E trecut de miezul nopții și lumina telefonului îi cade pe față. Tu te prefaci că dormi. Știi ce urmează: dimineață o să spună că a fost doar un meci, că a recuperat ce pierduse, că a fost ultima dată. Și te întrebi iar, cu un nod în stomac, cum îl oprești din jocuri, când el nu vrea să audă de niciun ajutor.

Răspunsul cinstit are două părți. Prima te poate liniști puțin: pentru omul care joacă, familia contează mai mult decât ți se pare în nopțile astea. A doua e mai greu de primit. Nu poți lua tu hotărârea în locul lui. Poți, în schimb, să schimbi ce se întâmplă în jurul jocului, iar cercetarea are destul de multe de spus despre asta.

Mai jos găsești ce au demonstrat studiile despre familiile jucătorilor, cu cifrele lor reale, inclusiv cele care nu sună încurajator. Merită să le știi pe toate înainte să alegi ce faci mâine-dimineață.

De ce tocmai familia îl poate opri

Puțini oameni se lasă de jocuri de noroc pentru că au citit ceva sau pentru că s-au trezit într-o zi cu altă hotărâre. O recenzie care a adunat studiile în care jucătorii au fost întrebați direct de ce au cerut ajutor a găsit că decizia vine mai ales după pagube care s-au produs deja sau sunt pe cale să se producă: problemele cu banii, emoțiile negative și, foarte des, problemele din relație (Suurvali et al., 2010). Altfel spus, unul dintre lucrurile care îl pun în mișcare este exact ce trăiești tu acum lângă el.

Și jucătorii care s-au lăsat deja spun ceva asemănător. Cam o treime dintre ei își leagă hotărârea de un moment anume, de o criză (Hodgins et al., 2002). Iar crizele unui jucător rareori rămân doar ale lui.

Mai e un motiv pentru care el nu poate ignora familia la nesfârșit: jocul lui nu stă închis în telefon. Într-un sondaj național cu peste 11.000 de adulți, 6% au spus că au fost afectați în ultimul an de jocul altcuiva, iar partenerii și foștii parteneri au raportat cele mai multe pagube (Hing et al., 2022). Când au fost comparați jucătorii cu soțiile sau soții lor, partenerii au avut de cinci până la șase ori mai multe șanse să spună că jocul a adus certuri, tensiune și chiar despărțire (Jeffrey et al., 2019). Printre rudele care au apelat la consiliere online, aproape toate (97,5%) trăiau o suferință emoțională, iar 95,9% simțeau că relația însăși e atinsă (Dowling et al., 2014).

Cifrele astea arată unde stă pârghia. Jocul lui trăiește în relația cu tine, așa că tot relația cu tine poate deveni locul de unde pornește schimbarea.

Cercetătorii au văzut asta și din partea opusă. Într-o analiză a 4.410 jucători care au trecut printr-un program de tratament, faptul că omul avea un partener s-a asociat cu șanse mai mari ca tratamentul să se încheie cu succes, iar implicarea partenerului în programul pentru familie a influențat cât timp a rămas jucătorul în tratament (Ingle et al., 2008). O recenzie sistematică a 30 de studii a ajuns la aceeași concluzie: atunci când familia e implicată în tratament, rezultatele sunt mai bune, atât pentru jucător, cât și pentru felul în care funcționează casa (Kourgiantakis et al., 2013). Iar autorii unui studiu pe 186 de rude scriu limpede că acestea au o influență reală asupra recuperării lui (Hodgins, Shead, et al., 2007).

Bun. Familia contează. Întrebarea grea rămâne cum anume, pentru că rugămințile și scandalurile nu l-au oprit până acum.

Cum îl oprești din jocuri fără să-l pui la zid

Cea mai studiată metodă prin care familia îl poate aduce pe un om spre schimbare se numește CRAFT, după inițialele din engleză ale unui program de întărire comunitară și antrenament pentru familie. A fost gândită pentru rudele celor care beau sau consumă droguri și refuză orice tratament. Ideea de pornire e simplă și puțin incomodă: nu el vine la ședințe, ci tu. Înveți să schimbi felul în care reacționezi la comportamentul lui, astfel încât perioadele fără joc să fie răsplătite (Hellum et al., 2024), iar jocul să nu mai fie ferit de urmările lui.

Primul studiu mare a inclus 90 de rude ale unor oameni care consumau droguri și refuzau tratamentul. După antrenamentul CRAFT, 58,6% dintre acești oameni au ajuns la tratament. Când rudele au primit și ședințe de grup după cele individuale, procentul a urcat la 76,7%. În grupul în care familia era doar pregătită să meargă la grupurile clasice de sprijin în 12 pași, procentul a fost de 29% (Meyers et al., 2002). Un detaliu din același studiu merită ținut minte: niciun om nu a mai ajuns la tratament după ce ședințele familiei s-au terminat. Influența ta funcționează cât timp ești și tu sprijinită.

O recenzie sistematică a patru studii riguroase, cu 264 de rude, a confirmat rezultatul. Cu CRAFT, cam două treimi dintre cei care refuzau tratamentul au ajuns la el, de obicei după patru până la șase ședințe. Prin această metodă au ajuns în tratament de trei ori mai mulți oameni decât prin abordarea grupurilor de sprijin și de două ori mai mulți decât prin confruntarea organizată, în care toată familia îl pune în fața faptelor (Roozen et al., 2010).

Ce anume ajută? Rudele care au trecut prin CRAFT au spus că le-a fost de folos mai ales partea despre comunicare, construită pe întărirea pozitivă, și faptul că au fost primite fără judecată (Hellum et al., 2021). Despre comunicare găsești mai multe în articolul despre cum îi spui adevărul fără să-l ataci, pentru că o propoziție spusă greșit poate închide o ușă pentru săptămâni întregi.

Un rezultat surprinzător vine dintr-o analiză secundară a unui studiu danez. Când ruda îi spusese de la început omului că ea a început să ceară ajutor ca să schimbe situația, șansele ca el să intre în tratament au fost de 2,29 ori mai mari (Hellum et al., 2024). Să-i spui „eu am început să lucrez cu cineva, pentru mine și pentru noi” nu e o slăbiciune. E un mesaj care, după datele de până acum, are greutate.

Aici vine însă partea pe care puțini o spun cu voce tare. Toate cifrele de mai sus vin din studii despre alcool și droguri. La jocurile de noroc, tabloul arată altfel.

Ce se întâmplă când metoda e aplicată la jucători

Cercetătorii au adaptat CRAFT pentru familiile jucătorilor, mai întâi sub forma unui manual de autoajutor. În primul studiu-pilot, cu 31 de rude, mai multe dintre cele care primiseră manualul au spus că jocul a scăzut, însă foarte puțini jucători au ajuns la tratament (Makarchuk et al., 2002). Studiul mai mare care a urmat, cu 186 de rude (82% femei, mai mult de jumătate soții), a comparat manualul, manualul plus sprijin telefonic și un simplu pachet de informații. Cu manualul, jucătorii au avut mai puține zile de joc, dar numărul celor care au intrat în tratament nu a diferit între grupuri (Hodgins, Toneatto, et al., 2007).

Când CRAFT a fost aplicat cu un terapeut, față în față, diferențele s-au mărit. Într-un studiu mic, numărul mediu de zile de joc a scăzut de la 8,67 la 4,36, iar suma jucată a coborât de la aproximativ 1.808 la 313 dolari, cu efecte mari. După șase luni, 17,4% dintre jucătorii din studiu intraseră în tratament (Nayoski & Hodgins, 2016). Grupul a fost însă prea mic pentru ca diferențele față de manual să fie semnificative statistic.

O recenzie sistematică a 14 studii CRAFT, cu 691 de rude, pune lucrurile în perspectivă. Per total, metoda a fost de două ori mai eficientă decât variantele cu care a fost comparată, iar cele mai bune rezultate au apărut când rudele au avut și ședințe individuale, și de grup. În cele cinci studii despre jocuri de noroc însă, doar între 12,5% și 23% dintre jucători au ajuns la tratament (Archer et al., 2020). La fel, un program online de terapie cognitiv-comportamentală pentru 100 de rude ale unor jucători care refuzau ajutorul a îmbunătățit clar starea rudelor, dar efectul asupra jocului a fost mic și neclar (Magnusson et al., 2019).

Ce înseamnă asta pentru tine? Că un jucător e, se pare, mai greu de adus la terapie decât un om care bea. Dar înseamnă și că, atunci când familia își schimbă felul de a reacționa, jocul lui scade adesea, chiar dacă el nu pășește încă într-un cabinet. Să joace de două ori mai rar nu e o victorie completă. E însă diferența dintre un salariu pierdut și o lună în care mai rămân bani de chirie. Mai ales la păcănelele online, unde telefonul e mereu în buzunar, fiecare zi fără joc contează.

Mai e un loc în care familia face o diferență vizibilă: după ce el a început să se oprească. Într-un studiu despre cuplurile în care unul dintre parteneri avea probleme cu jocul, partenerii au spus că au contribuit la schimbare și la prevenirea recăderilor, iar contribuția aceasta a fost mai bine sprijinită în terapia de cuplu decât în cea individuală (Tremblay et al., 2018). Dacă vine o recădere, felul în care reacționezi atunci poate ține ușa deschisă. Am scris despre asta în articolul despre rușinea și euforia din recădere.

Dacă ar fi să strâng studiile într-un singur sfat practic, ar fi acesta: nu încerca singură. În studiile de mai sus, rezultatele au fost mai bune când familia a lucrat cu un specialist decât când a citit doar un manual (Archer et al., 2020; Nayoski & Hodgins, 2016). Autorii studiului cu cele 186 de rude au tras aceeași concluzie: familiile au nevoie de mai multă îndrumare și de sprijin continuu ca să aplice metoda (Hodgins, Toneatto, et al., 2007).

Al doilea lucru e să te uiți cinstit la ce faci deja. Unele gesturi făcute din iubire, cum ar fi datoriile plătite pe ascuns sau scuzele spuse la serviciu în locul lui, îi scot jocul de sub consecințe. Despre asta am scris pe larg în articolul când ajutorul familiei întreține jocul. Dacă ești soția lui, găsești pași concreți și în articolul despre soția unui dependent de jocuri de noroc. Dacă e fiul tău, citește și ce poate face o mamă al cărei fiu joacă la pariuri.

Și încă ceva, poate cel mai greu de acceptat. Uneori familia chiar e ultimul lucru care îl mai ține. Asta nu înseamnă că totul depinde de tine. Înseamnă că felul în care stai lângă el, cu limite clare și fără să-i acoperi jocul, are greutate. Iar studiile arată că poți învăța să-l folosești.

Întrebări frecvente despre cum îl oprești din jocuri

Pot să-l conving să meargă la terapie dacă refuză?

Nu există o frază care să-l convingă pe loc, dar există o metodă studiată. Rudele care învață CRAFT reușesc mai des să-l aducă spre tratament, iar rezultatele cele mai bune apar când ele însele au ședințe individuale și de grup. La jucători, procentul celor care ajung la terapie rămâne mai mic decât la alte dependențe, așa că răbdarea face parte din plan.

Ajută dacă îi spun că eu am început să cer ajutor?

Datele de până acum spun că da. Într-un studiu danez despre alcool, oamenii care știau că ruda lor lucrează cu un specialist au avut de peste două ori mai multe șanse să intre ei înșiși în tratament. Mesajul spus calm, fără reproș, îi arată că situația din casă începe să se schimbe.

Dacă tot nu merge la terapie, mai are rost să schimb ceva la mine?

Are. În studiile pe familiile jucătorilor, zilele de joc și banii pierduți au scăzut adesea chiar și când el nu a intrat în tratament. În plus, felul în care reacționezi poate pregăti momentul în care va fi gata să ceară ajutor.

Confruntarea în familie, toți odată, funcționează?

În comparațiile directe, abordarea bazată pe întărire pozitivă a adus de două ori mai mulți oameni în tratament decât confruntarea organizată. Datele vin din studii despre alcool și droguri, dar sugerează că o discuție pregătită, la momentul potrivit, are șanse mai mari decât presiunea venită din partea tuturor deodată.

Ce s-a schimbat la el în săptămânile în care tu ai reacționat altfel decât de obicei, chiar și puțin?

Dacă vrei să înveți pas cu pas cum să stai lângă el fără să-i ții jocul în viață, intră în programul pentru familiile jucătorilor și începe cu primul modul chiar azi.

Bibliografie

1. Archer, M., Harwood, H., Stevelink, S., Rafferty, L., & Greenberg, N. (2020). Community reinforcement and family training and rates of treatment entry: A systematic review. Addiction, 115(6), 1024–1037. https://doi.org/10.1111/add.14901
2. Dowling, N. A., Rodda, S. N., Lubman, D. I., & Jackson, A. C. (2014). The impacts of problem gambling on concerned significant others accessing web-based counselling. Addictive Behaviors, 39(8), 1253–1257. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2014.04.011
3. Hellum, R., Bilberg, R., Bischof, G., & Nielsen, A. S. (2021). How concerned significant others experience Community Reinforcement and Family Training (CRAFT): A qualitative study. BMC Family Practice, 22, 241. https://doi.org/10.1186/s12875-021-01596-5
4. Hellum, R., Bilberg, R., Mejldal, A., & Nielsen, A. S. (2024). Potential factors affecting the impact of community reinforcement and family training: Secondary analysis of an RCT. BMC Public Health, 24, 213. https://doi.org/10.1186/s12889-024-17656-1
5. Hing, N., Russell, A. M. T., Browne, M., Rockloff, M., Tulloch, C., Rawat, V., Greer, N., Dowling, N. A., Merkouris, S. S., King, D. L., Stevens, M., Salonen, A. H., Breen, H., & Woo, L. (2022). Gambling-related harms to concerned significant others: A national Australian prevalence study. Journal of Behavioral Addictions, 11(2), 361–372. https://doi.org/10.1556/2006.2022.00045
6. Hodgins, D. C., Makarchuk, K., el-Guebaly, N., & Peden, N. (2002). Why problem gamblers quit gambling: A comparison of methods and samples. Addiction Research & Theory, 10(2), 203–218. https://doi.org/10.1080/16066350290017239
7. Hodgins, D. C., Shead, N. W., & Makarchuk, K. (2007). Relationship satisfaction and psychological distress among concerned significant others of pathological gamblers. The Journal of Nervous and Mental Disease, 195(1), 65–71. https://doi.org/10.1097/01.nmd.0000252382.47434.a6
8. Hodgins, D. C., Toneatto, T., Makarchuk, K., Skinner, W., & Vincent, S. (2007). Minimal treatment approaches for concerned significant others of problem gamblers: A randomized controlled trial. Journal of Gambling Studies, 23(2), 215–230. https://doi.org/10.1007/s10899-006-9052-2
9. Ingle, P. J., Marotta, J., McMillan, G., & Wisdom, J. P. (2008). Significant others and gambling treatment outcomes. Journal of Gambling Studies, 24(3), 381–392. https://doi.org/10.1007/s10899-008-9092-x
10. Jeffrey, L., Browne, M., Rawat, V., Langham, E., Li, E., & Rockloff, M. (2019). Til debt do us part: Comparing gambling harms between gamblers and their spouses. Journal of Gambling Studies, 35(3), 1015–1034. https://doi.org/10.1007/s10899-019-09826-3
11. Kourgiantakis, T., Saint-Jacques, M.-C., & Tremblay, J. (2013). Problem gambling and families: A systematic review. Journal of Social Work Practice in the Addictions, 13(4), 353–372. https://doi.org/10.1080/1533256X.2013.838130
12. Magnusson, K., Nilsson, A., Andersson, G., Hellner, C., & Carlbring, P. (2019). Internet-delivered cognitive-behavioral therapy for significant others of treatment-refusing problem gamblers: A randomized wait-list controlled trial. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 87(9), 802–814. https://doi.org/10.1037/ccp0000425
13. Makarchuk, K., Hodgins, D. C., & Peden, N. (2002). Development of a brief intervention for concerned significant others of problem gamblers. Addictive Disorders & Their Treatment, 1(4), 126–134. https://doi.org/10.1097/00132576-200211000-00003
14. Meyers, R. J., Miller, W. R., Smith, J. E., & Tonigan, J. S. (2002). A randomized trial of two methods for engaging treatment-refusing drug users through concerned significant others. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 70(5), 1182–1185. https://doi.org/10.1037/0022-006X.70.5.1182
15. Nayoski, N., & Hodgins, D. C. (2016). The efficacy of individual Community Reinforcement and Family Training (CRAFT) for concerned significant others of problem gamblers. Journal of Gambling Issues, 33, 189–212. https://doi.org/10.4309/jgi.2016.33.11
16. Roozen, H. G., de Waart, R., & van der Kroft, P. (2010). Community reinforcement and family training: An effective option to engage treatment-resistant substance-abusing individuals in treatment. Addiction, 105(10), 1729–1738. https://doi.org/10.1111/j.1360-0443.2010.03016.x
17. Suurvali, H., Hodgins, D. C., & Cunningham, J. A. (2010). Motivators for resolving or seeking help for gambling problems: A review of the empirical literature. Journal of Gambling Studies, 26(1), 1–33. https://doi.org/10.1007/s10899-009-9151-y
18. Tremblay, J., Dufour, M., Bertrand, K., Blanchette-Martin, N., Ferland, F., Savard, A.-C., Saint-Jacques, M., & Côté, M. (2018). The experience of couples in the process of treatment of pathological gambling: Couple vs. individual therapy. Frontiers in Psychology, 8, 2344. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2017.02344