public Health, 184, 11–16. https://doi.org/10.1016/j.puhe.2020.03.024
20. Yakovenko, I., Quigley, L., Hemmelgarn, B. R., Hodgins, D. C., & Ronksley, P. (2015). The efficacy of motivational interviewing for disordered gambling: Systematic review and meta-analysis. Addictive Behaviors, 43, 72–82. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2014.12.011