Plicul stă pe masă de ieri. L-ai găsit în cutia poștală, l-ai deschis cu mâinile reci și ai citit de două ori același cuvânt: somație. Sub el, numele unui executor judecătoresc, o sumă pe care n-o recunoști și un termen. El doarme în camera cealaltă. Sau poate chiar tu ești cel care a jucat și acum faci socoteala: ce mai rămâne din salariu, din cont, din casă?

Dacă ai ajuns aici, ai probabil două întrebări în minte: ce poate lua executorul judecătoresc și cât de repede. Le luăm pe rând, cu textul legii în față. Executarea silită are reguli stricte, iar multe dintre ele te apără mai mult decât crezi.

Apoi vorbim despre ceva ce nu scrie în nicio somație: ce face frica de executor cu omul care joacă și cu cei din jurul lui. Aici cercetarea are lucruri importante de spus, iar unele te vor surprinde.

Un lucru înainte de toate. Ce citești aici e informație generală, explicată pe înțeles. Nu e consultanță juridică. Fiecare dosar are particularitățile lui: tipul datoriei, cine e creditorul, ce acte s-au semnat, ce s-a comunicat și când. Pentru dosarul tău concret, cere sfatul unui avocat. Uneori o singură oră de consultație schimbă tot ce urmează.

Cum începe executarea silită: încuviințarea, somația și ziua de după

Executarea silită nu începe cu un om la ușă. Începe cu o hârtie. Creditorul, adică banca, IFN-ul sau firma de recuperare care a cumpărat datoria, are nevoie de un titlu executoriu: o hotărâre judecătorească sau un act căruia legea îi dă direct această putere. La împrumuturile de la IFN-uri, contractul de credit și garanțiile semnate sunt ele însele titluri executorii (Legea nr. 93/2009, art. 52). Pe scurt, IFN-ul nu are nevoie de un proces ca să ajungă la executor. Dacă vrei să înțelegi cum se adună astfel de împrumuturi, am scris separat despre cum ajunge un om care joacă la zece credite IFN deodată.

Cu titlul în mână, creditorul merge la un executor judecătoresc, care cere instanței încuviințarea executării. După ce o primește, executorul îi comunică debitorului o copie a încheierii de încuviințare, o copie certificată a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație (Codul de procedură civilă, art. 667 alin. 1). Comunicarea titlului și a somației e cerută sub sancțiunea nulității executării (art. 667 alin. 2). Dacă n-ai primit nimic din toate acestea și afli deodată că ți s-a blocat contul, întreabă un avocat dacă procedura a fost respectată.

Somația e partea care sperie cel mai tare. De fapt, e o înștiințare. Debitorul e somat să își îndeplinească obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, cu precizarea că altfel executarea silită continuă (art. 668). Nu e o sentință și nu spune nimic despre ce fel de om e cel care o primește. E ultimul semnal înainte de măsuri.

Ce se întâmplă dacă nu plătește? Legea e directă. Dacă în termen de o zi de la comunicarea somației, însoțite de încheierea de încuviințare, debitorul nu plătește suma datorată, executorul trece la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile, ca să le vândă, chiar dacă le are altcineva în păstrare (art. 732 alin. 1). O zi. De aceea plicul nu se pune sub teancul de facturi.

Poprirea, adică reținerea banilor direct de la angajator sau de la bancă, merge altfel. Ea se înființează fără somație, pe baza încheierii de încuviințare, printr-o adresă trimisă angajatorului sau băncii (art. 783 alin. 1). Debitorul e înștiințat și el și primește o copie a acelei adrese. Se poate întâmpla, deci, ca salariul să fie reținut înainte ca omul să fi apucat să citească tot dosarul. Executorul care înființează poprirea trebuie să aibă biroul în circumscripția curții de apel în care debitorul își are domiciliul (art. 782 alin. 1).

Mai sunt cheltuielile, care adaugă sare pe rană. Ca regulă, cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorului urmărit (art. 670 alin. 2). Intră aici taxele de timbru, onorariul executorului, onorariul avocatului creditorului în faza de executare, onorariile expertului, traducătorului sau interpretului, publicitatea, transportul și alte cheltuieli prevăzute de lege (art. 670 alin. 3). Totalul poate ajunge vizibil peste datoria de la care s-a pornit.

Există totuși o portiță. Dacă debitorul somat plătește de îndată sau în termenul acordat de lege, el suportă numai cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite și onorariile executorului și, dacă e cazul, ale avocatului creditorului, proporțional cu munca depusă până atunci (art. 670 alin. 2). Cu cât reacționezi mai repede, cu atât costul crește mai puțin. Sumele se stabilesc de executor prin încheiere și pot fi verificate de instanță, pe calea contestației la executare (art. 670 alin. 4).

Dacă datoria a fost cedată unei firme de recuperare, intră în joc și Legea nr. 243/2024. Consumatorul trebuie informat cu privire la suma datorată și trebuie să primească documentele justificative (art. 12 alin. 1). Firma de recuperare nu poate cere de la debitor o sumă totală mai mare decât creanța certificată de creditor la cesiune, cu tot cu cheltuielile de recuperare, inclusiv cele de executare silită (art. 12 alin. 2). Suma se prezintă defalcat, în scris (art. 12 alin. 3). Cere această defalcare. Pentru cineva care a ascuns datoriile mult timp, e adesea prima dată când vede pe hârtie, negru pe alb, la cât s-a ajuns.

Contează și timpul. Dreptul de a obține executarea silită se prescrie, ca regulă, în 3 ani (art. 706 alin. 1). De când curge termenul, ce l-a întrerupt sau suspendat, acestea sunt întrebări tehnice la care poate răspunde doar cineva care vede actele. Nu porni de la ideea că o datorie veche „a expirat” până nu verifică un avocat.

Iar dacă ceva nu e în regulă, există o cale. Împotriva executării silite, a încheierilor date de executor și a oricărui act de executare se poate face contestație la executare, de către cei interesați sau vătămați prin executare (art. 712 alin. 1). Tot pe această cale se poate cere anularea încheierii de încuviințare, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale (art. 712 alin. 3). Termenele pentru contestație nu sunt lungi și nu le găsești în articolul acesta. Le afli de la avocat, cât mai repede.

Atât despre procedură. Urmează partea care te interesează cel mai mult: ce rămâne din salariu și din cont.

Poprirea pe salariu și pe cont: cât poate lua executorul judecătoresc

Mulți oameni își închipuie că, odată pornită executarea silită, executorul judecătoresc poate lua tot salariul. Nu poate. Codul de procedură civilă pune limite clare la veniturile bănești.

Salariile, pensiile și alte venituri periodice care asigură traiul pot fi urmărite până la o treime din venitul lunar net, pentru orice datorii obișnuite (Codul de procedură civilă, art. 729 alin. 1 lit. b). Aici intră creditul de consum, împrumutul de la IFN, cardul de cumpărături. Pragul urcă la jumătate din venitul net numai pentru sumele datorate ca pensie de întreținere sau alocație pentru copii (art. 729 alin. 1 lit. a). Dacă sunt mai multe popriri pe aceeași sumă, totalul reținut nu poate trece de jumătate din venitul lunar net, oricare ar fi creanțele, în afară de cazurile în care legea prevede altfel (art. 729 alin. 2).

Pentru veniturile mici există o protecție în plus. Dacă venitul din muncă sau celelalte sume periodice sunt mai mici decât salariul minim net pe economie, se poate urmări numai partea care depășește jumătate din acest cuantum (art. 729 alin. 3). Cuantumul salariului minim se schimbă periodic, așa că nu ți-l dau aici. Îl afli de la angajator, de la executor sau de la avocat.

Unele sume sunt protejate complet. Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate și cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele și alte indemnizații cu destinație specială stabilite prin lege nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii (art. 729 alin. 7). Banii copilului nu plătesc pariurile tatălui.

Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensația primită la desfacerea contractului de muncă și sumele cuvenite șomerilor pot fi urmărite doar pentru obligații de întreținere și pentru despăgubiri în caz de moarte sau vătămări corporale (art. 729 alin. 4). Iar renunțarea la aceste protecții, precum și urmărirea făcută cu încălcarea lor, sunt nule de drept (art. 730). Chiar dacă cineva te convinge să semnezi că renunți la ele, semnătura nu produce efecte.

Contul bancar are regulile lui. La poprirea pe cont, pot fi urmărite atât soldul existent, cât și încasările viitoare, cu respectarea limitelor de la art. 729, dacă e cazul (art. 781 alin. 2). Sumele care reprezintă drepturi salariale viitoare nu pot fi poprite timp de 3 luni de la înființarea popririi (art. 781 alin. 5 lit. c). Dacă pe același cont se înființează mai multe popriri, termenul de 3 luni se calculează o singură dată, de la prima. Felul în care fiecare bancă aplică aceste reguli diferă, așa că, dacă salariul intră într-un cont blocat, cere explicații în scris de la bancă și de la executor.

Acum, lucrurile din casă. Executorul judecătoresc nu poate lua orice. Nu sunt supuse urmăririi silite bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului și familiei sale, nici obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de același fel (art. 727 lit. a). Nu se iau obiectele indispensabile persoanelor cu handicap și cele destinate îngrijirii bolnavilor (lit. b). Nu se iau alimentele necesare debitorului și familiei pe 3 luni (lit. c), combustibilul pentru 3 luni de iarnă (lit. d) și nici scrisorile, fotografiile și tablourile personale sau de familie (lit. e).

Bunurile cu care omul își câștigă existența au și ele o protecție. Uneltele și obiectele care servesc la exercitarea ocupației sau profesiei unei persoane fizice pot fi urmărite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile și numai pentru obligații de întreținere sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor (art. 728 alin. 1). Ca regulă, mecanicul își păstrează sculele, iar croitoreasa, mașina de cusut.

Patul copilului, frigiderul, mâncarea din cămară, fotografiile de familie rămân. Al doilea televizor sau consola nouă cumpărată după un câștig, probabil nu. Ce înseamnă exact „indispensabil traiului” se discută de la caz la caz. Și aici un avocat te poate ajuta să contești un sechestru pus pe ceva ce nu trebuia luat.

Partea cea mai încordată din multe case nu e însă televizorul. E întrebarea pe care o pune soția sau mama: ce se întâmplă cu banii mei, cu salariul meu, cu apartamentul pe care l-am plătit împreună?

Casa, salariul ei și semnătura de girant

Codul civil face o deosebire care contează enorm pentru familia unui om care joacă. Pe de o parte sunt datoriile comune ale soților. Pe de alta, datoriile personale ale unuia dintre ei.

Soții răspund cu bunurile comune doar pentru câteva categorii de obligații: cele legate de conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune, cele contractate împreună, cele asumate de oricare dintre ei pentru cheltuielile obișnuite ale căsătoriei și repararea unui prejudiciu produs prin însușirea bunurilor altcuiva, în măsura în care asta a mărit bunurile comune (Codul civil, art. 351). Un credit luat de el singur, pe numele lui, ca să acopere pierderi la pariuri, nu se potrivește la prima vedere cu niciuna dintre aceste categorii. Dar încadrarea unei datorii o stabilește instanța, nu un articol de blog.

Pentru datoriile lui personale, regula te apără. Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți (art. 353 alin. 1). Totuși, după ce urmăresc bunurile proprii ale soțului debitor, creditorii lui personali pot cere partajul bunurilor comune, numai cât e nevoie ca să își acopere creanța (art. 353 alin. 2). Bunurile împărțite astfel devin bunuri proprii (art. 353 alin. 3).

Tradus în viața de zi cu zi: apartamentul cumpărat împreună nu poate fi scos direct la vânzare pentru datoria lui de la IFN. Se poate ajunge însă, în instanță, la împărțirea lui. E un drum lung, cu proces, și nu se întâmplă peste noapte. Dar e bine să știi că există, ca să nu crezi nici că ești complet la adăpost, nici că pierzi casa mâine.

Salariul tău are o protecție și mai clară. Veniturile din muncă ale unui soț, precum și cele asimilate lor, nu pot fi urmărite nici măcar pentru datoriile comune asumate de celălalt soț, cu excepția celor făcute pentru cheltuielile obișnuite ale căsătoriei (Codul civil, art. 354, cu trimitere la art. 351 lit. c). Iar pentru datoriile lui strict personale, creditorii lui nu se pot îndrepta direct asupra bunurilor comune (art. 353 alin. 1). Dacă el a luat credite ca să joace, creditorii lui nu au, ca regulă, cum să-ți pună poprire pe salariu pentru asta. Dacă însă datoria privește cheltuielile obișnuite ale casei, situația se schimbă, iar granița poate fi disputată. Ce scrie în contract, pe ce s-au cheltuit banii, cine a semnat: toate contează.

Ajungem la semnătura care costă cel mai mult, cea de girant. Fideiusiunea e contractul prin care cineva se obligă față de creditor să execute obligația debitorului dacă acesta nu o execută (Codul civil, art. 2.280). Ea nu se prezumă. Trebuie asumată expres, printr-un înscris (art. 2.282). Fideiusorul poate cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, dacă nu a renunțat expres la acest beneficiu (art. 2.294 alin. 1). Atenție la ultima parte. Multe contracte au o clauză de renunțare, iar oamenii o semnează fără s-o citească.

Dacă mama a garantat creditul fiului sau soția a semnat ca girant pentru un împrumut de la IFN, ea a devenit, juridic, cineva de la care se poate cere banul. Legea nr. 243/2024 o tratează ca pe un consumator: definiția consumatorului include codebitorul și fideiusorul, iar girantul și avalistul sunt asimilați fideiusorului (art. 2 lit. a). Asta înseamnă că poate invoca și ea protecțiile acestei legi, inclusiv plafonul sumei pe care o poate cere o firmă de recuperare (art. 12 alin. 2).

Aceeași lege mai dă o unealtă pe care puțini o folosesc. Consumatorul poate cere creditorului revizuirea contractului, iar creditorul e obligat să trimită în scris, în cel mult 30 de zile, o propunere de revizuire care ține cont de situația financiară a omului (art. 8 alin. 1). Propunerea poate include reducerea sau ștergerea parțială a unor obligații, reeșalonarea sau refinanțarea (art. 8 alin. 2). Dacă primește un refuz explicit sau răspunsul întârzie peste 45 de zile, consumatorul poate cere instanței adaptarea contractului (art. 8 alin. 3). Regula se aplică și când creanța a fost cedată (art. 8 alin. 7).

La creditele de consum mici, legea pune și plafoane de cost. Pentru creditele de până la 5.000 de lei, costul total nu poate trece de 1% pe zi și, în același timp, totalul de plată nu poate depăși dublul creditului; pentru tranșele de 5.001–10.000 de lei și 10.001–25.000 de lei, plafoanele zilnice sunt de 0,8%, respectiv 0,6%, tot cu limita dublului (art. 6). Dacă plafoanele sunt depășite, sumele se reduc la cererea consumatorului, pe cale amiabilă, în instanță sau prin soluționare alternativă a litigiilor (art. 7 alin. 1). Dacă legea se aplică sau nu contractului vostru concret, îți spune avocatul.

Dacă nu știi nici măcar câte credite are, începe cu o verificare. Am explicat pas cu pas, în articolul despre ce poți afla de la Biroul de Credit când bănuiești datorii ascunse, ce poți cere și ce nu.

Legea poate apăra salariul tău și banii copilului. Nu poate apăra însă ce se întâmplă în mintea omului care primește somația. Iar acolo se petrece, uneori, partea cea mai periculoasă.

Ce face frica de executor cu omul care joacă

Gândește-te la ziua în care vine somația, privită din interiorul lui. Prima reacție, la mulți oameni cu probleme de joc, nu e „trebuie să spun acasă”. E „trebuie să rezolv până nu află nimeni”.

Rușinea face asta. Ea împinge spre ascundere. Omul care joacă știe de mult că lucrurile au scăpat de sub control. Dar câtă vreme nimeni nu vede hârtiile, își poate spune că trece printr-o perioadă grea. Somația strică povestea asta. Pe hârtie apar o sumă, un nume, un termen. Și cu cât suma e mai mare, cu atât pare mai greu de spus cu voce tare.

Din rușine se naște adesea al doilea reflex: încercarea de a recupera. În cercetare se numește goana după pierderi (în engleză, chasing losses). E singurul criteriu de diagnostic al tulburării de joc de noroc care lipsește din criteriile tulburărilor legate de substanțe (Quester & Romanczuk-Seiferth, 2015). E, cu alte cuvinte, semnătura specifică a jocului. Logica sună cam așa: „Dacă prind un bilet bun, plătesc tot și nimeni nu află.” Executorul devine, paradoxal, încă un motiv să mai joace o dată.

Ideea că un câștig mare rezolvă tot vine din felul în care o minte prinsă în joc tratează pierderea: ca pe o problemă care se poate repara printr-o singură lovitură. Iar o somație cu termen de o zi nu lasă loc pentru planuri pe termen lung. Rămâne doar următorul pariu.

Stresul financiar lasă urme care se pot măsura. O recenzie sistematică cu meta-analiză, care a adunat 65 de lucrări, a găsit o asociere între datoriile personale și depresie (OR = 2,77), tulburări psihice în general (OR = 3,24) și sinucidere (OR = 7,9 pentru sinuciderea consumată) (Richardson et al., 2013). Autorii spun însă limpede că studiile nu pot stabili ce e cauză și ce e efect. O altă recenzie sistematică, pe 50 de studii, ajunge la aceeași prudență: există date plauzibile că datoriile pot înrăutăți sănătatea mintală, dar limitele metodologice nu permit o concluzie fermă despre cauzalitate (Fitch et al., 2011).

La oamenii care joacă, legătura pare să treacă prin îngrijorare. Într-un studiu pe 309 jucători din Australia, stresul legat de datorii, adică teama că nu le vor putea da înapoi, a explicat o parte din legătura dintre jocul problematic și suferința psihică, depresia și efectele asupra familiei (Swanton & Gainsbury, 2020). E un studiu transversal, deci nu dovedește o relație cauzală. Spune totuși ceva important: contează suma, dar contează și cât de copleșit se simte omul de ea.

Asta ne aduce la partea cea mai grea. Datele despre jocurile de noroc și gândurile de sinucidere vin din mai multe țări și merg în aceeași direcție. Într-un studiu pe registrele naționale din Suedia, cu 2.099 de persoane diagnosticate cu tulburare de joc de noroc, mortalitatea prin sinucidere a fost de multe ori mai mare decât în populația generală, iar depresia a prezis decesul prin sinucidere (Karlsson & Håkansson, 2018).

Într-un eșantion reprezentativ din Anglia, 19,2% dintre jucătorii cu probleme au raportat gânduri de sinucidere sau tentative în ultimul an, față de 4,4% în restul populației. Asocierea a rămas, mai mică, și după ce cercetătorii au ținut cont de depresie, anxietate, dependențe și alți factori (Wardle et al., 2020). La tinerii de 16–24 de ani din Marea Britanie, jocul problematic a mers împreună cu șanse de aproximativ 9 ori mai mari de tentativă de sinucidere la bărbați și de aproape 5 ori mai mari la femei, comparativ cu cei care nu aveau deloc probleme de joc (Wardle & McManus, 2021). Într-un eșantion național american de 13.578 de persoane, jocul patologic a fost asociat cu șanse de aproape trei ori mai mari atât pentru gânduri, cât și pentru tentative de sinucidere (Moghaddam et al., 2015).

Niciunul dintre aceste studii nu spune că un plic de la executor duce la sinucidere. Majoritatea sunt studii de asociere, nu de cauză. Spun ceva mai simplu: omul cu probleme de joc și datorii face parte dintr-un grup cu risc mai mare. Iar zilele de criză, cum sunt cele cu somația, cu poprirea pe salariu sau cu descoperirea datoriilor de către familie, merită trăite cu ochii deschiși.

Dacă tu, cel care citești, ai ajuns să te gândești că ar fi mai bine să nu mai fii, sună acum la 112. Dacă vrei să vorbești cu cineva despre joc și datorii, Asociația Joc Responsabil are o linie gratuită, 0800 800 099, de luni până vineri, între 09:00 și 17:00, și consiliere prin chat pe jocresponsabil.ro. Iar dacă el spune lucruri care te sperie, nu le trata ca pe o manipulare. Întreabă-l direct și cere ajutor.

Există și o față mai puțin sumbră. Momentul în care consecințele financiare nu mai pot fi ascunse e, pentru mulți, momentul în care cer ajutor. O recenzie a studiilor despre motivele pentru care jucătorii încearcă să se oprească sau caută tratament a găsit că cererea de ajutor apare mai ales după ce răul s-a produs deja sau e iminent: probleme cu banii, probleme în relație, emoții negative (Suurvali et al., 2010). Somația poate fi, deci, și o fereastră. Cât rămâne deschisă depinde mult de ce se întâmplă în casă în săptămânile care urmează.

Ce trăiesc cei din casă când vine executorul

Datoria lui ajunge aproape întotdeauna să apese și pe ei, chiar și acolo unde legea spune că nu le aparține. Poate nu juridic. Dar emoțional, practic și uneori financiar, familia preia o parte din greutate.

Cercetătorii care au încercat să descrie toate formele de rău produse de jocurile de noroc au ajuns la o hartă largă: probleme cu banii, relații tensionate, suferință emoțională, sănătate mai șubredă, probleme la muncă sau la școală, cu efecte care ajung și la cei din jurul jucătorului (Langham et al., 2016). O recenzie mai veche a literaturii despre familiile jucătorilor descria deja același tablou, cu greutăți financiare, conflicte în cuplu și efecte asupra partenerilor și copiilor (Kalischuk et al., 2006).

Când sunt întrebați direct, cei apropiați confirmă. Într-un studiu pe 366 de oameni care au cerut consiliere online din cauza jocului cuiva drag, aproape toți au raportat suferință emoțională (97,5%) și efecte asupra relației (95,9%), iar peste 90% au spus că jocul i-a afectat și în viața socială, și la bani (Dowling et al., 2014). Cei mai mulți erau parteneri de viață.

O recenzie sistematică și meta-sinteză a 53 de studii a ajuns la concluzia că partenerii sunt cei mai afectați, cu probleme de sănătate psihică și fizică, iar copiii suferă adesea în tăcere, pentru că nu vorbesc despre grijile legate de jocul părintelui (Riley et al., 2021). Copilul care aude la ușă „Sunt de la executorul judecătoresc” nu întreabă neapărat ce s-a întâmplat. Dar ține minte. Despre ce rămâne în urma acestor momente am scris în articolul despre copilul jucătorului și moștenirea tăcerii.

Și suferința partenerilor are un tipar. Într-un grup de 186 de oameni apropiați de jucători, partenerii de viață și cei mai tineri au raportat mai multă suferință, care creștea odată cu numărul de consecințe emoționale și comportamentale trăite din cauza jocului (Hodgins, Shead & Makarchuk, 2007).

Oamenii reacționează diferit. Unii se închid. Alții se ceartă zilnic. Alții preiau toate datoriile ca să salveze familia. Felul în care faci față contează. Într-un studiu pe 1.131 de persoane afectate de jocul altcuiva, strategiile de adaptare considerate dezadaptative au fost asociate cu mai mult rău și mai multă suferință, iar sprijinul social a apărut ca factor de protecție (Tulloch et al., 2025). Cine duce totul singur, în secret, ajunge să sufere mai mult. Cine are cu cine vorbi, mai puțin.

Toate astea explică de ce, când vine somația, familia face adesea primul gest din instinct: plătește. Mama scoate economiile. Soția ia un credit pe numele ei. Fratele împrumută de la prieteni. Pe moment, e o ușurare. Executorul se oprește, contul se deblochează, poate nu află vecinii.

Problema e ce învață el din asta. Dacă de fiecare dată când datoriile ies la suprafață cineva le acoperă, consecința dispare. Odată cu ea dispare și presiunea de a schimba ceva. Pe acest mecanism se sprijină, de altfel, una dintre cele mai studiate metode de lucru cu familiile oamenilor cu adicții. Despre cum ajutorul bine intenționat poate întreține jocul am scris pe larg în Familia îl ține dependent?

Ce poate face atunci familia, ca să nu repete același cerc? Cercetarea are un răspuns, cu limitele lui.

Ce poate face familia, după studii: CRAFT și limite fără să plătești tu

CRAFT vine de la Community Reinforcement and Family Training, un program prin care familia învață să folosească principiile învățării comportamentale. A fost dezvoltat de Robert Meyers și Jane Ellen Smith pentru familiile oamenilor cu probleme de alcool și droguri care refuzau tratamentul. Ideea de bază e că familia are influență asupra celui drag și poate învăța să o folosească deliberat. Concret, familia învață să răsplătească momentele în care el nu joacă, să lase consecințele firești ale jocului să ajungă la el, să vorbească fără atac și să aleagă momentele bune pentru a propune tratamentul (Meyers et al., 2011).

La adicțiile de substanțe, rezultatele sunt bune. O recenzie sistematică a arătat că, folosind CRAFT, familiile au reușit să aducă la tratament cam două treimi dintre cei care îl refuzau, de aproximativ trei ori mai mulți decât prin abordarea de tip Al-Anon/Nar-Anon (Roozen et al., 2010).

La jocurile de noroc, imaginea e mai modestă, și e corect să ți-o spun așa. Primul pas a fost un manual de autoajutor bazat pe CRAFT, adaptat după discuții cu familiile jucătorilor. Într-un studiu pilot pe 31 de persoane, cei care au primit manualul au spus mai des că jocul celui drag a scăzut și au fost mai mulțumiți de program, dar în ambele grupuri au intrat în tratament puțini jucători (Makarchuk et al., 2002).

Un studiu randomizat mai mare, pe 186 de oameni apropiați de jucători, 82% femei și 56% parteneri de viață, a comparat manualul, manualul plus sprijin telefonic și un simplu pachet cu informații despre servicii. Toți participanții au raportat îmbunătățiri în timp. Grupurile cu intervenție au raportat mai puține zile de joc la cel drag și mai multă mulțumire față de program. Numărul jucătorilor care au intrat în tratament nu a diferit între grupuri (Hodgins et al., 2007).

Apoi CRAFT a fost oferit individual, de un terapeut. Într-un studiu mic, pe 31 de participanți, diferențele dintre CRAFT individual și manual n-au trecut pragul statistic. Mărimile efectului au arătat totuși rezultate mai bune pentru varianta cu terapeut: mai puține zile și mai puțini bani jucați de cel drag și o stare mai bună a membrului de familie (Nayoski & Hodgins, 2016).

O recenzie sistematică a studiilor CRAFT a găsit că, în ansamblu, metoda aduce de două ori mai mulți oameni la tratament decât condițiile de comparație. Cele cinci studii pe jocuri de noroc au avut însă rate scăzute de intrare în tratament, între 12,5% și 23%. Cele mai bune rezultate le-au avut formatele care combinau ședințe individuale și de grup, cu terapeuți bine pregătiți (Archer et al., 2020).

O meta-analiză a intervențiilor pentru familiile oamenilor cu adicții (alcool, droguri, jocuri de noroc) a găsit beneficii la sfârșitul intervenției: mai puține simptome depresive la membrii familiei, mai multă mulțumire de viață, un mod mai bun de a face față, mai puține conflicte în cuplu și mai multe intrări în tratament. La urmăririle de după 4–11 luni, efectele nu s-au mai văzut, iar autorii consideră concluziile provizorii (Merkouris et al., 2022).

Ce înseamnă toate astea pentru tine? Nu există o metodă prin care să îl obligi să se oprească. Există însă un mod de a crește șansele, de a nu întreține jocul fără să vrei și de a suferi mai puțin în timpul ăsta.

Implicarea familiei contează și după ce el începe tratamentul. Într-un studiu pe 675 de bărbați tratați pentru tulburarea de joc de noroc, cei care au avut o persoană apropiată implicată în terapie au venit mai constant la ședințe și au abandonat mai rar. Cei a căror parteneră de viață a participat au recăzut mai rar în timpul tratamentului decât cei sprijiniți de alt membru al familiei (Jiménez-Murcia et al., 2017). Despre ce se întâmplă când jocul reîncepe, am scris în articolul despre rușinea, euforia și recăderea.

Acum, concret. Ce faci în săptămâna în care a venit somația?

1. Citiți actele împreună, la masă, nu pe ascuns. Cine e creditorul, ce titlu executoriu invocă, ce sumă cere, ce cheltuieli a adăugat. Dacă e o firmă de recuperare, cereți în scris suma defalcată (Legea nr. 243/2024, art. 12 alin. 3).
2. Faceți o programare la un avocat în aceeași săptămână. El vă poate spune dacă procedura a fost respectată, ce se poate contesta, în ce termen și ce variante de înțelegere cu creditorul există, inclusiv cererea de revizuire a contractului (art. 8).
3. Separă-ți banii de ai lui. Salariul tău, alocația copilului și economiile tale să intre în conturi la care el nu are acces. Legea îți protejează veniturile față de datoriile lui (Codul civil, art. 353 și 354), dar totul e mai simplu când banii nu se amestecă.
4. Nu semna nimic ca girant sau codebitor, nici „doar ca să treacă luna asta”. Fideiusiunea se asumă în scris (art. 2.282), iar o semnătură te leagă de datoria lui.
5. Spune-i limpede ce faci și ce nu faci. De exemplu: „Te ajut să mergi la avocat și la un psiholog. Nu plătesc datoria și nu iau credit pe numele meu.”
6. Caută-ți și tu un loc unde să vorbești. Sprijinul social te protejează (Tulloch et al., 2025).

O limită nu e o pedeapsă. Diferența se aude în ton. „Iar m-ai mințit, te-am prins” deschide un război. „Am văzut somația. Mi-e frică. Nu plătesc eu, dar vin cu tine la avocat mâine” deschide o ușă. A doua variantă e scurtă, vorbește la persoana întâi, lasă deoparte reproșurile vechi și se termină cu o propunere concretă. Comunicarea fără atac e una dintre abilitățile pe care familiile le exersează în CRAFT (Meyers et al., 2011).

A lăsa consecințele să ajungă la el nu înseamnă să îl lași singur în pericol. Dacă vorbește despre moarte, dacă pare fără ieșire, siguranța lui trece înaintea oricărei reguli. Atunci suni la 112 și nu stai să cântărești dacă e manipulare. În restul timpului, consecința firească a unei datorii e ca omul care a făcut-o să stea față în față cu ea: să citească somația, să meargă la avocat, să vorbească el cu creditorul. Tu poți fi alături. Nu e nevoie să fii în locul lui.

Mai e un gest practic, pe care numai el îl poate face: autoexcluderea. Cererea de autoexcludere de la jocurile de noroc se face doar în nume propriu, la sediile ONJN, prin e-mail cu semnătură electronică calificată, prin declarație notarială sau atestată de avocat ori la un organizator licențiat, care o trimite la ONJN în cel mult 2 zile lucrătoare, iar organizatorii sunt obligați să o respecte (ONJN, autoexcludere). Tu nu o poți face în locul lui. Poți să i-o propui în ziua în care vine somația, când frica e mare și ușa e întredeschisă.

Dacă tu ești cel care joacă și ai citit până aici, ce urmează e pentru tine. Știu că vrei să rezolvi singur, repede și fără să afle nimeni. Ți-ai mai spus asta. Datoria a crescut de fiecare dată. Executarea silită are reguli, termene și căi de contestare, iar un avocat le poate folosi în favoarea ta numai dacă ajunge la ele la timp. Jocul nu are niciuna dintre aceste protecții. Următorul bilet nu oprește poprirea. Cel mult adaugă o datorie nouă.

Spune acasă înainte să afle de la poștaș. Cere în scris situația datoriei. Mergi la avocat. Iar pentru joc, cere ajutor de specialitate: în România există și variante de tratament gratuit pentru dependența de jocuri de noroc, pe lângă cabinetele private. Rușinea îți spune că e prea târziu. Studiile despre cererea de ajutor arată că mulți oameni pornesc tocmai din momente ca acesta (Suurvali et al., 2010).

Executorul judecătoresc poate lua, în limitele legii, o parte din salariu, bani din cont și bunurile care nu sunt indispensabile traiului. Nu poate lua banii copilului, patul, mâncarea, fotografiile. Nu poate lua salariul soției pentru datoriile lui personale. Și nu poate lua decizia de a cere ajutor. Aceea rămâne la voi.

Dacă azi ar veni o somație pe numele lui, care ar fi primul lucru pe care l-ai face și ce ți-ar fi cel mai greu să îi spui?

Dacă simți că nu mai poți duce singură grija pentru el, am pregătit un drum pas cu pas pentru cei care trăiesc lângă un om care joacă, ca să știi ce să spui, ce să nu plătești și unde să te sprijini.

Dacă vrei să lucrăm împreună, ne putem vedea online, oriunde te-ai afla, sau în cabinet, pe Str. Grigore Ionescu nr. 65, sector 2, București. Mă poți suna la 0732 259 850. Dacă nu răspund, lasă-mi un mesaj pe WhatsApp, la același număr. Pe e-mail răspund mai greu, pentru că adresa e folosită mai ales pentru cursuri și mesajele se pot pierde printre celelalte.

Bibliografie

1. Archer, M., Harwood, H., Stevelink, S., Rafferty, L., & Greenberg, N. (2020). Community reinforcement and family training and rates of treatment entry: A systematic review. Addiction, 115(6), 1024–1037. https://doi.org/10.1111/add.14901
2. Codul civil (Legea nr. 287/2009, republicată), forma consolidată, art. 351–354, 2.280, 2.282, 2.294. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/309285
3. Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010, republicată), forma consolidată, art. 667, 668, 670, 706, 712, 727–730, 732, 781–783. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/140271
4. Dowling, N. A., Rodda, S. N., Lubman, D. I., & Jackson, A. C. (2014). The impacts of problem gambling on concerned significant others accessing web-based counselling. Addictive Behaviors, 39(8), 1253–1257. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2014.04.011
5. Fitch, C., Hamilton, S., Bassett, P., & Davey, R. (2011). The relationship between personal debt and mental health: A systematic review. Mental Health Review Journal, 16(4), 153–166. https://doi.org/10.1108/13619321111202313
6. Hodgins, D. C., Shead, N. W., & Makarchuk, K. (2007). Relationship satisfaction and psychological distress among concerned significant others of pathological gamblers. The Journal of Nervous and Mental Disease, 195(1), 65–71. https://doi.org/10.1097/01.nmd.0000252382.47434.a6
7. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., & Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230. https://doi.org/10.1007/s10899-006-9052-2
8. Jiménez-Murcia, S., Tremblay, J., Stinchfield, R., Granero, R., Fernández-Aranda, F., Mestre-Bach, G., Steward, T., del Pino-Gutiérrez, A., Baño, M., Moragas, L., Aymamí, N., Gómez-Peña, M., Tárrega, S., Valenciano-Mendoza, E., Giroux, I., Sancho, M., Sánchez, I., Mallorquí-Bagué, N., González, V., … Menchón, J. M. (2017). The involvement of a concerned significant other in gambling disorder treatment outcome. Journal of Gambling Studies, 33(3), 937–953. https://doi.org/10.1007/s10899-016-9657-z
9. Kalischuk, R. G., Nowatzki, N., Cardwell, K., Klein, K., & Solowoniuk, J. (2006). Problem gambling and its impact on families: A literature review. International Gambling Studies, 6(1), 31–60. https://doi.org/10.1080/14459790600644176
10. Karlsson, A., & Håkansson, A. (2018). Gambling disorder, increased mortality, suicidality, and associated comorbidity: A longitudinal nationwide register study. Journal of Behavioral Addictions, 7(4), 1091–1099. https://doi.org/10.1556/2006.7.2018.112
11. Langham, E., Thorne, H., Browne, M., Donaldson, P., Rose, J., & Rockloff, M. (2016). Understanding gambling related harm: A proposed definition, conceptual framework, and taxonomy of harms. BMC Public Health, 16, 80. https://doi.org/10.1186/s12889-016-2747-0
12. Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe, art. 1, 2, 6–8, 12. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/286989
13. Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, forma consolidată, art. 52. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/181855
14. Makarchuk, K., Hodgins, D. C., & Peden, N. (2002). Development of a brief intervention for concerned significant others of problem gamblers. Addictive Disorders & Their Treatment, 1(4), 126–134. https://doi.org/10.1097/00132576-200211000-00003
15. Merkouris, S. S., Rodda, S. N., & Dowling, N. A. (2022). Affected other interventions: A systematic review and meta-analysis across addictions. Addiction, 117(9), 2393–2414. https://doi.org/10.1111/add.15825
16. Meyers, R. J., Roozen, H. G., & Smith, J. E. (2011). The community reinforcement approach: An update of the evidence. Alcohol Research & Health, 33(4), 380–388. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23580022/
17. Moghaddam, J. F., Yoon, G., Dickerson, D. L., Kim, S. W., & Westermeyer, J. (2015). Suicidal ideation and suicide attempts in five groups with different severities of gambling: Findings from the National Epidemiologic Survey on Alcohol and Related Conditions. The American Journal on Addictions, 24(4), 292–298. https://doi.org/10.1111/ajad.12197
18. Nayoski, N., & Hodgins, D. C. (2016). The efficacy of individual community reinforcement and family training (CRAFT) for concerned significant others of problem gamblers. Journal of Gambling Issues, 33, 189. https://doi.org/10.4309/jgi.2016.33.11
19. Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. (f.a.). Autoexcludere. https://onjn.gov.ro/relatii-publice/autoexcludere/
20. Quester, S., & Romanczuk-Seiferth, N. (2015). Brain imaging in gambling disorder. Current Addiction Reports, 2(3), 220–229. https://doi.org/10.1007/s40429-015-0063-x
21. Richardson, T., Elliott, P., & Roberts, R. (2013). The relationship between personal unsecured debt and mental and physical health: A systematic review and meta-analysis. Clinical Psychology Review, 33(8), 1148–1162. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2013.08.009
22. Riley, B. J., Harvey, P., Crisp, B. R., Battersby, M., & Lawn, S. (2021). Gambling-related harm as reported by concerned significant others: A systematic review and meta-synthesis of empirical studies. Journal of Family Studies, 27(1), 112–130. https://doi.org/10.1080/13229400.2018.1513856
23. Roozen, H. G., de Waart, R., & van der Kroft, P. (2010). Community reinforcement and family training: An effective option to engage treatment-resistant substance-abusing individuals in treatment. Addiction, 105(10), 1729–1738. https://doi.org/10.1111/j.1360-0443.2010.03016.x
24. Suurvali, H., Hodgins, D. C., & Cunningham, J. A. (2010). Motivators for resolving or seeking help for gambling problems: A review of the empirical literature. Journal of Gambling Studies, 26(1), 1–33. https://doi.org/10.1007/s10899-009-9151-y
25. Swanton, T. B., & Gainsbury, S. M. (2020). Debt stress partly explains the relationship between problem gambling and comorbid mental health problems. Social Science & Medicine, 265, 113476. https://doi.org/10.1016/j.socscimed.2020.113476
26. Tulloch, C., Browne, M., Rockloff, M., Hing, N., & Hilbrecht, M. (2025). The roles of coping style and social support in the experience of harm and distress among people affected by another person’s gambling. Addictive Behaviors, 162, 108236. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2024.108236
27. Wardle, H., John, A., Dymond, S., & McManus, S. (2020). Problem gambling and suicidality in England: Secondary analysis of a representative cross-sectional survey. Public Health, 184, 11–16. https://doi.org/10.1016/j.puhe.2020.03.024
28. Wardle, H., & McManus, S. (2021). Suicidality and gambling among young adults in Great Britain: Results from a cross-sectional online survey. The Lancet Public Health, 6(1), e39–e49. https://doi.org/10.1016/S2468-2667(20)30232-2